S-a întâmplat în 15 noiembrie 1987

0
232

S-a întâmplat în 15 noiembrie 1987: Revolta muncitorilor şi locuitorilor din municipiul Braşov împotriva condiţiilor grele de muncă şi viaţă, de fapt, o revoltă împotriva regimului comunist, a dictaturii; revolta s-a declanşat la Întreprinderea de Autocamioane Braşov, printr-o grevă începută în noaptea de 14 noiembrie, la schimbul trei şi continuată a doua zi dimineaţa cu un marş până în centrul oraşului, în faţa Consiliului judeţean al PCR.

     Seminţele revoluţiei române din 1989 au fost plantate încă de la sfârşitul anului 1986, pe măsură ce muncitorii români au început să se mobilizeze împotriva politicilor economice ale liderului comunist Nicolae Ceauşescu. Conflicte de muncă spontane, dar limitate ca intensitate, au avut loc în centre industriale majore precum Cluj-Napoca (noiembrie 1986) şi platforma Nicolina din Iaşi (februarie 1987), culminând printr-o grevă masivă în Braşov.Măsurile draconice luate de Ceauşescu implicau reducerea consumului energetic şi alimentar, precum şi scăderea veniturilor lucrătorilor. Deşi România va fi ultima ţară din Europa de Est care se va scutura de regimul comunist, prin Revoluţia din 1989, aceasta a avut drept printre cauze volatilitatea socială şi economică a ţării de la sfârşitul anilor ’80.
     Revolta de la Braşov din 15 noiembrie 1987 reflectă această instabilitate; mai mult, a fost una din primele revolte pe scară largă împotriva regimului ceauşist.Braşovul era unul din cele mai dezvoltate centre industriale urbane, cu mai mult de 61% din forţa de muncă angajată în industrie. O clasă muncitoare bine pregătită se formează în perioada anilor ’60 prin strămutarea forţată de către guvernul comunist a mii de ţărani moldoveni pentru operarea fabricilor braşovene. În anii următori Braşovul devine unul din cele mai puternice centre muncitoreşti din ţară, aici dezvoltându-se platforme industriale mamut precum Rulmentul Braşov, IAR Ghimbav, Tractorul Braşov sau Steagul Roşu.
       Muncitorii din aceste uzine au fost relativ privilegiaţi în perioada industrializării forţate începute sub Ceauşescu; ei beneficiau de servicii sigure, locuinţe asigurate de întreprinderile la care lucrau, încadrarea în muncă a soţiilor şi venituri ceva mai mari decât în alte părţi din ţară. Prin urmare, declinul industrial din România şi restul Europei de Est de la mijlocul anilor ’80, marcat de scăderi de venituri şi disponibilizări, a lovit Braşovul şi lucrătorii acestuia în mod special.Gorbaciov a vizitat România în mai 1987 şi a făcut câteva aluzii la adresă politicii dure a lui Ceauşescu. Cu toate acestea, după vizită lui Gorbaciov, nu s-a produs nici o îmbunătăţire a situaţiei sociale şi economice din România. Dimpotrivă, în noiembrie 1987, au fost anunţate noi reduceri ale cotei de consum la electricitate şi benzină. În acest mediu de prăbuşire economică şi de împuţinare dramatică a alimentelor a izbucnit revolta de la Braşov, în data de 15 noiembrie 1987.
      Primele proteste au început practic pe 14 noiembrie 1987, la Secţia 440 „Matriţe” a întreprinderii de Autocamioane Steagul Roşu. Era zi de salariu, iar muncitorii au primit doar jumătate din bani. Pe fluturaşii de salariu, în dreptul rubricii „Reţineri” era scris cuvântul „social”. Fără să fie organizaţi dinainte, muncitorii au decis să nu mai lucreze, iar schimbul de noapte nici nu a pornit utilajele.”Eram strungar la secţia 440 şi în seara de 14 noiembrie lucram în schimbul trei. Înainte să începem lucrul, unul dintre colegii noştri care ţinea locul maistrului, acesta fiind plecat în concediu, a venit la noi cu fluturaşii de salariu. Eram vreo 16-18 oameni adunaţi in atelier şi când am văzut că mi se opriseră aproape 1.000 de lei, cam jumatate din cât câştigam pe atunci, am spus că nu mai lucrez. Pur şi simplu. Şi n-am fost singurul. Din cei 16 sau 18 câţi eram acolo, toţi am fost de acord să întrerupem lucrul. Fără să fi discutat dinainte” (Gheorghe Niţescu).
      Oamenii au încercat să obţină răspunsuri de la conducerea întreprinderii, însă şeful de secţie din acea noapte i-a tratat cu dispreţ şi a anunţat conducerea administrativă despre întreruperea lucrului abia la ora 5 dimineaţa. La ora 7.00 au sosit şi muncitorii din schimbul I, aşa că starea de agitaţie şi protestele s-au amplificat. Muncitorii au spart geamurile sediului administrativ al uzinei, iar în jurul orei 8.00 circa patru mii de muncitori erau adunaţi la porţile acesteia. În jurul orei 11.00 ei au luat hotărârea să meargă la sediul Comitetului Judeţean de Partid, ca să se facă ascultaţi. La ieşirea din întreprindere, majoritatea protestatarilor ezită şi se retrag, iar coloana care porneşte spre Consiliul Judeţean al P.C.R. este alcătuită din circa 400 de oameni.
      Iniţial, demonstranţii au scandat revendicări sociale: „Vrem mâncare şi căldură!”, „Vrem banii noştri!”, , „Vrem lumină şi căldură!” şi „Vrem pâine fără cartelă!”. În dreptul Spitalului Judeţean, ei au cântat imnul revoluţiei de la 1848, „Deşteaptă-te, române!”.Ajungând în centrul oraşului, coloanei de manifestanţi i s-au alăturat mii de muncitori de la Tractorul Braşov, Hidromecanica, elevi, studenţi şi alţi locuitori. Din acest moment, protestul s-a transformat într-unul politic, iar oamenii au susţinut ulterior că ar fi scandat sloganuri precum „Jos Ceauşescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos dictatura!” sau „Jos tiranul!”.15novDeja în timpul marşului, printre manifestanţi s-au infiltrat membri ai Securităţii deghizaţi în muncitori, rolul lor fiind acela de a observa şi de a reţine figuri. Alţii au rămas pe margine în ipostază de spectatori, fotografiind sau chiar filmând.
     Ajunsă în centrul oraşului, mulţimea a luat cu asalt clădirea Comitetului Judeţean de Partid şi sediul primăriei, „aruncând în piaţă portretele lui Ceauşescu şi alimente de la cantina Partidului, bine aprovizionată”. Ziua de 15 noiembrie era una electorală, populaţia fiind chemată să valideze autorităţile locale din Braşov, rezultatele fiind hotărâte deja de activul de partid.Protestatarii furioşi au distrus mobilier, telefoane, televizoare şi au spart geamuri; pentru ei, aceste obiecte aparţineau comuniştilor şi trebuiau înlăturate sau arse. Mulţimea nu s-a descărcat doar asupra mobilierului, ci a agresat şi membri ai nomenclaturii braşovene, inclusiv pe primarul Calancea, acesta fiind bătut şi fiindu-i spartă o arcadă. Unul din miliţieni a fost bătut, apoi dezbrăcat în pielea goală, iar uniforma i-a fost sfâşiată de mulţime.
       Manifestanţii au incendiat tot ce amintea de regimul comunist, iar un rug uriaş, alcătuit din înregistrări de propagandă şi documente de partid, a ars ore bune în piaţa din centrul Braşovului. La sosirea serii, forţele de Securitate şi armata au înconjurat zona centrală a oraşului şi au împrăştiat prin forţă revolta. Au fost folosite inclusiv gaze lacrimogene, câini şi maşini blindate. Deşi nu există date că cineva ar fi fost ucis, circa 300 de protestatari au fost arestaţi.
