S-a întâmplat în 22 februarie…
– „Ziua Mondială a Cercetaşilor” este marcată, anual, în peste 170 de ţări de pe toate continentele, la data naşterii (22 februarie 1857) ofiţerului britanic Robert Baden-Powell. Acesta a fost iniţiatorul mişcării de cercetaşi. În dimineaţa zilei de 1.VIII.1907, pe insula Brownsea din sudul Angliei, lordul Baden-Powell a suflat din corn. Aceasta, pentru a da deşteptarea membrilor primei tabere de cercetaşi (în jur de 20 de tineri).
– „Ziua Europeană Dedicată Victimelor Criminalităţii” (European Day for Victims of Crime). Noile norme privind drepturile minime ale victimelor în cadrul Uniunii Europene (Directiva 2012/29/UE ) au fost adoptate la 25 octombrie 2012. Directiva garantează drepturi minime pentru victime oriunde s-ar afla în UE, inclusiv un nivel adecvat de asistenţă. Directiva garantează drepturi de informare şi de protecţie.
– 1269. Apare prima menţiune documentară a Cetăţii Deva, într-un act emis de Ştefan – duce de Transilvania.
În act se aminteşte de Castrum Deva. Începând cu 1307, cetatea a devenit reşedinţă voievodală. Cetatea, care servea ca fortăreaţă militară, a fost transformată de Iancu de Hunedoara în castel nobiliar (1453). A fost întărită succesiv între secolele XVI-XVIII, ajungând printre cele mai puternice din Transilvania.
– 1512. A murit navigatorul florentin Amerigo Vespucci, care a luat parte la câteva călătorii în Lumea Nouă (1497-1507). După numele său, la sugestia geografului german M. Waldseemuler, au fost denumite noile teritorii descoperite, care formează America de azi. S-a născut în 1454.
– 1636: A murit Santorio Santorio (numit şi Santorio Santorii sau Sanctorius din Padova) medic Italian. A fost celebru datorită faptului că a realizat primele studii în domeniul metabolismului (n. 1561).
– 1674: A murit Jean Chapelain, critic literar şi scriitor francez, unul dintre principalii teoreticieni ai clasicismului (n. 1595).
– 1712: S-a născut Bod Péter, cărturar umanist secui. A fost figura cea mai reprezentativă a istoriografiei maghiare transilvănene în secolul al XVIII-lea (m. 1769).
– 1732: S-a născut George Washington, general şi om politic american. A fost comandant suprem al forţelor militare în timpul Războiului pentru independenţa coloniilor engleze din America de Nord (1775-1783). De asemenea, a fost preşedintele Convenţiei constituţionale de la 1787. A fost și primul preşedinte al SUA (1789-1797) (m. 1799).
– 1788: S-a născut filosoful german Arthur Schopenhauer, iniţiatorul „voluntarismului” modern. Ideile sale au devenit cunoscute în România prin intermediul „Junimii”. Au influenţat literatura şi filosofia românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (m. 1860).
– 1797: A murit Baronul de Münchhausen (Karl Friedrich Hieronymus von Münchhausen). Poet liric german, a fost autor al unor poveşti cunoscute sub numele de „Aventurile Baronului Munchhausen” (n. 1720).
– 1810: S-a născut poetul şi fabulistul Grigore Alexandrescu. A impus în literatura română, ca specii literare, satira („Satira. Duhului meu”), fabula („Boul şi viţelul”), epistola („Epistolă către Voltaire”). A murit în anul 1885.
– 1817: S-a născut Niels W. Gade, compozitor, dirijor, violonist, organist şi profesor danez (m. 1890).
– 1819: S-a născut James Russell Lowell, poet, eseist, critic literar, editor şi diplomat american (m. 1891).
– 1824: S-a născut astronomul francez Pierre Janssen (Pierre Jules César Janssen) (m. 1907).
– 1881: S-a născut Petre Grimm, istoric literar şi traducător. A fost fondatorul catedrei de engleză a Universităţii din Cluj. A făcut cercetări privind relaţiile culturale româno-engleze (m. 1944).
– 1898: S-a născut Ion Vicol, dirijor şi pedagog (m. 1996).
– 1900: Are loc prima audiţie, la Paris, a „Sonatei a II-a pentru pian şi vioară”, de George Enescu.
– 1901: S-a născut Iustinian Marina (numele de botez: Ioan), al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977) (m. 1977).
– 1902: S-a născut chimistul Constantin M. Macarovici. A avut lucrări în domeniul chimiei anorganice şi analitice. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1984).
– 1903: S-a născut Tudor Muşatescu, dramaturg, prozator, poet, umorist şi publicist (m. 1970).
