S-a întâmplat în 16 iulie 1941

0
48

S-a întâmplat în 16 iulie 1941: Unităţile române ale Diviziei 1 Blindată („Divizia România Mare”) sub comanda generalului Sion au pătruns prin lupte în partea de nord a oraşului Chişinău în timpul celui de-al doilea război mondial. Pe 16 iulie 1941, orele 3.00, la două săptămâni de la începutul operaţiilor militare ale Armatelor 3 şi 4 Române şi a Armatei 11 Germane în Basarabia, unităţile Diviziei 1 Blindată sub comanda generalului Sion au pătruns prin lupte în partea de nord a oraşului Chişinău. Îndată după aceea, Divizia 72, care după lupte grele dar victorioase deschise drumul prin Călăraşi, către Chişinău, a luat în stăpânire partea de vest a oraşului.

Acţiunile operative ale Diviziei 1 Blindate desfăşurate în podişul central al Basarabiei, eliberarea Chişinăului, trecerea la urmărirea inamicului şi ajungerea la Nistru s-au desfăşurat între 12-22 iulie 1941, în cadrul Corpului 54 Armată german. În concepţia comandantului Corpului 54 Armată german, generalul de cavalerie Erik Hansen, Divizia 1 Blindată constituia „cheia deschiderii lacătului” apărării sovietice din masivul Corneşti— nimicirea inamicului de aici — precum şi grăbirea ajungerii trupelor româno-germane spre Nistru, prin eliberarea Chişinăului, concomitent cu interzicerea retragerii inamicului spre Tighina. 15 iulie 1941. În declanşarea atacului pentru eliberarea Chişinăului, Divizia Blindată trebuia să traverseze masivul împădurit Corneşti, cu inima lui — Codrii Bâcului, care se prelungeau cu vestitele păduri de stejari seculari ale Orheiului.
Masivul Corneşti cuprindea înălţimi care ajungeau până la 400 m, bogat împădurite, care se răsfirau ca o labă de gâscă spre sud. Alegerea unui itinerariu prin această zonă încărcată de obstacole şi surprize reprezintă o probă de geniu şi de intuiţie pentru Comandamentul Corpului 54 Armată german şi constituie firul roşu care marchează concepţia operaţiei acestuia pentru eliberarea Chişinăului, în care rolul principal a revenit diviziei blindate române. Aceasta cu atât mai mult cu cât posibilităţile de varientare (ocolire) în interiorul unui masiv păduros pot fi complet anulate în momentul când coloanele s-au oprit datorită unui obstacol. O asemenea oprire în interiorul unei păduri seculare este, practic fatală pentru o mare unitate mai cu seamă blindată (mecanizată). Terenul a permis executarea unui marş (în condiţii extrem de dificile) pe timp de zi, în ascuns, faţă de cercetarea aeriană inamică. Deplasarea diviziei, rămasă până în final necunoscută comandamentului sovietic, a pecetluit soarta forţelor lui din masivul Corneşti, din zona Chişinăului, cât şi de la acesta până la Nistru.
La 16 iulie 1941, puţin după miezul nopţii, comandantul Corpului 154 Armată german, generalul Hansen, transmite ordinul de atac fixat pentru zorii zilei la ora 3.30 dimineaţa. Comandantul Diviziei 1 Blindate, generalul Sion a ordonat: „Inamicul va fi atacat cu maximum de foc şi aruncat brutal din calea diviziei”.La ora 3.30 dimineaţa, Divizioanele II Obuziere şi III Tunuri Grele, deschid focul… Primul tanc R-2 care a intrat în Chişinău a făcut parte din Compania 3 comandată de căpitanul Victor Grabinschi, avându-l ca mecanic conductor pe sergentul Gheorghe Tătaru.În jurul orei 8.20 sublocotenentul (r) Aurel Marinescu, ofiţer în statul major al Batalionului 1 (comandat de maiorul Gheorghe Spirescu) a înfipt tricolorul românesc pe turla bisericii Sfânta Treime, sub privirile şi uralele locuitorilor, cei mai mulţi cu ochii în lacrimi.
