S-a întâmplat în 19 februarie 1936

0
140

S-a întâmplat în 19 februarie 1936 . S-a născut scriitorul Marin Sorescu, poet, dramaturg şi eseist; membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 1996). Deşi în acte data naşterii este 19 februarie, soţia poetului spune că ziua de naştere ar fi 29 februarie 1936. A fost redactor şef la revista craioveană Ramuri (1978-1990), director al Editurii „Scrisul românesc” din Craiova (1990). A publicat peste 20 de volume de versuri, printre care cităm: La lilieci (4 vol., 1973-1988), Poezii (1991), Poezii alese de cenzură (1991). S-a manifestat şi ca dramaturg.

         Marin Sorescu (n. Bulzeşti, judeţul Dolj – d. 8 decembrie 1996, Bucureşti) a fost poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de ţări, totalizând peste 60 de cărţi apărute în străinătate.

          S-a făcut remarcat şi prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate. Şcoala primară o face în satul natal, apoi, între 1947-1955, urmează cursurile liceului „Fraţii Buzeşti” din Craiova şi Școala Medie Militară „Dimitrie Cantemir” din Predeal.

          În această perioadă, i-au fost remarcate aptitudinile literare, Marin Sorescu conducând cenaclul literar „N. Bălcescu” al elevilor de liceu.

          Studiile universitare le face la Facultatea de Filologie-Istorie-Pedagogie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, iniţial la Secţia de limba şi literatura rusă, de unde s-a transferat apoi la Secţia de limba şi literatura română (1955-1960).

            Încă din anii studenţiei s-a afirmat ca poet, conducând cenaclul Casei de Cultură a Studenţilor. După absolvire, în 1960, s-a stabilit în Bucureşti, devenind în acelaşi an redactor la revista „Viaţa Studenţească” (unde a şi debutat, în 1959, cu versuri), apoi, din 1963, la „Luceafărul”.

          De acum cunoaşte o ascensiune rapidă în lumea literară, ca poet, prozator, dramaturg, eseist şi critic literar.În 1992, şi-a susţinut doctoratul în filologie la Universitatea din Bucureşti, cu teza „Insolitul ca energie creatoare, cu exemple din literatura română”.

           A participat la Bienala de poezie de la Knokke-Le-Zoute (Belgia, 1966), a luat parte la International Writing Program (Program Internaţional Scriitoricesc) al Universităţii din Iowa (SUA, 1970-1971), i-a fost acordată o bursă de studii pe o perioadă de un an la Academia de Artă din Berlinul de Vest (1972).

           Începând cu anul 1966, a întreprins călătorii de studii în majoritatea ţărilor europene, în SUA şi Mexic, a participat la congrese şi festivaluri internaţionale.

         A fost redactor la revistele „Viaţa românească”, „Viaţa studenţească” (1960-1963), „Luceafărul” (1963-1966), redactor-şef la Studioul Cinematografic „Animafilm” din Bucureşti (1966-1972), redactor-şef al revistei „Ramuri” din Craiova (1978-1990), iar în 1990 a fost numit director al Editurii „Scrisul românesc” din Craiova.

           A fost ministru al Culturii în perioada 25 noiembrie 1993-5 mai 1995. Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii „Singur printre poeţi”.

            Marin Sorescu a scris literatură de toate genurile, situându-se printre cei mai prodigioşi scriitori români, iar scrierile sale au fost traduse în zeci de limbi străine.După debutul ca poet în reviste literare, în 1964 a avut loc şi debutul editorial, cu volumul de parodii „Singur printre poeţi”, stilul său original impunându-se şi prin volumele de versuri publicate ulterior: „Poeme” (1965,), „Moartea ceasului” (1966), „Tinereţea lui Don Quijote” (1968), „Tuşiţi” (1970), „Suflete, bun la toate” (1972), „La lilieci” (vol. I-V, 1973-1995; I – 1973, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie, II – 1977, Premiul Academiei Române, III – 1980, IV – 1988, V – 1995), „Astfel” (1973), „Descântoteca” (1976), „Sărbători itinerante” (1978), „Ceramică” (1979), „Fântâni în mare” (1982), „Apă vie, apă moartă” (1987), „Poezii alese de cenzură” (1991), „Traversarea” (1994).

