S-a întâmplat în 24 februarie…

0
68
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 24 februarie…

– Pe vremuri, la această dată oamenii ţineau sau făceau „Dragobetele” (sărbătoarea era şi mai este numită şi „Ziua îndrăgostiţilor”, „Cap de primăvară” sau „Logodnicul păsărilor”)
– 45: Începutul Calendarului iulian.Calendarul iulian a fost introdus de Iuliu Cezar în 46 î.Hr., intrând în uz în anul 45 î.Hr. Acest tip de calendar a fost ales după consultări cu astronomul Sosigenes din Alexandria şi a fost cel mai probabil calculat prin aproximarea anului tropic.
– 303: Împăratul roman Diocleţian publică edictul prin care se începe persecuţia creştinilor în Imperiul Roman de Răsărit.
 – 1304: S-a născut Ibn Battuta (Abu Abdullah Muhammad Ibn Battuta), explorator arab; peregrinările sale s-au întins pe mii de kilometri și au durat mai mult de 31 de ani, făcând din el unul dintre cei mai mari călători care au existat vreodată (m. 1368 sau 1369)
– 1340: Prima menţiune documentară a Târgului Siret
– 1463: S-a născut Giovanni Pico della Mirandola, umanist italian (d. 1494).
– 1538: Prin Tratatul de Pace de la Oradea, Transilvania rămânea în stăpânirea viageră a lui Ioan Zápolya (voievod al Transilvaniei din 1510 şi rege al Ungariei între anii 1526 şi 1540), urmând ca la moartea acestuia întreg Regatul ungar să revină lui Ferdinand I de Habsburg sau urmaşilor săi
– 1582: La această dată, Grigore al XIII-lea (Ugo Boncompagni), papă între anii 1572 şi 1585, a introdus, printr-o bulă papală, un nou calendar, care îi va purta numele şi care pune de acord anul ecleziastic cu anul astronomic. Calendarul gregorian (sau de stil nou) va înlocui calendarul iulian (de stil vechi). A fost aplicat la început doar în Italia, principatele catolice ale Sfântului Imperiu Roman, Polonia, Spania şi Portugalia; ultima zi a calendarului iulian a fost 4 octombrie 1582 şi a fost urmată de prima zi a calendarului gregorian – 15 octombrie 1582. În România noul calendar a fost adoptat prin Decretul-lege din 5.III.1919, potrivit căruia ziua de 1 aprilie a devenit 14 aprilie;
– 1607: „L’Orfeo”, opera compusă de compozitorul italian Claudio Monteverdi pe libretul în cinci acte al lui Alessandro Striggio, era interpretată pentru prima oară pe scenă, în palatul ducal Accademia degli Invaghiti din Mantova (acum în Italia)
– 1619: S-a născut la Paris pictorul Charles Le Brun (Lebrun).A fost un decorator de interior de mare geniu, dar şi un pictor de clasă.A proiectat cea mai mare parte a statuilor de la palatul Versailles, mobila, tapiseria, argintaria şi covoarele.Ornamentele realizate in stil baroc de către Lebrun au dominat arta franceză de-alungul a două generaţii.
– 1663: S-a născut inventatorul englez Thomas Newcomen; a construit, în 1705, pe baza lucrărilor lui Denis Papin şi Thomas Savery, una dintre primele maşini cu aburi cu piston, perfecţionată de James Watt în 1769 (m. 1729). Unele surse dau naşterea/botezul la 28.II.1663 (Dicţionarul de istorie universală, 1968), iar altele dau botezul la 28.II.1664
– 1704: A murit Marc-Antoine Charpentier, compozitor francez de muzică barocă (n. 1643)
– 1711: Avea loc premiera, la Londra, a operei „Rinaldo”, de Georg Friedrich Händel, prima operă italiană scrisă pentru stagiunea londoneză. Ajuns în Marea Britanie, Händel a fost solicitat să compună opera „Rinaldo”, operă scrisă în numai 14 zile, cu care a obţinut un mare success, datorită ariilor în stilul bogat împodobit al napolitanilor, precum şi arii simple, specifice operei bufe. Prin ritmul ei grav, sarabanda imprimă o notă tragică în cunoscuta arie „Lascia ch’io piango” („Lăsaţi-mă să plâng”) din opera „Rinaldo”
– 1751: S-a născut Nicolae Stoica de Haţeg, istoriograf şi traducător; întemeietor al istoriografiei bănăţene (autor al „Cronicii Banatului”) (m. 1833)
– 1786: S-a născut Wilhelm Grimm, filolog şi folclorist german; în colaborare cu fratele său, Jacob, a publicat „Legendele eroice germane” şi o culegere de „Poveşti”, cuprinzând folclor german transcris în variante autentice (m. 1859) .Wilhelm Carl Grimm (n. Hanau — 16 decembrie 1859, Berlin) a fost un filolog, folclorist şi scriitor romantic german.Este co-autor (împreună cu fratele său Jacob Grimm) al Dicţionarului limbii germane, precum şi a unor celebre culegeri de poveşti pe motive populare germane.
