S-a întâmplat în 22 decembrie 1930

0
81
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 22 decembrie 1930: A murit Vintilă I. C. Brătianu, economist şi om politic liberal; preşedinte al PNL între anii 1927 şi 1930; unul dintre iniţiatorii politicii „prin noi înşine”; ministru de finanţe în mai multe guverne şi prim-ministru între anii 1927 şi 1928; s-a numărat printre fondatorii Institutului Economic Român şi ai Institutului de Cercetări Agronomice al României; membru de onoare al Academiei Române din 1928.

      Vintilă I. C. Brătianu (n. 3 septembrie 1867, Florica, judeţul Argeş – d. Mihăieşti, judeţul Vâlcea), om politic, economist, prim-ministru al României şi preşedinte al Partidului Naţional Liberal. În istoria economică a României, Vintilă I. C. Brătianu este recunoscut drept economistul care a formulat principiul economic liberal „prin noi înşine”, în baza căruia a fost elaborată şi aplicată politica economică a Partidului Naţional Liberal în primul deceniu interbelic. A acumulat o bogată experienţă în domeniul economic ocupând funcţii diverse în administraţia publică, în sectorul bancar şi în cel minier.
        Indiferent de funcţia exercitată, Vintilă I. C. Brătianu s-a arătat preocupat de stimularea muncii şi iniţiativei naţionale, de apărarea intereselor poporului român şi a drepturilor legitime pe care acesta le avea asupra bogăţiilor ţării. A adus o contribuţie semnificativă la dezvoltarea gândirii economice protecţioniste din ţara noastră prin diversificarea argumentelor în favoarea industrializării şi justificarea intervenţionismului statal. Concepţia economică a lui Vintilă I. C. Brătianu, având ca fundament gândirea economică liberală din România, a avut originea într-un înalt sentiment de patriotism şi demnitate naţională.
       Vintilă I. C. Brătianu era cel mai mic fiu al lui Ion C. Brătianu şi al Piei Pleşoianu. Tatăl său a fost fondatorul Partidului Naţional Liberal şi prim-ministru al României o lungă perioadă de timp, când ţara noastră şi-a cucerit Independenţa de stat şi a devenit monarhie constituţională.Aşadar, avea toate avantajele pentru a deveni un ilustru om politic, însă cariera sa a fost pusă în umbră de mult mai celebrul şi influent frate mai mare, Ion I. C. Brătianu. Încă din copilărie, tatăl său intuise abilităţile fiului său mai mic şi îl alinta „precupeţul” tocmai pentru că era „mai ager şi se tocmea mereu”. Studiile liceale le absolveşte la Colegiul „Sfântul Sava” din Bucureşti. Vintilă ar fi dorit sa devină arhitect, scriindu-i surorii sale Sabina de la Paris, în 1885: „Tata nu prea vrea să mă facă arhitect, ar dori sa fim cu toţii ingineri şi să trecem prin Politehnică. Aş dori să fac mult arhitectura, dar dacă cu orice preţ tata nu vrea, voi face şi eu ce doreşte el”.Întocmai dorinţelor părintelui său, din 1886, tânărul Vintilă urmează un an preparator pentru matematici la Liceul „Saint Louis” din Paris, după care trece la Şcoala Centrală de Arte şi Manufacturi, la absolvirea cursurilor obţinând titlul de inginer (1891).
         Revenit în ţară, Vintilă I. C. Brătianu este angajat inginer-şef la construcţia podului de peste Dunăre, Feteşti – Cernavodă. După ce se ocupă de conducerea lucrărilor de construcţie a unor poduri importante, în 1897 este numit director al Regiei Monopolurilor Statului, iar apoi este numit director al Băncii Naţionale. În 1900, se înscrie în Partidul Naţional Liberal, iar din 1903, este ales deputat în Reprezentanţa Naţională. Un an mai târziu, se căsătoreşte cu Lia Stolojan, fiica lui Anastase Stolojan, unul dintre membrii importanţi ai PNL.
