S-a întâmplat în 22 martie 1832

0
24

S-a întâmplat în 22 martie 1832 . A murit scriitorul german Johann Wolfgang von Goethe. Johann Wolfgang Goethe, înnobilat în anul 1782 (n. 28 august 1749, Frankfurt am Main – d. Weimar) a fost un mare poet german, ilustru gânditor şi om de ştiinţă, una dintre cele mai de seamă personalităţi ale culturii universale.

          Născut la Frankfurt pe Main, fiu al lui Johann Kaspar Goethe (1710–1782), înalt funcţionar de stat, şi al Catharinei Elisabeth Textor, Goethe a primit o educaţie aleasă. Ca student al Universităţii din Leipzig, Goethe a asumat tendinţele stilului elegant de viaţă al concetăţenilor săi. În anul 1770, la insistenţele tatălui său, s-a transferat la Universitatea din Strasbourg unde a continuat studiile juridice.

            Cu acest prilej l-a întâlnit pe filozoful Herder, teoreticianul mişcării Sturm und Drang („Furtună şi Avânt”), care va avea un rol hotărâtor în dezvoltarea sa intelectuală ulterioară. În vara anului 1771 Goethe şi-a dat disertaţia juridică, care nu a fost aprobată deoarece conţinea subiecte orientate împotriva bisericii. La sfârşitul lunii august a primit la Frankfurt o licenţă de avocatură unde dorea să devină activ în sensul progresiv al legilor umane.

            După primul proces, este „dojenit” pentru atitudinea sa „certăreaţă” şi pierde dorinţa de a mai exercita această meserie. În această perioadă, scrie drama intitulată Götz von Berlinchingen, prelucrare a unei poveşti scrise după o carte care descrie viaţa unui cavaler de jaf, Götz von Jagsthausen, din timpul războaielor ţărăneşti germane. Din munca neplătită la o revistă literară, publicată de Schlosser şi Merck, Goethe nu putea trăi şi în luna mai 1772 s-a dus pentru terminarea studiului de drept, ca practicant la judecătoria regală în Wetzlar.

           În timpul unei perioade de cincisprezece ani, iniţiată la Strassburg şi continuată până la plecarea la Weimar, producţia lirică a lui Goethe a fost prestigioasă, de o varietate întinsă, de la ingenuitatea populară din Heidenröslein („Măceşul”) până la graţia de salon din ciclul Kleine Blumen, kleine Blätter („Flori mărunte, frunze mici”). În acest timp a început să lucreze la primele versiuni ale lucrării sale Faust (aşa-zisul Urfaust), care cuprinde printre altele „cântecele lui Gretchen”.

         Goethe devine şi sfătuitor în serviciile de conducere ale lui Karl August von Sachsen iar din 1776 începe (neoficial) să participe la întâlnirile consiliului, şi este numit ministru (Geheimer Rat) al prinţului Karl August cu drept de vot în Consiliul de Miniştri, în ciuda opoziţiei celorlalţi miniştri şi funcţionari. Din producţia literară a anilor petrecuţi la Weimar sunt de menţionat baladele Der Fischer („Pescarul”), Erlkönig („Regele ielelor”), poemele Wanderers Nachtlied („Cântecul nocturn al drumeţului”), Gesang der Geister über dem Wasser („Cântecul nălucilor deasupra apelor”) precum şi drama Iphigenie auf Tauris („Ifigenia în Taurida”).

            A plecat pe neaşteptate în Italia, unde contactul cu operele de artă şi vestigiile antichităţii face să se cristalizeze în opera sa de maturitate clasicismul, înţeles ca întoarcere la idealul de viaţă a culturii şi civilizaţiei elene. Lucrează la dramele Egmont şi Torquato Tasso, care vor fi definitivate mai târziu. Goethe s-a reîntoars la sfârşitul lunii aprilie 1788. A două călătorie în Italia, în 1790, de data asta numai pînă la Veneţia, s-a încheiat cu o dezamăgire.

