S-a întâmplat în 21 septembrie 1939

0
27

S-a întâmplat în 21 septembrie 1939: Prim-ministrul român Armand Călinescu este asasinat de membrii pro-nazişti ai Gărzii de Fier. Armand Călinescu (n. 4 iunie 1893, Piteşti – d. Bucureşti) a fost un om politic, prim ministru, ministru şi economist român.

       Armand Călinescu (n. 22 mai 1893, Piteşti – d. 21 septembrie 1939, Bucureşti), om politic, jurist, economist. S-a format ca om politic în cadrul Partidului Naţional Ţărănesc, activitatea sa în funcţii guvernamentale fiind îndreptată împotriva oricăror curente extremiste care ameninţau ordinea în stat.S-a numărat printre susţinătorii manevrelor politice practicate de regele Carol al II-lea pentru sporirea puterii personale.Conflictul cu Mişcarea Legionară i-a adus în cele din urmă sfârşitul tragic. A fost victima unui atentat, ale cărui mistere nu sunt elucidate nici până în zilele noastre.
       Fiu al colonelului medic Mihai Călinescu şi al Ecaterinei Gherman, a urmat cursurile primare, gimnaziale şi secundare în oraşul natal, la Liceul „Ion C. Brătianu”.Studiază, apoi, la Facultatea de Drept şi la Facultatea de Litere şi Filosofie (1912 – 1918), din cadrul Universităţii Bucureşti, iar doctoratul în ştiinţe economice îl obţine la Universitatea din Paris (1921) cu teza „Le change roumain. Sa dépreciation depuis la guerre et son rétablissment”.
       Cariera politică o începe în Partidul Ţărănesc, unde se remarcă ca lider al organizaţiei judeţene PŢ Argeş. După unificarea Partidului Ţărănesc cu Partidul Naţional Român (10 octombrie 1926), Călinescu se numără printre liderii noii formaţiuni politice, fiind ales deputat în legislaturi consecutive.Implicându-se tot mai mult în politica de partid, în anul 1928 a fost numit prefect de Argeş. În scurt timp, a fost implicat şi în activitatea guvernamentală. În prima parte a guvernării naţional-ţărăniste funcţionează pentru scurt timp ca secretar general la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, după care, în a doua parte a guvernării, este numit în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul de Interne.
        Atitudinea sa faţă de organizaţiile care provocau dezordine în societate, în special Garda de Fier şi Partidul Comunist, se conturează încă din această perioadă. În calitate de subsecretar la Interne s-a implicat personal în înăbuşirea grevei de la Atelierele CFR „Griviţa” (februarie 1933). La 29 aprilie 1933, Armand Călinescu cerea să se adopte măsuri drastice împotriva Gărzii de Fier. Astfel, el ordona Poliţiei şi Jandarmeriei să percheziţioneze toate sediile organizaţiilor legionare, să confişte publicaţiile, manifestele şi ziarele. Orice adunări, procesiuni, marşuri, manifestări trebuiau reprimate.
      La 1 iulie 1933 el redactează un raport şi un proiect de jurnal al Consiliului de Miniştri „pentru suprimarea mişcărilor extremiste şi a batalioanelor de asalt”, însă prim-ministrul Alexandru Vaida-Voevod a amânat semnarea.Treptat, a devenit unul dintre oamenii politici de încredere ai lui Carol al II-lea. Călinescu devine exponentul unei aşa-numite grupări de centru din PNŢ, apropiată de rege, care nu ezita să critice conducerea oficială a partidului. Un moment tensionat a fost încheierea Pactului de neagresiune electorală.După alegerile din decembrie 1937, când nici un partid politic nu a reuşit să câştige alegerile, Armand Călinescu s-a alăturat regelui Carol al II-lea în decizia sa de a profita de noua realitate de pe scena politică pentru a-şi atinge obiectivul politic.
      Călinescu primeşte portofoliul Ministerului de Interne în Guvernul Octavian Goga, funcţie pe care o va deţine până la sfârşitul vieţii. Pentru această „trădare”, liderii Partidului Naţional Ţărănesc l-au exclus din partid.La 10 februarie 1938 Carol a decis să îl numească prim-ministru pe patriarhul Miron Cristea, imaginea acestuia fiind utilizată ca un simbol, pentru a da credibilitate cabinetului. În fapt, din funcţia de ministru de Interne, Călinescu era adevăratul şef al executivului. După această mutare, drumul spre instaurarea unui regim personal era deschis.
      Noul regim monarhic autoritar a fost instituţionalizat prin adoptarea Constituţiei din 27 februarie 1938 şi decretul de dizolvare a partidelor politice din 30 martie acelaşi an.Întreaga sa activitate a fost marcată de măsuri ferme pentru apărarea ordinii de stat, primejduită de curentele extremiste care se manifestau, de altfel, în întreaga Europă.Într-un discurs din 1934, el sublinia că războiul mondial care fusese o „dezlănţuire a forţei”, a continuat „pe traseul gândirii, prin apologia forţei”, fie că e vorba de comunism, fie de fascism, ambele îndreptându-şi atacul împotriva regimului parlamentar.
      Ca demnitar al Internelor, Călinescu cunoştea bine resorturile politice care au sprijinit Garda de Fier şi polemiza direct cu aceştia. Chiar în audienţa la rege din 1936 el prezenta fără echivoc „pericolul Gărzii de Fier … formată din elemente nepregătite şi care sunt instrumente de manevră ale politicienilor”.În opinia sa este necesară „represiunea”, atât doar că „aceasta n-o poate face decât un guvern … cu autoritate şi rezemat pe o mare forţă populară” .
      La sfârşitul lunii martie 1938 a izbucnit polemica între Nicolae Iorga şi Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul Mişcării Legionare. După ce bătrânul profesor a sesizat autorităţile, Codreanu a fost condamnat la 6 luni de închisoare pentru calomnie.Însă, în acest timp, autorităţile Ministerului de Interne au efectuat mai multe verificări la „cuiburile” legionare, iar lui Codreanu i s-au mai găsit şi alte capete de acuzare, inclusiv „cârdăşie cu şeful unei puteri străine” şi „uneltire contra ordinei sociale”, motiv pentru care a mai fost condamnat la 10 de muncă silnică.Rechizitoriul a fost întocmit de Armand Călinescu, ministru de Interne la acel moment. De fapt, Garda de Fier devenise extrem de „incomodă” pentru regele Carol al II-lea, iar autorităţile au găsit diverse motive pentru a-i trimite la închisoare pe liderii acesteia.
     În noaptea de 29/30 noiembrie, Corneliu Zelea Codreanu, împreună cu alţi lideri legionari (printre care se numărau Nicadorii, asasinii lui I. G. Duca, şi Decemvrii, asasinii lui Mihail Stelescu), au fost asasinaţi în timp ce erau transportaţi de la închisoarea din Râmnicu Sărat spre cea de la Jilava.Acest fapt a alimentat mânia legionarilor, care în perioada următoare au trecut la represalii. Armand Călinescu şi Nicolae Iorga erau consideraţi vinovaţi în ochii legionarilor de asasinarea conducătorului lor.
     În decembrie 1938, Armand Călinescu se numără printre membrii fondatori ai Frontului Renaşterii Naţionale, partid unic şi totalitar aflat sub comanda directă a şefului statului.La 6 martie 1939, patriarhul Miron Cristea, prim-ministru în funcţie, încetează din viaţă, astfel că Armand Călinescu este desemnat noul preşedinte al Consiliului de miniştri. Preluarea mandatului intervinea într-un moment de maximă încordare pe scena internaţională. În aceeaşi lună se destramă Cehoslovacia, iar trupele naziste ocupă Boemia şi Moravia.
