S-a întâmplat în 23 februarie 1271

0
122

S-a întâmplat în 23 februarie 1271 . Una dintre primele menţiuni documentare le oraşului Braşov. Spunem una pentru că, în mediul online s-a „multiplicat”, greşit, că ar fi prima… Şi mulţi preiau cu copy-paste fără a mai acorda atenţie adevărului…

           În 1235, abatele Fredericus din Hamborn a vizitat mănăstirile premonstratense din Transilvania consemnând în Catalogus Ninivensis şi „Diocesis cumaniae Corona“ alături de „Villa Herrmani“ (Sibiu) în dioceza transilvană. Prima menţiune documentară certă a Braşovului s-a făcut în anul 1235, deşi mai multe agenţii de presă anunţau şi, încă mai persistă în greşeală, că 23 februarie 1271 ar fi data de atestare a Braşovului.

          Istoricii confirmă că prima menţiune documentară certă a Braşovului s-a făcut în anul 1235.

            Anul 1271 este legat de un document care atestă numele de Brasu (Braşov), dar în niciun caz nu se poate vorbi de o dată precisă, cum ar fi 23 februarie, şi nici că acest an indică prima atestare a Braşovului.

         Unele cronici din secolul XVII indică drept an de întemeiere a oraşului Braşov anul 1203. Deşi majoritatea cercetătorilor au respins o asemenea datare, există ipoteza potrivit căreia copierea eronată a unor texte a dus la modificarea numeralului latin.

            Astfel, în loc de anul MCCIII (1203), ar fi trebuit scris MCCXIII, (adică 1213). Un „X“ care a modificat 10 ani. Ipoteza menţionării Braşovului la 1213 se bazează pe textul scrisorii episcopului Wilhelm al Transilvaniei trimisă în acel an către cavalerii teutoni care menţionează locuitorii care plăteau dijmă Bisericii, identificaţi cu coloniştii germani. De unde s-ar deduce că este vorba de locuitorii Braşovului.

          Prima menţiune documentară certă a Braşovului datează din 1235. Sursa o reprezintă Catalogus Ninivensis din 1236-1241, editat abia în 1949 de către Norbert Backmund.

       Textul catalogului cuprinde lista „mănăstirilor premonstratense“ din Transilvania şi Ungaria.

         În 1235, abatele Fredericus din Hamborn a vizitat mănăstirile premonstratense din Transilvania consemnând în catalog şi „Diocesis cumaniae Corona“ alături de „Villa Herrmani“ (Sibiu) în dioceza transilvană. Practic, aceasta este prima atestare documentară a Braşovului, sub numele de Corona.

         Cercetătorii au descoperit la fundaţia Corpului C al Liceului Johannes Honterus urmele unui aşezământ religios din anii 1200. Aşezămîntul purta numele de „Curtea Ecaterinei“ şi era format dintr-o biserică şi mănăstire de călugăriţe sau o casă de beguine, adică femei laice, văduve, sau femei nemăritate întreţinute de mănăstire.

   Patroana acestor beguine era Sfânta Ecaterina, de unde şi numele aşezământului. Primele beguine se ştie că trăiau în Flandra, Renania sau Valonia, regiuni de unde veneau şi coloniştii saşi din Ţara Bârsei.

          Această mănăstire de călugăriţe şi casa de beguine se aflau sub tutela călugărilor premonstratensi, abia după aceea trecând sub oblăduirea congregaţiei benedictine de la Mănăstirea Cârţa din zona Sibiului, fondată în 1202.

          Mănăstirile premonstratense erau ridicate în centre urbane importante. De aceea a fost înfiinţată în Braşov, cetate care cuprindea şi Corona şi era cel mai important centru urban din Ţara Bârsei, având caracterul unui „civitas“ încă de la prima menţionare documentară.

           Pe lângă aşezările identificate înainte de venirea cavalerilor teutoni, adică Tâmpa, Blumăna, Şprenghi, Şchei sau Valea Cetăţii, Corona era ridicată în apropierea actualei Biserici Negre, ca o aşezare a coloniştilor germani. Denumirea vine, se pare, din cuvântul german „Kron“.

             Aşezarea avea o basilică romanică a cărei absidă a fost descoperită mai târziu sub pavimentul Bisericii Negre.

            Pentru etimologia termenului de Corona au fost vehiculate mai multe variante. Una este legată de pârâul „Kronen“ care curgea pe Valea Tâmpei.O altă variantă ia în considerare numele unei sfinte catolice, Corona iar alte variante merg până la Cronos, zeul timpului…

          Prima atestare a numelui Braşov apare într-un document din 1252. Este un act de donaţie prin care regele maghiar Bela al IV-lea acordă lui Vicenţiu, fiul secuiului Akadaş moşia „Terra Zek“ aflată între Olt şi Munţii Baraolt.

          Printre hotarele moşiei este menţionat „Saxonum de Barasu“, adică ţinutul saşilor din Braşov.Semnificaţia numelui Barasu nu era însă aceea de oraşul Braşov, ci aceea de ţinut aflat sub jurisdicţia oraşului Braşov.

        Acest ţinut se întindea până la Olt şi cuprindea 13 comune libere la care se adăuga un civitas, adică oraşul Braşov.

        În secolele XIII-XIV, variantele de denumiri cu forma de Braşov se refereau mai mult la Ţara Bârsei decât la oraşul propriu-zis. Dovadă, un document din 1271, prin care Ştefan al V-lea recompensează, pentru sprijinul dat împotriva tatălui său, regele Bela al IV-lea, pe Teel, fiul lui Ebl din Brasu. Un alt document din 1294, de la Andrei al III-lea, menţionează prima dată un comite, pe Nicolae, fiul lui Simon de „Brassov“. Într-o bună parte din secolul al XIV-lea erau folosite mai des toponime care indicau ţinutul sau comitatul Brasso sau Brassou.

          Un document din 1336, emis de episcopul Chanadinus de Estergom, face distincţie între Braşov ca şi comitat şi Corona ca oraş, conform textului „Michael Decanus de Brasso nec non plebanus de Corona“.

         În 1342, au fost menţionaţi şi primii cetăţeni ai Braşovului „cives de Corona“. Abia din 1377, cînd oraşul de la poalele Tîmpei devine centru administrativ şi bisericesc al Ţării Bârsei, numele de Braşov se referă la oraşul propriu-zis.

        Din acest moment, în documente Braşovul apare distinct ca „civitate Brassoviensi“. În 1399, se folosesc distinct şi denumirile de Braşov şi Corona. „…in oppido de Corona seu vulgariter Brascho nuncupato“, adică „… în oraşul numit Corona sau, mai popular, Brascho“.

        În secolul al XIII-lea, existau aşezări ale populaţiei româneşti în Schei şi Bartolomeu. Pe lângă acestea s-au dezvoltat şi coloniile de germani Corona, Dealul Şprenghi şi Dealul Cetăţuia. În 1235, anul atestării aşezării Corona, existau în medie cam 30 de gospodării, cu câte patru membri în medie, în fiecare dintre aceste aşezări, ceea ce ar lăsa de presupus că populaţia de atunci a Braşovului era cam de 600 de locuitori.

         După invazia mongolilor din anul 1241 populaţia a scăzut, dar, la începutul secolului XIV, în Corona erau înregistrate 100 de gospodării.

      Sporul demografic este evidenţiat şi în celelalte suburbii ale Braşovului şi era datorat dezvoltării economice care a atras din Transilvania saşi, secui, unguri. Chiar şi greci şi bulgari. La mijlocul secolului al XV-lea, Braşovul devenise unul din cele mai importante oraşe ale Transilvaniei, cu o populaţie de peste 6.000 de locuitori.

            Prima reformă a administraţiei oraşului Braşov a fost făcută de judele primar Johann Benkner, între anii 1547-1565. A fost o reorganizare teritorială, dar şi una fiscală, privind înregistrarea veniturilor şi cheltuielilor şi inventarierea privilegiilor Braşovului.

          Împărţirea teritorială pe „cartiere“ cuprindea patru zone. Prima era Cetatea, constituită pe bazele aşezării Corona, înconjurată de ziduri, turnuri şi bastioane, cu o populaţie compusă din proprietari de case, ateliere meşteşugăreşti sau prăvălii, consideraţi cetăţeni cu drepturi politice depline, saşi şi unguri.

          A doua zonă, Scheii Braşovului, era suburbia de la vest de Cetate. Avea populaţie majoritar românească, dar şi cu câţiva locuitori unguri şi saşi. Braşovul vechi era suburbia de la nord de cetate, de pe Dealul Şprenghi şi de la poalele Dealului Cetăţuia. Aici predomina populaţia cu ocupaţie agrară şi etnic amestecată. Cam la fel şi Blumăna, suburbia de la est de Cetate.

         Cel mai vechi document păstrat în arhivele Braşovului, datat 28 martie 1353, este un privilegiu de bază. Este emis de regele Lodovic I al Ungariei. Este acordat la cererea comitelui Jacobus „filius Nicolai Sandur, vilicul oraşului“, după distrugerea vechilor privilegii în urma năvălirilor tătarilor.

         Acesta se referă la impozite, obligaţii militare, probleme juridice, folosirea în comun a pădurilor, apelor, pescuitului. Conform Privilegiului de bază al oraşului Braşov, activitatea comercială din această zonă era înfloritoare. Braşovul era renumit pentru calitatea mărfurilor, dar mai ales pentru armele care se fabricau aici.

          La 10 mai 1369, braşovenii au obţinut privilegiul de a ţine târg anual, la 1 noiembrie. S-a luat modelul celui de la Buda. Negustorii care veneau la târgul anual erau scutiţi de toate taxele şi vămile. Braşovenii au obţinut drept de negoţ peste hotare din 1358. Atunci au primit de la regele Ludovic I libertatea comerţului în Ţara Românească.

         În 1368, au obţinut libertatea comerţului în marele cnezat al Moscovei. Iar un an mai tîrziu, la Vidin în Bulgaria şi după încă un an până la Marea Adriatică. Abia în 1374 au avut dreptul să facă negoţ în Ungaria iar la Viena, în 1395.

Surse:

Ion Dumitraşcu, Mariana Maximescu “O istorie a Braşovului“,Editura: LIBRIS EDITORIAL, Braşov, 2017

http://turism.brasovcity.ro/index.php/informatii/detail/56

http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=actualitate&s_id=84686

http://www.eualegromania.ro/2014/11/01/brasovul-vechi-odinioara-oras-cu-privilegiu-regal/

http://www.brasovultau.ro/legendele-brasovului.html

http://www.ccibv.ro/desprebrasov/informatii-generale/21-ccibv/despre-brasov/istoric/brasovul-in-secolele-xvii-xx/68

Vasile Oltean “Istoricul traditiilor din Scheii Brasovului”,2013

Gernot Nussbaecher – “Din hronici si hrisoave”, 2008

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here