S-a întâmplat în 24 august 1947:S-a născut scriitorul brazilian Paulo Coelho. Înainte de a deveni unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera literară. Deşi profund ataşat de Brazilia natală (îşi scrie operele la calculator, în faţa oceanului, în vila de la Copacabana), cărţile sale dezvoltă drame universale, valabile oriunde şi pentru oricine, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele.
Cărţile lui Paulo Coelho, editate în 150 de ţări şi traduse în peste 50 de limbi, s-au vândut în zeci de milioane de exemplare. Este consilier special UNESCO în cadrul prograrnului Convergenţe spirituale şi dialoguri interculturale, co-director al Centrului Shimon Peres pentru pace.
Distins cu numeroase şi importante premii, medalii şi ordine, printre care cel de Cavaler al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare din Franţa (martie 2000). Este fondator al Institutului Paulo Coelho, care acordă ajutoare îndeosebi copiilor şi bătrânilor din păturile defavorizate ale societăţii braziliene.
Opere.principale: Pelerin la Compostela (1987); Alchimistul (1988); Brida (1990); Walkiriile (1992); La râul Piedra am şezut şi-am plâns(1994); Al cincilea munte (1996); Manualul războinicului luminii (1997); Veronika se hotărăşte să moară (1998); Diavolul şi domnişoara Prym(2000); Unsprezece minute (2003); Învingătorul este întotdeauna singur (2008); Aleph (2010). Numeroase dramatizări, CD-uri şi jocuri electronice după cărţile sale. Drepturile de ecranizare pentru Alchimistul au fost achiziţionate de Warner Brothers, scenariul şi regia fiindu-i încredinţate actorului Laurence Fishburne (Matrix).
Alchimistul e unul dintre cele mai importante fenomene literare ale secolului XX. Este pe primul loc în listele de bestselleruri din 74 țări, vânzându-se, până acum, în 35 de milioane de exemplare. Alchimistul i-a adus autorului în 2008 un record Guiness pentru cea mai tradusă carte (67 de limbi).
Pentru Alchimistul autorul a primit numeroase laude de la diferite personalități, de la Kenzaburo Oe, laureat al Premiului Nobel, până la Madonna, care o numără printre cărțile preferate. Romanul acesta a inspirat multe alte proiecte: un musical din Japonia, piese de teatru din Franța, Belgia, SUA, Turcia, Italia, Elveția.Este, de asemenea, tema a două simfonii în Italia și SUA, iar textul său a fost ilustrat de celebrul artist francez Moebius (scenograful filmelor Al cincilea element și Alien).
Paulo Coelho este totodată unul dintre cei mai prezenți autori pe mediul online, inclusiv prin profilul pe care îl întreține pe majoritatea rețelelor sociale. De asemenea are o aplicație oficială care îi citează opera, aplicație disponibilă gratuit pe Itunes.
Surse:
http://www.humanitas.ro/paulocoelho/biografie.html
https://florinrosoga.ro/paulo-coelho-viata-cartile/
https://www.britannica.com/biography/Paulo-Coelho
https://www.famousauthors.org/paulo-coelho
Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai