S-a întâmplat în 20 aprilie…

0
120

S-a întâmplat în 20 aprilie…

– „Ziua Internaţională a Presei Libere”; aceasta este marcată începând din anul 1991, la iniţiativa Organizaţiei „Reporteri fără frontiere”. Pe data de 3 mai este „Ziua Mondială a Libertăţii Presei”, hotărâtă de Adunarea Generală a ONU, în anul 1993, la propunerea Conferinţei generale a UNESCO din 15.X.1991; marchează semnarea, la 3.V.1991, a „Declaraţiei de la Windhoek” (Africa de Sud), care sublinia că „o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice”.

– 1303: Prin bula In supremae praeminentia dignitatis, papa Bonifaciu al VIII-lea pune bazele Universităţii Sapienza din Roma. Aceasta este cea mai mare şi cea mai veche universitate de stat din capitala Italiei.

 – 1472: A murit Leon Battista Alberti, arhitect, pictor, sculptor şi scriitor renascentist italian; a publicat primul tratat modern de pictură. Leon Battista Alberti (n. 18 februarie 1404) a fost scriitor, arhitect, pictor, sculptor, filozof italian şi umanist al Renaşterii. În cadrul preocupărilor sale multiple, putem adăuga şi: lingvistica, muzica, arheologia. Una dintre cele mai de seamă contribuţii ale lui Alberti, a cărei influenţă se extinde peste secole, o constituie tratatul de arhitectură De re aedificatoria („Arta de a construi”). Lucrarea are ca punct de plecare celebrul tratat De re architectura al arhitectului roman Vitruviu (80 sau 70 î.Hr. – 15? î.Hr.). Alte surse literare utilizate includ Platon şi Aristotel.

– 1517: Începe domnia lui Ştefăniţă Vodă în Moldova (1517–1527). Ştefan al IV-lea sau Ştefăniţă Vodă cel Tânăr a fost domnitor al Moldovei între 20 aprilie 1517 şi 14 ianuarie 1527. Este fiul lui Bogdan al III-lea cel Orb şi nepotul lui Ştefan cel Mare.

– 1799: Premiera, la Weimar, a poemului dramatic „Moartea lui Wallenstein” de Friedrich Schiller.

– 1808: S-a născut Louis-Napoléon Bonaparte (nepot de frate al împăratului Napoleon I), primul preşedinte al celei de-a 2-a Republici Franceze (1848-1852); în decembrie 1852, în urma unei lovituri de stat, s-a proclamat împărat al Franţei, sub numele Napoleon al III-lea; în prima parte a domniei a promovat o politică autoritară; după 1860 a acordat unele libertăţi democratice; detronat în 1870 (m. 1873, în exil, în Anglia).

– 1809: Victoria lui Napoleon asupra trupelor Imperiului Austriac în Bătălia de la Abensberg.

– 1840: S-a născut Odilon Redon, pictor şi gravor francez, unul dintre reprezentanţii simbolismului (m. 1916). Odilon Redon (născut Bertrand-Jean Redon la 20 aprilie 1840, Bordeaux – d. 6 iulie 1916, Paris) a fost un pictor simbolist şi litograf francez.

– 1841: Primul roman poliţist din lume a văzut lumina tiparului- „Crimele din Rue Morgue”, scris de Edgar Allan Poe (1809 – 1849). Din momentul publicării sale, romanul a schimbat, în opinia biografului Jeffrey Meyers, „istoria literaturii mondiale”. Primul detectiv fictiv este C. Auguste Dupin, personajul central al romanului. Detectiv de ocazie, acesta este prototipul de la care a pornit creionarea celebrelor personajelor Sherlock Holmes (al lui Arthur Conan Doyle) şi Hercule Poirot (rodul imaginaţiei Agathei Christie).

– 1853: S-a născut Elie Radu, constructor şi hidrolog; colaborator apropiat al lui Anghel Saligny, a fost unul dintre întemeietorii ingineriei de construcţii din România; membru de onoare al Academiei Române din 1926 (m. 1931).

– 1862: A fost finalizată prima testare a procesului de pasteurizare, de către Louis Pasteur şi Claude Bernard. Pasteurizarea este o metodă de conservare a produselor alimentare, mai ales a celor lichide, inventată de Louis Pasteur, care constă în încălzirea alimentelor la o temperatură sub 100 °C, de obicei până la 60-70 °C, urmată de o răcire bruscă a acestora la 4-6 °C, pentru a distruge flora patogenă a produselor alimentare fermentabile şi în felul acesta a preveni alterarea acestora, păstrând intacte însuşirile alimentului.

– 1879: S-a născut Paul Poiret, creator de modă francez. Paul Poiret (n. 20 aprilie Paris – d. 28 aprilie 1944, Paris), a fost un creator de modă francez (în franceză couturier) din Paris, perioada sa maximă de creaţie şi succes comercial fiind la începutul secolului 20, în timpul perioadei cunoscută ca La Belle Epoque. Poiret a mai avut un al doilea vârf al succesului între 1919 şi 1925, după terminarea Primului Război Mondial.

– 1881: S-a născut compozitorul rus Nikolai Miaskovski (m. 1950).

– 1884: Papa Leon al XIII-lea publică enciclica Humanum Genus. Scrisoarea Enciclică „Humanum Genus” din 20 aprilie 1884 a papei Leon al XIII-lea reprezintă unul dintre cele mai virulente şi avizate rechizitorii la adresa Francmasoneriei.

– 1884: S-a născut Prinţesa Beatrice de Saxa-Coburg-Gotha, sora reginei Maria a României (d. 1966), membră a familie regale britanice, nepoată a Reginei Victoria. Prin căsătorie a intrat în famila regală spaniolă; a fost soţia lui Alfonso de Orleans y Borbón, infante al Spaniei.În familie era numită Bea.

– 1885: Patriarhul Ioachim al IV-lea al Constantinopolului a semnat scrisoarea de răspuns care a însoţit „Tomosul” sinodal de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (BOR), datat aprilie 1885, fără zi, purtând semnătura patriarhală şi a celor zece mitropoliţi ai Sinodului constantinopolitan; recunoaşterea autocefaliei BOR a fost adusă la cunoştinţă în ţară în şedinţa Sfântului Sinod din 1 mai 1885, iar câteva zile mai târziu, la 6 mai, va avea loc citirea publică a textului traducerii în limba română a „Tomosului”.

– 1889: S-a născut Adolf Hitler, politician german şi conducător („Führer”) al Germaniei Naziste. Adolf Hitler (n. Braunau am Inn, Austria — d. 30 aprilie 1945, Berlin) a fost un om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Naţional-Socialist, cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei. Ajuns la putere în 1933, liderul mişcării naziste, Hitler, a dus o politică de pregătire şi de declanşare a celui de al Doilea Război Mondial, precum şi de punere în aplicare a unui plan naţionalist şi rasist de exterminare în masă a evreilor şi altor „indezirabili” din Europa, precum şi de lichidare a adversarilor politici din Germania.

– 1892: S-a născut compozitorul Diamandi Gheciu (m. 1982).

– 1893: S-a născut Joan Miró, pictor şi grafician spaniol (m. 1983). Joan Miró (n. 20 aprilie 1893, Barcelona – d. 25 decembrie 1983, Palma de Mallorca) a fost un pictor şi sculptor spaniol, influenţat de suprarealism, fără să fi aderat niciodată la această grupare. Teoriile suprarealiste îi întăresc convingerea în necesitatea libertăţii artistice, va rămâne un creator multidimensional şi multilateral: pictează, dar şi sculptează şi stăpâneşte în aceeaşi măsură tehnica ceramicei. Forme frumoase şi stranii, păsări şi stele îl vor însoţi în fiecare zi a vieţii sale, închinate artei şi libertăţii creatoare.

– 1893, 20.IV / 2.V: A murit George Bariţ(iu), om politic, publicist şi istoric; întemeietorul presei româneşti din Transilvania („Gazeta de Transilvania” şi”Foaie pentru minte, inimă şi literatură”); unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania; membru fondator al societăţii ASTRA; membru fondator al Academiei Române din 1866, preşedinte al acestui for (martie-aprilie 1893) (n. 1812).

– 1893: S-a născut Harold Lloyd, actor, producător, regizor şi scenarist american; una dintre cele mai populare vedete ale filmului mut, alături de Charles Chaplin şi Buster Keaton (m. 1971).

– 1900: S-a născut Constantin S. Nicolăescu-Plopşor, arheolog, istoric, etnograf, antropolog şi geograf; are meritul de a fi studiat printre primii Paleoliticul din ţara noastră; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1968).

– 1902: Marie şi Pierre Curie, în laboratorul lor din Paris, au izolat cu succes săruri de radiu dintr-o substanţă minerală.

– 1903: S-a născut traducătorul Andrei Ion Deleanu; cunoscut, în special, ca autor al traducerii adnotate în limba română a sonetelor shakespeariene, a tradus şi din Cronin, Priestley, Faulkner, Thomas Mann (m. 1980).

– 1912: A murit Bram Stoker, scriitor englez. Abraham „Bram“ Stoker (n. 8 noiembrie 1847 Marino Crescent în Clontarf lângă Dublin; d. Londra), a fost un scriitor irlandez, cunoscut în primul rând prin romanul său „Dracula”. Prima adaptare cinematografică a romanului „Dracula” se numeşte „Nosferatu – Simfonia groazei” în regia lui F.W.Murnau.

– 1918: S-a născut Kai Siegbahn, fizician suedez. Kai Manne Börje Siegbahn (n. Lund, Suedia — d. 20 iulie 2007, Ängelholm, Suedia) a fost un fizician suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, în 1981, pentru contribuţia sa în dezvoltarea spectroscopiei electronice de înaltă rezoluţie. A primit jumătate din premiu, cealaltă fiind împărţită de Nicolaas Bloembergen şi Arthur Schawlow.

– 1918: A murit Karl Ferdinand Braun, fizician, laureat al Premiului Nobel. Karl Ferdinand Braun (n. 6 iunie 1850, Fulda, Hesse-Kassel – d. Brooklyn, New York) a fost fizician şi inventator german, profesor universitar la Strasbourg, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 1909 împreună cu Guglielmo Marconi, pentru contribuţiile lor în dezvoltarea telegrafiei fără fir.

– 1921: România a semnat Convenţia şi Statutul asupra regimului căilor navigabile de interes naţional, precum şi Convenţia şi Statutul asupra libertăţii tranzitului, adoptate în cadrul Conferinţei de la Barcelona.

– 1922: S-a născut compozitorul Vasile Timiş.

– 1927: S-a născut istoricul Camil Bujor Mureşanu; în cercetările sale a abordat o problematică diversă, de la istoria medievală a României la istoria modernă universală; membru titular al Academiei Române din 2000.

– 1927: S-a născut Alex Müller, fizician german, laureat al Premiul Nobel .Karl Alexander Müller (n. Neuenkirchen, RFG) este un fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, în 1987, împreună cu Johannes Georg Bednorz, pentru reuşitele lor în descoperirea proprietăţilor de supraconductibilitate în materialele ceramice.

– 1933: La Radiodifuziunea Română are loc prima retransmisie internaţională: spectacolul susţinut la Sofia (Bulgaria) de corul „Cântarea României”, sub bagheta dirijorului Mihai Botez.

– 1938: A fost dizolvat partidul naţionalist „Totul pentru ţară”.

– 1941: S-a născut actorul american de film Ryan O’Neal.Ryan O’Neal (născut Charles Patrick Ryan O’Neal, Jr.) este un actor american, nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor pentru rolul din Love Story (1970).

– 1943: S-a născut Dan Horia Mazilu, istoric literar (considerat unul dintre specialiştii cei mai profunzi ai formelor şi dinamicii literaturii române vechi), scriitor, traducător; membru corespondent al Academiei Române din 2001, director general al Bibliotecii Academiei (m. 2008).

– 1943: Într-o scrisoare adresată mareşalului Ion Antonescu, Constantin I.C. Brătianu şi Iuliu Maniu protestează împotriva intenţiei de a angaja România într-un război direct contra marilor democraţii occidentale.

– 1947: Presa anunţă punerea în circulaţie a bancnotelor de 1 milion de lei, eveniment ce marchează creşterea vertiginoasă a inflaţiei.

– 1949: S-a născut actriţa americană de film Jessica Lange.Jessica Lange (n.20 aprilie 1949) este o actriţă americană de film laureată a două premii Oscar şi patru Globuri de Aur. Deja prima ei apariţie cinematografică din 1976 în pelicula King Kong, a fost remarcată şi premiată ca atare în 1977, cu Golden Globe pentru debut.

– 1949: S-a născut Mircea Florin Şandru, poet.Mircea Florin Şandru (n.Făgăraş) este membru al Uniunii Scriitorilor din România începând cu anul 1976.

– 1949: S-a născut actriţa de film britanică Veronica Cartwright.

– 1950: Începe naţionalizarea unei părţi a fondului de locuinţe de la oraşe

– 1951: S-a născut Luther Vandross, cântăreţ, producător şi compozitor american (m. 2005).

– 1952: A murit filosoful Grigore Tăuşan; lucrări de istoria filosofiei şi de etică; membru de onoare al Academiei Române din 1939 (n. 1874).

– 1968: A murit Adrian Maniu, poet, dramaturg şi publicist; între anii 1930 şi 1933 a fost director de programe la Radio Bucureşti; a fost şi unul dintre primii (şi cei mai activi) conferenţiari ai „Universităţii Radio”, care a debutat în 1930; membru corespondent al Academiei Române din 1933 (n. 1891).

– 1970: A fost lansat în Marea Britanie primul album solo semnat Paul McCartney.

– 1972: „Apollo 16” aselenizează. Apollo 16 a fost a zecea misiune umană din programul Apollo, a cincea misiune care a aselenizat şi prima misiune care a aselenizat într-una din zonele înalte ale Lunii. Ea a fost lansată la 16 aprilie 1972 şi s-a încheiat la 27 aprilie. A fost o misiune de clasă J, cu rover lunar şi a adus înapoi 94,7 kg de mostre de rocă şi sol lunar.

– 1989: A murit locotenent-colonelul aviator Doru Davidovici, poet şi prozator; în anii ’80 ai secolului XX, a fost unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori de ficţiune din România (n. 1945).

– 1992: Inaugurarea Expoziţiei Universale „Expo ’92 Sevilla”, desfăşurată sub deviza „Era descoperirilor”; au participat cu pavilioane naţionale peste 100 de state, printre care şi România; Expoziţia s-a încheiat la 12.X.1992, când s-au aniversat 500 de ani de la descoperirea Americii de către Cristofor Columb.

– 1992: Un mare concert în memoria lui Freddie Mercury are loc pe stadionul Wembley în Londra.

– 1995: A murit scriitorul Milovan Djilas, scriitor şi om politic muntenegrean; alături de Iosip Broz Tito, a condus rezistenţa antigermană în timpul celui de-al doilea război mondial; importante funcţii de partid şi de stat în Iugoslavia; devenind unul dintre cei mai înverşunaţi oponenţi ai lui Tito, este acuzat, în 1954, de revizionism şi „deviaţionism burghez” şi demisionează din partid; arestat şi deţinut (1956-1961; 1962-1966); reabilitat în 1989 (n. 1911).

– 1997: A murit Otto Wilhelm von Vacano, arheolog german, specialist în arta etruscă (n. 1910).

– 2001: A murit, în timpul unui concert susţinut la Deutsche Oper de Berlin, în urma unui atac de cord, dirijorul italian Giuseppe Sinopoli (n. 1946).

– 2002: A murit solistul de muzică populară Drăgan Muntean.Drăgan Muntean (n. 18 aprilie 1955 în Poieniţa Voinii, Hunedoara – m. Târgu Mureş) a fost un cunoscut solist vocal de folclor muzical românesc din Ardeal.Caracteristice pentru repertoriul său au fost cântecele spaţiului natal, din Ținutul Pădurenilor Hunedoarei. Artistul s-a bucurat de o deosebită popularitate într-o carieră care a durat 20 de ani.

– 2002: A murit Alan Dale, cântăreţ american (n. 1925).

– 2008: A murit (la Paris) Monica Lovinescu, critic literar, eseist şi traducător; fiica criticului literar Eugen Lovinescu; în 1947 a plecat cu o bursă a Guvernului francez la Paris, unde a cerut azil politic în primele zile ale anului următor; începând din 1962 a colaborat la postul de radio „Europa Liberă”, unde a realizat emisiunile „Teze şi antiteze la Paris” şi „Actualitatea culturală”, pentru care a scris cronici literare despre literatura română, devenind, alături de soţul său, Virgil Ierunca, una dintre vocile cele mai autorizate ale criticii literare româneşti, prin intermediul unei activităţi critice aparte, cea radiofonică (n. 1923).

– 2011: A murit Hubert Schlafly Jr., unul dintre membrii echipei care a inventat teleprompterul, echipament de care se folosesc prezentatorii de ştiri, actorii şi chiar politicienii (n. 1919).

– 2012: A murit chitaristul britanic Bert Weedon, cunoscut mai ales pentru popularul manual „Play In A Day”, un ghid care a inspirat chitarişti celebri ca Eric Clapton, Brian May şi John Lennon (n. 1920).

– 2013: A murit actriţa şi cântăreaţa canadiană Deanna Durbin (numele real: Edna Mae Durbin) (n. 1921).

– 2016: A murit regizorul britanic Guy Hamilton (n. 1922).

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.