S-a întâmplat în 18 mai 1804

0
32

S-a întâmplat în 18 mai 1804: Senatul l-a proclamat pe Napoleon I Bonaparte împărat al Franţei (1804-1814 şi 1815); a fost încoronat de către Papa Pius al VII-lea la 2 decembrie 1804, în cadrul unei ceremonii fastuoase ce a avut loc la Catedrala Notre Dame din Paris. Puține personalități ale istoriei au fost atât de controversate precum Napoleon Bonaparte. Activitatea sa a fost diferit judecată de istorici, potrivit simpatiilor și intereselor acestora. Ceea ce au recunoscut cu toții, indiferent de poziția lor sunt calitățile excepționale: inteligența, puterea de muncă extraordinară, carisma, toate fiind indispensabile unui conducător de stat.

       S-a născut pe 15 august 1769 la Ajaccio în Corsica și a urmat o școală de artilerie.Era pasionat de matematică și istorie, dar în ciuda numeroaselor calități, nu ar fi putut avansa foarte mult în Vechiul Regim. A venit însă Revoluția de la 1789. Tânărul locotenent de artilerie s-a remarcat la asediul orașului Tulon și a ajuns căpitan la doar 24 de ani. Zdrobind o revoltă regalistă la sfârșitul lui 1795, a primit din partea celui mai important membru al Directoratului, Barras, comanda armatei din Italia. Acolo și-a dat măsura talentului său militar și în mintea sa au încolțit primele ambiții politice. A câștigat o mare popularitate în rândul militarilor dar și din partea poporului. Deoarece faima sa periclita autoritatea Directoratului, este trimis departe, în Egipt, de unde se întoarce prin surprindere și dă lovitura de stat din Brumar 1799. Din acel moment a preluat puterea absolută. A fost promulgată o Constituție prin care el a devenit Prim Consul (mai erau încă doi însă fără putere reală) concentrând toate resorturile în mâinile sale. Putea numi și destitui guverne, declara război și încheia pace, iniția proiecte de lege care erau apoi votate de un parlament tri-cameral.

      Napoleon Bonaparte a desfășurat o activitate fecundă mai ales prin realizarea unui monument al dreptului, cunoscut sub numele de Codul Napoleonian, un cod de legi în concordanță cu noile realități impuse de victoria revoluției franceze. Codul Civil francez garanta proprietatea, respectarea contractelor liber consimțite între părți, ceea ce constituia expresia juridică a intereselor clasei mijlocii cu activități economice în domeniul industriei și comerțului. Codul Civil introdus în țările cucerite a constituit un model pentru posteritate, inclusiv pentru România unde a fost adoptat cu unele modificări în 1864.

         Administrația a devenit mai eficientă, s-a eliminat corupția în mare măsură. A fost reintrodusă ordinea în finanțe și s-a pus capăt hoției din banii statului. Circulația mărfurilor și persoanelor a fost pusă în siguranță prin eliminarea briganzilor ce bântuiau drumurile Franței. A fost lichidată mișcarea contra-revoluționară din Vandeea. Șomajul a dispărut prin măsuri ce au dus la salvarea de la faliment a numeroase fabrici.  Au fost inițiate vaste programe de construcții publice: drumuri, poduri, canale. Economia a beneficiat și de contribuțiile țărilor cucerite mai ales în perioada imperiului (1804-1815). Învățământul s-a bucurat de atenție din partea statului deoarece se dorea o generație de funcționari și militari bine pregătiți și disciplinați. A fost neglijat însă învățământul pentru fete („Nu cred că trebuie să ne batem capul cu educația fetelor. Căsătoria este soarta lor”) iar tinerii provenind din clasele sociale defavorizate aveau mici șanse să urmeze studii superioare.

         Bonaparte a încercat să atragă de partea noului regim oamenii de seamă ai Franței, indiferent de orientarea lor politică, reintroducând cultul religios catolic (suprimat de Revoluție) prin încheierea unui Concordat cu papa în 1801. Biserica recunoștea guvernul francez, care îi numea pe preoți fiind asimilați unor funcționari publici și plătiți de statul francez. Papalitatea nu revendica bunurile pierdute la 1789 iar Napoleon controla Biserica și își sporea influența asupra unei largi categorii de francezi. Pentru ca puterea să nu-i fie pusă la îndoială, Bonaparte a introdus cenzura asupra presei și a sporit atribuțiile poliției.

          Corsicanul a moștenit războaiele inițiate de Revoluție și Directorat. Cel mai mare adversar era Austria. Prin victoria de Marengo din 1800 și pacea de la Luneville(1801) Austria ceda Franței majoritatea posesiunilor italiene. Cu Anglia care era finanțatoarea adversarilor francezilor a încheiat o pace de scurtă durată la Amiens în 1802. În mai 1804 a proclamat Imperiul Francez, Napoleon, fiul Revoluției, devenind împărat. Cu un deosebit fast s-a încoronat pe 2 decembrie 1804 la Notre Dame, slujba fiind oficiată de papă. Această ambiție personală i-a dezamăgit pe mulți contemporani, întrucât el nu mai putea fi văzut un exponent al revoluției cu idealurile ei de egalitate între oameni, incompatibile în viziunea unora cu instituția monarhică.

        Napoleon dorea însă să îl întreacă pe Carol cel Mare. Urmărea crearea unei unități europene sub egida Franței prin împlinirea aspirațiilor Revoluției. Imperiul a reprezentat o perioadă de neîncetate războaie împotriva monarhiilor feudale și a Angliei. Ambiția și dorința nemăsurată de glorie a lui Napoleon, voința statelor feudale de a distruge moștenirea Revoluției personificată de figura împăratului francez care pune în primejdie puterea lor absolută. Se adaugă teama Angliei de concurența comercială și colonială a Franței. Acești factori au aruncat Europa în 15 ani de necontenite bătălii celebre.

       Armata lui Napoleon a obținut victorii strălucite în urma cărora autoritatea împăratului a ajuns până la granițele Rusiei. Francezii dispuneau de o forță redutabilă, nemaivăzută până atunci. Revoluția crease o armată de ostași-cetățeni înflăcărați de idealurile „liberté egalité fraternité ”. Napoleon știa cum să împartă corpurile de armată, le făcea mobile, capabile să lupte pe cont propriu dar se puteau uni și crea o superioritate numerică în punctele cheie. În fruntea armatei bine echipate, instruite și hrănite a pus generali capabili precum: Lannes, Davout, Murat sau Berthier. Manevrele „Grande Armeé” erau extrem de rapide, tăiau liniile de comunicații inamice iar pe câmpul de luptă Napoleon își păstra astfel sângele rece și stăpânirea de sine.

        Nu ezita să intre în bătălie în momentele de cumpănă pentru a-și însufleți soldații care-l numeau „Micul caporal”, care contrar părerii generale nu era scund raportat la epoca sa. Confuzia asupra staturii provine de la faptul că el se înconjurase de comandanți foarte înalți. Un alt factor care a determinat impresionanta serie de victorii napoleoniene este faptul că adversarii francezilor erau dezbinați iar tacticile de luptă învechite, fapte de care Bonaparte a știut să profite.

        În 1805 s-a reluat războiul cu Austria și Rusia sprijinite de Anglia care asigura suportul financiar și maritim. Flota franco-spaniolă a fost înfrântă la Trafalgar de amiralul Nelson. Această victorie asigura englezilor stăpânirea pe mare pentru mai bine de un secol. Pe uscat Napoleon a obținut totuși cea mai mare victorie a sa, la Austelitz pe 2 decembrie 1805, învingând trupele austro-ruse. Prin pacea de la Pressburg (Bratislava) Austria ceda toate posesiunile de la Marea Adriatică. Era desființat Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană(al cărui lider era împăratul Austriei) și înlocuit cu Confederația Rinului.

         În 1806, deși nepregătită militar și fără a aștepta ajutorul Rusiei, Prusia a intrat în război împotriva Franței. În bătălia de la Jena, armata prusiană a fost înfrântă categoric, iar Prusia a fost silită să cedeze jumătate din teritoriu, pierzându-și temporar statutul de mare putere. Din teritoriile poloneze ale Prusiei,  Napoleon a reconstituit statul polonez sub numele de Marele Ducat al Varșoviei. Dorind să distrugă puterea economică a Angliei, din Berlin a emis Decretul de Blocadă Continentală, interzicându-se comerțul și corespondența cu insulele britanice. Această măsură a provocat falimentul unor fabrici englezești ceea ce a dus la șomaj în insule însă și tări continentale care aveau legături tradiționale cu Anglia au avut de suferit.

