S-a întâmplat în 24 februarie…

0
137

S-a întâmplat în 24 februarie…

– Pe vremuri, la această dată oamenii ţineau sau făceau „Dragobetele” (sărbătoarea era şi mai este numită şi „Ziua îndrăgostiţilor”, „Cap de primăvară” sau „Logodnicul păsărilor”).

– 45: Începutul Calendarului iulian. Calendarul iulian a fost introdus de Iuliu Cezar în 46 î.Hr., intrând în uz în anul 45 î.Hr. Acest tip de calendar a fost ales după consultări cu astronomul Sosigenes din Alexandria şi a fost cel mai probabil calculat prin aproximarea anului tropic.

– 303: Împăratul roman Diocleţian publică edictul prin care se începe persecuţia creştinilor în Imperiul Roman de Răsărit.

– 1340: Prima menţiune documentară a Târgului Siret.

– 1463: S-a născut Giovanni Pico della Mirandola, umanist italian (d. 1494).

 – 1538: Tratatul de pace de la Oradea, prin care se pune capăt luptelor dintre Ioan Zapolya şi Ferdinand de Habsburg pentru stăpânirea Transilvaniei.

– 1582: La această dată, Grigore al XIII-lea (Ugo Boncompagni), papă între anii 1572 şi 1585, a introdus, printr-o bulă papală, un nou calendar, care îi va purta numele şi care pune de acord anul ecleziastic cu anul astronomic.

– 1619: S-a născut la Paris pictorul Charles Le Brun (Lebrun). A fost un decorator de interior de mare geniu, dar şi un pictor de clasă. A proiectat cea mai mare parte a statuilor de la palatul Versailles, mobila, tapiseria, argintaria şi covoarele. Ornamentele realizate in stil baroc de către Lebrun au dominat arta franceză de-alungul a două generaţii.

– 1664: S-a născut Thomas Newcomen, inginer englez. Thomas Newcomen (24 februarie 1664 – 5 august 1729) a fost un inginer englez, inventator al unui sistem de pompare a apelor din mine.

– 1704: A murit Marc-Antoine Charpentier, compozitor francez de muzică barocă (n. 1643).

– 1711: Premiera, la Londra, a operei Rinaldo de Georg Friedrich Händel, prima operă italiană scrisă pentru stagiunea londoneză.

– 1751: S-a născut Nicolae Stoica de Haţeg, istoriograf şi traducător; întemeietor al istoriografiei bănăţene (autor al „Cronicii Banatului”) (m. 1833).

– 1786: S-a născut Wilhelm Grimm, filolog şi folclorist german; în colaborare cu fratele său, Jacob, a publicat „Legendele eroice germane” şi o culegere de „Poveşti”, cuprinzând folclor german transcris în variante autentice (m. 1859). Wilhelm Carl Grimm (n. Hanau — 16 decembrie 1859, Berlin) a fost un filolog, folclorist şi scriitor romantic german.Este coautor (împreună cu fratele său Jacob Grimm) al Dicţionarului limbii germane, precum şi a unor celebre culegeri de poveşti pe motive populare germane.

– 1788: S-a născut Johan Christian Dahl, pictor norvegian (d. 1857). A fost primul pictor norvegian de talie europeană în pictura artistică, şi totodată unul dintre intemeietorii stilului tipic norvegian de artă naţional-romantică care a apărut în Norvegia la începutul secolului al XVIII-lea. I.Dahl este considerat drept „părintele peisagiştilor norvegieni”.

– 1810: A murit Henry Cavendish, fizician şi chimist; a descoperit hidrogenul, în 1766, şi a realizat sinteza apei, în 1784. Henry Cavendish (n. 10 octombrie 1731) a fost fizician şi chimist englez. Este cunoscut în special pentru descoperirea hidrogenului, în 1766, a sintezei apei, în 1784, şi a celebrului experiment omonim experimentul Cavendish, din anii 1797 – 1798, în care savantul englez a măsurat forţa de atracţie dintre două mase suspendate cu ajutorul unei balanţe de torsiune, iar ca rezultante derivate a putut calcula, pentru prima dată, constanta atracţiei universale şi masa Pământului.

– 1815: A murit inventatorul american Robert Fulton, pionier în domeniul propulsiei cu aburi; a construit şi experimentat o serie de maşini şi prima navă, practic utilizabilă, acţionată de un motor cu aburi (Clermont/1807), cu care a călătorit de la New York la Albany, pe fluviul Hudson (n. 1765).

– 1821: Mihail Şuţu, domnul Moldovei, solicită ţarului Alexandru I trimiterea unui corp de oaste pentru a face faţă eteriştilor care conduşi de Alexandru Ipsilanti trecuseră Prutul, la 22 februarie 1821.