        Alături de fratele său mai mare, Vintilă face parte din rândul tinerilor liberali care doreau reformarea şi modernizarea societăţii româneşti prin măsuri radicale, precum introducerea votului universal şi exproprierea marii proprietăţi. Treptat, se afirmă drept unul dintre cei mai buni teoreticieni economici ai României. La începutul secolului al XX-lea, consolidarea capitalului autohton, în urma acumulărilor realizate de burghezia română, susţinută printr-o politică economică protecţionistă, a generat numeroase discuţii cu privire la raportul optim care trebuia stabilit între capitalurile externe şi cele interne, astfel încât dezvoltarea economiei naţionale să nu fie stânjenită de ingerinţa străinilor. Din punct de vedere teoretic, Vintilă I. C. Brătianu a formulat principalele noţiuni ce caracterizau principiul liberal „prin noi înşine”. În anul 1905, într-un articol din „Voinţa Naţională”, el se pronunţa împotriva concesionării căilor ferate şi a zăcămintelor petroliere româneşti unor companii străine. Odată cu alegerea lui Ion I. C. Brătianu în fruntea partidului şi a guvernului, începe şi cariera politică a fratelui mai mic.
        Între 1 iunie 1907 şi 10 februarie 1910, Vintilă I. C. Brătianu ocupă funcţia de primar general al Capitalei. Din această poziţie, a rezolvat unele dintre cele mai stringente probleme ale Bucureştilor: sistematizarea şi lărgirea unor artere precum Calea Victoriei, Ştirbei Vodă, Calea Moşilor, Calea Călăraşilor, bulevardele Dacia şi Ferdinand, crearea Societăţii de locuinţe ieftine, îmbunătăţirea reţelei de tramvaie, ameliorarea alimentării cu apă potabilă. Totodată, a introdus iluminatul cu electricitate de-a lungul bulevardelor Elisabeta şi Carol, pe Şoseaua Kiseleff şi în Grădina Cişmigiu. În această perioadă, Primăria a cumpărat întinse suprafeţe de teren în centrul Capitalei, facilitând apoi construcţia de imobile în această zonă. Grădina Ioanid a fost parcelată tot în această perioadă, iar astăzi acest ţesut rezidenţial este un reper urbanistic de referinţă al Bucureştilor de altădată.
        Manifestul-Program al Partidului Naţional Liberal din anul 1911 a constituit primul document programatic liberal în care a fost afirmată clar necesitatea promovării unei politici economice în spiritul principiului „prin noi înşine”, în condiţiile în care capitalurile străine deţineau poziţii importante în cadrul economiei naţionale (80,4% din capitalurile societăţilor industriale şi 95% din capitalurile industriei petroliere). Izbucnirea Primului Război Mondial a amânat adoptarea reformelor economice necesare pentru modernizarea României. După intrarea ţării noastre în conflict de partea Antantei, pe 15 august 1916, Brătianu este numit ministru de Război în guvernul fratelui său, apoi ministrul al Materialelor de Război pe 19 iulie 1917. În acestă funcţie avea de fapt tot o sarcină economică, asigurând dotarea armatei cu echipament modern. După război, Vintilă I. C. Brătianu a pus problema elaborării unui program economic pe baza următoarelor coordonate: stimularea muncii, iniţiativei şi capitalului românesc în vederea exploatării şi valorificării bogăţiilor naturale ale ţării şi apelul prudent la capitalurile străine, urmărind obiective diverse precum diminuarea dependenţei economiei naţionale faţă de capitalurile străine, creşterea gradului de valorificare a potenţialului de resurse umane şi materiale din România, întărirea poziţiilor marii burghezii industriale şi financiare.
        În timpul marii guvernări liberale din perioada 19 ianuarie 1922 – 27 martie 1926, Vintilă Brătianu este numit ministru al Finanţelor, fratele său cedându-i toată puterea pentru a coordona politica economică a României. El s-a implicat direct în rezolvarea problemelor financiar-bugetare ale ţării noastre ce vizau: descentralizarea bugetară, reducerea cheltuielilor cu personalul din administraţia publică, reformarea sistemului fiscal, echilibrarea bugetului de stat, reglementarea obligaţiilor României faţă de străinătate şi încasarea sumelor cuvenite pentru reparaţiile de război datorate de Puterile Centrale, realizarea unificării bugetare.
      Concepţia financiară a lui Vintilă Brătianu se bazează pe două coordonate majore: afirmarea urgenţei modernizării sistemului fiscal românesc şi opţiunea pentru respectarea strictă a principiului echilibrului bugetar. Proiectul de lege a contribuţiilor directe, elaborat sub îndrumarea sa şi votat de Parlament în anul 1923, a răspuns cerinţelor de modernizare a sistemului fiscal din România, având un puternic impact pozitiv asupra mărimii şi structurii veniturilor bugetare, iar ordinea impusă de ministrul de finanţe în repartizarea cheltuielilor a permis realizarea unui pas important în direcţia consolidării situaţiei financiare a ţării în primul deceniu interbelic.