– 1788: S-a născut Johan Christian Dahl, pictor norvegian (d. 1857).A fost primul pictor norvegian de talie europeană în pictura artistică, şi totodată unul dintre intemeietorii stilului tipic norvegian de artă naţional-romantică care a apărut în Norvegia la începutul secolului al XVIII-lea.I.Dahl este considerat drept „părintele peisagiştilor norvegieni”.
– 1810: A murit Henry Cavendish, fizician şi chimist; a descoperit hidrogenul, în 1766, şi a realizat sinteza apei, în 1784.Henry Cavendish (n.10 octombrie 1731) a fost fizician şi chimist englez. Este cunoscut în special pentru descoperirea hidrogenului, în 1766, a sintezei apei, în 1784, şi a celebrului experiment omonim experimentul Cavendish, din anii 1797 – 1798, în care savantul englez a măsurat forţa de atracţie dintre două mase suspendate cu ajutorul unei balanţe de torsiune, iar ca rezultante derivate a putut calcula, pentru prima dată, constanta atracţiei universale şi masa Pământului.
– 1815: A murit inventatorul american Robert Fulton, pionier în domeniul propulsiei cu aburi; a construit şi experimentat o serie de maşini şi prima navă, practic utilizabilă, acţionată de un motor cu aburi (Clermont/1807), cu care a călătorit de la New York la Albany, pe fluviul Hudson (n. 1765).
– 1821: Mihail Şuţu, domnul Moldovei, solicită ţarului Alexandru I trimiterea unui corp de oaste pentru a face faţă eteriştilor care conduşi de Alexandru Ipsilanti trecuseră Prutul, la 22 februarie 1821
– 1836: S-a născut Winslow Homer, pictor american.
– 1839: S-a născut Petru Grădişteanu, publicist şi om politic liberal (ca deputat şi senator a iniţiat câteva proiecte de legi, printre care legea privind organizarea şi administrarea teatrelor, adoptată în 1877); preşedinte al „Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor” (Liga culturală); membru de onoare al Academiei Române din 1883 (m. 1921) –
– 1841: S-a născut John Philip Holland .John Philip Holland (24 februarie 1841 – 12 august 1914) a fost inginerul care a dezvoltat primele submarine pentru US Navy, Royal Navy şi pentru marina imperială japoneză.Este considerat ca una dintre personalităţile cele mai marcante ale epopeii submarinelor.
– 1842: S-a născut Arrigo Boito, compozitor, poet italian.Arrigo Boito (de fapt Enrico Giuseppe Giovanni Boito, n. Padova; d. 10 iunie 1918 la Milano) a fost un compozitor şi scriitor italian, cunoscut mai ales ca libretist şi compozitor al operei Mefistofele.Enrico Boito a contribuit la refacerea sau scrierea unor librete de Giuseppe Verdi („Simon Boccanegra”, „Otello”, „Falstaff”).Înflăcărat de ideile şi muzica lui Richard Wagner, Boito traduce în italiană operele acestuia: „Rienzi” şi „Tristan şi Isolda”.
– 1846: S-a născut compozitorul şi dirijorul italian Luigi Denza (m. 1922)
– 1848: apărea „Manifestul Partidului Comunist”, program al mişcării comuniste, elaborat de Karl Marx şi Friedrich Engels
– 1856: Avea loc inaugurarea cursurilor anului I al Facultăţii de Drept din Iaşi, deşi fuseseră iniţial programate să înceapă în data de 6 octombrie 1855 (dată înscrisă pe sigla facultăţii). A fost prima facultate din cadrul viitoarei Universități „Alexandru Ioan Cuza” (24.II/7.III)
– 1866, 24.II / 8.III: S-a născut fizicianul rus Piotr Lebedev; cercetări în domeniile opticii, acusticii şi magnetismului (m. 1912)
– 1870, 24.II / 8.III: S-a născut Izabela Sadoveanu-Evan, critic literar şi traducătoare; directoare a Şcolii Normale „Elena Doamna” din Capitală, a organizat Şcoala de Puericultură şi Educatoare; cu o certă vocaţie de pedagog, a propagat, alături de Vladimir Ghidionescu, Gheorghe Bogdan-Duică ş.a., principiile şcolii active şi ale pedagogiei experimentale; a activat în mişcarea socialistă; delegată a României în Biroul Internaţional al Muncii (m. 1941)
– 1870:S-a inaugurat, în prezenţa domnitorului, noua clădire a Monetăriei Statului, de pe Şoseaua Kiseleff nr.3, unde s-au bătut primii Caroli de aur (20 de lei), cu efigia lui Carol I, realizată de gravorul Kullbrich.Aceasta este a doua monedă românească de aur bătută de statul român modern. Prima (tot un 20 de lei, bătută în 1868) fusese destinată doar protocolului şi recunoaşterii internaţionale, doar 100 sau 200 de piese fiind bătute. Această a doua piesă de aur însă a fost menită circulaţiei; chiar şi aşa numai 5.000 de bucăţi au ieşit din monetăria din Bucureşti, ce fusese inaugurată în anul 1870 (în catalogul Schäffer – Stambuliu din 2009 se afirmă că monedele de aur din 1870 au fost bătute la Berlin, iar efigia lui Carol I a fost gravată de Kullrich). Tirajul mic face deci ca această piesă de aur să fie una din cele mai mari rarităţi din numismatica românească..