       Securitatea a început identificarea protestatarilor încă din 15 noiembrie, prin securişti infiltraţi printre muncitori, prin „trecători” sau Dacii cu geamuri fumurii din care se care se fotografia şi filma. Din aceeaşi seară au început şi arestările. Au fost aduse echipe de anchetatori de la Inspectorate de Miliţie şi de Securitate din toată ţara, iar acestea au selectat protestatarii consideraţi cei mai periculoşi pentru regim.
      Pe perioada anchetei, protestatarii au fost torturaţi, fiind bătuţi cu pumnii, cu picioarele, cu scaune sau cu picioare de scaun, cu parul, cu bâta, cu bastonul de cauciuc la testicule, loviţi în stomac sau loviţi de calorifer. Li s-au strivit degetele în uşă, li s-a smuls părul, au fost înfăşuraţi în cearşafuri ude şi bătuţi astfel sau ţinuţi în pielea goală, în frig. Arestaţii au fost aşezaţi în poziţii incomode, obositoare şi dureroase: siliţi să stea într-un picior (uneori, supravegheaţi de un câine-lup), pe vine, să ţină un creion cu bărbia, să sprijine cu nasul tabloul lui Ceauşescu, să facă genoflexiuni, să stea într-o mână sau să sară ca broasca. Organele lovite în mod constant de torţionari erau capul, ficatul, rinichii, testiculele şi stomacul.
       Pentru efectuarea anchetei au fost aduse echipe speciale de torţionari din întreaga ţară, de la Inspectorate judeţene de Miliţie şi Securitate. General-maiorul de securitate Emil Macri, împreună cu adjunctul ministrului de Interne şi şeful Inspectoratului General al Miliţiei, general-locotenentul Constantin Nuţă, au fost trimişi la Braşov pentru a coordona măsurile represive. Macri şi Nuţă au fost atât de eficienţi la Braşov încât Nicolae Ceauşescu i-a trimis ulterior şi la Timişoara, în decembrie 1989.Anchetatorii au folosit procedee din anii ’50, precum ancheta nocturnă şi ancheta continuă, iar unii anchetaţi au fost închişi împreună cu detinuţi de drept comun. În Bucureşti, în arestul Securităţii din Calea Rahovei, unii dintre cei cercetaţi au fost legaţi cu lanţuri şi cu bile de oţel, iar alţii ameninţaţi cu pistolul la tâmplă. Securitatea a folosit intens şi tortura psihică, anchetatorii străduindu-se să provoace gemete sau urlete de la cei anchetaţi, pentru a-i înspăimânta pe ceilalţi din acelaşi lot.
        300 de persoane au arestate şi anchetate în sediile Miliţiei şi Securităţii din Braşov şi Bucureşti. Pentru a ascunde ideea că revolta de la Braşov fusese una politică, protestatarii au fost judecaţi pentru tulburarea liniştii publice şi ultraj contra bunelor moravuri. 61 dintre ei au primit sentinţe cuprinse între 6 luni şi 3 ani de închisoare, fără privare de libertate, cu executare la locul de muncă în diferite întreprinderi din ţară, deşi anterior, în numeroase şedinţe de partid, se ceruse chiar pedeapsa cu moartea pentru participanţii la revoltă, pentru a constitui un exemplu.
       Procesul s-a ţinut la Întreprinderea de Autocamioane şi a fost unul înscenat, cu sentinţe stabilite dinainte, asemenea celor din anii ’50. „Publicul” a fost admis în sală abia după ce Securitatea a inspectat-o minuţios şi a montat microfoane. Spectatorii la proces au fost atent selectaţi şi verificaţi nominal la intrare, printre ei fiind infiltraţi mulţi securişti. Pe perioada procesului, intrarea în oraş a fost păzită, iar circulaţia în jurul întreprinderii întreruptă. Mai multe unităţi militare din Braşov au fost puse în stare de alarmă, iar în uzină au fost plasate unităţi speciale, pregătite să intervină în orice moment.