– 1836: S-a născut Winslow Homer, pictor american.

– 1841: S-a născut John Philip Holland. John Philip Holland (24 februarie 1841 – 12 august 1914) a fost inginerul care a dezvoltat primele submarine pentru US Navy, Royal Navy şi pentru marina imperială japoneză. Este considerat ca una dintre personalităţile cele mai marcante ale epopeii submarinelor.

– 1842: S-a născut Arrigo Boito, compozitor, poet italian. Arrigo Boito (de fapt Enrico Giuseppe Giovanni Boito, n. Padova; d. 10 iunie 1918 la Milano) a fost un compozitor şi scriitor italian, cunoscut mai ales ca libretist şi compozitor al operei Mefistofele. Enrico Boito a contribuit la refacerea sau scrierea unor librete de Giuseppe Verdi („Simon Boccanegra”, „Otello”, „Falstaff”). Înflăcărat de ideile şi muzica lui Richard Wagner, Boito traduce în italiană operele acestuia: „Rienzi” şi „Tristan şi Isolda”.

– 1846: S-a născut compozitorul şi dirijorul italian Luigi Denza (m. 1922).

– 1856, 24.II / 7.III: Înfiinţarea Facultăţii de Drept din Iaşi.

– 1866, 24.II / 8.III: S-a născut fizicianul rus Piotr Lebedev; cercetări în domeniile opticii, acusticii şi magnetismului (m. 1912).

– 1870, 24.II / 8.III: S-a născut Izabela Sadoveanu-Evan, critic literar şi traducătoare; directoare a Şcolii Normale „Elena Doamna” din Capitală, a organizat Şcoala de Puericultură şi Educatoare; cu o certă vocaţie de pedagog, a propagat, alături de Vladimir Ghidionescu, Gheorghe Bogdan-Duică ş.a., principiile şcolii active şi ale pedagogiei experimentale; a activat în mişcarea socialistă; delegată a României în Biroul Internaţional al Muncii (m. 1941).

– 1870: S-a inaugurat, în prezenţa domnitorului, noua clădire a Monetăriei Statului, de pe Şoseaua Kiseleff nr. 3, unde s-au bătut primii Caroli de aur (20 de lei), cu efigia lui Carol I, realizată de gravorul Kullbrich. Aceasta este a doua monedă românească de aur bătută de statul român modern. Prima (tot un 20 de lei, bătută în 1868) fusese destinată doar protocolului şi recunoaşterii internaţionale, doar 100 sau 200 de piese fiind bătute.

Această a doua piesă de aur însă a fost menită circulaţiei; chiar şi aşa numai 5.000 de bucăţi au ieşit din monetăria din Bucureşti, ce fusese inaugurată în anul 1870 (în catalogul Schäffer – Stambuliu din 2009 se afirmă că monedele de aur din 1870 au fost bătute la Berlin, iar efigia lui Carol I a fost gravată de Kullrich). Tirajul mic face deci ca această piesă de aur să fie una din cele mai mari rarităţi din numismatica românească.

– 1885: S-a născut amiralul american Chester Nimitz, unul dintre principalii comandanţi militari americani din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

– 1885: S-a născut Stanislaw Ignacy Witkiewicz (cunoscut şi sub numele de „Witkacy”) , dramaturg, romancier, eseist şi pictor polonez (m. 1939).

– 1895: S-a născut Vasile Al-George, poet, publicist şi traducător (mai ales din literatura maghiară) (m. 1960).

– 1923: A murit Edward Williams Morley, chimist şi fizician american. Edward Williams Morley (n. 29 ianuarie 1838) a fost un chimist şi fizician american. El este cunoscut în primul rând pentru colaborarea cu Albert Michelson şi ulterior cu Dayton Miller în realizarea experienţei Michelson-Morley, experienţă care a infirmat teoria eterului universal şi a condus la elaborarea teoriei relativităţii de către Albert Einstein.

– 1926: S-a născut Ovidiu Cotruş, eseist şi critic literar (m. 1977).

– 1929: S-a născut actriţa Marga Barbu (m. 2009).

– 1932: S-a născut Eugen Cizek, istoric al literaturii şi culturii Antichităţii, abordate din perspectivă modernă (m. 2008).

– 1939: A murit Elena Alexandrina Bednarik, pictoriţă româncă. Elena Alexandra Barabaş Bednarik (n.19 aprilie 1883, Bucureşti- d. Mogoşoaia)- a fost o pictoriţă şi decoratoare româncă, profesoară de desen, soţia pictorului acuarelist Ignat Bednarik. Membră a Cenaclului Idealist. Absolventă a Școlii Naţionale de Arte din Bucureşti, în 1911. Elena Alexandra Barabaş a fost profesoară de desen şi pictură la liceele: „Principesa Elena” din Braşov, „Domniţa Ileana” şi Notre-Dame din Bucureşti. A ţinut cursuri de stilizare, desen şi pictură la Academia Liberă a soţilor Bednarik, în Bucureşt, Calea Victoriei nr.162, unde i-a avut elevi pe: Ion Şahidian, Maria Bănică, Cornelia Pillat. A semnat majoritatea lucrărilor sale cu numele – Helene Bednarik.

– 1939: S-a născut Richard Oschanitzky, compozitor român (d. 1979).

– 1942: Inaugurarea postului de radio american Vocea Americii.

– 1944: A fost dat în folosinţă edificiul proiectat de arhitectul Emil Călinescu, în care aveau să funcţioneze Biblioteca şi Muzeul armenesc; din 1964 în clădire a funcţionat Casa de cultură a sectorului 1 şi apoi o secţie a Bibliotecii municipale; după 1990 edificiul a fost redat comunităţii armene din Bucureşti, care a amenajat, la parter, o bibliotecă cu circa 15.000 de volume (cu numeroase cărţi rare), iar la etaj, Muzeul eparhial armenesc, conţinând obiecte de cult şi de artă (în Muzeu se află o Biblie în limba armeană tipărită la Amsterdam, în 1666, unul dintre puţinele exemplare păstrate în lume).

– 1945: Guvernarea Rădescu. A avut loc, la Bucureşti, o violentă demonstraţie, în cursul căreia grupuri de agitatori bolşevici au deschis focul asupra armatei şi a demonstranţilor. Acest eveniment a permis ca A.I.Vâşinski, ministrul adjunct de Externe al URSS şi preşedinte al Comisei Aliate de Control pentru România, să impună, prin forţă, guvernul Groza.

– 1948: Demiterea abuzivă a lui Lucreţiu Pătrăşcanu din funcţia de ministru al Justiţiei; demiterea a fost urmată de arestarea, judecarea şi executarea lui Pătrăşcanu (în Penitenciarul Jilava, în aprilie 1954). Prin lege a fost desfiinţată Adunarea Deputaţilor, a fost convocată Marea Adunare Naţională iar puterea legislativă a trecut asupra Guvernului.

– 1953: A murit Mihai Popescu, actor român (n. 1909).

– 1955: S-a născut Steven P. Jobs, fondator Apple Inc, vizionar, inventator şi om de afaceri. Steven Paul Jobs (d. 5 octombrie 2011) a fost cofondatorul şi CEO-ul (directorul general) al firmei Apple Computer, precum şi CEO al firmei Pixar, până la achiziţia acestui studio de animaţie de către compania Disney. A fost cel mai mare acţionar al companiei Disney şi membru în consiliul de directori ai Disney. Jobs este considerat ca fiind unul dintre cele mai influente personaje atât din industria calculatoarelor cât şi în industria divertismentului.

– 1955: S-a născut Alain Prost, fost pilot de Formula 1 francez, cvadruplu campion mondial. Alain Prost (n. 24 februarie 1955) este un fost pilot de Formula 1, cvaduplu campion mondial în acest sport, câştigând titlul mondiale în 1985, 1986, 1989 şi 1993. Între 1997 şi 2001 a condus propria sa echipă de Formula 1, Prost.

– 1960: A început procesul intentat pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale unor intelectuali acuzaţi că au citit şi răspândit operele lui Mircea Eliade; principalii inculpaţi erau Constantin Noica, Constantin Dinu Pillat, Al. O. Teodoreanu şi Nicolae Steinhardt.

– 1975: Trupa rock Led Zeppelin lansează dublul album Physical Graffiti. Physical Graffiti a fost un succes critic şi commercial. Albumul a primit 16 discuri de platină numai în Statele Unite fiind considerat unul dintre albumele definitorii ale grupului Led Zeppelin. În 2003 albumul a fost clasat pe locul 70 în Lista celor mai bune 500 de albume ale tuturor timpurilor stabilită de revista Rolling Stone.

– 1983: A murit Sir Adrian Boult, dirijor englez (n. 1889).

– 1981: Palatul Buckingham anunţă logodna Prinţului de Wales cu Lady Diana Spencer.

– 1987: În urma meciului de la Monte Carlo, cu Dinamo Kiev, câştigătoarea Cupei Cupelor în 1986, echipa de fotbal Steaua Bucureşti, a cucerit Supercupa Europei.

– 1997: A murit violonistul Ion Voicu (n. 1923).

– 2008: Este ales preşedinte al Cubei, Raul Castro, succede astfel fratelui său Fidel Castro.

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here