– 1885: S-a născut amiralul american Chester Nimitz., unul dintre principalii comandanţi militari americani din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
– 1885: S-a născut Stanislaw Ignacy Witkiewicz (cunoscut şi sub numele de „Witkacy”) , dramaturg, romancier, eseist şi pictor polonez (m. 1939)
– 1895: S-a născut Vasile Al-George, poet, publicist şi traducător (mai ales din literatura maghiară) (m. 1960)
– 1923: A murit Edward Williams Morley, chimist şi fizician american.Edward Williams Morley (n. 29 ianuarie 1838) a fost un chimist şi fizician american. El este cunoscut în primul rând pentru colaborarea cu Albert Michelson şi ulterior cu Dayton Miller în realizarea experienţei Michelson-Morley, experienţă care a infirmat teoria eterului universal şi a condus la elaborarea teoriei relativităţii de către Albert Einstein.
– 1926: S-a născut Ovidiu Cotruş, eseist şi critic literar (m. 1977)
– 1929: S-a născut actriţa Marga Barbu (m. 2009).
-1932: S-a născut Eugen Cizek, istoric al literaturii şi culturii Antichităţii, abordate din perspectivă modernă (m. 2008).
– 1937: S-a născut biologul Maya Simionescu; alături de soţul său, medicul Nicolae Simionescu (1926-1995), a pus bazele biologiei celulare, ca specialitate, în România; de asemenea, şi-a legat numele de înfiinţarea şi organizarea, la Bucureşti, a Institutului de Biologie şi Patologie Celulară; membru titular al Academiei Române din 1991, vicepreşedinte al acestui for (1998-2005), preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Biologice a Academiei Române
– 1939: A murit Elena Alexandrina Bednarik, pictoriţă româncă. Elena Alexandra Barabaş Bednarik (n.19 aprilie 1883,Bucureşti- d. Mogoşoaia)- a fost o pictoriţă şi decoratoare româncă,profesoară de desen, soţia pictorului acuarelist Ignat Bednarik. Membră a Cenaclului Idealist.Absolventă a Scolii Naţionale de Arte din Bucureşti,în 1911. Elena Alexandra Barabaş a fost profesoară de desen şi pictură la liceele:„Principesa Elena” din Braşov, „Domniţa Ileana” şi Notre-Dame din Bucureşti. A ţinut cursuri de stilizare, desen şi pictură la Academia Liberă a soţilor Bednarik, în Bucureşt, Calea Victoriei nr.162,unde i-a avut elevi pe :Ion Şahidian ,Maria Bănică,Cornelia Pillat.A semnat majoritatea lucrărilor sale cu numele – Helene Bednarik
– 1939: S-a născut Richard Oschanitzky, compozitor român (d. 1979)
-1942: A fost inaugurat postul american de radio „Vocea Americii” (VOA). Sloganul postului, adoptat în anul înfiinţării, era „Vom spune adevărul!”.VOA a realizat emisiuni în numeroase limbi şi a numărat peste 1.500 de posturi de radio şi televiziune afiliate pe întreg mapamondul.Serviciul român al VOA a funcţionat din noiembrie 1942 până în 2001, anul desfiinţării acestuia
– 1944: S-a născut fizicianul american David Jeffrey Wineland, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2012, împreună cu Serge Haroche, pentru „metode experimentale inovative care permit măsurarea şi manevrarea sistemelor cuantice individuale”
– 1944: A fost dat în folosinţă edificiul proiectat de arhitectul Emil Călinescu, în care aveau să funcţioneze Biblioteca şi Muzeul armenesc; din 1964 în clădire a funcţionat Casa de cultură a sectorului 1 şi apoi o secţie a Bibliotecii municipale; după 1990 edificiul a fost redat comunităţii armene din Bucureşti, care a amenajat, la parter, o bibliotecă cu circa 15.000 de volume (cu numeroase cărţi rare), iar la etaj, Muzeul eparhial armenesc, conţinând obiecte de cult şi de artă (în Muzeu se află o Biblie în limba armeană tipărită la Amsterdam, în 1666, unul dintre puţinele exemplare păstrate în lume)
– 1945: Guvernarea Rădescu. A avut loc, la Bucureşti, o violentă demonstraţie, în cursul căreia grupuri de agitatori bolşevici au deschis focul asupra armatei şi a demonstranţilor. Acest eveniment a permis ca A.I.Vâşinski, ministrul adjunct de Externe al URSS şi preşedinte al Comisei Aliate de Control pentru România, să impună, prin forţă, guvernul Groza
– 1948: Demiterea lui Lucreţiu Pătrăşcanu din funcţia de ministru al Justiţiei; demiterea a fost urmată de arestarea, judecarea şi executarea lui Pătrăşcanu (în Penitenciarul Jilava, în aprilie 1954).Prin lege a fost desfiinţată Adunarea Deputaţilor, a fost convocată Marea Adunare Naţională iar puterea legislativă a trecut asupra Guvernului
– 1953: A murit Mihai Popescu, actor român (n. 1909).