      Deportarea muncitorilor condamnaţi s-a făcut în mare grabă. Acestora li s-a permis să-şi ia cu ei doar câteva lucruri, apoi au fost despărţiţi de familii, urcaţi în dube în care se aflau însoţitori din cadrul forţelor de represiune şi transportaţi în localităţile unde li se fixase domiciliul. Muncitorii deportaţi au fost dispersaţi la întreprinderi de pe tot cuprinsul ţării, în oraşe precum Filiaşi, Târgovişte, Brăila sau Bârlad. În aceste localităţi, ei au intrat sub supravegherea continuă a organelor de Miliţie şi Securitate locale, fiind obligaţi să se prezinte periodic pentru declaraţii. Unii dintre muncitori au continuat să fie maltrataţi sau ameninţaţi şi pe perioada deportării.
      Muncitorilor le-a fost interzisă întoarcerea în Braşov, soţiile lor fiind obligate să obţină aprobarea de a-i vizita în oraşele în care li se stabilise domiciliul obligatoriu. În paralel, persoane din conducerea Organizaţiei Judeţene PCR din Braşov au executat puternice presiuni asupra soţiilor deportaţilor pentru a le convinge să divorţeze de aceştia. În general, muncitorii deportaţi şi familiile lor au fost supuşi unor presiuni puternice şi unei supravegheri constante. Unii din cei deportaţi n-au mai revenit niciodată în Braşov, decedând în localităţile unde li se stabilise domiciliul forţat.
      Deşi revolta de la Braşov nu a condus în mod direct la Revoluţia din 1989, ea a fost o lovitură puternică pentru regimul lui Nicolae Ceauşescu şi încrederea pe care acesta o avea în sindicatele comuniste. Revolta a reflectat ceea ce istoricul Denis Deletant numea „inabilitatea lui Ceauşescu de a detecta semnalele de alarmă date de tensiunile crescânde în sânul muncitorilor, acesta continuând orbeşte cu aceleaşi măsuri economice, aparent indiferent faţă de consecinţele lor”.
     Prin urmare, revolta de la Braşov a subliniat nemulţumirea tot mai mare în rândul clasei muncitoare împotriva regimului Ceauşescu; în plus, ea a prefigurat mişcarea populară care va doborî sistemul comunist din România. Braşovul a cunoscut din nou revolta în decembrie 1989, când românii au alungat definitiv regimul Ceauşescu şi l-au executat pe acesta. În 2 ianuarie 1990 a avut loc la Braşov constituirea Asociaţiei “15 Noiembrie 1987” care luptă şi astăzi pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor săi. În fiecare an, în jurul datei de 15 noiembrie, în Braşov are loc un cros special, prin care se reface traseul parcurs de muncitori în revolta din 1987:  Roman S.A. – Calea Bucureşti – Bulevardul 15 Noiembrie – Prefectură.
Surse:
Marius Oprea, Stejărel Olaru, „Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, Braşov”
Cesereanu, Ruxandra, „Decembrie ’89. Deconstrucţia unei revoluţii”, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Polirom (2009)

Denis Deletant. „Romania, 1948-1989: A Historical Overview. Parallel History Project”

http://www.romania-actualitati.ro/brasov_15_noiembrie_1987_cronica_unei_revolte-83106

http://www.brasovistorie.ro/proiecte/brasov-15-noiembrie-1987

http://www.rador.ro/2014/11/15/documentar-15-noiembrie-1987-ziua-in-care-brasovul-a-cantat-desteapta-te-romane/

http://www.memorialsighet.ro/15-noiembrie-1987-o-zi-de-toamna-candva-revolta-anticomunista-de-la-brasov/

https://www.cotidianul.ro/revolta-de-la-brasov/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here