S-a întâmplat în 19 iulie 1931: A murit medicul Nicolae Paulescu; cercetări asupra fiziologiei splinei şi pancreasului endocrin; a descoperit insulina, publicând în august 1921, rezultatatele cercetărilor sale; membru post-mortem al Academiei Române din 1990; abia peste 50 de ani va fi recunoscută prioritatea lui Paulescu în descoperirea insulinei faţă de medicii canadieni Frederick Grant Banting şi John James Rickard Macleod, care au anunţat descoperirea insulinei în decembrie 1921 (şi pentru care au luat Premiul Nobel pentru medicină pe 1923) (n. 1869).
Nicolae Constantin Paulescu (n. 8 noiembrie 1869, Bucureşti; d. Bucureşti), om de ştiinţă român, medic şi fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti, a descoperit hormonul antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai târziu insulină. „Pancreina” brevetată de Paulescu în aprilie 1922 era un extract apos al omogenizatului tisular de pancreas bovin, purificat parţial prin adaugare de acid clorhidric şi sodă caustică. În sesiunea din 23 iulie 1921 a Societăţii de Biologie, Nicolae Paulescu prezintă în patru comunicări rezultatele cercetărilor sale privind acţiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet, comunicări ce sunt publicate în revista Societăţii. Paulescu publică descoperirea principiului activ antidiabetic din pancreas, pe care îl denumeşte pancreina, şi în numărul din 31 august 1921 al revistei de specialitate Archives Internationales de Physiologie, revistă cu apariţie simultană în Franţa şi Belgia.
În anul 1922, Paulescu obţine, de la Ministerul Industriei şi Comerţului din România, brevetul de invenţie nr. 6255 intitulat „Pancreina şi procedeul său de fabricare”. Aceste publicaţii au precedat cu 8-10 luni enunţarea de către Fr. Grant Banting şi Ch. Herbert Best din Toronto (Canada) a descoperirii insulinei (noua denumire dată principiului activ din pancreas). Astfel, paternitatea descoperirii fiind în întregime acordată cercetătorilor canadieni iar contribuţia lui Paulescu fiind trecută sub tăcere, comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină din anul 1923 îi recompensează doar pe Banting şi Best.
Răspunzând campaniei internaţionale de restabilire a adevărului iniţiată de fiziologul scoţian Ian Murray, Comitetul Nobel recunoaşte în 1969 meritele şi prioritatea lui Nicolae Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic. Profesorul A.W.K. Tiselius, directorul Institutului Nobel, deplânge situaţia din 1923, dar – conform statutelor Comitetului – exclude posibilitatea unei reparaţii oficiale, exprimându-şi doar speranţa că „opera de pionerat” a lui Paulescu va fi elogiată cum se cuvine de forurile ştiinţifice internaţionale.
Cu ocazia semicentenarului descoperirii insulinei, aceste foruri au recunoscut în mod unanim prioritatea savantului român.În cartea The Priority of N.C. Paulescu in the Discovery of Insulin, publicată în 1976, profesorul Ioan Pavel a prezentat documente incontestabile care atestă meritele lui Paulescu. În anul 1990, Nicolae Paulescu a fost numit post mortem membru al Academiei Române.
Surse:
Constantin Angelescu, Laura Sigarteu-Petrina – Nicolae C. Paulescu, Editura științifică ș Pedagogică, Bucureşti, 1982
https://identitatea.ro/nicolae-paulescu-descoperitorul-nerecunoscut-al-insulinei-2/
Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai
