S-a întâmplat în 20 septembrie 1866

0
18

S-a întâmplat în 20 septembrie 1866: S-a născut George Coşbuc, poet român. George Coşbuc, poet şi traducător, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 20 septembrie 1866, la Hordou în judeţul Bistriţa-Năsăud, într-o familie numeroasă, fiind al optulea copil al preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi al Mariei, fiică de preot. A crescut cu poveştile spuse de mama sa şi de alţi oameni de la ţară şi a învăţat să citească încă de la vârsta de cinci ani. În aceste locuri s-a îndrăgostit nu numai de literatură, ci şi de folclorul românesc şi şi-a găsit inspiraţia pentru cele mai cunoscute poezii ale sale: „Nunta Zamfirei”, „Mama”, „Numai una”, „Trei, Doamne, şi toţi trei”, „El Zorab”, „Duşmancele”, „Noi vrem pământ!”, „Iarna pe uliţă” sau „La oglindă”.

     Educaţia timpurie a primit-o la şcolile din Hordou, Telciu şi Năsăud (1874-1876). A urmat, apoi, liceul la Năsăud (1876-1884), unde s-a familiarizat cu literaturile clasice precum şi cu limba germană. A început să se manifeste ca poet şi traducător în cadrul Societăţii de lectură „Virtus Romana Rediviva”, al cărei membru extraordinar şi preşedinte a devenit.
      Între anii 1882-1883, a publicat poezii şi traduceri în revista liceului, „Muza someşeană”. În 1884, s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Literatură a Universităţii din Cluj, unde a frecventat cursurile de teoria şi istoria retoricii la greci şi romani, sintaxa greacă, istoria literaturii latine, istoria vechilor greci. În acelaşi an a devenit membru în comitetul Societăţii „Iulia” a studenţilor români.La îndemnul scriitorului Ioan Slavici, a început colaborarea la revista „Tribuna” din Sibiu, al cărei redactor a devenit în 1887. Aici a avut loc şi adevăratul său debut, cu poezia „Filosofii şi plugarii”. În paginile acestei reviste a publicat, între anii 1888-1889, „Nunta Zamfirei”, „Rada”, „Mânioasă”, „Fata morarului”, „Crăiasa zânelor”, „Numai una”.
        În 1889 s-a stabilit la Bucureşti. A fost funcţionar la Ministerul Cultelor (1890-1893), şef al Biroului administrativ şi de corespondenţă al Casei Şcoalelor (1902), dedicându-se muncii de ridicare culturală a satului. Astfel, a făcut călătorii în scopul îndrumării învăţătorilor, a selecţionat cărţi pentru bibliotecile rurale, iar după numirea sa, în 1907, ca şef al Biroului de activităţi extraşcolare, a îndrumat şi organizat conferinţe săteşti.
      George Coşbuc a desfăşurat şi o intensă activitate publicistică. A editat, împreună cu Ioan Slavici şi I.L. Caragiale, revista „Vatra” (1894), în paginile căreia a publicat „Doina”, „Noi vrem pământ”, „In opressores”, „Dragoste învrăjbită”, „Paşa Hassan”, „Scara”, „Iarna pe uliţă”, „Lupta vieţii” ş.a. De asemenea, a editat „Semănătorul” în (1901), împreună cu Al. Vlahuţă, şi „Viaţa literară” (1906). A colaborat la numeroase publicaţii ale vremii, între care: „Albina”, „Convorbiri literare”, „Epoca literară”, „Flacăra”, „Foaia ilustrată”, „Povestea vorbei”, „Românul”, „Vieaţa”.
       A publicat şi studii referitoare la însemnătatea estetică şi poetică a creaţiei populare: „Elementele literaturii poporale” (1900), „Legendele mănăstirilor noastre” (1902), „Ghicitorile poporale” (1903), „Naşterea proverbilor” (1903), „Baladele poporale” (1903). Totodată, a tradus câteva capodopere ale literaturii universale: „Odiseea” de Homer, „Eneida” de Vergiliu, „Divina Comedie” de Dante, precum şi „Sakuntala” de Kalidasa.
       Versurile şi proza scrise de-a lungul vremii au fost reunite în volumele „Balade şi idile” (1893), „Fire de tort” (1896), „Povestea unei coroane de oţel” (1899), „Ziarul unui pierde-vară” (1902), „Dintr-ale neamului românesc” (1903), „Cântece de vitejie” (1904). Unele dintre acestea sunt presărate cu subiecte din istoria naţională sau cu subiecte gotice, arabe, indiene, greco-latine, dar toate îşi au punctul de plecare în poezia germană.
     George Coşbuc a fost ales membru corespondent (1 aprilie 1900), apoi membru titular (la 20 mai 1916) al Academiei Române.A murit la Bucureşti, la 9 mai 1918, la vârsta de 51 de ani.
      Satul Hordou, devenit localitate care astăzi poartă numele poetului, găzduieşte Casa Memorială „ “George Coşbuc”, leagănul copilăriei sale, locul care l-a inspirat să creeze opere memorabile. Aceasta este una dintre cele mai vechi clădiri din spaţiul Ţării Năsăudului şi a fost ridicată de tatăl poetului, Sebastian Coşbuc, după anul 1840. Este o căsuţă tipic ţărănească, vopsită în alb, cu acoperiş din şindrilă şi cu obloane grele de lemn, care ne ajută să pătrundem în universul poetului, să înţelegem o fărâmă din viaţa, frământările şi geniul său creator. O placă din marmură albă atrage atenţia prin mesajul că în această casă s-a născut cel ce şi-a scris în două versuri toată esenţa şi adevărul existenţei sale: „Sunt inima-n inima neamului meu/ Şi-i cânt şi iubirea şi ura…”.
Surse:
„Dicţionarul scriitorilor români”,Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995.
Șerban Cioculescu, Istoria literaturii române III – Epoca marilor clasici, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1973

Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, București, Editura Academiei Române și Editura GUNIVAS, București, 2008

https://www.tititudorancea.com/z/biografie_george_cosbuc.htm

https://radioromaniacultural.ro/documentar-101-ani-de-la-moartea-poetului-george-cosbuc/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here