– 1905: S-a constituit, la Bucureşti, primul sindicat muncitoresc din România, Sindicatul lucrătorilor tâmplari. S-a constituit în frunte cu I. C. Frimu şi Voicu Andreescu-Râureanu. Această constituire a fost urmatp la 13 şi 20 martie de înfiinţarea sindicatului strungarilor şi, respectiv, al lucrătorilor din fabricile de încălţăminte (22.II/7.III).
– 1905: S-a născut Luis Sandrini, actor de film şi producător argentinian (m. 1980).
– 1906: Se înfiinţa, printr-un decret al Regelui Carol I, Institutul Geologic al României şi se crea Corpul geologilor. Primul director al institutului a fost profesorul Ludovic Mrazec. În 2005, Guvernul României a reafirmat, prin Hotărârea nr. 1399, atribuţiile de serviciu geologic naţional ale Institutului Geologic al României. Statutul de serviciu geologic a fost recunoscut şi la nivelul Uniunii Europene. Aceasta s-a realizat prin admiterea Institutului Geologic al României ca membru al EuroGeoSurveys. Institutul Geologic al României este instituţia abilitată să întocmească, să editeze şi să imprime hărţile naţionale geologice, hidrogeologice, geofizice. De asemenea, crea şi hărțile metalogenetice la diverse scări.
– 1908: S-a născut Sir John Mills, actor britanic de film (m. 2005).
– 1914: S-a născut pictorul german Karl Otto Götz.
–1921: S-a născut actriţa italiană de film Giulietta (Giulia Anna) Masina; soţia regizorului de film Federico Fellini (m. 1994).
– 1925: S-a născut Edward Gorey, ilustrator (recunoscut pentru lucrările sale în creion şi cerneală) şi scenograf american (m. 2000).
– 1928: S-a născut balerina Irinel Liciu (Lia Silvia Popa), prim-solistă a Operei Române din Bucureşti între anii 1950 şi 1970. A murit în 2002, s-a sinucis a doua zi după moartea soţului său, poetul Ştefan Augustin Doinaş.
– 1932: S-a născut dirijorul de cor Aurel Grigoraş. A fost dirijor al Corului Radiodifuziunii Române (m. 2000).
– 1933: S-a născut inventatorul, profesorul şi inginerul Virgilius Justin Capră. A realizat peste 130 de invenţii, dintre care 72 sunt prototipuri de automobile cu un consum redus de combustibil. 7 aparate de zbor şi 15 motoare neconvenţionale. „Rucsacul zburător” a fost cea mai importantă dintre invenţiile sale, realizat în 1956. A fost brevetat câţiva ani mai târziu, de către americani, fiind folosit de cosmonauţii de la NASA în călătoriile spaţiale. A conceput şi cea mai mică maşină din lume (Soleta), care are un consum redus de benzină (0,5l/100km). Mașina are motorul rotativ cu jet periferic, cutia neagră care reduce parţial gravitaţia corpurilor, fotoliul zburător. Are aerodina cu decolare şi aterizare verticală, elicopterul portativ, automobilul electric Oblio, motoreta electrică Oroles, triciclul Troty. Triciclul a fost soluţia autorului la problemele de trafic urban, precum şi alte vechicule nepoluante (m. 2015).
– 1937: A murit Constantin Nicolae baron de Hurmuzaki, doctor în drept, Dr. h. c. în științe, entomolog roman. A fost profesor de entomologie și biogeografie la Universitatea din Cernăuți.
– 1938: S-a născut Paul Neagu, sculptor, pictor, grafician, profesor, eseist şi poet. A reprezentat o figură emblematică a neoavangardei anilor ’60-’70 ai secolului XX. Stabilit în Marea Britanie în 1969, a revenit după 1989 mereu în România (m. 2004).
– 1938: S-a născut Pierre Vallières, scriitor şi jurnalist canadian de limbă franceză, figură reprezentativă a mişcării pentru independenţa Quebec-ului. A murit în 1998.
– 1942, 22/23 . A murit Stefan Zweig, poet, prozator, dramaturg, eseist, jurnalist şi biograf austriac (n. 1881).
– 1949: S-a născut Andreas Nikolaus „Niki” Lauda, om de afaceri austriac şi fost pilot de Formula 1. A fost campion mondial în anii 1975, 1977 şi 1984.
– 1950: S-a născut actriţa franceză Miou-Miou (numele real: Sylvette Héryl).
– 1952: S-a născut Voicu Popescu, muzician, artist liric, dirijor, regizor muzical; dirijorul Corului de copii al Radiodifuziunii Române.
– 1959: S-a născut actorul american de film Kyle MacLachlan.
– 1961: S-a născut violonista Cristina Anghelescu. Din anul 1990 solistă a Orchestrei Naţionale a Radiodifuziunii Române.
– 1969: A murit Nicolae Daşcovici, jurist (specialist în drept internaţional public), istoric şi publicist. În 1930 a reprezentat România la Conferinţa pentru codificarea dreptului internaţional de la Haga. A reprezentat țara şi la Conferinţa pentru unificarea dreptului fluvial de la Geneva. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1888).
– 1973: A murit profesorul de teologie Ioan Gh. Savin. A desfăşurat o bogată activitate didactică şi publicistică (la Iaşi, Chişinău şi Bucureşti). Prin el, teologia fundamentală s-a definit ca disciplină de sine stătătoare în teologia ortodoxă românească. A fost deţinut mulţi ani în închisorile comuniste (n. 1885).
– 1977: A murit Marcel Anghelescu, actor de teatru şi film, protagonist de succes al comediilor lui Caragiale (n. 1909).
– 1991: A murit Alexandru Raicu, poet, prozator, traducător şi jurnalist (n. 1914).
– 1992: Se inaugura, la Bucureşti, Centrul Euro-Atlantic, în prezenţa secretarului general al Organizaţiei Nord-Atlantice, Manfred Wörner. Centrul a fost înfiinţat în septembrie 1991 pe baza unei Hotărâri de Guvern.
– 1994: A murit arhitectul Ştefan Balş-Lupu. La comanda Patriarhiei Române şi a Mitropoliei Moldovei, a desfăşurat o amplă acţiune de refacere şi restaurare. A restaurant edificii de cult şi monumente istorice. A scris singur sau în colaborare mai multe monografii: „Mănăstirea Moldoviţa”, „Mănăstirea Humor”, „Mănăstirea Neamţ” ş.a. A fost membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1902).
– 2001: A murit medicul neurolog Vlad Voiculescu, personalitate de marcă a ştiinţelor medicale româneşti. A fost membru titular al Academiei Române din 1991 (n. 1913).
– 2002: A murit (la New York) Vlaicu Ionescu, autoritate recunoscută pe plan mondial în materie de traducere. A fost recunoscut și în decriptare şi interpretare a catrenelor lui Nostradamus (n. 1922).
– 2002: A murit Chuck Jones, grafician, creator de desene animate, scenarist, producător şi regizor American. Cele mai remarcabile sunt filmele realizate pentru seria Looney Tunes şi Merrie Melodies ale departamentului Warner Bros. Cartoons al studioului omonim (n. 1912).
– 2006: A murit Angelica Adelstein-Rozeanu (n. 15 octombrie 1921, Bucureşti – d. Haifa, Israel), jucătoare de tenis de masă.
– 2011: A murit părintele cu rang de protosinghel, Petroniu Tănase, stareţul Schitului românesc Podromu din Muntele Athos (n. 1914).
– 2011: A murit eseistul, prozatorul, ziaristul şi editorul Ion Hobana (pseudonimul lui Aurelian Manta Roşie). După mai multe cărţi pentru copii, publică povestiri şi exegeză SF, exegeză ufologică. A scris numeroase antologii comentate de science fiction românesc şi străin (n. 1931).
– 2011: A murit actorul britanic de televiziune Nicholas Courtney (n. 1929, la Cairo).
– 2012: A murit compozitorul şi chitaristul american Billy Strange (n. 1930).
– 2013: A murit dirijorul şi pianistul german Wolfgang Sawallisch (n. 1923).
– 2014. În Ucraina, a avut loc răsturnarea regimului pro-rus al preşedintelui Viktor Ianukovici, acesta părăsind Ucraina, refugiindu-se în Rusia. Schimbarea de regim, care s-a produs după aproape trei luni de manifestaţii antiguvernamentale, soldate cu aproape 100 de morţi. Au fost şi peste 1.000 de răniţi. Schimbarea de regim a avut loc ca urmare a deciziei guvernului din noiembrie 2013 de a suspenda pregătirile pentru semnarea Acordului de Asociere la UE. Acest fapt a declanşat ample proteste în Piaţa Independenţei (Maidan) din Kiev.
– 2015: A murit tenorul Octavian Dumitru, solist al Operei Naţionale Iaşi (n. 1981).
– 2016: A murit Sonny James, solist şi compozitor american de country (n. 1928).
– 2016: A murit cineastul britanic Douglas Slocombe (n. 1913).
– 2017: A murit regizorul, producătorul şi scenaristul grec Nikos Koundouros (n. 1926).
Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai