S-a întâmplat în 23 iulie 1914: Imperiul austro-ungar a emis un ultimatum Serbiei, după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand. Actul a precedat izbucnirea primului război mondial… Primul război mondial a fost probabil cea mai nimicitoare înfruntare a tuturor timpurilor. Peste 25 de ţări au luat parte la conflict, fie de partea Antantei, fie de cea a Puterilor Centrale. Printre marile puteri aliate, victorioase în cele din urmă, se numără Franţa, Marea Britanie, Rusia, Italia, Japonia şi, din 1917, Statele Unite ale Americii. Nucleul Puterilor Centrale îl constituiau Germania, Austro-Ungaria şi Imperiul Otoman (Turcia).
Primul război mondial a dus la prăbuşirea a patru mari dinastii imperiale în Germania, Rusia, Austro-Ungaria şi Turcia. A fost cauza Revoluţiei Ruse din 1917, a destabilizat Europa şi a sădit germenii celui de Al Doilea Război Mondial.Scara umană a conflictului e în egală măsură monumentală. Peste 65 000 000 de soldaţi au alcătuit corpul armatelor terestre, forţelor navale şi aeriene.În jur de 8 500 000 de oameni au pierit şi peste 21 000 000 au fost răniţi. Pe deasupra, populaţia civilă a trudit la făurirea unui număr impresionant de arme, muniţie şi alte necesităţi. Datorită aportului civililor, primul război mondial a fost şi primul „război total“.
Pe 28 iunie 1914, arhiducele Franz Ferdinand al Austro-Ungariei a fost asasinat. Crima s-a petrecut la Sarajevo, capitala provinciei austriece Bosnia. Autorul ei era Gavrilo Princip, un anarhist bosniac format în Serbia. Austria a susţinut că guvernul sârb ar fi pregătit şi înarmat grupul lui Princip, cunoscut sub numele de Mâna Neagră. Tensiuni între Serbia şi Austro-Ungaria existau de mulţi ani, întrucât naţionaliştii sârbi doreau să unească toate popoarele slave din Balcani într-un stat federal. Din acest stat urmau să facă parte şi slavii de pe teritoriul Austro-Ungariei, fapt ce a determinat împotrivirea fermă a imperiului.
Austro-Ungaria a hotărât să folosească asasinatul drept pretext pentru a-şi încheia socotelile cu Serbia. Germania a anunţat că oferă sprijin Austriei în cazul unei confruntări. Pe 23 iulie, Austro-Ungaria a dat un ultimatum Serbiei, solicitând răspunsul în 48 de ore. Serbia a răspuns pe 25 iulie, sugerând însă ca o parte dintre cereri să fie reportate altor puteri europene. Austro-Ungaria a refuzat propunerea, pe 28 iulie declarând război Serbiei. Toate naţiunile Europei se aşteptau la acest deznodământ. De ani buni, naţiunile grupate într-o alianţă sau alta semnau diverse tratate şi alianţe.
La începutul lui 1914, Europa era împărţită în două tabere. Germania, Austro-Ungaria şi Italia făceau parte din Tripla Alianţă. După retragerea Italiei şi cooptarea Imperiului Otoman, naţiunile Alianţei îşi vor lua numele de Puteri Centrale. De cealaltă parte, Rusia, Franţa şi Maria Britanie se constituiseră în Tripla înţelegere, devenită Antanta. Cu excepţia Bulgariei, statele din Balcani au luat partea Serbiei şi a Aliaţilor din Antanta. Aceste alianţe au fost puse în mişcare în urma declaraţiei de război făcute de Austro-Ungaria. În mai puţin de o săptămână, întreaga Europă stătea sub semnul războiului.
Pe 29 iulie, Rusia şi-a mobilizat efectivele la graniţa cu Austria şi Germania, cu intenţia exprimată de a împiedica distrugerea Serbiei. În secret, Rusia urmărea acapararea unor teritorii ale Imperiului Otoman, dar iniţiativele precedente fuseseră stingherite de Austro-Ungaria şi de Germania. Imperiul ţarist dorea să aibă controlul Constantinopolului şi al strâmtorilor Bosfor şi Dardanele. Pe 31 iulie, Germania a cerut Rusiei să înceteze pregătirile de război, iar Franţei, printr-un ultimatum, să-şi declare neutralitatea în cazul declanşării unui conflict între cele două mari puteri. Franţa şi Germania erau rivale istorice şi îşi disputau încă regiunea Alsacia-Lorena. Atât Rusia, cât şi Franţa au ignorat solicitările germane. Pe 1 august izbucneau luptele pe graniţa ruso-germană.
Pe 3 august, Germania declara război Franţei. Relaţiile dintre Germania şi Marea Britanie se înrăutăţiseră treptat înainte de 1914. Anglia era învinuită că împiedică Germania să devină o mare putere mondială. Încă de la începutul războiului, Germania şi-a făcut cunoscute intenţiile de a ataca Franţa prin Belgia. În 1838, Anglia şi Franţa semnaseră un tratat cu Germania, ce garanta independenţa şi neutralitatea Belgiei. Pe 4 august 1914, Marea Britanie a declarat război Germaniei, pentru a asigura neutralitatea Belgiei. Peste tot în Imperiul Britanic se făceau pregătiri de război. Japonia s-a alăturat Aliaţilor pe 23 august.
Italia îşi păstra pentru moment neutralitatea, în pofida apartenenţei la Tripla Alianţă.Mulţi italieni ar fi dorit să intre în război de partea Aliaţilor, pentru a recupera teritorii austro-ungare populate de semeni de-ai lor. Toate marile puteri întocmiseră planuri pentru victorii rapide, dar nici una nu era pregătită pentru un război de uzură. Planul german Schlieffen – purtând numele contelui Alfred von Schlieffen, renumit strateg militar – era conceput spre a evita un război pe două fronturi, costisitor şi de lungă durată. Flancul stâng urma să blocheze armata franceză pe malul Rinului, în timp ce flancul drept avea să pătrundă prin Belgia în nordul Franţei, cu destinaţia Paris. După scoaterea Franţei din război, germanii aveau de gând să-şi transporte forţele pe cale feroviară în est, pentru a înfrânge Rusia.
Francezii au ales să respecte neutralitatea Belgiei, renunţând la posibilitatea de-a ataca Germania prin nord. În schimb, şi-au concentrat trupele în centru şi pe flancul drept, plănuind o lovitură pe frontul Rinului. Ruşii urmăreau să separe forţele germane de cele austro-ungare şi apoi să dezlănţuie ofensiva împotriva Berlinului. Doar Planul Schlieffen a fost aproape de realizare, restul fiind rapid dejucate. Flancul drept al armatei germane s-a apropiat ameninţător de Paris, dar a fost respins de francezi în prima Bătălie de pe Marna, una dintre puţinele încleştări decisive din timpul războiului. Armata franceză număra aproape patru milioane de ostaşi, asemenea Germaniei, însă doar o treime erau pregătiţi pentru a servi în linia întâi.
Ofensiva germanilor prin Belgia nu i-a luat prin surprindere pe francezi, deşi nu se aşteptau ca germanii să folosească imediat atâtea rezerve în prima linie.Această strategie conferea Germaniei o superioritate în efective. Trupele franceze şi britanice au ţinut piept ofensivei germane în august, dar au fost nevoite să se retragă, francezii la Charleroi, iar britanicii, la Mons. Ambele armate au fost împinse spre sud. La începutul lunii septembrie, o parte a armatei germane se apropia de Paris. Înainte să pătrundă în oraş, francezii au atacat flancul expus al invadatorilor, apoi şi-au continuat ofensiva prin breşa creată între cele două armate germane. Totodată, au pornit contraofensiva de-a lungul întregului front.
Prima Bătălie de pe Marna s-a desfăşurat între 6 şi 10 septembrie. Nereuşind să obţină o victorie decisivă, germanii s-au retras 80 km la nord de râul Marna. Speranţele de a termina totul printr-un conflict de scurtă durată s-au năruit, luptele de pe frontul de vest împotmolindu-se într-un război de tranşee. Victoriile se măsurau acum în metri, iar numărul celor căzuţi era imens. La scurt timp după izbucnirea războiului, flota britanică a instituit o blocadă economică asupra Germaniei. Măsura şi-a atins ţelul, întrucât exporturile Reichului au fost oprite. Blocada avea să afecteze cursul general al războiului, dând naştere campaniei din octombrie 1914, când puţin le-a lipsit submarinelor germane să taie linia britanică de aprovizionare.Imperiul Otoman a intrat în război de partea Puterilor Centrale la 29 octombrie.
Deşi în declin, imperiul a susţinut puternic efortul de război al Germaniei şi Austro-Ungariei Intrarea sa în război a retezat comunicaţiile maritime ruseşti cu aliatele sale. De asemenea, armatele otomane ameninţau comunicaţiile britanice cu Extremul Orient, pornind spre sud cu intenţia de-a pune stăpânire pe canalul Suez. Pentru a împiedica pierderea canalului, Aliaţii s-au văzut nevoiţi să menţină forţe însemnate în estul Mediteranei pe tot parcursul conflagraţiei. Germania a pus în umbră impasul de pe frontul de vest prin victoriile de pe frontul de est, în faţa Rusiei. Sub comanda unor generali străluciţi, precum Paul von Hindenburg şi Erich von Ludendorff, germanii au provocat o înfrângere zdrobitoare trupelor ruseşti la Tannenberg, în august 1914.