            Rezultatele poetice au fost Venezianische Epigramme („Epigrame Veneţiene”), şi convingerea că dezvoltarea craniului porneşte din vertebre. În anul 1789, Goethe dotase la Universitatea din Jena („Friedrich-Schiller-Universität Jena”) un laborator, şi astfel fonda primul laborator de chimie din Europa. În anul 1791 Goethe preia conducerea teatrului din Weimar. În iunie 1794 Schiller îl invitase pe Goethe să participe la noul sau jurnal, „Horen”. Goethe a acceptat invitaţia şi între cei doi s-a dezvoltat repede o prietenie colegială, care avea să dureze până la moartea lui Schiller.

             Operele de maturitate ale lui Goethe sunt străbătute de aspiraţia poetului de a se elibera de frământările lăuntrice, de a dobândi armonia interioară, seninătatea clasică. Pe această linie se înscriu romanele Wilhelm Meisters Lehrjahre („Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister”, 1796) în opt volume, Hermann und Dorothea (1797), precum şi opera autobiografică Dichtung und Wahrheit („Poezie şi Adevăr”, 1808–1831) unde îşi prezintă cu plăcere perioada anilor 1749–1775.

             Cu moartea lui Schiller în 1805, Goethe simte o pierdere deosebită, şi în această perioadă se îmbolnăveşte de mai multe boli: (zona zoster, colică renală). La Congresul din Erfurt, 27 septembrie-14 octombrie în anul 1808, Goethe, a fost primit de Napoleon I, Kurmainzer Statthalterei cu legendarul comentariu: Voilà un homme! („Iată, un om!”) şi decorând-ul cu Crucea Legiunii de Onoare. În lucrarea, Zur Farbenlehre („Teoria culorilor”, 1810), ia o poziţie contrară concepţiei lui Isaac Newton şi caută să demonstreze unitatea dintre spirit şi materie în fenomenele naturale.

            În 1817, Goethe s-a retras din conducerea teatrului din Weimar şi a începeut să scrie Geschichte meines botanischen Studiums („Istoria studiului meu botanic”), până în 1824, urmat de lucrările Zur Naturwissenschaft überhaupt („Către ştiinţe naturale”) gânduri despre morfologie, geologie şi mineralogie. În anul 1821 urmează o colecţie de romane scurte: Wilhelm Meisters Wanderjahre („Drumeţiile lui Wilhelm Meister”). În anul 1823 Goethe, s-a îmbolnăvit de inflamaţie a pericardului inimii.

            Cu ultimele puteri, a reluat lucrul la Faust II. Pentru că nu mai putea scrie, dicta, în felul acesta Goethe rezolv#ndu-şi corespondenţa, dar şi mărturisind în discuţii lungi problemele sale poetului Johann Peter Eckermann, care scria. Sinteza îndelungatei experienţe de viaţă şi evoluţie artistică îşi găseşte expresia în drama Faust, operă căreia Goethe i-a consacrat ani îndelungaţi de strădanie, până să ajungă la forma definitivă, atinsă cu puţin înainte de a se stinge din viaţă.

             La 22 martie 1832 Goethe a murit de pneumonie, cu ultimele cuvinte, rostind: Mehr Licht! („Mai multă lumină!”). Goethe a fost îngropat pe data de 26 martie la Mormântul Prinţilor în Weimar.

Surse:

Daniel S. Burt, 100 cei mai mari scriitori ai lumii, Editura Lider, trad. Anca Irina Ionescu, Bucuresti, 2005

https://www.ro.biography.name/scriitori/181-germania/453-johann-wolfgang-von-goethe-1749-1832

http://ziarullumina.ro/johann-wolfgang-von-goethe-creatorul-de-la-weimar-41718.html

https://www.britannica.com/biography/Johann-Wolfgang-von-Goethe

https://www.iep.utm.edu/goethe/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here