S-a întâmplat în 16 februarie 1960

0
9

S-a întâmplat în 16 februarie 1960 . Submarinul nuclear USS Triton pleacă în primul înconjur submersibil al Pământului, încheiat pe 25 aprilie 1960. Pe 25 aprilie 1960 se încheie prima circumnavigare a Pământului a unui submarin, reuşită de Triton. Acesta a fost singurul submarin non-sovietic propulsat de două reactoare nucleare. Operaţiunea Sandblast, de altfel călătoria inaugurală a submarinului urma îndeaproape traseul parcurs de Magellan cu aproape cinci secole înainte. Căpitanul submarinului, Edward Beach nota în jurnal: „Cred că marea deţine încă secrete, şi cred de asemenea că ne poate ajuta să salvăm de la pieire minunile acestei lumi. Tocmai de aceea, am dorit să onorăm călătoria făcută de Ferdinand Magellan şi să aducem aminte lumii despre acest potenţial încă nefolosit”.

Istoricii confirmă şi ei spusele lui Beach, notând că circumnavigaţia reuşită de Triton a pus în perspectivă şi câteva realităţi mai largi: în primul rând că progresele ştiinţifice au făcut posibilă o călătorie planificată şi urmată exact de către echipajul de pe Triton. De asemenea, reuşeşte să demonstreze că, în ciuda unui parcurs dificil, echipajul de pe Triton a reuşit să facă faţă cu bine întregului parcurs. De altfel era cea mai lungă şedere într-un submarin. În august 1960, Triton îşi reia misiunea obişnuită, de observaţie şi urmărire radar şi participă la exerciţiile NATO de localizare şi neutralizare a submarinelor sovietice în zona artică.În numai un an însă, tehnologia radar se dezvoltă atât de mult, mai ales în contextul unui climat politic din ce în ce mai problematic pentru cele două superputeri, încât tehnologia de pe Triton devine, în numai un an, învechită.

Surse:

https://www.edn.com/electronics-blogs/edn-moments/4457781/USS-Triton-starts-trip-around-the-world–February-16–1960

When Triton Circumnavigated the Globe

https://www.navalhistory.org/2011/05/10/uss-triton-circumnavigates-the-globe

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here