       Totodată, măsurile de politică economică susţinute de guvernul liberal au contribuit la stabilizarea de fapt a monedei româneşti, urmată de stabilizarea legală a acesteia în timpul guvernării naţional-ţărăniste. Problemele fundamentale pentru ministeriatul său au fost punerea în evidenţă a importanţei economice deosebite a Dunării pentru poporul român şi problema petrolului românesc. Meritul deosebit a lui Brătianu a constat în sublinierea realistă a dificultăţilor înregistrate de economia naţională ca urmare a dominaţiei capitalurilor străine în industria petrolieră din ţara noastră şi în conturarea principalelor coordonate ale unei politici petroliere, menită a servi intereselor naţiunii române. În concordanţă cu politica bazată pe principiul „prin noi înşine”, Vintilă I. C. Brătianu a insistat asupra utilizării optime a resurselor petroliere din România în condiţiile creşterii cererii de energie pe plan intern şi internaţional, pronunţându-se în favoarea implicării active a capitalului şi muncii naţionale pentru valorificarea bogăţiilor ţării, ca fundament pentru crearea unui complex economic românesc independent faţă de capitalul străin, în vederea înlăturării pericolul înrobirii economice şi politice.
         Datorită aplicării doctrinei liberale „prin noi înşine”, economia românească a cunoscut un ritm rapid de refacere până în 1923, după care a înregistrat o creştere cu adevărat spectaculoasă, ale cărei efecte s-au resimţit şi în prima parte a guvernării ţărăniste, până la declanşarea „marii recesiuni” globale din 1929. Totodată, articolul 19 din Constituţia adoptată pe 29 martie 1923 menţiona că zăcămintele miniere, precum şi bogăţiile de orice natură ale subsolului sunt proprietatea statului. Ramura cea mai dinamică a fost industria, progresul datorându-se politicii guvernamentale care a vizat încurajarea promovarea şi apărarea industriei naţionale. Iniţiatorul acestor politici a fost Vintilă Brătianu. El a promovat o serie de acte legislative precum legea privind comercializarea şi controlul întreprinderilor de stat economice ale statului (7 iunie 1924) , legea energiei (4 iulie 1924), dar cea mai importantă măsură a fost adoptarea legii minelor (4 iulie 1924) [2]. Aceasta prevedea articole speciale prin care se favorizau capitalul, munca şi iniţiativa românească şi se puneau piedici în calea pătrunderii de capital străin: 50 plus 1% din capitalul societăţilor trebuia să fie deţinut de cetăţeni români. Europa s-a arătat reticentă faţă de adoptarea acestei măsuri acuzând protecţionismul brătienist, dar poziţia guvernanţilor liberali a fost de neclintit.
       Pe 22 iunie 1927, Vintilă Brătianu este numit iarăşi la conducerea Ministerului Finanţelor. După moartea lui Ion I. C. Brătianu pe 24 noiembrie 1927, Vintilă este numit atât preşedinte al Consiliului de Miniştri, cât şi la conducerea Partidului Naţional Liberal. Guvernul său şi-a concentrat eforturile spre realizarea stabilizării monetare, combaterea curentului „carlist” şi stăvilirea ofensivei Partidului Naţional Ţărănesc către putere. Însă, toate aceste trei linii de direcţie pentru politica guvernamentală au eşuat.
    Treptat, prim-ministrul întâmpina o situaţie din ce în ce mai grea: nemulţumirea cetăţenilor era în creştere, situaţia financiară a ţării se înrăutăţea, iar capitaliştii străini refuzau să-i acorde împrumutul solicitat în vederea stabilizării monetare. Pe lângă aceste probleme de ordin guvernamental, presiunea naţional-ţărăniştilor devenea tot mai insuportabilă. Aceştia au declanşat o campanie de răsturnare a guvernului liberal nemaiîntâlnită până atunci, coalizând de partea lor toate partidele politice, precum şi organele principale de presă: „Dimineaţa”, „Adevărul” şi „Curentul”.
