S-a întâmplat la 16 noiembrie 1903

0
164

S-a întâmplat în 16 noiembrie 1903: S-a născut părintele profesor Dumitru Stăniloaie, considerat unul dintre cei mai importanţi teologi ortodocşi şi gânditori creştini din lume; contribuţii fundamentale în domeniul dogmaticii; membru titular al Academiei Române din 1991 (m. 1993); a fost închis de regimul comunist în perioada 1958–1963 („Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos”, „Teologia dogmatică ortodoxă”); în anul 2003, UNESCO a înscris în calendarul aniversărilor culturale şi numele teologului român Dumitru Stăniloaie, marcând 100 de ani de la naşterea celui numit „teologul dragostei creştine”. Dumitru Stăniloae (n. Vlădeni, Comitatul Braşov – d. 1993 Bucureşti) a fost un preot, teolog, profesor universitar, dogmatist, traducător, scriitor şi ziarist român. Este considerat unul dintre numele proeminente ale teologiei europene din secolul XX. A lucrat vreme de 45 de ani la traducerea lucrării „Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii” (în douăsprezece volume). Membru de Onoare al Academiei Române (1991).

      A urmat studiile secundare la liceul „Andrei Şaguna” din Braşov între 1914 şi 1922, şi cele superioare la Facultatea de Litere din Bucureşti (doar primul an), continuând apoi cu Facultatea de Teologie din Cernăuţi (între anii 1923 – 1927). La Cernăuţi a obţinut doctoratul în 1928.
        Este trimis de mitropolitul Nicolae Bălan la Facultăţile de Teologie din Atena (1927 – 1928), Munchen şi Berlin (1928 – 1929) pentru a se specializa în Dogmatică şi Istorie bisericească şi face călătorii de studii şi documentare la Paris şi Belgrad. Reîntors în ţară, ocupă funcţia de profesor suplinitor (1929), apoi provizoriu (1932) şi titular din 1935 de Dogmatică la Academia teologică „Andreiana” din Sibiu. Funcţionează ca profesor până în 1946. Între 1929 – 1932 şi 1936] – 1937 predă Apologetică, între 1932 – 1936 Pastorală iar între 1929 şi 1934), limba greacă. A fost numit rector al Academiei teologice în 1936 şi ocupă această poziţie până în 1946.Este hirotonit diacon în 1931, preot în 1932 şi protopop stavrofor în 1940. Este ales membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului şi consilier arhiepiscopesc.Începând cu ianuarie 1934 şi până în mai 1945 este redactor al publicaţiei „ Telegraful Român”.
      În 1947 este transferat prin chemare la Facultatea de Teologie din Bucureşti, la catedra de Ascetică şi Mistică. În 1948, odată cu transformarea Facultăţii în Institut Teologic de grad universitar, Dumitru Stăniloae a fost încadrat ca profesor titular de Teologie Dogmatică şi Simbolică. Din ianuarie 1963, odată cu eliberarea de la Aiud, ocupă funcţia de funcţionar la Sfântul Sinod, reluându-şi în octombrie postul la catedră.În 1968 este invitat la Freiburg şi Heidelberg, de către profesorul Paul Miron, pentru a susţine conferinţe. În 1969 conferenţiază la Oxford. Merge la Vatican, ca membru al delegaţiei B.O.R., în 1971.
      Este numit „Doctor Honoris Causa” al Institutului ortodox Saint Serge din Paris în 1981 şi este premiat la Londra cu distincţia onorifică “Crucea Sf. Augustin din Canterbury”, pentru merite teologice şi creştineşti.În 1990 devine membru corespondent al Academiei Române, iar din 1991 este membru de onoare, în acelaşi an fiind numit Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie din Atena. În 1992 primeşte titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti. În 1993, teologul Ioan I. Ică Jr. şi Mircea Păcurariu editează volumul omagial: Persoană si comuniune: Prinos de cinstire Părintelui Profesor Academician Dumitru Stăniloae la împlinirea vârstei de 90 de ani, Sibiu, Ed. Diecezană, 1993. În 2002 a apărut prima carte în engleză care discută analitic teologia Pr. Stăniloae: Lucian Turcescu, dir. Dumitru Staniloae: Tradition and Modernity in Theology.
Surse:

https://doxologia.ro/parintele-dumitru-staniloae

https://www.fericiticeiprigoniti.net/dumitru-staniloae

http://www.cuvantul-ortodox.ro/parintele-staniloae/

https://basilica.ro/114-ani-de-la-nasterea-parintelui-dumitru-staniloae/

https://ziarullumina.ro/documentar/ultima-rugaciune-a-parintelui-dumitru-staniloae-37190.html

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.