S-a întâmplat în 23 septembrie 480 î.Hr.

0
87
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 23 septembrie 480 î.Hr.: S-a născut Euripide, poet tragic grec; alături de Eschil şi Sofocle, Euripide face parte din celebra triadă a poeţilor dramatici eleni, care au pus bazele tragediei clasice, supranumit „filosof al scenei” (m. 406 î.Hr.).

      Euripide, fiul lui Mnesarchos şi al lui Cleito(n. Salamina — d.404 î.Hr. Pella, Macedonia) a fost cel mai modern dintre tragicii greci, Euripide a fost, prin contradicţiile pe care teatrul său le-a inclus, o personalitate de răscruce în evoluţia genului tragic. Raţionalismul său demitizant, dar, mai ales, fascinaţia lumii sale pasionale, îl califică drept precursorul artei noi din toate timpurile.
     Misogin, mizantrop, acuzat de ateism, Euripide a fost totuşi cel mai uman dintre tragici. Pasiunea lecturii, înclinaţia dovedită pentru societatea filosofilor, absenţa oricăror ambiţii politice îl singularizau în «agora». Cele 18 tragedii care ne-au rămas în întregime din cele aproximativ 90 pe care se presupune că le-ar fi scris, dintre care: Alkestis (Alcesta), Ion, Hippolytos (Hippolit), Iphigeneia en Aulidi (Ifigenia în Aulis), Troiades   (Troienele),   Bacchai   (Baccanlele), Iphigeneia en Taurois (Ifigenia în Taurida) şi drama satirică Kyklops (Ciclopul), dovedesc o mare varietate de teme şi preocupări. Dar, spre deosebire de predecesorii săi, Euripide nu a adus nici o inovaţie însemnată în spectacol şi nimic nou în economia dramei. Totuşi, Alcesta, Medeea, Hecuba, Troienele, Ifigenia, Baccantele au determinat în istoria teatrului o adâncă modificare de substanţă.
        El a fost primul autor dramatic preocupat de prezentarea psihologiei feminine în variate nuanţe şi ipostaze. Pornind de la legende cu caracter mitologic, Euripide a creat conflicte şi caractere care laicizează în măsură considerabilă dramaturgia elină, mutând accentul asupra omului şi problemelor sale sufleteşti. Stilul lui Euripide a contribuit în mod decisiv la gloria scriitorului. Graţia şi calitatea expresiei, subtilitatea gîndului şi a emo­ţiei, facilitatea de a fixa în maxime adevărurile înţelepciunii curente, dar şi arta consumată a vorbirii, ştiinţa discursului şi a duelului oratoric au dat scrisului său o autenticitate şi o seducţie deosebite.
       Personajele lui Euripide nu mai sunt victime oarbe ale fatalităţii, ci purtători de pasiuni, adesea violente. Ele dezbat probleme filosofice şi etice, nunţă maxime. Din acest motiv, Euripide a fost supranumit şi „filosoful scenei”.Euripide a fost totodată un inovator al teatrului antic grec: a restrâns în continuare rolulcorului şi a adus, alături de elementele tragice, şi elemente comice, prevestind astfel drama.
       A introdus în compoziţia tragediei intriga, peripeţia, recunoaşterea, prologul şi aşa-numitul„deus ex machina”, necesar pentru dezlegarea nodului acţiunii.Euripide a inspirat mari scriitori ca Racine, Corneille, Voltaire, Lessing, Goethe ş.a. În limba română, piese de Euripide au început să fie jucate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în traducerile semnate de Panait Ioanide şi Petre Dulfu
Surse:

Dicționar Enciclopedic Român (Q-Z), Editura politică, București, 1966

https://www.ro.biography.name/scriitori/42-grecia/365-euripide-480-406-i-hr

https://www.britannica.com/biography/Euripides

https://www.ancient.eu/Euripides/

https://www.thoughtco.com/euripides-greek-writer-119747

http://piese-de-teatru.blogspot.com/2011/07/euripide.html

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here