S-a întâmplat în 18 septembrie 1739: A fost încheiată pacea de la Belgrad; a fost pus punct războiului ruso-austro-turc din perioada 1736-1739; Imperiul Habsburgic restituia Ţării Româneşti Oltenia. Tratatul de la Belgrad a fost un tratat de pace semnat la 18 septembrie 1739, în Belgrad (Serbia), între Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic. Astfel se punea capăt conflictului care durase timp de patru ani (1735-1739), în care Habsburgii, împreună cu Imperiul Rus au luptat împotriva otomanilor.
Prin acest tratat, Habsburgii cedau otomanilor nordul Serbiei (incluzând Belgradul), iar Valahiei (controlată de otomani) Oltenia, câștigată în 1718 prin Tratatul de la Passarowitz, stabilind linia de demarcație de-a lungul râurilor Sava și Dunăre.Retragerea habsburgică a forțat Rusia să accepte pacea prin Tratatul de la Niš, ce punea astfel capăt războiului ruso-turc, obținând însă permisiunea de a construi un port la Marea Azov, dorință mai veche a ei.
Austria a semnat pacea de la Belgrad renunțând la teritoriile obținute prin pacea de la Passarowitz în 1718, nordul Serbiei, nordul Bosniei și Oltenia.Din cauza păcii semnate de austrieci, rușii nu au putut profita de succesele lui Münnich, întrucât flancul rămăsese descoperit.În plus, perspectiva unui nou război cu Suedia i-a obligat și pe ruși să accepte pacea.
Pacea de la Niš s-a semnat la 3 octombrie 1739. Rușii au obținut o pace puțin mai favorabilă, prin aceea că le rămânea Azovul cucerit la începutul războiului, dar cu condiția de nu-l fortifica. Rușii au suferit cele mai grele pierderi în război, mai ales din cauza epidemiilor. Deși Münnich nu a planificat atent și a făcut planuri prea îndrăznețe, el a avut dreptate în aceea că armata rusă modernizată devenise mai puternică decât cea otomană.
Pacea de la Niš a dus la 30 de ani de pace pentru Imperiul Otoman, timp în care vecinii și inamicii săi au fost ocupați cu alte războaie. La est, Persia lui Nadir Șah a dus mai multe războaie cu vecinii înainte de a fi asasinat. La vest și la nord, Austria și Rusia au fost implicate mai întâi în Războiul de Succesiune Austriacă din 1740–1748 și apoi în Războiul de Șapte Ani din 1756–1763. Pentru puterea Imperiului Otoman, aceasta nu a fost un fenomen favorabil, armata sa rămânând în afara conflictelor europene și nemodernizându-se într-o perioadă în care s-au dezvoltat numeroase inovații, aplicații și tehnici de luptă.
Surse:
Caroline Finkel (2006), Osman’s dream: the story of the Ottoman Empire, 1300-1923, Basic Books
https://www.scribd.com/doc/133262972/Razboiul-Ruso-Austro-Turc
https://www.banatulazi.ro/cand-banatul-s-a-rupt-in-doua-oltenii-la-sud-si-banatenii-la-nord/
Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai
