S-a întâmplat în 18 februarie 1911

0
39
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 18 februarie 1911: S-a născut sculptorul Constantin Antonovici; ucenic al lui Constantin Brâncuşi între anii 1947 şi 1951, după ce trecuse prin atelierul croatului Mestrovici şi fusese prigonit de Garda de Fier; s-a stabilit în SUA (m. 2002, la New York).

     Constantin Antonovici s-a născut în judeţul Neamţ, a studiat la Academia de Artă din Iaşi, fiind coleg de an cu sculptorul Iftimie Bârleanu şi pictorul Petru Hârtopeanu, având ca profesori pe sculptorul Ioan Mateescu şi pictorul Nicolae Tonitza. Va câştiga concursuri pentru diferite aşezăminte bisericeşti, culturale sau administrative, va călători cu multe peripeţii în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, dar va avea prilejul să fie şi în preajma unor oameni de mare talent, ceea ce, fără discuţie, îi vor influenţa nu numai viaţa, dar, bineînţeles, şi opera. Are posibilitatea să-l cunoască la Bucureşti pe sculptorul croat Ivan Mestrovici, care va realiza cele două statui ecvestre ale regilor României şi pe cea a lui I. Brătianu. Apoi, merge la Zagreb, unde se va şcoli în atelierul maestrului.
      Va pleca la Viena, unde va zăbovi în atelierul profesorului de la „Akademie der Bildenden Kunste”, Fritz Behn (1870-1971), căruia avea să-i devină chiar asistent, la catedră. Asta se întâmpla în 1942, după ce în 14 august 1941 era cât pe ce să fie executat de Gestapo, pentru refuzul său de a îmbrăca uniforma „SS”. Avea să mai călătorească, căci, aşa cum notează Vladimir Bulat, era „aventurier şi deambulatoriu”. În 1947, ajunge la Paris, unde se stabileşte pentru patru ani, devenind învăţăcel al lui Constantin Brâncuşi, fiind unul din numeroşii elevi al celui care a dat un nou sens sculpturii moderne. Atelierului din Impasse Ronsin 11, îi trecuseră pragul Modigliani, Noguchi, Miliţa Petraşcu, Irina Codreanu, Margareta Cosăcescu, Sandra Kessel.Una dintre primele încercări, la care meşterul de la Hobiţa l-a supus pe noul venit, a fost „proba de foc” a tăierii unui lemn.Un amănunt deloc de neglijat este acela că Brâncuşi utiliza doar lemn vechi, foarte scump, pe care-l tăia şi-l fasona singur, neavând încredere în altcineva. A fost un success. Aşa că Brâncuşi i-a spus discipolului să continue, el ocupându-se de cele gospodăreşti, în rolul de bucătar.Amuzant este faptul că Antonovici, până la vârsta de 17 ani, s-a numit Bucătaru’, iar de la acea dată a fost adoptat de Iacob Antonovici, schimbându-şi numele, la acel moment.Poate mai puţin cunoscut e faptul că Brâncuşi era foarte exigent cu bucătăreala, ţinând cu sfinţenie la masa tradiţională, după toate canoanele gospodăriei gorjene. De altfel, şi un vizitator al său, originar din Gorj, eruditul Petre Pandrea, va relata despre acest ritual al mesei. Antonovici a avut noroc că a ales o altă proba dură şi deosebit de riscantă, tăierea lemnului, unde a izbândit, în locul „periculoasei” preparări a bucatelor. Să nu trecem cu vederea episodul unui alt compatriot, avangardistul Jacques Herold, aflat în atelierul brâncuşian, care, după ce a stricat mâncarea de linte a maestrului, a fost dat afară, fără niciun fel de regrete. Antonovici spunea despre firea maestrului: „Brâncuşi era o fire nervoasă şi impulsivă, însă tot pe atât era şi calculat”.
       După patru ani, Antonovici se va bucura de aprecierea lui Brâncuşi, care-l va recomanda în scris, în 9 mai 1951: „are mult talent pentru sculptură şi lucrează cu îndârjire”.Periplul artistic va continua apoi în Canada şi Statele Unite, dar şi cu vizite în România.Prima a fost la Colocviul Brâncuşi, din 1967. De la Brâncuşi a dobândit Antonovici adevărata artă, pe care a practicat-o cu pasiune întreaga viaţă. Maestrul său i-a dat acel impuls, care-l va călăuzi în întreaga sa creaţie artistică. A urmat apoi o altă vizită la Craiova, în 1971, la o altă manifestare închinată maestrului şi, în continuare, alte vizite în patrie. Opera lui Antonovici este bogată şi variată ca tematică şi este străbătută de firul roşu al gândirii gorjeanului. Influenţa lui Brâncuşi este însă evidentă, nu numai în tratarea subiectului, dar şi în alegerea soclului sculpturilor sale.Brâncuşi concepea soclurile cu o grijă deosebită, lucru pe care-l va face şi Antonovici, pentru punerea în evidenţă a lucrărilor.
       Dacă maestrul a realizat „Măiastra”, elevul a ales o altă pasăre, bufniţa, motiv pe care l-a dezvoltat pe parcursul multor decenii. Interesantă apropierea de această pasăre răpitoare, de noapte, pe care a adoptat-o drept simbol al operei sale! Bufniţa, cea pe care o ştia prea bine din copilăria sa, din ţinutul Neamţ, cea pe care eposul nostru popular o evocă în multe ocazii, cea pe care neîntrecutul povestitor de la Humuleşti o aminteşte nu o dată, va deveni un motiv al creaţiei sale.Bufniţa reprezintă, de regulă, simbolul tristeţii, singurătăţii, melancoliei. În mitologia greacă, ea este cea care retează firul destinului, în cea hindusă este mama, în timp ce în cea chineză este pasărea înspăimântătoare care-şi devorează mama. Cu toată covârşitoarea influenţă a lui Brâncuşi, Antonovici nu rămâne un epigon, acest lucru fiind demonstrat prin osârdia celor care au meritul de a ne fi pus la îndemână această lucrare. Într-un aforism, Lucian Blaga numea drept epigoni, „oameni născuţi dintr-o statuie”, însă în cazul lui Antonovici este vorba despre naşterea unui sculptor, cu o creaţie bine conturată, zămislită din opera unui titan.

Surse:

https://rogallery.com/Antonovici_Constantin/antonovici-biography.html

https://www.artprice.com/artist/191639/constantin-antonovici/biography

http://artindex.ro/2015/05/19/constantin-antonovici-un-sculptor-pe-doua-continente/

https://www.facebook.com/RCINY/photos/antonovici-sculptor-pe-două-continentedoina-uricariu-a-dedicat-o-cercetare-tipăr/710262915684117/

http://bindiribli.ro/2013/07/04/blestemul-protocronist-un-artist-romanrenumit-si-fascinantde-care-probabil-nu-aveti-cunostinta-constantin-antonovici/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here