       Călinescu a rămas până la sfârşitul vieţii fidel alianţei tradiţionale cu Franţa şi Marea Britanie, chiar dacă acestea au preferat o atitudine de conciliere în faţa acţiunilor lui Hitler pentru distrugerea sistemului versaillez.În faţa ameninţărilor tot mai realiste de schimbare prin forţă a status-quo-ului în Europa de Est şi de Sud-Est, Marea Britanie şi Franţa decid să acorde garanţii pentru independenţă Greciei şi României.Este important de menţionat că puterile occidentale nu au garantat teritoriul, ci independenţa. Cu alte cuvinte, dacă exista un stat român independent, nu contează forma sau mărimea, nu exista casus foederis. Marea Britanie şi Franţa se angajau să intervină numai în cazul unei agresiuni împotriva independenţei celor două state.
       La 1 septembrie 1939, în urma deciziei lui Hitler de a invada Polonia, începe cel de-al doilea război mondial. Câteva zile mai târziu se întruneşte Consiliul de Coroană pentru a hotărî poziţia oficială a României. Într-un climat internaţional confuz se decide „observarea strictă a regulilor neutralităţii stabilite prin convenţiile internaţionale faţă de beligeranţii actualului conflict”.
      Sfârşitul lui Armand Călinescu a venit la doar trei săptămâni după izbucnirea marelui război. În jurul orelor 14:00 ale zilei de 21 septembrie, primul ministru se deplasa spre casă, într-un luxos automobil Cadillac, neblindat, în care se mai aflau şoferul şi o gardă de corp.În zona Eroilor, acesta a fost blocat de un alt automobil din care au coborât mai mulţi oameni înarmaţi. A urmat un schimb de focuri în care au fost ucişi şoferul şi prim-ministrul, în timp ce agentul de pază a fost rănit grav.Armand Călinescu, aflat pe bancheta din spate, a fost răpus de douăzeci de gloanţe. Avea 46 de ani. Asasinii au fost capturaţi şi aduşi la locul atentatului, unde au fost executaţi, iar cadavrele lor au fost abandonate în stradă.
      Ei au fost identificaţi ca fiind: Dumitru Dumitrescu, Ion Moldoveanu, Ion Vasiliu, Traian Popescu-Puiu, Cezar Popescu, Ion Ionescu. Majoritatea erau studenţi.În zilele următoare, în toate închisorile din ţară s-a desfăşurat o veritabilă campanie împotriva Gărzii de Fier. Represiunea a fost cruntă. Au fost ucişi peste 300 de fruntaşi legionari.
     Misterul asasinatului nu a fost elucidat nici până în zilele noastre. Motivul principal al crimei a fost răzbunarea pentru uciderea lui Zelea Codreanu în urmă cu 10 luni. Totuşi, de-a lungul timpului s-au dezvoltat diverse scenarii privind şi alte implicaţii în plănuirea asasinatului.Odată cu începutul celui de-al doilea război mondial, atât Germania, cât şi Marea Britanie, aveau motive puternice pentru a dori dispariţia prim-ministrului român, adversar al fascismului şi hotărât să menţină România în neutralitate. Pionul principal pare să fi fost Horia Sima, noul lider al Mişcării Legionare, venit special din Germania pentru a supraveghea reuşita atentatului.
Surse:

Neagoe, Stelian, Oameni politici români, Bucureşti, Editura Machiavelli, 2007,

Nicolescu, C. Nicolae, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 – 2003), Bucureşti, Editura Meronia, 2003

Chivulescu, Nicolae, Armand Călinescu, om de stat şi conducător de ţară, Bucureşti, Editura Lucman, 2005

Gheorghe Constantin; Şerbu, Miliana, Miniştrii de Interne (1862 – 2007), Bucureşti, Editura MIRA,

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/asasinarea-lui-armand-calinescu-clatinarea-regimului-carlist

https://editiadedimineata.ro/125-de-ani-de-la-nasterea-lui-armand-calinescu/

https://www.stelian-tanase.ro/armand-calinescu-impuscat/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here