             Ca dramaturg, autorul a continuat experienţa teatrului existenţialist şi a teatrului absurdului, oglindită excepţional de piesele sale: „Iona” (1968, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie şi, apoi, Premiul Academiei Române), „Există nervi” (1968), „Paracliserul” (1970), „Matca” (1973), „Pluta meduzei” (1974), „Setea muntelui de sare” (1974, culegere de piese, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie), „Răceala” (1976), „A treia ţeapă” (1980), „Ieşirea prin cer” (1984), „Vărul Shakespeare” (1988).

             A semnat şi proză umoristică şi satirică (romanele „Trei dinţi din faţă”, 1977; „Viziunea vizuinii”, 1981), eseuri („Teoria sferelor de influenţă”, 1969; „Insomnii”, 1971; „Starea de destin”, 1976), cronici literare („Uşor cu pianul pe scări”, 1986, Premiul „George Călinescu” şi al Uniunii Scriitorilor pentru critică literară), interviuri despre poezie („Tratat de inspiraţie”, 1985).

           A tradus integral creaţia poetică a lui Boris Pasternak (traduceri adunate în volumul „Lirice”). A mai publicat şi literatură pentru copii: „Unde fugim de acasă?” (1967, proză), „O aripă şi-un picior ( Despre cum era să zbor)” (1970, versuri), „Cocostârcul Gât-Sucit” (1987, versuri), „Cirip-Ciorap” (1993, versuri).

            Marin Sorescu s-a remarcat şi ca un pictor de talent, având expoziţii personale în ţară şi în străinătate: Braşov (1989), Cluj-Napoca (1990), Irlanda (1991), Paris (1992, expoziţie colectivă), Bucureşti (1992).

          Pe lângă premiile din partea Uniunii Scriitorilor din România a mai fost distins cu Premiul Academiei Române, cu Medalia de aur pentru poezie „Ospiti Napoli”, decernată în oraşul Napoli (1970), Premiul internaţional „Le Muze” acordat de Academia delle Muze din Florenţa (1978), Premiul mondial de poezie „Fernando Riello” (Madrid, 1983), cu prestigiosul premiu internaţional „Gottfried von Herder” pe 1991 pentru întreaga operă (Viena), Premiul Felix Romuliana (Belgrad, 1994). A fost propus de Academia Română pentru Premiul Nobel pentru Literatură.

          La 9 martie 1991, devine membru corespondent, iar din 12 martie 1992 – membru titular al Academiei Române. A fost, de asemenea, membru corespondent al Academiei „Mallarme” din Paris (1983).

          A murit în anul 1996, la Bucureşti. La moartea lui au rămas în manuscris cincisprezece volume inedite, poezie, eseu, jurnal, roman. Cunoscut şi prin preocuparea sa pentru grafică şi pictură (a avut mai multe expoziţii în ţară şi străinătate), în urma lui au rămas opere care vor fi reproduse în cataloage.

Surse:

Dicţionarul Scriitorilor Români,Editura Albatros, Bucureşti, 2002

http://www.poezie.ro/index.php/author/2127/index.html

http://ziarullumina.ro/perspective-marin-sorescu-inepuizabile-resurse-de-farmec-131795.html

http://www.dozadebine.ro/marin-sorescu-poet-prozator-dramaturg-si-pictor/

Marin Sorescu: „Mamă, mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Mai naște-mă o dată!”

http://www.istoria.md/articol/549/Marin_Sorescu,_biografie

https://evz.ro/armata-romana-marin-sorescu.html

https://jurnalul.antena3.ro/cultura/arte-vizuale/genialul-marin-sorescu-plimb-catelul-pamantului-507162.html

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here