– 1955: S-a născut Steven P. Jobs, fondator Apple Inc, vizionar, inventator şi om de afaceri.Steven Paul Jobs (d. 5 octombrie 2011) a fost cofondatorul şi CEO-ul (directorul general) al firmei Apple Computer, precum şi CEO al firmei Pixar, până la achiziţia acestui studio de animaţie de către compania Disney.A fost cel mai mare acţionar al companiei Disney şi membru în consiliul de directori ai Disney. Jobs este considerat ca fiind unul dintre cele mai influente personaje atât din industria calculatoarelor cât şi în industria divertismentului.
– 1955: S-a născut Alain Prost, fost pilot de Formula 1 francez, cvadruplu campion mondial.Alain Prost (n. 24 februarie 1955) este un fost pilot de Formula 1, cvaduplu campion mondial în acest sport, câştigând titlul mondiale în 1985, 1986, 1989 şi 1993.Între 1997 şi 2001 a condus propria sa echipă de Formula 1, Prost.
– 1960: A început procesul intentat pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale unor intelectuali acuzaţi că au citit şi răspândit operele lui Mircea Eliade; principalii inculpaţi erau Constantin Noica, Constantin Dinu Pillat, Al. O. Teodoreanu şi Nicolae Steinhardt
-1975: Trupa rock Led Zeppelin lansează dublul album Physical Graffiti.Physical Graffiti a fost un succes critic şi comercial; albumul a primit 16 discuri de platină numai în Statele Unite fiind considerat unul dintre albumele definitorii ale grupului Led Zeppelin. În 2003 albumul a fost clasat pe locul 70 în Lista celor mai bune 500 de albume ale tuturor timpurilor stabilită de revista Rolling Stone.
– 1983: A murit Sir Adrian Boult, dirijor englez (n. 1889)
– 1981: Palatul Buckingham anunţă logodna Prinţului de Wales cu Lady Diana Spencer
– 1987: În urma meciului de la Monte Carlo, cu Dinamo Kiev, câştigătoarea Cupei Cupelor în 1986, echipa de fotbal Steaua Bucureşti, a cucerit Supercupa Europei
– 1993: A murit fostul fotbalist englez Bobby Moore; fundaş central, a jucat 544 de meciuri pentru West Ham United între 1958-1974 şi a fost căpitanul Angliei la Cupa Mondială din 1966 (n. 1941)
– 1997: A murit violonistul Ion Voicu (n.1923)
– 2008: Este ales preşedinte al Cubei, Raul Castro, succede astfel fratelui său Fidel Castro.
– 2014: A murit fostul hocheist Vasile Huţanu, maestru emerit al sportului, component al echipelor Dinamo şi Steaua; a fost multiplu campion al României  la hochei pe gheaţă, participant la Olimpiada de Iarnă de la Innsbruck (Austria), în 1976, cea mai bună clasare a echipei de hochei – locul 7 (n. 1954)
– 2014: A murit baritonul Nicolae Herlea, una din cele mai importante personalităţi ale muzicii clasice mondiale (n. 1927)
– 2014: A murit Harold Ramis, actor, regizor şi scriitor american, specializat în comedie (n. 1944)
– 2018: Regizoarea Adina Pintilie a fost dublu premiată la cea de-a 68-a ediţie a Berlinalei, unul dintre cele mai prestigioase şi mai vechi festivaluri de film din lume, câştigând atât „Ursul de Aur”, cât şi premiul pentru cel mai bun lungmetraj de debut, cu pelicula experimentală „Nu mă atinge-mă”/ „Touch me not”.

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here