       Urmărind armata rusă, Napoleon a înfrânt-o la Friedland, în Polonia și Imperiul Țarist a fost nevoit să încheie pacea de la Tilsit în 1807. Dorind să atragă Rusia de partea sa, Napoleon le-a oferit condiții avantajoase de pace în schimbul cărora Petersburgul a aderat la Blocadă.  Acest tratat a fost momentul de apogeu al puterii lui Napoleon, nimeni nu-i contesta supremația. Un rezultat al războaielor lui Napoleon a fost formarea Marelui Imperiu. Acesta era alcătuit din Imperiul Francez propiu-zis (vezi imagine mai jos) și statele aflate sub dominația acestuia: Confederația Rinului, regatul Italiei, Spania, Neapole, Elveția, Marele Ducat al Varșoviei, etc. În aceste zone au fost introduse reformele Revoluției franceze, codul Civil, abolirea privilegiilor nobilimii și obligațiilor feudale.

       Dominația franceză a pregătit unificarea Italiei și Germaniei prin contopirea numeroaselor stătulețe în formațiuni politice mai mari. Războaiele napoleoniene au deșteptat conștiința națională a popoarelor. Germanii își redescoperă tradițiile și cultura. Prusia face reforme administrative, educaționale și militare în vederea contracarării puterii franceze.Eșecul construcției franceze nu s-a datorat monarhiilor feudale cât luptei pentru libertate a popoarelor aflate sub ascultarea Parisului.  În 1808, dorind să ocupe Peninsula Iberică, pe unde pătrundeau mărfurile engleze de contrabandă, Napoleon s-a confruntat cu un război popular de eliberare al națiunii spaniole. Acesta a provocat înfrângeri surprinzătoare armatei franceze, ceea ce demonstra adversarilor că Napoleon nu era invincibil.

       Alte mișcări populare au izbucnit în Germania și Austria. În 1809 Viena declanșează un nou război. Francezii îi înfrâng la Wagram dar nu decisiv. Apoi împăratul francez comite o eroare căsătorindu-se cu o principesă habsburgă, ceea ce însemna că nu mai era fiul revoluției, ci dorea să fie acceptat de Vechiul Regim. Ura nobilimii ruse față de Napoleon ruse a împins imperiul Țarist la nerespectarea Blocadei și în 1812 în fruntea a 700.000 de oameni din care jumătate nu erau francezi, Napoleon a pornit spre Moscova pe care a și ocupat-o. Iarna l-a silit să se retragă în permanenta hărțuire a cazacilor și unităților rusești de partizani mobilizate la un război de apărare. Iarna rusească și spațiile vaste ce trebuiau parcurse au făcut ca la întoarcere armata invadatoare să aibă doar 20-30.000 de oameni.

        Imediat s-a format o nouă coaliție la care au aderat Prusia și Austria. Înfrânt în primul rând la Leipzig (1813) și apoi pe teritoriul Franței în 1814, Napoleon este silit să abdice în favoarea Burbonilor. Este exilat în insula italiană Elba de unde revine pentru 100 de zile în 1815 dar este înfrânt decisiv în bătălia de la Waterloo în Belgia (1815). S-a predat englezilor și a fost dus în exil în insula Sfânta Elena unde a murit în 1821.

      Unele țări europene de la începutul veacului XIX se aflau într-un stadiu de dezvoltare ce impunea cu prisosință schimbări politice care să încurajeze progresul economic și social. Pentru aceste schimbări existau două modele. Primul era cel britanic având în prim plan monarhia constituțională ca un rezultat al compromisului între aristocrație plus clasa mijlocie pe de o parte și pe de alta monarhia. Al doilea model era cel francez, cel napoleonian. Acesta se născuse dintr-un conflict pe viață și pe moarte între Vechiul Regim și cel nou reprezentat de burghezie și starea a treia.

        Modelul napoleonian a permis răspândirea în Europa a ideii de egalitate în fața legii, desființarea privilegiilor feudale, libertatea economică, dreptul la proprietate, suveranitatea poporului. El a oferit exemplul edificării statului național drept cadru de realizare a dorinței de libertate a popoarelor. În același timp a constituit sursa de inspirație pentru activitatea revoluționarilor gata să răstoarne prin forță regimurile depășite de istorie.

Surse:

https://www.ro.biography.name/conducatori/84-franta/254-napoleon-bonaparte-1769-1821

https://www.britannica.com/biography/Napoleon-I

https://www.newworldencyclopedia.org/entry/Napoleon_Bonaparte

http://www.istorie-pe-scurt.ro/napoleon-imperiul-napoleonian-si-europa-contemporana/

https://www.academia.edu/9939240/Violeta-Anca_EPURE_Personalitatea_lui_Napoleon_Bonaparte_r%C4%83zboaiele_napoleoniene_%C5%9Fi_ecoul_lor_%C3%AEn_Principatele_Rom%C3%A2ne_The_Figure_of_Napoleon_Bonaparte_the_Napoleonic_Wars_and_Their_Echo_in_the_Romanian_Principalities_

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here