S-a întâmplat în 18 decembrie 1824, 18/29

0
32
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 18 decembrie 1824, 18/29: S-a născut Vasile Maniu, publicist, scriitor, istoric, revoluţionar paşoptist (a cercetat originea poporului român, încercând să definească conceptul de naţiune română) şi om politic liberal, deputat şi senator,; membru titular al Societăţii Academice Române din 1876 (n. Lugoj, judeţul Timiş -d. 10 martie 1901, Bucureşti).

      S-a născut la Lugoj în familia lui Alexandru Popovici Maniu şi a Elenei Maniu. Tatăl său era urmaşul unei familii nobiliare din Răcăştia, Hunedoara, refugiată la Lugoj.Mama lui Vasile a murit când el avea numai un an, astfel încât tatăl său s-a recăsătorit. Din a doua căsătorie s-a născut fratele vitreg al lui Vasile, Aurel Maniu.Vasile s-a căsătorit cu Olga de Lovich şi a avut doi fii, pe Grigore şi pe Vasile.
       Pentru că familia sa era una dintre cele mai înstărite din oraş, tânărul Vasile Maniu a avut posibilitatea să aibă o educaţie aleasă. A studiat cu profesori privaţi, a învăţat limba germană, a frecventat şcoala normală germană şi gimnaziul din Lugoj înfiinţat în 1836. Apoi a continuat la Arad şi în fine liceul l-a făcut la Timişoara. După terminarea liceului a studiat dreptul la Budapesta, în perioada în care în capitala ungară avea loc o organizare fără precedent a intelectualităţii româneşti. A terminat studiile în 1846 la vârsta de 22 de ani.
       Revoluţia de la 1848 l-a prins pe Maniu în mijlocul evenimentelor, implicat în activitatea cercurilor revoluţionare şi în contact direct cu societăţile secrete bucureştene. A îndeplinit chiar rolul de om de legătură între Eftimie Murgu şi Nicolae Bălcescu. Alături de alţi intelectuali bănăţeni precum Andrei Mocioni, Ioan Mocioni sau Iulian Dobran, luptă pentru cauza Banatului. A făcut parte din Comitetul Naţional Român de la Sibiu, ocupând funcţia de notar districtual al Făgăraşului. La momentul înfrângerii revoluţiei în Banat îl regăsim pe post de comisar districtual al Maidanului, post pe care îl menţine până în 1851. Apoi a avut sarcina de „împuternicit” pe lângă tribunalul de la Oraviţa. În 1853 s-a stabilit la Satu-Mic (azi Victor Vlad Delamarina), lângă Lugoj.
       Convins că ideile revoluţionare trebuiau puse în practică şi constatând că situaţia din Principate era mai favorabilă decât cea din Banat sau Transilvania, la 8 noiembrie 1858 Vasile Maniu a părăsit Banatul pentru a se stabili definitiv la Bucureşti. În 1859 a depus cerere de cetăţenie, discutată la Adunarea Electivă în 1864 şi eliberată în 1869.Abia ajuns la Bucureşti, a luat partea publicistului I.G. Valentineanu, acuzat de publicarea unor documente ale administraţiei guvernului de la Balta Liman. S-a afirmat rapid în societatea bucureşteană, continuând să ţină legăturile cu vechii luptători de la 1848 şi încercând pe toate mijloacele să atragă atenţia opiniei publice asupra situaţiei politice a românilor din Transilvania şi Banat. Spre exemplu a luat atitudine atunci când Banatul a fost încorporat Ungariei în 1860 şi câţiva ani mai târziu, între 1863-1864, când Banatul a fost bântuit de secetă, a contribuit la mobilizarea opiniei publice din Principate pentru trimiterea de ajutoarea provinciei natale. Dar mai important decât atât, activitatea sa politică s-a desfăşurat în jurul propagandei pentru eliberarea provinciilor româneşti de sub dominaţia habsburgică.
      În anul 1859 a avut postul de avocat public la Curtea criminală din Bucureşti, între 1860-1861 avocat public la Înalta Curte din Bucureşti, între 1862-1865, apoi avocat al Eforiei Spitalelor. Între 1868-1869 a fost şi prim-preşedinte al Curţii de Apel din Iaşi.Pe plan publicistic a fost deosebit de activ, colaborând la numeroase ziare ale vremii: „Buciumul român”, „Românul”, „Columna lui Traian”, „Trompeta Carpaţilor” etc.
       În anul 1876 Vasile Maniu a fost ales membru al Parlamentului ca deputat în colegiul IV Ialomiţa. În acelaşi an era ales membru titular al Academiei Române, secretar al secţiei de istorie. A fost apoi senator în colegiul II Brăila. A funcţionat în Parlament neîntrerupt până în 1888. A decedat la 10 martie 1901, la Bucureşti.
Opera:
Drame:
Amelia sau victima amorului, Bucureşti 1847
Monumentul de la Călugăreni, 1871
Congiuraţiunea lui Catilina, 1872
Proscrisul, 1880
Studii istorice:
Disertaţiune istorico-critică şi literară, tractând despre originea românilor din Dacia Traiană, 1857
Unitatea latină sau cauza romană în procesul naţionalităţilor din punct de vedere istoric, juridic şi politic, 1867
La mission de l’Occident latin dans l’Orient de l’Europe, 1869
Surse:
Rusu, Dorina N., Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999
Neumann, Victor, Vasile Maniu. Monografie istorică, Editura Facla, Timişoara, 1984.

https://www.pressalert.ro/2015/09/timisoara-uitata-vasile-maniu-istoricul-si-scriitorul-care-a-promovat-cultura-romana-in-banatul-austro-ungar-cum-a-fost-implicat-in-revolutia-de-la-1848/

https://litere.uvt.ro/litere-old/vechi/revista_arheologie/articole/nr2-2004/Balu%20Vlad.pdf

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here