S-a întâmplat în 20 august 1968

0
302

S-a întâmplat în 20 august 1968: Invadarea Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia, mai puţin România (20 – 21 august). În noaptea de 20 spre 21 august 1968, se producea un fapt care a zguduit întreaga Europă şi lumea – Cehoslovacia invadată de trupele Pactului de la Varşovia, în frunte cu Uniunea Sovietică.

Invadarea Cehoslovaciei (Operația Dunărea) a fost ocuparea Republicii Socialiste Cehoslovace de către forțe armate din cinci state membre în Pactul de la Varșovia – Uniunea Sovietică, R.P. Bulgaria, R.P. Ungară, RDG și R.P. Polonă – în noaptea de 20–21 august 1968.Aproximativ 250.000 de soldați au ocupat atunci Cehoslovacia.Două state membre ale Pactului de la Varșovia, anume Albania și România, au refuzat să participe. Forțele est-germane nu au participat nici ele la invazie, cu excepția câtorva specialiști, după ce Moscova le-a ordonat cu doar câteva ore înainea invaziei să nu treacă granița cu Cehoslovacia.137 de civili cehoslovaci au fost uciși și 500 au fost grav răniți în timpul ocupației.Invazia Cehoslovaciei a pus capăt reformelor inițiate de Alexander Dubček în Primăvara de la Praga.Politica externă a Uniunii Sovietice în această perioadă a fost denumită „Doctrina Brejnev”.
A doua zi, aproape de orele prânzului, un alt episod al istoriei, la fel de amplu, are loc în Bucureşti. Conducătorul statului, Nicolae Ceauşescu, rosteşte un discurs considerat, pe de-o parte, vârful carierei sale politice, iar pe de altă parte un act de curaj prin care România deschidea o fisură în angrenajul blocului comunist din Europa de Est. Motiv pentru care liderul de la Bucureşti va fi apreciat, în anii următori, de Occident.
A rămas până azi o controversă a istoriei, legată de acelaşi an 1968, anume că ţara noastră s-a aflat în pericol de-a fi invadată. Am fi avut oare soarta Cehoslovaciei? Ceea ce se ştie cu precizie este că Pactul de Varşovia a concentrat în jurul României, în toamna lui ’68, zeci de divizii din toate categoriile de arme.Puteam fi atacaţi din aer, de pe uscat şi dinspre Marea Neagră.Trupe ostile erau şi la vest, şi la sud, dar mai ales în nord şi est. Arhivele arată că invadarea României era programată pentru ziua de 22 noiembrie 1968. Deşi părea să fie pregătită de război împotriva României, Uniunea Sovietică n-a apăsat totuşi pe trăgaci. Dacă documentele militare ale României şi NATO s-au deschis deja, cu privire la acel moment, în schimb, ruseşti cu datele anului 1968 rămân în continuare sub lacăt. Poate că tocmai la Moscova există răspunsul la întrebarea – de ce nu ne-a atacat URSS în 1968? Teama ruşilor faţă de reacţia Occidentului nu pare un răspuns plauzibil, aşa cum se vede în prăfuitele dosare care au fost de curând scoase la lumină.
De multe ori s-a spus la noi, mai degrabă ca o legendă răspândită în rândul publicului, că România a refuzat să participe la invadarea Cehoslovaciei, în 1968. Lucrurile au stat, se pare, în cu totul alt mod.România a fost exclusă de la toate pregătirile pentru invadarea Cehoslovaciei. Motivul acestei situaţii este legat de faptul că Bucureştiul şi Moscova nu mai erau pe aceeaşi lungime de undă.Relaţiile între cele două capitale se răciseră încă de pe vremea lui Gheorghiu-Dej. Cel mai bun exemplu este al aşa-numitului plan Valev, apărut în 1964, prin care s-ar fi dat fiecărei ţări comuniste o anumită atribuţie, în plan economic. România se opune categoric destinului care i se pregătise, acela de a se ocupa doar de agricultură. Planul nu va mai fi pus în aplicare. Bucureştiul are, şi din punct de vedere militar, o altă viziune, faţă de voinţa Moscovei, în ceea ce priveşte reorganizarea Pactului de la Varşovia. Noi solicitam, de pildă, principiul rotaţiei în cadrul alianţei, astfel încât statele membre să aibă dreptul, pe rând, la comanda Pactului ceea ce, fireşte, repugna sovieticilor…
România se implică tot mai puţin, şi pe plan politic, în relaţiile cu aliaţii din est, după 1965. Delegaţia noastră se retrage, în februarie 1968, de la reuniunea pregătitoare a Conferinţei Comuniste Internaţionale, după ce, în 1967, România boicotase Conferinţa Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti de la Karlovy Vary.Bucureştiul nu semnează, în martie 1968, un tratat de cooperare între ţările socialiste, la Sofia. Românii nu sunt invitaţi la reuniunile statelor socialiste care au loc în primăvara şi vara lui 1968, la Dresda, Varşovia şi Bratislava. Moscova este iritată de încercarea lui Ceauşescu de-a se apropia foarte mult de Cehoslovacia şi Iugoslavia, încât Leonid Brejnev, liderul sovietic de la acea vreme, vorbeşte despre „cârdăşia dunăreană”.Este cunoscutcă liderul de la Bucureşti face o vizită în Cehoslovacia, între 15-17 august 1968, la câteva zile după ce la Praga se aflase Iosip Broz Tito, conducătorul Iugoslaviei. Se mai ştie şi că Cehoslovacia n-a vrut să se apropie de România, cel puţin până în iulie 1968, Bucureştiul fiind considerat un rebel în cadrul alianţei roşii.Relaţiile se schimbă după aceea, astfel că România şi Cehoslovacia reînnoiesc, cu ocazia vizitei lui Ceauşescu la Praga, Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală.
La întrunirea de urgenţă a Adunării Generale ONU, din 25 august 1968, la New York, preşedintele în exerciţiu al Adunării Generale, Corneliu Mănescu, referindu-se la poziţia României a declarat: „Suntem hotărâţi să facem totul ca să acţionăm să se evite orice încordare, deşi într-un şir de probleme avem păreri deosebite, inclusiv în problema cehoslovacă, am căutat să punem un accent deosebit pe relaţia de prietenie cu Uniunea Sovietică”.La 23 august 1968, secretarul de Stat al SUA, Dean Rusk, i-a cerut ambasadorului URSS în Statele Unite, Anatoli Dobrînin, explicaţii despre zvonurile alarmante despre o posibilă intervenţie a Uniunii Sovietice împotriva României.
Dobrînin a considerat aceste zvonuri fără temei.La 28 august Rusk revine: „În numele umanităţii, vă cerem să nu invadaţi România, întrucât consecinţele pot fi impredictibile”. Secretarul de Stat american a cerut răspuns şi explicaţii fără întârziere, iar ambasadorul rus – după ce primise aprobare de la Moscova – a declarat că URSS nu are intenţia să atace România.Preşedintele american, L.Johnson, într-o cuvântare la San Antonio (Texas) a făcut o referire la Europa de Est, avertizând cu repercusiuni cumplite dacă Moscova ar elibera „câinii războiului”, cu referiri directe la temerile legate de posibilitatea invaziei României de către trupele sovietice.Preşedintele american a avertizat public URSS în prima săptămână a lunii septembrie, iar invazia României nu a mai avut loc.
În şedinţa Consiliului Naţional de Securitate, din 4 septembrie, Rusk a comunicat că, deşi sovieticii bătuseră în retragere imediat după discursul preşedintelui Johnson, „nu putem fi siguri că sovieticii nu vor ataca Berlinul sau România în zilele următoare”. Generalul Wheeler era de aceeaşi părere, explicând că: „19 divizii sovietice vor putea intra în România în decurs de două-trei zile.Această forţă poate înăbuşi rapid orice opoziţie românească.Vor exista puţine informaţii ale serviciilor de spionaj.Vom putea însă să detectăm mişcările avioanelor sovietice”.Corneliu Mănescu îl informează, la 1 octombrie 1968, la New York, pe Dean Rusk că poporul român a luat cunoştinţă de declaraţia preşedintelui Johnson din 30 august, deşi mass-media română nu a difuzat această ştire. Opinia secretarului de Stat: „o acţiune a Moscovei împotriva României ar avea de luat în seamă atitudinea însăşi a poporului român; ar periclita relaţiile dintre URSS şi Occident; ar declanşa un răspuns furios din partea opiniei publice mondiale”.
În România reacţia opiniei publice faţă de evenimentele din Cehoslovacia a fost una spontană, emoţională, cu totul în sprijinul declaraţiilor conducerii partidului şi statului. Nu a fost panică însă, lumea a cumpărat alimente – zahăr, făină, ulei, paste făinoase, conserve, comerţul de stat făcând faţă cererii mult sporite, fiecare cumpărând cât a vrut.Exista percepţia că o revenire a militarilor sovietici în România ar însemna şi o reeditare a începuturilor regimului democrat popular, cu epurări, luptă de clasă, represiune generalizată. Moscova era însă interesată să pună capăt experimentului cehoslovac, dacă se întindea şi în alte ţări socialiste, punea sub semnul întrebării însăşi regimurile de tip sovietic impuse în Estul şi Centrul Europei după 1945.România, ca urmare a gestului său de a condamna trimiterea de trupe militare ale statelor membre ale Tratatului de la Varşovia, în august 1968, în Cehoslovacia, a trecut foarte aproape de o intervenţie militară sovietică.
După ce pericolul a trecut, conducerea de la Bucureşti a încercat să înţeleagă politica externă a URSS. Deşi Ceauşescu, prin atitudinea avută faţă de invazia Cehoslovaciei, şi-a câştigat locul de lider al ţărilor din blocul comunist, el nu putea să se sustragă angajamentelor asumate în cadrul CAER şi Tratatului de la Varşovia. De asemenea, trebuia să reevalueze poziţia României în cadrul blocului comunist astfel încât să nu fie depăşite limitele toleranţei sovietice. Evenimentele din august 1968 păreau să compromită începutul timid al cursului pozitiv al relaţiilor Est-Vest. Toate acestea ameninţau şi direcţiile de perspectivă ale politicii externe ale României, obligând-o la prudenţă şi reconciliere cu partea sovietică, la concesii minimale în relaţiile bilaterale, ceea ce ar fi dus la diminuarea neîncrederii dintre cele două părţi.