În 1915, Germania şi Austro-Ungaria au depus eforturi uriaşe pentru a înfrânge Rusia. La începutul anului, ruşii invadaseră Ungaria.Trupele Reichului au pornit contraofensiva pe 2 mai. În luptele din jurul oraşului Brest-Litovsk, germanii au reuşit să spargă mijlocul frontului rusesc, care va fi împins apoi până la Pinsk. Germanii au luat 750 000 de prizonieri, dar ruşii nu au încetat lupta.Frontul de vest s-a aflat într-un impas pe tot parcursul anului, în bună măsură din cauza lipsei de obuze. În luna aprilie, la Ypres, germanii au introdus în lupta împotriva francezilor gazul toxic cu clor. În curând, ambele tabere au început să folosească felurite gaze şi obuze umplute cu gaz având efecte nimicitoare. În aprilie 1915, Italia a semnat la Londra un tratat secret cu Anglia, Franţa şi Rusia. Tratatul ceda Italiei o porţiune însemnată din teritoriul Austriei în schimbul intrării sale în război de partea Aliaţilor. Pe 23 martie, Italia declara război Austro-Ungariei. De-abia un an mai târziu (august 1916) avea să declare război şi Germaniei.
Pe data de 11 octombrie, Bulgaria intra în război de partea Puterilor Centrale, alăturându-se încercării de a cuceri Serbia şi Muntenegru.Astfel s-a deschis calea către Turcia, inima Imperiului Otoman, care rezistase în primă fază ofensivei Aliaţilor, dar depindea acum de sprijinul Puterilor Centrale. În februarie şi martie, navele britanice au încercat de două ori să pătrundă prin strâmtoarea Dardanele, pentru a-i da sprijin Rusiei pe Marea Neagră. Ambele tentative au fost sortite eşecului.Pe 25 aprilie, Sir Ian Hamilton debarcă un grup ANZAC (corp militar alcătuit din soldaţi australieni şi neo-zeelandezi) pe îngusta peninsulă Gallipoli. De-acolo plănuieşte un atac pe mare şi pe uscat împotriva Constantinopolului. Expediţia a însemnat un eşec costisitor. Efectivele sunt retrase pe rând în decembrie 1915 şi ianuarie 1916. Majoritatea sunt trimise în Egipt la paza Canalului de Suez, aflat sub ameninţarea Imperiului Otoman. O parte dintre aceste trupe aveau să formeze mai târziu, sub comanda generalului Edmund Allenby, corpul anglo-arab care cucereşte Ierusalimul în 1917. În această regiune s-a remarcat, alături de alţii, colonelul T.E. Lawrence (Lawrence al Arabiei). Cu multă dibăcie, Lawrence a pus la cale şi a condus revolta arabilor împotriva turcilor. De asemenea, forţele sale au cucerit Damascul pentru Antantă.
În 1915, submarinele germane au înăsprit blocada asupra Marii Britanii. În februarie, Germania declară zonă de război apele care înconjoară Insulele Britanice (inclusiv Canalul Mânecii), ameninţând să distrugă toate navele comerciale ce traversau acest spaţiu. Navele ţărilor nebeligerante au împărtăşit aceeaşi soartă. În ziua de 7 mai, pachebotul de lux Lusitania e scufundat lângă capul Kinsale, Irlanda. Printre cei 1 198 de pasageri înecaţi se aflau şi 120 de cetăţeni americani. Germania continuă să construiască submarine din ce în ce mai performante. Până în aprilie 1917, când Statele Unite vor intra în război, vor fi scufundate vase britanice cu greutate totală de peste trei milioane de tone, însemnând 16% din flota comercială a Angliei în 1914. În 1915, britanicii se temeau că pierderile navale aveau să scoată Marea Britanie din război.
Din punct de vedere al statutului de beligeranță, România a fost pe rând: țară neutră în perioada 13/28 iulie 1914 – 14/27 august 1916, țară beligerantă de partea Antantei în perioada 14/27 august 1916 – 26 noiembrie/9 decembrie 1917, în stare de armistițiu în perioada 27 noiembrie/10 decembrie 1917 – 24 aprilie/7 mai 1918, țară necombatantă în perioada 24 aprilie/7 mai 1918 – 26 octombrie/9 noiembrie 1918, țară beligerantă de partea Antantei în perioada 26 octombrie/9 noiembrie 1918 – 28 octombrie/11 noiembrie 1918.
Surse:
https://ro.historylapse.org/criza-din-vara-lui-1914
https://www.europeana.eu/portal/ro/explore/topics/83-world-war-i.html
http://revistapolis.ro/romania-in-primul-razboi-mondial/
https://intelligence.sri.ro/eticheta/primul-razboi-mondial/
Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai
