S-a întâmplat în 20 iunie 1997

0
30
S-a întâmplat în 20 iunie 1997: Inaugurarea, în fosta închisoare de la Sighetu Marmaţiei, a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei (Memorialul Sighet). Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei este format dintr-un muzeu situat în fosta închisoare politică din Sighetu Marmaţiei şi un Centru internaţional de studii asupra comunismului cu sediul în Bucureşti. Memorialul are ca scop reconstituirea şi păstrarea memoriei unor popoare, în particular a celui român, cărora timp de jumătate de secol li s-a indus în conştiinţă o istorie falsă.

      Închisoarea Sighet a fost construită în 1897, ca închisoare de drept comun, de către adminstrația austro-ungară. În august 1948 a devenit loc de detenţie pentru un grup de studenţi, elevi şi ţărani maramureşeni. În anul 1950 au fost aduşi la penitenciarul Sighet peste o sută de demnitari din întreaga ţară (foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, politicieni), unii dintre ei condamnaţi la pedepse grele, alţii nici măcar judecaţi.
        Deţinuţii erau ţinuţi în condiţii insalubre, hrăniţi mizerabil, opriţi de a se întinde ziua pe păturile din celulele, fără încălzire.Nu aveau voie sa privească pe fereastră (cei ce nu se supuneau erau pedepsiţi să stea la „neagra” şi „şura”, celule de tip carceră, fără lumină). Într-un târziu, la geamuri au fost puse obloane, încât se putea vedea numai cerul. Umilinţa şi batjocora făceau parte din programul de exterminare. În 1955, ca urmare a Convenţiei de la Geneva şi a admiterii României comuniste (Republica Populară Română) în ONU, a avut loc o graţiere.
        O parte din deţinuţii politici din închisorile româneşti au fost eliberaţi, o parte transferaţi în alte locuri, inclusiv în domiciliu obligatoriu. La Sighet, din cei circa 200 de deţinuţi, 54 muriseră deja. Închisoarea de la Sighet a redevenit de drept comun. Totuşi, deţinuţi politici mai apăreau şi în anii următori, mai ales „în trecere” spre spitalul psihiatric din localitate. În 1977 închisoarea a fost dezafectată şi a intrat într-un proces de degradare. Fundaţia Academia Civică a preluat ruina fostei închisori în 1995, în vederea transformării ei în Memorial.
           Lucrările de reabilitare ale clădirii au durat până în anul 2000. Pentru că edificiul, vechi de un secol, era ruinat şi plin de igrasie, a fost nevoie de refacerea fundaţiilor, izolaţiilor, acoperişului, iar pereţii interiori, care oricum fuseseră revopsiți şi nu mai aminteau perioada anilor 50, au fost văruiţi în alb. Fiecare celulă a devenit o sală de muzeu, în care, urmând acum o ordine cronologică, au fost amplasate obiecte, fotografii, documente, creându-se ambianţa şi documentaţia unei săli de muzeu. Într-una din curţile interioare ale fostei închisori, în urma unui concurs de proiecte la care au participat 50 de arhitecţi şi artişti, a fost construit în 1997 un Spaţiu de Reculegere şi Rugăciune, după proiectul arhitectului Radu Mihăilescu, care îmbină stilul antic (sugestia tholos-ului grec şi a catacombei creştine) cu o viziune modernă.
         Pe pereţii rampei de coborâre în spaţiul subpământean au fost gravate în andezit fumuriu numele a aproape opt mii de morţi din închisorile, lagărele şi locurile de deportare din România. Operaţia de strângere a numelor morţilor a necesitat zece ani de muncă în cadrul Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului, iar cifra este departe de a acoperi adevărata amploare a represiunii.Cele mai multe nume au fost stabilite de Cicerone Ioniţoiu şi de către domnul Eugen Sahan, ambii istorici prin vocaţie şi foşti deţinuţi politici. Cheltuielile materiale pentru proiectarea şi construirea Spaţiului de Reculegere şi Rugăciune au fost suportate de către Mişu Cârciog din Londra, care rămâne pâna în prezent principalul donator al Memorialului.
       În anul 2000 a fost adăugat construcţiei vechi un modul cuprinzând o sală modernă de conferinţe, în care se pot desfăşura simpozioanele, dezbaterile şi seminariile, precum şi cursurile şcolii de vară. Sala este dotată cu o instalaţie de traducere simultană, putând fi închiriată pentru manifestări internaţionale. Câteva opere de artă plastică de valoare deosebită completează profilul Memorialului, oferindu-i o personalitate specială printre muzeele de istorie.
        Lucrările, donate de autori, impresionează prin simbolistica sacrificiului acceptat care le caracterizează. O tapiserie ca „Libertate, te iubim” de Şerbana Drăgoescu, pictura „Înviere” de Cristian Paraschiv, sculptura în bronz „Marea Neagră” dedicată de Ovidiu Maitec istoricului Gheorghe I. Brătianu şi cele două sculpturi de mari dimensiuni ale lui Camilian Demetrescu intitulate „Omagiu deținutului politic” (una subintitulată „Înviere”), dau atmosferei trăsături dramatice şi înălţătoare. Lucrarea de cea mai amploare artistică este grupul statuar „Cortegiul Sacrificaţilor”, realizat de sculptorul Aurel I. Vlad, care tinde să devină una din emblemele muzeului. Este vorba de optsprezece siluete umane mergând spre un zid care le închide orizontul, aşa cum comunismul zăgăduise viaţa a milioane de oameni. Prezentată în 1997 în lemn, lucrarea a fost turnată în anul următor în bronz şi este amplasată azi într-o altă curte interioară a fostei închisori.
         O ultimă componentă a Memorialului este Cimitirul Săracilor, situat la 2,5 kilometri distanţă, în afara oraşului.După cum spun legendele vremii, aici au fost îngropaţi în secret, noaptea, cei 54 de morţi din închisoarea politică.Gropile n-au putut fi identificate, între miile de morminte anterioare şi ulterioare anilor ’50, astfel încât, pentru celebrarea sacrificiului acestor victime, a fost imaginat în 1999 un proiect peisagistic. Pe suprafaţa de 14.500 m.p. a cimitirului a fost desenat un contur al ţării.În exteriorul conturului au fost plantaţi puieţi (în principal conifere). Prin creştere jnepenii, jepii, brazii și molizii vor deveni un amfiteatru vegetal, în interiorul căruia „ţara” va rămâne ca o poiana. Ideea este că, în felul acesta, patria îşi tine martirii în braţe şi îi plânge prin generațiile repetate ale vegetației.

Surse:

http://www.memorialsighet.ro

http://www.rador.ro/2017/06/20/documentar-memorialul-victimelor-comunismului-de-la-sighet-o-forma-de-justitie-impotriva-uitarii/

https://cronicaridigitali.ro/noua-generatie-face-cunostinta-cu-maramuresul/memorialul-victimelor-comunismului-si-al-rezistentei-din-sighet-2/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here