         La 26 iulie 1928, Parlamentul a fost convocat în sesiune extraordinară pentru a discuta proiectul de lege care autoriza Banca Naţională a României să încheie convenţii privitoare la stabilizarea monedei naţionale cu principalele bănci. De asemenea, guvernul a supus votului Corpurilor legiuitoare un proiect de lege care-l împuternicea să încheie împrumuturi externe cerute de nevoile refacerii economice [4]. După discuţii sumare, proiectele de legi au fost adoptate, iar Vintilă Brătianu a plecat în Franţa pentru a discuta realizarea împrumutului solicitat. Aici, a avut de întâmpinat mari dificultăţi, deoarece capitaliştii străini apreciau că România se găsea în preajma unei schimbări de guvern, astfel că nu doreau să se grăbească pentru a satisface cererile celui care susţinuse cu atâta îndârjire politica „prin noi înşine”. Pus în faţa acestor greutăţi şi înţelegând că nu mai putea să ţină piept mult timp presiunilor Partidului Naţional Ţărănesc, Brătianu a adresat pe 1 octombrie un lung memoriu Regenţei, în care propunea ca „toţi factorii politici ai ţării să formeze un front naţional pentru imediata rezolvare a consolidării financiare” [5]. Prin această declaraţie, PNL se arăta dispus să se retragă de la putere, cu condiţia asigurării continuităţii în opera de guvernare. Astfel, Brătianu propunea un guvern de uniune naţională, din care să facă parte principalele partide de pe scena politică.
        Pe 15 octombrie 1928, s-a deschis o nouă sesiune ordinară a Corpurilor legiuitoare. Neprezentarea unui plan concret de guvernare, aşa cum se obişnuia, demonstra faptul că schimbarea cabinetului era iminentă. Într-adevăr, Parlamentul a ţinut doar şase şedinţe, fără să adopte vreo decizie importantă. Pe 1 noiembrie, Brătianu a adresat Regenţei un nou memoriu, în care erau reluate aprecierile şi propunerile făcute cu o lună înainte, după care preciza că dacă nu se va lucra pentru realizarea unui guvern „naţional”, Partidul Naţional Liberal se va retrage de la putere [8]. Regenţa n-a dat curs propunerilor formulate, astfel că Vintilă Brătianu şi-a prezentat demisia în ziua de 3 noiembrie 1928. Demisia s-a dorit a fi „o lecţie politică” şi marca sfârşitul dominaţiei liberale din politica românească.
        Vintilă Brătianu a preluat conducerea Partidului Naţional Liberal după moartea fratelui său pe 24 noiembrie 1927. Decesul subit al acestuia a cutremurat opinia publică, dar şi pe fruntaşii liberali care se vedeau lipsiţi de liderul, care prin personalitatea sa, influenţa şi priceperea politică a consolidat poziţia PNL ca cel mai puternic partid de pe scena politică. Deşi Ionel Brătianu îl pregătise ca succesor pe Ion G. Duca, nimeni nu prevedea că preşedintele partidului va dispărea atât de brusc, iar Duca era considerat prea tânăr pentru a conduce destinele liberalilor. Astfel, cel mai mic dintre fraţii Brătianu a fost considerat persoana potrivită pentru a continua succesiunea, mai ales că fusese şi „omul doi” din guvern. Au existat şi voci care au apreciau că Vintilă Brătianu nu era „plămădit din aluatul din care se dospesc marii cârmuitori de ţări şi noroade”. Aceste voci s-au dovedit a nu fi departe de adevăr.
        Perioada guvernării lui Vintilă Brătianu a discreditat partidul în ochii maselor de cetăţeni, fapt ce a fost reflectat în alegerile parlamentare din noiembrie 1928, când PNL a obţinut un procent de numai 6,55 %, în timp ce PNŢ a obţinut cel mai mare succes electoral înregistrat vreodată de un partid politic din România în perioada interbelică, de 77,76%. Pus în faţa acestor fapte, preşedintele partidului a demarat o intensă activitate pentru a elabora un program nou. Acesta a fost adoptat în mai 1930, afirmându-se că Partidul Naţional Liberal rămânea „credincios ideilor naţionale, democratice, de ordine, de dreptate, de înfrăţire socială, care stau la baza doctrine şi activităţii liberale”. De asemenea, propunea o serie de măsuri necesare dezvoltării ţării, precum descentralizarea administrativă, descongestionarea serviciilor publice, dezvoltarea industriei, realizarea echilibrului bugetar consolidarea micii proprietăţi rurale, acordarea de credite ieftine pentru ţărani, dezvoltarea cooperaţiei, îmbunătăţirea condiţiilor materiale ale clase muncitoare şi ale funcţionarilor.
