S-a întâmplat pe 18 iunie 1951

S-a întâmplat în 18 iunie 1951: În noaptea de 17 spre 18 iunie, au fost deportaţi în Câmpia Bărăganului peste 44 000 de oameni consideraţi „suspecţi” şi periculoşi de către comunişti. Deportările în Bărăgan au fost o amplă acţiune de persecuţie politică întreprinsă începând cu anul 1951 de regimul comunist din România, cu scopul de a reloca forţat populaţia care locuia pe o rază de aproximativ 25 km de graniţa cu Iugoslavia, din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi în Câmpia Bărăganului. În 1956, deportaţii s-au întors la locurile lor natale.

        În contextul încordării relaţiilor dintre România şi Iugoslavia, exclusă în 1948 din Comintern, graniţa dintre cele două ţări a devenit o zonă sensibilă pentru guvernul comunist de la Bucureşti. Etniile prezente aici, în special în Banat, erau considerate drept „elemente cu un factor ridicat de risc”. Urmând modelul sovietic, pe 15 martie 1951 Ministerul de Interne al Republicii Populare Române a dat următorul decret: „Ministerul de Interne va putea, pe cale de decizie, să dispună mutarea din centrele aglomerate a oricăror persoane care nu-şi justifică prezenţa în acele centre, precum şi mutarea din orice localitate a celor care, prin manifestările faţă de poporul muncitor, dăunează construirii socialismului în Republica Populară Română.Celor în cauza li se va putea stabili domiciliul obligatoriu în orice localitate.”

        Decretul a creat cadrul prielnic desfăşurării acţiunilor de deportare plănuite anterior. Aceasta urma să fie a doua mare deportare din istoria contemporană a României, după deportările din ianuarie 1945 când peste 70.000 de persoane, în special etnici germani, au fost deportaţi în Uniunea Sovietică. Spre deosebire de prima deportare, de această data s-a ales ca destinaţie câmpia Bărăganului, o zonă subdezvoltată şi foarte puţin populată. Din acest punct de vedere operaţiunea coincidea cu o acţiune de colonizare a regiunii.

        Planurile urmăreau, după cum s-a descoperit ulterior într-un document redactat în 1956 la Timişoara, „igienizarea Banatului”, curăţarea etnică a germanilor, sârbilor, aromânilor. În al doilea rând se urmărea îndepărtarea a mai multor categorii sociale considerate periculoase de comunişti. Au fost vizaţi marii fermieri, marii proprietari de pământ, industriaşi, hangii sau deţinători de restaurante, refugiaţi basarabeni sau macedoneni, foşti membri în forţele armate germane, cetăţeni străini, rude ale refugiaţilor, simpatizanţi ai lui Tito, persoane care colaboraseră în război cu inamicul, cadre militare, oficialităţi demise, rude ale contra-revoluţionarilor şi toţi care i-au sprijinit, activişti politici şi pentru drepturile cetăţeneşti, foşti oameni de afaceri cu legături în Occident, lideri ai grupării etnicilor germani.

        În noaptea de 17/18 iunie 1951 a fost pusă în mişcare cea mai amplă acţiune de deportare din istoria contemporană a României, după cea întreprinsă în ianuarie 1945 împotriva etnicilor germani din România. În jur de 45.000 de persoane au fost ridicate din căminele lor şi deportate în Bărăgan chiar dacă numărul vizat era de 40.320. Au fost duşi români, germani, sârbi, bulgari, refugiaţi din Basarabia şi Nordul Bucovinei, aromâni. În acest scop au fost mobilizaţi aproximativ 10.000 de soldaţi care au pus în aplicare ordinul de deportare. Transportul efectiv a necesitat 2.656 vagoane de tren şi 6.211 autocamioane. Deportaţi au putut lua cu ei doar strictul necesar, atât cât puteau duce cu ei. Bunurile pe care le-au lăsat în urmă au fost formal răscumpărate, la un preţ modic.

    Lagărele de muncă înfiinţate s-au concentrat în Câmpia Bărăganului, în zona Ialomiţei dar şi în zona Galaţi. Cei mai norocoşi au găsit câteva bordeie sărăcăcioase sau colibe, iar cei mai mulţi au fost coborâţi din tren şi lăsaţi în câmp deschis, cu interzicerea de a se îndepărta de un anumit areal. Deportaţii au înfiinţat în 1951 mai multe localităţi, în regiunile Ialomiţei, Constanţa şi Galaţi.Conform studiului „Deportaţii în Bărăgan 1951-1956”, au fost vizate un total de 40.320 de persoane, clasificate de regimul communist astfel:

– 9.034 chiaburi şi cârciumari;

– 8.447 basarabeni;

– 3.557 macedonieni;

– 2.344 persoane care colaboraseră cu armata germană în timpul războiului;

– 1.330 cetăţeni străini;

– 1.218 persoane cu rude care fugiseră în străinătate;

– 1.054 titoişti;

– 731 duşmani ai regimului socialist;

– 590 persoane care trăiau în afara zonei de frontieră;

– 367 persoane care ajutaseră rezistenţa anticomunistă;

– 341 criminali deţinuţi;

– 257 germani;

– 162 foşti moşieri şi industriaşi.

Surse:

Sarafolean, Silviu (coord.), Deportaţii în Bărăgan 1951-1956, Editura Mirton, Timişoara, 2001

Calestru, Vasile, Martiraj în Bărăgan, Editura Demiurg, Iaşi, 2006

Marineasa, Viorel; Vighi, Daniel, Rusalii ’51 – fragmente din deportarea în Bărăgan, Editura Marineasa, Timişoara, 2004 ISBN 973-631-102-3

Ştevin, Silvestru, Desculţ prin propriul destin, Editura Mirton, Timişoara, 2004

Vultur, Smaranda, Istorie trăită – Istorie povestită. Deportarea în Bărăgan (1951-1956), Editura Amarcord, Timişoara, 1997

https://expressdebanat.ro/65-de-ani-de-la-tragedia-deportarilor-in-baragan-26-de-ani-de-nepasare/

https://identitatea.ro/65-de-ani-de-la-rusaliile-negre/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai