S-a întâmplat în 22 martie 1842

0
43

S-a întâmplat în 22 martie 1842 . A murit Stendhal (Henri Beyle), scriitor francez. Stendhal, pe numele său adevărat Henri-Marie Beyle (n.23 ianuarie 1783, Grenoble – d. Paris), a fost un scriitor francez renumit pentru fineţea analizei sentimentelor personajelor sale şi pentru lipsa intenţionată de sensibilitate a stilului său. Se crede că Stendhal şi-a ales pseudonimul literar ca un omagiu adus lui Johann Joachim Winckelmann, fondatorul arheologiei moderne, născut în localitatea Stendal, Saxonia-Anhalt (Germania).

            Stendhal se naşte la Grenoble într-o familie burgheză. Mama sa, pe care o iubea mult, moare când el avea 7 ani. În 1796 el intră la Şcoala Centrală din Grenoble. Între 1800 şi 1801 viitorul scriitor participă la Campania din Italia ca sublocotenent în al şaselea Regiment de dragoni. Întors la Paris, el încearcă să se impună în domeniul comercial, literar şi seducând femeile. Aceşti ani de început de carieră vor constitui sursa de inspiraţie pentru personajul lui Julien Sorel din Roşu şi Negru.

           În data de 3 august 1810, Stendhal este numit auditor în cadrul Consiliului de Stat, participând la administraţie şi la războaiele napoleoniene. După căderea Imperiului care urmează Campaniei din Franţa, în 1814, el pleacă în Italia, instalându-se la Milano unde îşi regăseşte iubita, Angela Pietragrua. Anul următor, Stendhal îşi va grava pe cărţile de vizită : „Waterloo – ce păcat! Încă şase luni şi aş fi fost numit prefect de Sarthe la Le Mans”.

            În această perioadă el scrie mai multe opere legate de Italia ca şi tratatul Despre dragoste. În 1821, acuzat fiind de simpatie faţă de carbonari – influenţă sensibilă în nuvela Vanina Vanini – Stendhal este expulzat din Milano.

           Reîntors la Paris, aproape ruinat după decesul tatălui său, Stendhal începe să frecventeze saloanele literare, îşi înfiinţează propriul cenaclu şi are chiar un discipol în persoana lui Prosper Mérimée. El scrie pentru publicaţii periodice, publică primul său roman, Armance, urmat în 1830 de Roşu şi Negru, influenţat în parte de Revoluţia din iulie 1830, acest al doilea roman obţinând un important succes. După revoluţie, este numit consul la Civitavecchia, în Italia.

            La Civitavecchia, scriitorul se plictiseşte şi face dese călătorii, nereuşind să încheie operele începute (Amintirile unui egoist, Lucien Leuyen…). După ce termină ultima sa capodoperă, Mânăstirea din Parma, în 1839, Stendhal moare de o criză cardiacă în noaptea de 22 spre 23 martie 1842 şi este înmormântat în Cimitirul Montmartre din Paris.

            Opera lui Stendhal conţine atât texte autobiografice (ca Viaţa lui Henri Brulard) cât şi romane dintre cele mai frumoase ale literaturii franceze: Roşu şi Negru, Lucien Leuwen, Mânăstirea din Parma. Roşu şi Negru este primul mare roman al lui Stendal şi primul care combină în mod subtil descrierea realităţii sociale cu acţiunea romanescă, (după Erich Auerbach în celebrul său studiu Mimesis). Julien Sorel, personajul central al romanului, este într-un sens produsul pur al epocii sale. Transportat de ambiţie, după lectura Memorialului din Sfânta Elena al lui Napoleon, conştient că de la Revoluţie nu numai naşterea ci şi meritul personal are importanţă, eroul visează să devină un nou Bonaparte.

          Stendhal a gândit o anumită estetică realistă înainte de a o „aplica” în scriitură, realismul său specific provenind din dorinţa de a crea un roman-oglindă, simplă reflexie a realităţii sociale şi politice a epocii dure pe care o traversa. În Racine şi Shakespeare, scriitorul afirmă că datoria artei romantice este de a răspunde gustului şi tendinţei populare. Realismul lui Stendhal înseamnă în primul rând voinţa de a prezenta evenimente şi fapte care îi interesează pe contemporani (Monarhia din Iulie în Lucien leuwen, Restauraţia în Roşu şi Negru, înfrângerea şi retragerea austriecilor în Mânăstirea din Parma).

            Roşu şi Negru şi Lucien Leuwen sunt fresce acerbe ale societăţii sub regimul Restauraţiei, aşa cum indică subtitlul din Roşu şi Negru: „Cronica anului 1830”; Lucien Leuwen este amplul tablou al Monarhiei din Iulie; Mânăstirea din Parma descrie moravurile politice ale monarhiilor italiene din sec.al XIX-lea. Aceste romane au deci o componentă politică nu prin prezenţa unor lungi reflecţii politice (Stendhal refuză un astfel de procedeu comparându-l chiar în romanul Roşu şi Negru cu o împuşcătură în timpul unui concert) ci prin relatarea faptelor. Componenta politică în romanul Mânăstirea din Parma este mult mai puţin importantă decât în Roşu şi Negru sau Lucien Leuwen. Istoria, în schimb, joacă un rol inseparabil de acţiunea romanescă (bătălia de la Waterloo, intrarea trupelor franceze în Milano în 1796).

          Descrierea moravurilor în opera lui Stendhal nu se vrea niciodată imparţială ci critică: ea nu este motivată de o voinţă sociologică ci de dorinţa de a înlătura aparenţele înşelătoare şi de a arăta «adevărul, crudul adevăr» (deviza primului volum din Roşu şi Negru) societăţii contemporane.

           Opera lui Stendhal este profund inspirată din propria sa viaţă, romanele lui constituind o autobiografie ideală a scriitorului. Julien Sorel, Lucien Leuwen, Fabrice del Dongo sunt cei care Stendhal ar fi visat să fie. Există trei tipuri de opere autobiografice la Stendhal: pe de o parte, Stendhal a scris timp de ani şi ani unJurnal, conţinând evenimentele din viaţa sa; pe de alta, marile opere autobiografice intitulate Viaţa lui Henri Brulard şi Amintirile unui egoist.

          Acestea urmăresc aceeaşi idee ca Jurnalul, dar şi ideea Confesiunilor lui Rousseau, aceea a autocunoaşterii, dar se deosebesc de Jurnal fiind scrise a posteriori. În sfârşit, autobiografia ia o formă originală la Stendhal: îi plăcea să scrie pe marginea cărţilor, (sau chiar a romanelor sale, dar de manieră criptică) sau pe obiecte de îmbrăcăminte (de exemplu pe o curea în Viaţa lui Henri Brulard).

Surse:

Daniel S. Burt, 100 cei mai mari scriitori ai lumii, Editura Lider, trad. Anca Irina Ionescu, Bucuresti, 2005

https://www.ro.biography.name/scriitori/114-franta/459-stendhal-1783-1842

https://serialreaders.com/2499-biografie-stendhal.html 

https://www.manager.ro/articole/cultura-65/stendhal-o-biografie-gravata-prin-intreaga-sa-opera-5947.html

https://www.anticariatbazar.ro/autori/Stendhal/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here