S-a întâmplat în 16 aprilie 1916: A murit Nicolae Gane, prozator şi memorialist din cercul „Junimii”; membru titular al Academiei Române din 1908, vicepreşedinte al acestui for (1912-1913).
Pe 1 februarie 1838 s-a născut la Fălticeni unul dintre bunii prozatori junimiști de plan secund, Nicu/Nicolae Gane (d. la Iași). Unul dintre unchii săi a fost socrul lui Costache Negruzzi. Magistrat de profesie, cu carieră sub Al. I. Cuza și Carol I, devine prefect de Iași în 1870, iar între 1872 și 1911 a fost de cinci ori primar al Iașiului, calitate în care a intrudus iluminatul cu gaz și a pavat drumurile.
Deși junimist ieșean de cursă lungă (din 1906 apropiat de Viața Românească), trece la liberali în 1883, devenind deputat, președinte al Senatului etc. Academician (cu un discurs de recepție – publicat în broșură în 1909 – despre B. P. Hasdeu), președinte al secției literare, ajunge spre sfârșitul vieții chiar vicepreședinte al înaltului for.
A urmat școala primară la Fălticeni cu părintele Neofit Scriban, apoi se înscrie la pensionul francez al lui Louis Jordan din Iași, după care urmează științele juridice la Paris. După revenirea în țară, Nicolae Gane a fost angajat secretar-translator al directorului general al închisorilor din Moldova (1857). În același an este numit ca judecător la Tribunalul Suceava, de unde este destituit din cauza manifestărilor prounioniste.
După Unirea țărilor române din anul 1859, revine în magistratură unde îndeplinește mai multe funcții: președinte al Tribunalului Suceava, membru al Curții de Întărituri Iași (1861), prefect al județului Suceava (1863) și ulterior al Dorohoiului, trece în anul 1864 ca judecător la Curtea de Apel din Focșani, de unde se transferă, în anul 1865, la instituția similară din Iași. Nicolae Gane devine membru al societății „Junimea” din Iași, publicând nuvele și poezii lirice în revista „Convorbiri literare”.
În anul 1867, Nicolae Gane este numit președinte de secție la Curtea de Apel Focșani, dar demisionează și se stabilește la Iași, unde încearcă să practice avocatura pentru care nu avea însă vocație. În anul 1868, este numit pentru o scurtă perioadă în funcția de procuror general pe lângă Curtea de Apel din Iași.
Intră în activitatea politică, fiind ales în anul 1870 ca deputat din partea grupării „junimiste” și prefect al județului Iași. Este ales de cinci ori primar al orașului Iași: Devenit membru al Partidului Național Liberal în anul 1883, a fost ales de mai multe ori deputat și senator din partea acestei formațiuni politice. Este inițiat în francmasonerie și la 15 octombrie 1886 i se acordă gradul de Companion în Loja Steaua României din Iași, iar la 20 noiembrie același an, gradul de Maestru, în aceeași lojă. Pentru o scurtă perioadă (1 – 20 martie 1888) a îndeplinit funcția de ministru al Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor în Guvernul Ion C. Brătianu (4).
La data de 1 aprilie 1908 a fost ales ca membru titular al Academiei Române. Ulterior a fost și membru în comitetul de lectură al teatrului Național din Iași (1910-1916). Nicolae Gane a trecut la cele veşnice la data de 16 aprilie 1916 în Iași.
A compus, ca „imitațiune după Dickens”, suportul libretului în versuri Hatmanul Baltag, prelucrat de I.L. Caragiale și Iacob Negruzzi. Poeziile sale, în nota banal-corectă a rețetelor clasico-romantice, sunt neglijabile, ca și nuvelele sentimentale, naiv melodramatice (Privighetoarea Socolei ș.a.).
Mai închegate sunt nuvelele istorice (Domnița Ruxandra), sau cele care amestecă, aventuros, legenda, basmul și narațiunea romantică. Fluierul lui Ștefan, Piatra lui Osman, Stejarul din Borzești, dar mai ales Comoara de pe Rarău (cea mai cunoscută producție a sa) justifică menționarea de către Titu Maiorescu în pomelnicele „direcției noi” junimiste. Agreabile sunt și narațiunile sale cu haiduci, în linia care vine dinspre N. D. Popescu și Bucura Dumbravă spre Sadoveanu și Panait Istrati (Aliuță. Șanta, 1916).
Adevărata valoare a prozei acestui moldovean conservator trebuie căutată mai ales în povestirile „patriarhale” sau evocatoare, paseiste cu stil, ceremonioase și cu o oralitate sfătos-mucalită (linia Ion Creangă-Păstorel Teodoreanu); precursoare ale sămănătorismului, ele sunt comparabile cu Bătrânii lui Gârleanu și cu unele proze scurte ale primului Sadoveanu. Nuvelele boierești idilice (între care Astronomul și doftorul, Ciubuicul logofătului Manole Buhuș, În vacanțe), sătesc-folclorice (Petrea Dascălul, Dac-a vrea Dumnezeu, Jalbă la Dumnezeu), ca și unele satire (Două zile la Slănic, Agatocle Leuștean) sau povestiri cu subiecte vânătorești (Vânătoarea, Boală cu leac, Cânele călcat pe coadă) aparțin unui povestitor de vocație, tacticos și bonom.
A cochetat și cu fantasticul, de la cel romantic-senzaționalist (în Comoara de pe Rarău) la variante mai mature (Cânele Balan, Andrei Florea Curcanul). Bune narațiuni se regăsesc în două volume de Novele (1880), dar destule piese notabile pot fi regăsite și în compozitele Pagini răzlețe (1901), Pacate mărturisite (1904), Spice (1909) sau Petrea Dascalul (1916), printre discursuri, amintiri și însemnări de călătorie – nu rele – din munții Moldovei și ai Elveției.
Dintre nuvelele târzii, remarcabilă e nuvela Două nebunii, unde e folosită, cu naturalețe, tehnica povestiri în ramă, ca și elegiac-meditativa Mângâiere. A fost și un memorialist înzestrat, în volumul Zile trăite (1903) și paginile reunite postum în Amintiri (1848-1891). Pentru nuvela și povestirea din epoca Junimii pre-sămănătoriste Nicolae Gane a reprezentat o verigă onorabilă.
Surse:
Ion Mamina, Ion Bulei – Guverne și guvernanți (1866-1916) (Ed. Silex, București, 1994)
http://www.topromani.ro/2015/03/08/nicolae-gane/
http://curierul-iasi.ro/nicolae-gane-primarul-vizionar-4247
http://www.referatele.com/referate/romana/Nicolae-Gane/index.php
Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai
