S-a întâmplat în 2 martie 1949

0
122

S-a întâmplat în 2 martie 1949 . A fost adoptată legea de expropriere a moşiilor mai mari de 50 de ha şi a fermelor model. Sunt naţionalizate astfel 6.258 de moşii şi 4.456 conace. Strategia infiltrării partidului în societatea rurală s-a bazat pe „lichidarea moşierimii ca clasă” şi pe „îngrădirea” ţăranilor mijlocaşi, consideraţi agenţi ai capitalismului, care trebuie anihilaţi ca instrumente ale „luptei de clasă”.

          Lichidarea moşierilor s-a desăvârşit printr-un „supliment” la reforma agrară din martie 1945: decretul nr.83/1949. Decretul din 2 martie 1949 a prevăzut naţionalizarea a ceea ce mai rămăsese din marea proprietate agrară (50 de hectare). Acesta a reprezentat însă doar deschiderea procesului de colectivizare.

          A doua zi, 3 martie, începea Plenara CC al PMR, ale cărei „dezbateri” au durat trei zile. În şedinţa de deschidere, Gheorghe Gheorghiu-Dej a anunţat marea reformă pe care o pregătea românilor Partidul: „transformarea socialistă a agriculturii”, prin înfiinţarea gospodăriilor agricole colective.

         Acestea ar fi urmat să se constituie la nivel local, prin „liberul consimţământ” al ţăranilor. În cuvântarea sa, Dej a menţionat şi componenta politică a colectivizării, respectiv „lupta de clasă” a ţăranilor săraci contra chiaburilor: „Ne sprijinim pe ţărănimea săracă, strângem alianţa cu ţărănimea mijlocaşă şi ducem o luptă neîntreruptă împotriva chiaburimii”.

          Anunţul din „Scânteia” de a doua zi a luat prin surprindere populaţia. Până atunci, propaganda Partidului susţinea că România nu va imita modelul sovietic al colhozurilor.

     Colectivizarea fusese decisă în şedinţele Biroului Politic. Plenara CC al PMR a fost convocată pentru a aproba unanim decizia tovarăşilor din conducere. Nu s-au înregistrat opinii separate, ci doar aplauze şi laude la adresa „înnoirii” agriculturii.

         În noaptea de 2/3 martie 1949, la ora 2, echipe de activişti şi securişti au scos din casele lor (rareori palate, de cele mai multe ori conace de ţară, semănând cu nişte locuinţe mai răsărite) peste 4375 de familii din mediul rural, totalizând peste 9250 de membri.

         Locuinţele, cu întregul lor inventar, inclusiv hainele de corp, au fost confiscate, iar „moşierii”, între care mulţi erau doar fermieri obişnuiţi, au fost „dislocaţi” în localităţi cât mai îndepărtate, pe care nu au mai avut dreptul să le părăsească până la începutul anilor 60, fiind supravegheaţi de Miliţie şi obligaţi să se prezinte la controale periodice.

       „Moşierilor” găsiţi în noaptea de 2 / 3 martie în alte localităţi li s-a fixat domiciliu obligatoriu acolo, iar cei aflaţi în străinătate au rămas pe loc, mărind rândurile exilaţilor.Tuturor li s-a „legalizat” situaţia abia peste un an, printr-o Hotărâre a Consiliului de Miniştri (nr. 1154 din 26 octombrie 1950) care instituia pedeapsa de „domiciliu forţat”.

          Cu această acoperire, statul comunist şi-a pus în carantină o importantă parte a elitei economice, ai cărei componenţi au devenit nişte „paria”, împiedicaţi să-şi practice profesiunea şi să-şi termine studiile.

          Acţiunea a fost gestionată de însuşi Ceauşescu.El s-a aflat la cârma unei comisii speciale din Ministerul Agriculturii, înfiinţată la începutul anului 1949 pentru confiscarea proprietăţilor de 50 de hectare. Aceasta funcţiona sub supravegherea ministrului Vaida.

       La şedinţa Secretariatului CC al PMR din 21 februarie 1949, Vasile Vaida a raportat stadiul pregătirii măsurilor „din teren” a Decretului 82. Aşadar, membrii comisiei amintite a Ministerului Agriculturii au dat instrucţiuni clare tovarăşilor din teritoriu, până la nivel de comună, instruindu-i ce puteau lua la plecare foştii proprietari.

         În vederea aplicării Decretului 82, ţara a fost împărţită în 22 de centre. Fiecare avea o comisie provizorie de lucru, cu scopul de a începe imediat cultivarea pământurilor confiscate.

          Totul a fost pregătit în secret, iar în noaptea de 2 spre 3 martie 1949, după emiterea Decretului de către Prezidiul MAN, s-a trecut la treabă. Au fost confiscate proprietăţile de 50 de hectare, împreună cu inventarul viu şi instalaţiile agricole identificate.

        „Chiaburii”, împreună cu familiile lor, au fost dislocaţi din locurile de baştină. Adesea au fost transportaţi departe de casă, în zone pustii, cum ar fi câmpia Bărăganului. Locuinţele lor au fost confiscate de stat şi transformate, de cele mai multe ori, în sedii ale instituţiilor administraţiei locale: primării, sedii de miliţie, dispensare etc.

     Conform lui Gheorghe Apostol (Eu şi Gheorghiu-Dej, Regie proprie, 1998), în timpul „deschiaburirii” în judeţul Vrancea, Ceauşescu a tras cu pistolul spre o mulţime revoltată, căreia nu putea să-i facă faţă. Scandalul ar fi fost atât de mare încât a fost nevoie de intervenţia armatei pentru a linişti spiritele. Documentele de arhivă atestă astfel de momente, în care activiştii Partidului au fost încercuiţi de ţărani şi au scăpat cu greu de furia mulţimii.

         Ceauşescu a fost implicat în colectivizarea forţată şi după mutarea sa, de la Ministerul Agriculturii la Armată. La 4 decembrie 1957, general-locotenentul Ceauşescu (şeful Direcţiei Superioare Politice a Armatei şi adjunct al Ministrului Forţelor Armate) a condus unităţile militare trimise să înăbuşe revolta ţăranilor din localitatea Vadu Roşca (jud. Vrancea). Au fost ucişi 9 oameni, iar alţi 48 de ţărani au fost răniţi. Dintre răsculaţi, 18 au fost condamnaţi pentru „rebeliune”, ispăşindu-şi pedepsele la Gherla şi la Aiud.

Surse:

http://www.history-cluj.ro/Istorie/anuare/2001/Iancu%20-%20Colectivizare.htm

Deportările din 2/3 martie 1949

https://www.academia.edu/9477692/Augustin_%C5%A2%C4%83r%C4%83u_Noaptea_mo%C5%9Fierilor._Aplicarea_Decretului_83_1949_%C3%AEn_nord-vestul_Rom%C3%A2niei

http://www.rejournal.eu/sites/rejournal.versatech.ro/files/issues/2004-06-01/584/rej1112-vorovencii.pdf

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here