Delegaţia română prezentă la sesiunea anuală a ONU, în noiembrie 1968, a fost informată din partea oficiului sovietic de la New York, că în urma discuţiilor directe cu liderii români, a întâlnirii dintre miniştri Apărării din ţările Tratatului de la Varşovia (29-30 noiembrie, Moscova), că relaţiile dintre România şi URSS se normalizaseră în mare măsură. Primul secretar al misiunii sovietice la ONU, V.I.Ustinov, a subliniat: „tovarăşii români s-au convins să nu există nici un pericol pentru România şi că în întreaga campanie desfăşurată în această privinţă n-a fost vorba decât de o neînţelegere…Conducerea sovietică a greşit atunci când, ca reacţie la o serie de atitudini potrivnice ale României, n-a invitat pe reprezentanţii români la unele întâlniri multilaterale la care s-au discutat probleme ale CAER şi ale Tratatului de la Varşovia…Greşeala conducerii române a fost aceea de a prelua zvonul cu privire la pericolul iminent al unei invazii sovietice”.
George Macovescu, primul adjunct al ministrului Afacerilor Externe, afla la 25 septembrie 1968, la dineul oferit în onoarea ambasadorului sovietic la Bucureşti, A.V.Basov, că unitatea ţărilor blocului comunist continua să rămână unul dintre obiectivele politicii externe a URSS. Potrivit lui Basov, intervenţia din Cehoslovacia a avut un dublu scop preventiv: s-a evitat repetarea situaţiei din Ungaria şi s-a asigurat securitatea blocului comunist împotriva unei eventuale agresiuni vest-germane. Neînţelegerile dintre România şi URSS, din august 1968, fuseseră un moment delicat, însă ceea de irita era răspândirea zvonului că România trecuse foarte aproape pe lângă o ocupaţie asemănătoare celei din Cehoslovacia. Conducerea de la Kremlin era mulţumită că România nu dăduse crezare zvonurilor provocatoare care circulaseră şi care urmăreau deteriorarea relaţiilor româno-sovietice. Diplomaţii sovietici de la Bucureşti transmiteau că se dorea dezvoltarea unui dialog între cele două părţi, precum şi înlăturarea subiectelor de dispută.
În viziunea diplomaţilor români, după invazia din Cehoslovacia, în politica externă a URSS nu se semnalau modificări majore de strategie, continuând acţiunile de coordonare a statelor satelite prin intermediul CAER şi Tratatului de la Varşovia.Continua, de asemenea, politica de izolare a P.C. Chinez în lumea comunistă şi nu se renunţase la cursul „înţelegerii globale” cu SUA.Politica europeană a URSS se baza pe două principii: păstrarea blocurilor militare şi menţinerea trupelor străine pe teritoriul altor state. În acest context, nici problema germană nu părea să-şi găsească rezolvarea; cererile sovietice de recunoaştere a graniţelor existente în Europa, stoparea accesului la arma nucleară, recunoaşterea RDG, reglementarea situaţiei Berlinului occidental ş.a. nu întruneau acceptul guvernului de la Bonn.Blocarea negocierilor împiedica şi normalizarea relaţiilor sovieto-germane şi procesul securităţii europene.
România aprecia că în ceea ce priveşte politica Uniunii Sovietice faţă de Orientul Apropiat, se promovase inconsecvent, cu interese de moment ceea ce dusese la un dublu eşec, militar şi politico-diplomatic. Prin implicarea în conflictele din Orientul Apropiat, Moscova urmărise doar prezenţa flotei sovietice în Marea Mediterană şi deschiderea negocierilor cu partea americană.La Bucureşti apropierea sovieto-americană era interpretată ca o împărţire a sferelor de influenţă într-o altă parte a lumii. Diplomaţii români au înţeles că politica externă românească se va subordona scopurilor sovietice şi nu se va putea sustrage înţelegerilor globale care ar fi intervenit între SUA şi URSS.
Surse:

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/invazia-republicii-socialiste-cehoslovace-reactia-romaneasca
https://adevarul.ro/news/societate/august-1968-romania-refuza-participe-invazia-cehoslovaciei-1_50adab4f7c42d5a66398f3dd/index.html
https://www.rfi.ro/politica-88973-accent-pe-istorie-invazia-din-cehoslovacia-21-august-1968
https://romanialibera.ro/special/documentare/documente-nato–1968—anul-in-care-romania-putea-fi-invadata-de-urss-311238
https://liberinteleorman.ro/pozitia-romaniei-fata-de-invazia-cehoslovaciei-de-catre-armatele-tratatului-de-la-varsovia-august-1968-2/

 

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here