S-a întâmplat în 19 februarie 1878, 19-II / 3-III

0
28

S-a întâmplat în 19 februarie 1878, 19-II / 3-III . Prin semnarea Tratatului de pace ruso-turc de la San Stefano, s-a încheiat războiul ruso-româno-turc (1877-1878). La 19 februarie/3 martie 1878, la San-Stefano, a fost încheiat tratatul de pace ruso-turc, potrivit căruia România, Serbia și Muntenegru au devenit țări independente, iar Bulgaria – un mare principat autonom.

         Rusia a primit Dobrogea, care în perioada pre-otomană fusese în componența Țării Românești.În acest mod, Rusia a încălcat grav Convenția româno-rusă din 16 aprilie 1877 despre inviolabilitatea integrității teritoriale a României.

            Peste un an, pe 13 iulie 1878, rușii au cedat Dobrogea în schimbul unui alt pământ românesc – Basarabia de Sud, formată din județele Cahul, Bolgrad și Ismail.

           Despre încălcarea de către St.Petersburg a Convenției româno-ruse din 1877, Mihai Eminescu scria că: „Rusia niciodată nu se simte legată prin cuvinte, în dosul cărora nu sunt destule baionete. Singura garanție, ce le mai rămânea românilor, era voința puterilor europene ca Basarabia de Sud să rămână în posesiunea statului român”.

         În același timp, Austro-Ungaria era nemulțumită de faptul că, în componența Bulgariei, au fost incluse mai multe regiuni, ceea ce contravenea prevederilor Tratatului de la Budapesta din 3/15 ianuarie 1877, care interzicea crearea unui mare stat slav în Balcani.

           Mai mult, într-o perioadă scurtă de timp, Bulgaria urma să devină o simplă „gubernie” rusească în coasta Strâmtorilor, la care Petersburgul râvnea de mai multe secole. Îngrijorările Austro-Ungariei se refereau și la faptul că Bosnia și Herțegovina deveneau o regiune autonomă.

        În România, nemulțumirea era exprimată deschis și la diferite nivele. Opinia publică și legislativul au respins prevederea Tratatului de la San-Stefano cu privire la reocuparea celor trei județe de către Imperiul rus.Însă Petersburgul califica protestele românești ca pe o insultă la adresa sa: „Votul Camerelor din Parlamentul Român e privit ca o ofensă directă față de împărat și ca un act de dușmănie față de Rusia”.

          Cu toate astea, autoritățile române rămâneau ferm pe pozițiile lor.Țarul Alexandru al II-lea, care amenințase cu ocuparea țării și dezarmarea armatei române, a primit răspunsul cuvenit din partea domnitorului Carol I: „Armata care s-a luptat la Plevna… va putea fi zdrobită, dar nu va reuși nimeni niciodată să o dezarmeze”.Românii contau mult pe susținerea Marilor Puteri. În opinia lui Eminescu, problemele României erau și problemele statelor continentuluiDacă puterile europene ar sacrifica interesele României, ar nesocoti interesele proprii”, scria Mihai Eminescu.

             El avea în vedere că spațiul românesc constituia un zid în calea înaintării Imperiului rus spre Strâmtori, care erau importante și pentru alte țări europene.

            Iar fiecare bucată din această construcție naturală slăbea capacitatea ei de rezistență. Marile Puteri au profitat de criticile aduse de Austro-Ungaria și România cu privire la Tratatul de la San-Stefano și au cerut convocarea unui congres internațional.

          Frica Rusiei de un nou război cu mai marii Europei, după cum s-a întâmplat cu mai mult de două decenii înainte, în Crimeea, a făcut-o să accepte convocarea unui congres la Berlin. La acest congres au participat Anglia, Austro-Ungaria, Franța, Germania, Italia, Rusia și Imperiul Otoman.

            În ciuda poziției Marii Britanii și a Franței, Rusia a respins cererea de participare la Congres a celor trei țări din sud-estul european, care pe parcursul „crizei orientale” din 1875-1878 au luat parte la luptă împotriva Imperiului Otoman.

          Conducătorul delegației ruse, Gorceakov, a declarat că „nici nu vrea să audă de participarea României…”. Firește că rușii nu doreau să asculte reproșurile românilor în adresa lor despre încălcarea prevederilor Convenției cu privire la păstrarea integrității teritoriale a României.

