S-a întâmplat în 18 februarie 1859

0
29

S-a întâmplat în 18 februarie 1859 . S-a născut Corneliu Diaconovici, publicist şi lexicograf român. Corneliu Diaconovici n. Bocşa Montană – d. 17 august 1923, Reşiţa), jurist, publicist, redactor şi director al mai multor ziare şi reviste, om politic. A fost prim secretar al ASTREI şi redactor principal al „Enciclopediei române”, prima enciclopedie românească.

            S-a născut pe data de 18 februarie 1859, în localitatea Bocşa-Montană din Banatul românesc, fiu lui Adolf Diaconovici şi al Adelei Kostiha. A fost descendent al unei mari familii de buni români, care s-a impus în viaţa culturală a Banatului vremii. Familia sa era originară din Oltenia, din apropiere de Mănăstirea Tismana.

            Întemeietor al familiei Diaconovici a fost cărturarul, ieromonahul şi pictorul de biserici Vasile Diaconu Loga, care a emigrat din Oltenia în 1736, împreună cu 50 de familii româneşti, întemeind satul românesc Srediştea Mare, de lângă Vârşeţ, azi în Banatul sârbesc.

Străbunicul lui Corneliu a fost Gheorghe Diaconovici, cel care la presiunea bisericii sârbeşti a trebuit să îşi schimbe numele din Diaconu în Diaconovici iar din cauza procesului de sârbizare a părăsit Srdeiştea şi s-a stabilit la Bocşa-Montană.

           Gheorghe a fost tatăl scriitorului bănăţean Constantin Diaconovici-Loga, cel mai renumit reprezentant al familiei.Tatăl lui Corneliu Diaconovici, Adolf, s-a născut la Bocşa, unde a fost învăţător şi funcţionar şi a avut 7 copii.

          Tânărul Corneliu a urmat şcoala primară la Viena şi Reşiţa, apoi şcoala secundară la Lugoj, Carei şi Timişoara. Studiile superioare le-a efectuat la Budapesta, unde şi-a luat şi licenţa în drept în 1880. În 1883 obţine diploma de doctor în drept de la Universitatea din Budapesta, cu teza „Despre apărarea îndreptăţită”.

În timpul studiilor în capitala Ungariei, a activat în cadrul societăţii studenţeşti „Petru Maior”, al cărei preşedinte a fost.

            Alături de Ioan Suciu, Vasile Goldiş şi mulţi alţi tineri studenţi reîntorşi în ţară, a format elita românilor din Transilvania şi generaţia de aur care a realizat Unirea. Tot în perioada cât a studiat la Budapesta a început în paralele şi activitatea sa publicistică, ca redactor al ziarului „Viitorul”.

              După ce s-a reîntors în Banat, a început să profeseze avocatura ca stagiar la Lugoj. Tot acum începe să corespondeze cu numeroase reviste şi ziare româneşti, maghiare şi germane. Printre numeroasele colaborări din această perioadă, s-a numărat şi cea pe care a avut-o pentru realizarea unei enciclopedii germane. Această experienţă avea să-i fie folositoare mai târziu, atunci când a elaborat proiectul pentru Enciclopedia Română.

            Încă de la începuturile sale în presa vremii, Cornel Diaconovici s-a remarcat ca un bun gazetar, dar mai ales pentru spiritul său organizatoric extrem de dezvoltat.

În 1884, timp de aproape un an, a fost redactorul ziarului „Viitorul”, organ al Partidului Moderat Român, deţinut de omul de cultură şi viitorul deputat Iosif Gall. În anul 1885 renunţă la editarea „Viitorului” şi începe să editeze la Budapesta revista „Romänische Revue”, specializată în articole şi studii despre istoria politică şi culturală a românilor şi adresată publicului de limbă germană.

             După numai un an, mută revista la Reşiţa, unde o publică până în 1888, când decide să o mute din nou, de această dată la Viena. Publicarea ei continuă în capitala austriacă până la sfârşitul anului 1892. „Pelerinajul” revistei continuă: în 1893 o publică la Sibiu, iar anul viitor la Timişoara.

Tot la Timişoara, în 1894, fondează împreună cu Valeriu Branişte ziarul „Dreptatea”, fiind director al publicaţiei timp de un an. În 1895 a fost numit director al revistei „Transilvania” din Sibiu, revistă oficială a asociaţiei Astra.

          În perioada în care a fost director al revistei „Transilvania”, organ al celei mai importante organizaţii culturale româneşti din Transilvania, asociaţia ASTRA i-a încredinţat lui Diaconovici coordonarea şi redactarea „Enciclopediei Române”, prima enciclopedie românească. Iniţial Diaconovici a preconizat că enciclopedia va avea două volume şi circa 1.000 de pagini, dar pe parcurs proiectul a luat amploare şi s-a extins la trei volume.

              La început ideea unei enciclopedii a fost primită cu mult pesimism de unele ziare ardelene, care considerau iniţiativa lui Diaconovici o „nebunie” şi o „naivitate”.

Diaconovici a dus o muncă titanică, principala dificultate la realizarea Enciclopediei constituind-o gestionarea numărului foarte mare de colaboratori. El a fost nevoit să întreprindă numeroase călătorii la Bucureşti şi să intervină personal pentru a câştiga implicarea colaboratorilor. Au colaborat savanţi, scriitori, clerici, militari, cadre didactice, diplomaţi etc. Ultimul tom al operei a fost publicat în 1904.

                Personalitate complexă, bun economist şi finanţist, Corneliu Diaconovici s-a remarcat şi în domeniul finanţelor, îndeplinind funcţia de director adjunct al Băncii Albina din Sibiu, secretar al Conferinţelor Băncilor româneşti din Transilvania, iniţiator şi ctitor al Asociaţiei Băncilor Româneşti din Ardeal (Solidaritatea) înfiinţată în 1907. Tot el a întemeiat în România banca „Muntele de pietate”, în anul 1907 şi „Banca Carpaţi” în anul 1910. Pasionat de istorie, a realizat şi câteva studii în acest domeniu.

               Între anii 1905-1906, ca director adjunct al băncii Albina, lui i-a fost încredinţată menţinerea legăturilor cu Regatul, banca ardeleană fiind în tratative cu ministrul Take Ionescu de a înfiinţa în România după bancă pe modelul caselor de împrumut prin amanet.

Astfel a luat fiinţă în 1905, la Bucureşti, banca „Muntele de pietate”, aflată sub control direct al băncii Albina din Sibiu, şi avându-l ca preşedinte pe Partenie Cosma iar ca director pe Corneliu Diaconovici. Banca avea rolul de sprijini păturile cele mai sărace. Cu această ocazie Diaconovici s-a stabilit definitiv la Bucureşti.

            El a rămas în contact permanent cu ASTRA, dar s-a dedicat activităţii bancare şi financiare. A înfiinţat apoi „Banca Carpaţilor” şi a activat în domeniul bancar. Nu se cunosc foarte multe date despre această perioadă, cert este că, în 1918, după înfăptuirea Marii Uniri, s-a reîntors la Reşiţa, bolnav şi sărăcit, cel mai probabil din cauza crizei puternice prin care trecuse sistemul bancar.

             În ultimii ani de viaţă a lucrat ca secretar general la Uzinele și Domeniile Reșița. Starea sa de sănătate s-a înrăutăţit treptat. El a fost acuzat, printre altele, că în perioada războiului ar fi fost filogerman, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care s-a reîntors la Reşiţa şi pentru care a fost izolat. În timp ce foşti colegi ai săi, precum Valeriu Branişte, erau numiţi miniştri, el ajunsese într-o stare de completă pauperitate.

            Fără a fi avut urmaşi, s-a stins din viaţă la 17 august 1923. Avea în plan o reeditare a celebrei sale enciclopedii, tot sub auspiciile ASTREI, proiect care nu s-a mai putut materializa.

Surse:

Sârbu, Nicolae, Un enciclopedist român aproape uitat. Dr. Corneliu Diaconovici, Editura Timpul, Reşiţa, 1999

Predescu, Lucian, Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, Bucureşti 1999

Petrica, Vasile, Dr. Corneliu Diaconovici (1859 – 1923) – enciclopedist şi ambasador al culturii române, Editura TIM Reşiţa

http://www.mct.muzeulastra.ro/fondatori/10-cornel-diaconovici-.html

http://www.bcut.ro/dyn_img/lecturn13/Lecturn13.Pagina11-13.Magarin.pdf

https://trove.nla.gov.au/work/38959411?q&versionId=51747904

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here