S-a întâmplat în 20 iulie 1852

0
16

S-a întâmplat în 20 iulie 1852: S-a născut generalul Grigore Crăiniceanu (n. București; d. 1 octombrie 1935, București), specialist în fortificaţii, cu deosebite merite în timpul Războiului de independenţă (1877) şi al celui de reîntregire naţională (1916-1918); de numele său se leagă punerea bazelor „Revistei armatei” (1883) şi ale „Cercului publicaţiunilor militare” (1889); membru corespondent şi membru titular al Academiei Române din 1911. A participat la Războiul de independență (1877-1878) și la Primul război mondial (de întregire națională) (1916-1918).

     După absolvirea Colegiului „Sf. Sava” din Bucureşti, a urmat cursurile Şcolii Militare din Iaşi, iar apoi ale celei de Ofiţeri de Geniu din Bucureşti, pe care a terminat-o în 1873 cu gradul de sublocotenent, fiind repartizat la Batalionul 1 geniu. Şi-a continuat pregătirea la Şcoala de Aplicaţie de Artilerie din Bruxelles, unde l-a avut ca profesor pe generalul H. Brialmont, unul dintre cei mai mari specialişti în fortificaţie din acel timp. În vara anului 1877 a condus lucrările de fortificaţie de la Calafat, unde s-au construit forturi, amplasamente pentru bateriile de artilerie.

         Sub conducerea sa s-au executat lucrări pentru bateria „Mihai Bravul”, iar apoi amplasamente pentru artilerie şi fortificaţii la Plevna, Griviţa şi Vidin. A urcat treptele ierarhiei militare până la gradul de general de divizie (1909). A îndeplinit mai multe funcţii: profesor de fortificaţii la Şcoala de Ofiţeri de Infanterie şi Cavalerie, la Şcoala de Artilerie şi Geniu şi la Şcoala Superioară de Război din Bucureşti, şef al Serviciului geniu al Corpului 2 Armată, secretar general al Ministerului de Război, subşef de stat major la Corpul 2 Armată, comandant al Brigăzii 7 infanterie şi Diviziei 1, inspector general al Geniului, şef al Statului Major General, ministru de Război (1909-1910).

       Între 1 noiembrie 1909 și 28 decembrie 1910, generalul Grigore Crăiniceanu a fost Ministru de Război în guvernul Ion I. C. Brătianu, succedându-i ministrului interimar de război, Toma Stelian, care a fost în funcție între 4 martie și 1 noiembrie 1909. În calitate de om de cultură, a fondat „Revista armatei” (1883) și „Cercul publicațiunilor militare” (1889). În anii Războiului de Reîntregire Naţională (1916-1918), a contribuit la întărirea şi modernizarea liniei fortificate Galaţi-Nămoloasa-Focşani.

        Generalul de divizie Grigore Crăiniceanu a îndeplinit funcția de comandant al Armatei a 2 -a în perioada 26 august – 26 septembrie 1916.Generalului Crăiniceanu i se ia comanda Armatei a 2 -a  și numai prietenia cu Ionel Brătianu îl salvează de curtea marțială. Referindu-se la situația acelor zile, maiorul Radu Rosetti, șeful Biroului Operații din Marele Cartier general consemna: „… haosul și zăpăceala domnește în comandamentul și printre trupele Armatei a 2-a. Aflăm că Crăiniceanu a dat ordin de «retragere în marș forțat», locotenent-colonelul Gh. Dabija, sub-șeful de stat major al Armatei 2 insistă să i se ieie imediat comanda lui Crăiniceanu”.

        A fost decorat cu Ordinul „Steaua României”, Ordinul „Coroana României” şi Medalia „Virtutea militară”, precum şi cu ordine şi medalii bulgare, franceze, portugheze şi spaniole.Specialist în fortificaţii, a lăsat câteva cărţi în domeniu:

  • Curs de fortificaţiune, vol. I-VII, 1881-1887;
  • Constituirea cetăţilor şi fortificarea ţărilor cu aplicaţiuni la fortificarea României (1883), lucrare distinsă cu Premiul „Năsturel-Herescu” al Academiei Române;
  • Experience des coupoles à Bucarest, 1886;
  • Utilitatea cetăţilor, 1889;
  • La fortification permanente actuelle, 1889, 1899;
  • Geografia militară. Frontiera Carpaţilor. Idei de apărare. Studiu pe teren în anii 1888-1889-1890, 1894;
  • Tratat de fortificaţiune, 1911.

Surse:

http://www.marelerazboi.ro/razboi-catalog-obiecte/item/generalul-grigore-crainiceanu

https://cultural.bzi.ro/generalul-roman-grigore-crainiceanu-15398

https://ro.historylapse.org/romania-in-primul-razboi-mondial-ofensiva-in-transilvania

http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.com/2012/11/general-grigore-crainiceanu-primul.html

http://www.fundatiagusa.ro/assets/files/Media%20presa%20PDF/SEFII-STATULUI-MAJOR-GENERAL-ROMAN.-1859-2000.pdf

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here