S-a întâmplat în 18 decembrie 1915, 18/31

0
28
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 18 decembrie 1915, 18/31: S-a născut Vintilă Horia (numele la naştere: Caftangioglu), poet, prozator şi eseist; din primăvara lui 1945 trăieşte în Italia (unde practică jurnalismul); în 1948 emigrează în Argentina (unde este lector de limba şi literatura română la Facultatea de Litere şi Filosofie din Buenos Aires), pentru ca în 1953 să se stabilească în Spania (unde va lucra şi ca redactor la Radiodifuziunea Spaniolă); în februarie 1946 este condamnat în România (de Tribunalul Poporului) la muncă silnică pe viaţă (m. 1992, la Villalba, Spania).

   A urmat, la Bucureşti, Colegiul Naţional „Sf. Sava” şi Facultatea de Drept. Obţine şi licenţa în litere a Universităţii Catolice din Paris. În iunie 1940, este numit ataşat de presă la Legaţia României din Roma, dar în octombrie, după schimbarea regimului de la Bucureşti, este rechemat în ţară. În 1941, i se acordă o bursă Humboldt în Austria, şi în anul următor primeşte numirea ca ataşat de presă la Consulatul român din Viena. În august 1944, considerat „cetăţean al unei ţări inamice”, este internat pe rând în mai multe lagăre din Germania şi Austria. Este evacuat de armata engleză în alt lagăr, la Bologna, de unde este eliberat la sfârşitul războiului.
        Refuză să se întoarcă în ţară şi rămâne în Italia. În 1946, un „tribunal al poporului” din Bucureşti îl condamnă, sub acuzaţia de înaltă trădare, la muncă silnică pe viaţă, 10 ani degradare civică şi confiscarea întregii averi. Între timp, Horia şi soţia sa se mută de la Roma la Assisi şi de acolo, în 1947, la Florenţa, unde îl va întâlni pe Giovanni Papini; amintirea acestor întâlniri va forma substanţa eseului Giovanni Papini, publicat la Paris în 1963.
         În 1948, emigrează în Argentina; spaniola o învaţă pe vapor, în cele 17 zile cât a durat traversarea Atlanticului. La Buenos Aires lucrează ca funcţionar la o societate comercială şi ca lector de limba şi literatura română la Facultatea de Litere şi Filosofie. Tot aici fondează revista „Noutăţi despre Argentina şi România”. În 1953, Institutul de Studii Hispanice îi acordă o bursă de studii. Se întoarce în Europa, stabilindu-se la Madrid, unde se angajează ca funcţionar la un hotel, apoi ca redactor la Radiodifuziunea Spaniolă şi în cele din urmă va fi numit profesor la Şcoala Oficială de Jurnalism.
         Redactează, în franceză, romanul Dumnezeu s-a născut în exil, care va apărea în 1960, obţinând un mare succes şi fiind distins cu Premiul Goncourt. Mediile literare de extremă stânga de la Paris reacţionează violent, reproşând juriului că a premiat un fost membru al unui partid fascist. Campania a luat proporţii, fiind susţinută şi de unii scriitori reprezentativi din exil. În aceste împrejurări, printr-o scrisoare adresată la începutul lui decembrie 1960 juriului Academiei Goncourt, scriitorul renunţă la premiu. Un ziar de prestigiul lui „Le Monde” înregistrează (4-5 decembrie 1960) acest final al dramei, atrăgând atenţia, într-un articol semnat de Robert Escarpit, asupra faptului că un premiu literar încununează o carte şi nu are nici o legătură cu biografia autorului.
       În 1964, Horia se întoarce în Spania, unde colaborează la câteva dintre cele mai reputate reviste madrilene, dar şi din alte oraşe spaniole, precum şi din alte ţări. Scriitorul se integrează în viaţa culturală a Spaniei, primind cetăţenia acestei ţări abia în 1972.  În anii 1969 şi 1970 a întreprins lungi călătorii în Europa şi în America de Nord, ca reporter al revistei „Tribuna Medica” din Madrid. Călătoriile aveau ca scop realizarea unor interviuri cu importante personalităţi literare şi ştiinţifice, adunate ulterior în volumul Viate a los centras de la tierra. Horia a fost unul dintre marile spirite româneşti şi europene din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea. Idealul său constructiv se vădeşte şi în revistele înfiinţate sau conduse de el, în ţară.
       Se impune, de asemenea, şi ca istoric literar: e profesor de literatură universală şi comparată la Universidad Complutense din Madrid, de literatură contemporană la Universitatea Catolică din Paris, apoi la Universitatea din Alcala de Henares. În acelaşi timp, traduce în spaniolă opere ale unor scriitori italieni, francezi, germani şi, foarte semnificativ, români: printre altele, scrieri ale lui Panait Istrati (Ciulinii Bărăganului, 1973) sau George Uscătescu (Oameni şi realităţi ale timpului nostru, 1961). Alcătuieşte şi antologiile Poezia românească nouă (1956) şi Antologia poeţilor români în exil (1950). A fost laureat al premiilor „II Conciliatore” (Milano, 1961), „Bravo a los hombres que unense en la verdad” (Madrid, 1972) şi „Dante Alighieri” (Florenţa, 1981).

Surse:

https://www.editura-art.ro/info/autor/horia-vintila

http://www.autorii.com/scriitori/vintila-horia/index.php

https://serialreaders.com/714-biografie-vintila-horia.html

http://www.alternativaonline.ca/Vintila%20Horia.html

https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/adaos-la-cazul-vintila-horia

https://www.ziarulmetropolis.ro/vintila-horia-un-scriitor-inca-putin-cunoscut-in-patria-lui/

https://altmarius.ning.com/profiles/blogs/biografia-zilei-vintila-horia

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here