            În aceste condiții, reprezentanții acestor țări sud-est europene au fost primiți doar pentru a-și citi memoriile. Din partea României, la Congres au venit premierul I. C. Brătianu și ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu.

           Brătianu a încercat să-i sensibilizeze pe membrii Congresului despre cruda nedreptate ce se făcea românilor prin „despuierea noastră de o porțiune din patrimoniul nostru, care nu ar fi numai o durere adâncă pentru națiunea română, ci ar dărâma în sânul ei orice încredere în tăria tratatelor și în sfânta pază atât a principiilor de dreptate absolute, cât și a drepturilor scrise”.

           De fapt, și reprezentanții Franței, Austro-Ungariei și Italiei și-au exprimat opinia că România a fost tratată „cam dur”. În plus, ministrul de externe francez cerea ca frontiera sudică a Dobrogei să fie extinsă spre Balcani până la Cavarna, o poziție similară având și reprezentantul Italiei.

           Însă Bismarck recunoștea că „înstrăinarea Basarabiei nu a fost numai începută, dar și hotărâtă de mult la Reichstadt”, prin înțelegerea dintre Alexandru al II-lea și Franz-Joseph din 1876, care prevedea reocuparea de către Rusia a celor trei județe din sudul Basarabiei, și a Bosniei și Herțegovinei de către Austro-Ungaria.

         În spatele deciziei Congresului cu referire la Basarabia de Sud se aflau și tratativele prealabile dintre Rusia și Marea Britanie, care inițial avea o poziție favorabilă României, dar, nefiind susținută ferm de alte Mari Puteri europene, n-a dorit să lupte de una singură cu Imperiul Nordic. „Retrocedarea Basarabiei nu este o afacere prea proastă pentru Europa”. După o lună de discuții, la 1/13 iulie 1878, a fost încheiat tratatul de la Berlin.

     Anglia a primit insula Cipru. Austro-Ungaria a obținut Bosnia și Herțegovina.Delta Dunării, Insulele Șerpilor și Dobrogea au revenit sub autoritatea română. Pretențiile Rusiei față de județele Basarabiei de Sud (Cahul, Bolgrad și Ismail) au fost satisfăcute.Serbia a primit plasele Niș, Pirot, Vrana, Toplița, cu o suprafață de 11 mii kmp.

          Muntenegru și-a mărit suprafața cu 4250 kmp, în care se afla Podgorica, capitala actuală a acestui stat.S-a format Knezatul Bulgar, cu capitala Sofia, și regiunea autonomă Rumelia Orientală, cu centrul la Plovdiv.

           Deși ostașii români și-au vărsat sângele pentru a obține victoria asupra Porții Otomane și a fi independentă, anume România a suferit cel mai mult în urma acestui tratat. „Cedarea Basarabiei, comenta viceconsulul francez la Tulcea, A. Langlais, a provocat o rană adâncă în inimile românilor. Influența rusă în România a suferit eșec”.

            Pe de altă parte, același oficial relata că „retrocedarea Basarabiei nu este o afacere prea proastă pentru Europa”. Adică, deteriorarea relațiilor dintre România și Rusia corespundeau intereselor unor țări europene.

          În acest context, putem spune că, pentru a slăbi presiunea Imperiului rus asupra sa, în 1883, România a aderat la alianța austro-germană, iar în timpul Primului Război Mondial, la Antantă.

        Ca stat independent, România avea dreptul să adere la orice alianță politico-militară care putea să-i satisfacă mai bine interesele naționale.Problema Basarabiei de Sud a rămas însă ca o eternă durere în sufletele românilor.

Surse:

http://www.scritub.com/istorie/SEMNIFICATIA-PREVEDERILOR-TRAT72966.php

http://istorie-edu.ro/istoria-romanilor/ist_ro_034inde3.html

http://main.radioromaniacultural.ro/tratatul_de_pace_de_la_san_stefano-34770

1878 – Rusia recunoaște prin Tratatele de pace de la San Stefano şi Berlin independența României, dar îi răpește pentru a doua oară Basarabia

Tratatele de la San Stefano şi Berlin (1878)

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here