S-a întâmplat în 22 august 1890

S-a întâmplat în 22 august 1890: S-a stins din viaţă Vasile Alecsandri. Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821 (alte surse menţionează 1818 sau 1819), Bacău – d. Mirceşti, judeţul Iaşi), poet şi dramaturg, membru fondator al Academiei Române, om politic, diplomat. Exponent al generaţiei paşoptiste, a fost puternic implicat în evenimentele revoluţionare de la 1848 şi în mişcarea unionistă. Lui Alecsandri i-a fost oferit tronul Moldovei însă acesta l-a refuzat pentru a înlesni calea spre Unirea Principatelor sub sceptrul unui domn mai puţin criticat de politica vremii.Ca ministru al Afacerilor Străine în primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a colindat cancelariile occidentale pentru a face cunoscută cauza unionistă a românilor.

A fost în primul rând un poet important şi un dramaturg original. S-a bucurat de recunoaştere şi admiraţie atât în ţară cât şi peste hotare, fiind deosebit de apreciat de lumea francofonă, devenind laureat al premiului „Ginta latină” la Montpellier în 1878. Fiu al spătarului Vasile Alecsandri şi al Elenei Cozoni, urmează primii ani de şcoală (1824 – 1828) în particular cu un dascăl grec, apoi cu dascălul maramureşean Gherman Vida. A fost intern la pensionul din Iaşi al lui Victor Cuenim în perioada 1828 – 1834. În 1835 şi-a trecut bacalaureatul în litere la Paris, iar în anul următor s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a abandonat-o pentru a-şi pregăti un bacalaureat în ştiinţe în 1837.
A revenit în ţară în 1839, unde a ocupat funcţiile de „şef de masă” la „Serviciul scutelnicilor şi al pensiilor” din Iaşi (1839 – 1846) şi director al Teatrului Naţional din Iaşi (1840), căruia i-a dat o nouă organizare şi un nou repertoriu de piese originale.Începând din anul 1843 Alecsandri a desfăşurat o activitate politică intensă, fiind unul dintre liderii evenimentelor din primăvara anului 1848. Domnul Moldovei, Mihail Sturdza, a retezat imediat orice tentativă de mişcare revoluţionară arestând pe majoritatea complotiştilor. Împreună cu mai mulţi colegi, Alecsandri reuşeşte să se refugieze în Ardeal unde colaborează la redactarea programului politic „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei” de la Braşov, apoi la Cernăuţi, unde colaborează la revista fraţilor Hurmuzachi, „Bucovina”.
Ulterior, se retrage în exil, iar împreună cu Alecu Russo şi Nicolae Bălcescu înfiinţează revista „România viitoare”, susţinând cauza unionistă a românilor. De asemenea, în perioada exilului, Alecasandri călătoreşte foarte mult în străinătate şi acumulează o vastă experienţă diplomatică. Revenit în ţară, noul domnitor, Grigore Alexandru Ghica îl numeşte arhivar al statului (1850) şi membru în Comisia pentru reorganizarea învăţământului public din Moldova (1851). În timpul Căimăcămiei de Trei, tânărul paşoptist este secretar de stat la Departamentul Trebilor de Afară.
Alecsandri a desfăşurat o bogată activitate unionistă şi a fost ales deputat de Bacău în Divanul ad-hoc al Moldovei în anul 1857, iar în anul următor a fost membru în Comitetul central al Unirii de la Iaşi şi membru în Adunarea Electivă a Moldovei. În acest context, el a fost candidatul la tron care întrunea cele mai multe voturi din partea aripei liberale a Partidei Naţionale, însă acesta a refuzat, propunându-l pe Costache Negri. Acesta, în schimb, nu era agreat de moşieri, care se temeau că odată ce acesta va deveni domn, va împărţi pământurile lor ţăranilor. În final a fost formulată „soluţia” Alexandru Ioan Cuza, cel care avea să devină primul domn al Principatelor Unite. După Unire, Cuza îl preferă pe Alecsandri pentru a duce o campanie diplomatică dură la Cancelariile occidentale, pledând pentru recunoşterea „faptului împlinit”. Aşadar, recunoaşterea Unirii Principatelor se datorează într-o bună măsură carismei şi stăruinţei excelentului diplomat Alecsandri. În următoarea perioadă devine ministru de Externe al Moldovei, deputat şi ministru plenipotenţiar la Paris.
În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată, Maria, în noiembrie 1857. S-au căsătorit nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876. Din 1860, familia Alecsandri se stabileşte la Mirceşti, unde rămâne până la sfârşitul vieţii, chiar dacă lungi perioade de timp a fost plecat din ţară în misiuni diplomatice. În viaţa culturală a ţării s-a remarcat ca membru al directoratului Teatrului Naţional din Iaşi, editor al revistei Propăşirea, alături de Mihail Kogălniceanu şi Ion Ghica, iniţiator şi redactor al revistei „România literară”, membru al Societăţii „Junimea”, colaborator la publicaţiile „Concordia”, „Convorbiri literare”, „Dacia literară”.
În literatură, Vasile Alecsandri a debutat în 1840 cu nuvela romantică Buchetiera de la Florenţa publicată în paginile „Daciei literare”. A urmat la câteva luni piesa Farmazonul din Hârlău. Posesor al unei opere impresionante, Alecsandri este cunoscut drept unul dintre pionierii pastelului în literatura română. Pastelurile lui Alecsandri evocă natura aşa zis domestică, adică tot ce constituie cadrul obişnuit al unei vieţi patriarhale, idilice. Elementele descriptive apar aici nu incidental, ca un cadru al unui conflict de natură romantică, ci sunt scopul elementar al acestei poezii. Natura nu mai este, ca în marea poezie romantică, refugiu, ci cadrul natural privit cu obiectivitate descriptivă.
Politician, dramaturg, poet, Vasile Alecsandri este una dintre personalităţile marcante din viaţa literară şi culturală a României. S-a stins din viaţă la Mirceşti, pe 22 august 1890, la vârsta de 69 de ani.

Surse:
Neagoe, Stelian, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007
Rusu, Dorina N., Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999
Zaciu, Mircea; Papahagi, Marian; Sasu, Aurel, Dicţionarul scriitorilor români, vol. I. Bucureşti, 1995
https://identitatea.ro/vasile-alecsandri-viata-si-opera/
https://www.scribd.com/doc/39288877/Vasile-Alecsandri-biografie
https://www.ro.biography.name/scriitori/8-romania/152-vasile-alecsandri-1821-1890
http://www.autorii.com/scriitori/vasile-alecsandri/index.php

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai