S-a întâmplat în 2 aprilie 1982: Trupe argentiniene debarcau în Insulele Falkland (Malvine), declanşând „Războiul Malvinelor”, ceea ce a dus la ruperea relaţiilor diplomatice dintre Marea Britanie şi Argentina. La 21 mai 1982 a fost lansată acţiunea de recucerire a arhipelagului de către Marea Britanie (războiul s-a încheiat la 15 iunie1982 cu victoria Marii Britanii).
Plasat în sudul Atlanticului, la o mie de kilometri de coasta argentiniană, arhipelegul Falkland are vreo două sute de insuliţe, pe care trăiesc 1 800 de păstori şi multe sute de mii de oi. Nu excelează în bogăţii ale subsolului şi nici nu controlează cine ştie ce strîmtoare strategică. Totuşi, de 150 de ani exista un diferend între Londra şi Buenos Aires, privitor la posesia insulelor, iar şeful statului argentinian, generalul Galtieri, a considerat că invadarea insulelor îi va creşte prestigiul în ochii naţiunii sale, cam dezamăgită de insuccesele economice ale juntei aflate la putere.
Pe 2 aprilie1982, soldaţii săi debarcă la Port Stanley, capitala insulelor, şi iau controlul arhipelagului. Marea Britanie reacţionează ferm, Margaret Thatcher promite o ripostă pe măsură, Argentina e izolată la ONU, Consiliul de Securitate emite o rezoluţie care cere argentinienilor să se retragă, Statele Unite se abţin, iar războiul izbucneşte.
Un distrugător şi două fregate britanice snt scufundate de aviaţia argentiniană, dar infanteriştii Regatului nu pot fi opriţi să debarce. După două luni de lupte, cu sute de morţi de ambele părţi, insulele Falkland revin sub control britanic, chiar dacă, formal, nu s-a semnat niciodată un tratat de pace.
Un Raport al armatei britanice confirma, imediat după sfârşitul războiului existenţa aproximativ a 255 de britanici şi 650 de argentinieni, morţi pe front.Cu toate că pierderile nu sunt foarte însemnate, raportate la alte confruntări, mult mai sângeroase şi cu un număr mult mai mare de victime, confruntarea din Insulele Falkland are o însemnătate mai mult simbolică, respectiv este un punct de cotitură în istoria relaţiilor internaţionale postbelice, atât prin acerbele încleştări militare, cât şi prin semnificaţiile politice atribuite disputei.
Situaţia din Insulele Falkland poate fi privită şi azi, la multe decenii după conflict, din două unghiuri diferite: cel britanic susţine în continuare că lupta începută în 1982 este cea dreaptă şi cea mai potrivită pentru băştinaşi, pe când argentinienii nu renunţă la pretenţia, dată de o conjunctură istorică, afirmă ei, care le statueză dreptul de a anexa aceste Insule. Incertitudinea situaţiei actuale nu poate fi înţeleasă fără o scurtă trecere în revistă a ceea ce s-a întâmplat în istorie.
La începutul secolului al XIX-lea, odată cu câştigarea, în defavoarea Spaniei, a independenţei de către Argentina, aceasta din urmă a revendicat insulele în baza dreptului de succesiune preluat de la spanioli. Cu toate acestea, insulele Falkland au intrat, în anul 1833, în posesia Marii Britanii, fiind populate de către coloniştii anglo-saxoni, iar Londra a exercitat o suveranitate continuă de aproape 150 de ani până în momentul invaziei argentiniene din 2 aprilie 1982.
La sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial ambele naţiuni intră cu drepturi depline în ONU, care statuează în articolul 2, alineatul 3 rezolvarea pe cale paşnică a diferendelor internaţionale.Argumentele argentiniene care stăteau la baza invaziei vizau faptul că arhipelagul constituia una din ultimele rămăşiţe ale colonialismului european în America Latină şi că principiul autodeterminării nu avea în acest caz nici o relevanţă din cauza caracterului britanic al populaţiei din insule menţinut artificial. În cazul britanic, afirmaţiile se bazau însă pe descendenţa directă a coloniştilor englezi care beneficiau de dreptul la autodeterminare pe care nu îl exercitau pentru că doreau să menţină legătura politică cu metropola.
Negocierile au început în 1965, fără sorţi de izbândă însă, tocmai din cauza chestiunilor extrem de complexe şi controversate care au fost aduse în discuţie de ambele părţi implicate în conflict. Situaţia escaladează, iar pe 2 aprilie argentinienii debarcă, fără o declaraţie de război oficială în Insule.
Operaţia „Rosario” a continuat în ziua următoare cu invadarea şi ocuparea insulelor Georgia de Sud şi Sandwich de Sud.Reacţia Marii Britanii nu a întârziat să apară, astfel trupele britanice au ripostat la ceea ce Margaret Thatcher denumea „încălcarea dreptului internaţional şi anexarea cu forţa a unui teritoriu autonom’’.După o serie de confruntări, asimetrice mai degrabă decât cele obişnuite, de război, britanicii îi înving pe argentinieni care se retrag în seara zilei de 14 iunie 1982.
Un aspect interesant cu privire la acest conflict este faptul că deşi membră a NATO şi atacată în mod direct de Argentina, Marea Britanie nu a putut solicita intervenţia aliaţilor săi, pentru apărarea colectivă, potrivit articolului 5 din Tratatul de la Washington. Această situaţie s-a datorat faptului că, potrivit articolului 6 al tratatului, zona de aplicare a acestuia este la Nord de Tropicul Racului (250 latitudine nordică), în vreme ce Insulele Falkland, aflate la Sud de Tropicul Capricornului (250 latitudine sudică), sunt cu mult în afara acestei zone. Totuşi, Anglia a beneficiat de sprijinul benevol al unora din aliaţii săi, în special Statele Unite ale Americii şi Franţa.
Consecinţele acestui conflict în relaţiile dintre cele două naţiuni au fost evidente în condiţiile în care ulterior conflictului, Argentina a reiterat pretenţiile sale, afirmând că va urmări realizarea acestora exclusiv prin mijloace paşnice. Relaţiile diplomatice între cele două state au fost reluate abia în 1990.
Surse:
https://sicri-network.org/ISIC8/g.%20ISIC8P%20Royle.pdf
https://www.history.com/this-day-in-history/argentina-invades-falklands
http://geopolitics.ro/insulele-falkland-malvine-importanta-strategica/
Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai
, declanşând „Războiul Malvinelor”, ceea ce a dus la ruperea){kind=link}