Apariţia neaşteptată pentru inamic a carelor de luptă româneşti, surprinde o baterie de artilerie grea sovietică care se deplasa „liniştită” pe una din străzile oraşului, neştiind că românii intraseră în Chişinău. Generalul Sion solicită colonelului Nistor „(…) să pună la dispoziţia locotenent-colonelului Otto Benedict două plutoane de vânători, care să captureze subunitatea de artilerie grea prinsă şi imobilizată de tanchişti”. Eliberarea Chişinăului de către Divizia 1 Blindată împreună cu populaţia civilă din oraş, a constituit o performanţă deosebită, populaţia furnizând trupelor noastre informaţii despre inamic, ajutând răniţii sau pe ostaşii aflaţi în situaţii dificile, oferindu-le protecţie, adăpost şi hrană, ferindu-i de sovietici şi de bandele de terorişti de a-i captura şi ucide. Au existat situaţii când soldaţii sovietici care cunoşteau şi vorbeau româneşte au căutat să-i inducă în eroare pe români, că vor să se predea, procedeu viclean care însă nu a reuşit.
În seara zilei de 16 iulie 1941, comandantul Corpului 54 Armată german felicită Divizia Blindată pentru eliberarea Chişinăului dar este ferm şi categoric: „Cât mai repede spre Tighina”. Şoferii şi echipajele fac plinurile cu benzină şi se completează muniţia, iar comandamentele diviziei şi regimentelor organizează mişcarea spre Nistru. Inamicul surprins şi înfrânt în lupta Chişinăului se retrage pe tot frontul spre Tighina. Divizia 1 Blindată, cu Regimentul 3 Vânători Motorizat în eşalonul întâi, sfarmă forţele principale ale Diviziei 95 Infanterie sovietică în zona Chirca, apoi printr-o manevră largă, cade pe valea Bâcului în zona Roşcani — Bulboaca unde, înfiptă ca o pană în dispozitivul inamic, interceptează comunicaţia spre Tighina şi desparte în două, spre nord şi sud forţele inamice ce se retrăgeau la est de Nistru.
În dimineaţa zilei de 17 iulie, majoritatea aşezărilor au îmbrăcat straie de sărbătoare, unde toate edificiile publice erau poavazate cu drapele române şi germane. La catedrale s-a ţinut un Te Deum la care au asistat prefecţii şi primarii, militarii şi locuitorii.Populaţia a ascultat la radio cuvântarea Regelui Mihai I al României: „Împreună cu mama mea, ţara întreagă, ne închinăm cu smerenie înaintea ofiţerilor, subofiţerilor şi trupei române şi germane, care şi-au jertfit viaţa pentru dezrobirea pămîntului strămoşesc. Iar vouă ostaşi care v-aţi vărsat sîngele pentru ţară, pentru onoarea neamului şi pentru tron vă închin recunoştinţa noastră caldă şi mărturia de griji ce v-o purtăm. Prin faptele voastre ne-a spălat umilirea şi ne-a deschis mîndru drumul viitorului. Trăiască România şi toţi cei ce-au luptat şi sângerat pentru ea!”
În zilele următoare, Divizia 1 Blindată a continuat, purtînd lupte înverşunate, să urmărească Diviziile 90 şi 95 puşcaşi sovietice care se retrăgeau spre Tighina.După forţarea Nistrului, Grupul de armate general Antonescu a fost desfiinţat, iar trupele componente redistribuite altor unităţi. Şi războiul a continuat…

Surse:

Colonel (r) George Gheorghiu, Itinerariul eroic al Diviziei 1 Blindate Române
Cornel I. Scafeş, Horia Vl. Şerbănescu, Ioan I. Scafeş – Trupele blindate din armata română 1919-1947, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2005
http://amnr.defense.ro/app/webroot/fileslib/upload/files/Revista_Document/Revista_043_2009.pdf
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/istoria-romanilor/page/346/
https://www.worldwar2.ro/arr/?language=ro&article=5

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here