        Dacă în anii cât s-a aflat la putere Partidul Naţional Liberal şi-a menţinut unitatea, în timpul opoziţiei divergenţele interioare s-au ascuţit, degenerând în sciziuni. Cea mai importantă a fost generată de atitudinea faţă de „restauraţia carlistă”. În timp ce „bătrânii” liberali, în frunte cu Vintilă şi Dinu Brătianu, se pronunţau pentru respectarea actului de la 4 ianuarie 1926, „tinerii” liberali, grupaţi în jurul lui Gheorghe I. Brătianu, fiul lui Ionel Brătianu, doreau categoric revenirea lui Carol al II-lea în ţară şi proclamarea lui ca rege al României. Pe 6 iunie 1930, Carol a sosit inopinat la Bucureşti, iar PNL a adoptat rapid o rezoluţie prin care condamna energic atitudinea principelui şi afirma că acest partid rămânea cu „nestrămutată hotărâre” la punctul de vedere fixat în legile din 4 ianuarie 1926 [12]. Pe de altă parte, la audierile din 7 iunie, când Carol i-a întrunit pe liderii politici favorabili restauraţiei, Gheorghe Brătianu s-a declarat în favoarea acesteia, fapt ce i-a adus excluderea din partid. În ziua de 8 iunie 1930 cele două Corpuri legislative au votat numirea Alteţei Sale Regale Carol al II-lea ca rege al României.
       Singura formaţiune politică ostilă restauraţiei a rămas Partidul Naţional Liberal. Următoarea zi a avut loc şedinţa Comitetului Executiv, în cadrul căreia Vintilă Brătianu, preşedintele partidului, a precizat încă odată faptul că renunţarea la prerogativele de moştenitor al Coroanei de către principele Carol „s-a făcut de bună voie” şi nu a făcut un act impus cum menţionase noul rege. Brătianu a protestat împotriva faptului că regele Ferdinand a fost prezentat de fiul său „ca o unealtă politică”. Restauraţia a fost prezentată ca „o simplă încercare de aventură, fără durată mare”, acuzându-i pe regenţi că şi-au încălcat jurământul depus faţă de Mihai. Pe 15 iunie, tânărul Brătianu a înfiinţat Partidul Naţional Liberal – Gheorghe Brătianu, care se declara „profund dinastic”. În pofida acestor declaraţii iniţiale, treptat, fiul lui Ionel Brătianu îşi va revizui atitudinea, neacceptând să devină un element de manevră în mâinile suveranului şi a camarile sale, ajungând în cele din urmă un adversar vehement al jocurilor politice practicate de rege.
       O altă sciziune notabilă a fost părăsirea partidului de către Constantin Argetoianu în decembrie 1930. Acest fapt nu a fost unul deosebit, deoarece Argetoianu era cunoscut ca un adevărat „globe-trotter politic”, trecând succesiv în decursul anilor pe la mai toate partidele de pe scena politică interbelică. El şi-a motivat decizia că în condiţiile atitudinii ferme anticarliste a partidului, regele nu îi va mai chema pe liberali la putere. Aşadar, Argetoianu s-a alăturat campaniei camarilei regale împotriva partidelor politice, ajungând în cele din urmă să-şi fondeze propriul partid, o formaţiune politică minoră, pusă în slujba planurilor autoritare ale regelui Carol al II-lea.
      Vintilă I. C. Brătianu şi-a menţinut până la sfârşitul vieţii atitudinea anti-carlistă, declarând că regele reprezintă „o adevărată primejdie” pentru destinul ţării. Decesul său a survenit pe 21 decembrie 1930, la vârsta de 63 de ani.
Opere:
Menirea Partidului Naţional Liberal, 1909
Criza de stat. 1901 – 1907, 1913
Foloasele expropierii, 1914
Interesele României în actualul război, 1914
Pacea de robire, 1919
Petrolul şi politica de stat, 1919
Politica şi votul obştesc, 1920
Consolidarea finanţelor României întregite, 1922
Refacerea ţării şi consolidarea financiară, 1924
Politica de stat a petrolului în urma noii constituţii şi a legii minelor, 1927
Surse:
Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007
Nicolae C. Nicolescu, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 – 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003
Ioan Scurtu, Viaţa politică a României în anii 1918-1940. Evoluţia regimului politic de la democraţie la dictatură, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996

http://galeriaportretelor.ro/item/vintila-i-c-bratianu/

https://balcanii.ro/2013/09/prim-ministrii-romaniei-mari-vintila-i-c-bratianu-6/

https://romanialibera.ro/aldine/history/vintila-i-c–bratianu—o-personalitate–56600

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here