S-a întâmplat în 15 ianuarie 1944

0
56

S-a întâmplat în 15 ianuarie 1944: În luptele din Budapesta, pe 15 ianuarie 1945, Corpul 7 al Armatei 1-a a ajuns la mai puţin de 2 km de Dunăre. După 78 de zile de lupte grele în cadrul Operaţiei Buapesta, Corpul 7 al Armatei 1-a a fost îndepărtat din luptă de către Comandamentul sovietic, refuzândui-se în acest fel dreptul de a se bucura de victoria finală în asediul Budapestei. Pierderile Corpului 7 au ajuns să fie de 10708 de soldaţi (morţi, răniţi sau dispăruţi), care însemna 26% din efectivele sale.Corpul 7 armată comandat de generalul Nicolae Şova  a fost redirecţionat către frontul din Slovacia. Generalul Nicolae Şova a protestat împotriva acestei decizii la Comandamentul sovietic.

     Bătălia de la Budapesta (29 decembrie 1944 – 13 februarie 1945) a reprezentat una dintre cele mai mari și mai sângeroase bătălii din cadrul celui de-al doilea război mondial, comparabilă, poate, cu cea de la Stalingrad, luptele desfășurându-se pentru cucerirea, respectiv apărarea fiecărei străzi sau case în parte. Au existat trei momente ale asediului:cucerirea Budei, a Pestei şi încercarea germanilor de a străpunge încercuirea sovieticilor. Oraşul se găsea sub comanda Obergruppenführer-ului Pfeffer-Wildenbruck, în timp ce trupele maghiare erau comandate de generalul Hindy, aflat în fruntea Corpului 1. De partea sovietică, mareşalul Malinovski şi-a împărţit forţele în două:grupul Pesta, format din trei corpuri de armată (două ale Frontului 2 Ucrainean şi Corpul 7 armată român), şi grupul Buda, conţinând trei corpuri de infanterie şi unul mecanizat, toate din compunerea Frontului 3 Ucrainean. Abia la 11 ianuarie cele două au fost unite sub numele de Grupul Budapesta. Spre deosebire de garnizoana asediată, sovieticii au rotit în permanenţă unităţile ce au suferit pierderi grele în luptele feroce din interiorul oraşului.
      Între 27 şi 30 decembrie, trupele sovietice sprijinite de soldaţii români ai Corpului 7 armată, condus de generalul Nicolae Şova, au dat lupte extrem de grele în estul şi sud-estul capitalei maghiare, reuşind să cucerească poziţiile în ciuda numeroaselor contraatacuri ale apărătorilor. Generalul Malakov îşi amintea:„Pe măsură ce înaintam spre centrul oraşului, rezistenţa devenea tot mai acerbă. Trupele noastre trebuiau să treacă peste tranşee, garduri de sârmă ghimpată şi şanţuri antitanc, fiind atacate cu toate tipurile de arme posibile. Fumul se ridica peste străzi zi şi noapte, iar flăcările puteau fi văzute de la kilometri”.
      Trupele române au dus lupte extrem de grele, ajungând la 15 ianuarie până la 2 kilometri de Dunăre. În acel moment, comandamentul sovietic a decis scoaterea Corpului din dispozitiv şi trimiterea acestuia pe frontul din Cehoslovacia, după ce, la 12 ianuarie, se aduseseră acuzaţii privind neîndeplinirea misiunilor de luptă. A fost, evident, doar o stratagemă menită să nu ştirbească prestigiul Armatei Roşii. „Eliberarea” Budapestei trebuia să reprezinte, din evidente motive politice şi propagandistice, efortul exclusiv al trupelor sovietice. Armata română, aliatul rămas nebeligerant, nu avea dreptul să împartă gloria cu Armata Roșie. Momentul a fost surprins într-o scenă celebră a filmului Noi cei din linia întâi. Faptul că, până la 15 ianuarie, Corpul 7 armată înregistrase pierderi cifrate la 10.708 militari morţi, răniţi sau dispăruţi, adică 29% din efective, vorbeşte de la sine despre modul în care soldaţii români au luptat în capitala Ungariei.
    La 30 decembrie a avut loc un eveniment rămas extrem de controversat. În acea zi, sovieticii au încercat să negocieze capitularea garnizoanei. Căpitanul Steinmetz de la Frontul 2 Ucrainean a fost trimis în sectorul Pesta, iar căpitanul Ostapenko de la Frontul 3 Ucrainean în Buda. Ce s-a întâmplat cu ei rămâne până astăzi o necunoscută. Steinmetz a fost ucis, potrivit diverselor relatări, fie de un proiectil antitanc, fie de un câmp minat nemarcat, fie a fost executat de soldaţi aparţinând diviziei SS Maria Theresia. Ostapeneko, pe de altă parte, a reuşit să ajungă la generalul Rumohr, comandantul diviziei Florian Geyer, care a refuzat condiţiile. Singurul supravieţuitor din echipa de negociatori, locotenentul Orlov, îşi amintea că fuseseră bine primiţi, iar la plecare germanii le-au oferit un pahar cu apă. Sovieticii i-au acuzat însă pe SS-işti că l-au împuşcat pe negociator, în timp ce germanii au susţinut că a fost ucis de un proiectil de artilerie. Având în vedere mărturiile locotenentului Orlov, ultima variantă pare cea mai probabilă.
      Luptele disperate din interorul oraşului au încetat pe 11 februarie. În acea zi, generalul Pfeffer-Wildenbruch a dat ordin ca toţi oamenii valizi din garnizoană să încerce o străpungere a frontului sovietic spre nord-est. În seara zilei, la orele 22:00, un grup de soldaţi aparţinând diviziei SS Florian Geyer şi Diviziei 13 Panzer au atacat poziţiile Diviziei 180 infanterie sovietice. În spatele acestei forţe de şoc aşteptau aproximativ 30.000 de soldaţi maghiari şi germani. În urma lor rămâneau 10.000 de soldaţi răniţi, incapabili să fie transportaţi. Deşi prima linie de apărare a Diviziei 180 a cedat, sovieticii organizaseră încă două, anticipând în mod corect încercarea de străpungere. În doar şase ore, efortul sinucigaş s-a soldat cu 12.000 de morţi de partea trupelor germano-ungare, în timp ce majoritatea celorlalţi, mulţi răniţi, au fost luaţi prizonieri.Oraşul a fost practic distrus de asediu. 27% din clădiri au fost făcute una cu pământul, iar populaţia grav afectată:de la 1, 2 milioane de locuitori în iunie 1944, la 830.000 în aprilie 1945.
      Potrivit istoricului Krisztian Ungvary, aproximativ 38.000 de civili au pierit pe perioada asediului, dintre care 13.000 în urma operațiilor militare și 25.000 din cauza foametei. După capitularea garnizoanei, unitățile sovietice au răzbunat rezistența înverșunată a apărătorilor prin execuții sumare și violuri în serie (se vehiculează cifre între 5.000 și 200.000, dar majoritatea studiilor vorbesc de 50.000). Infrastructura nu mai exista. Din cei 79.000 de soldaţi ai garnizoanei, doar 700 au reuşit să ajungă în liniile Armatei Roșii. Pentru sovietici a fost o victorie costisitoare, aşa cum au fost toate pe Frontul de Est:între 35.000 şi 45.000 de morţi. Întreaga operaţie a dus la pierderea a aproximativ 1.800 de tancuri, dintre care 200 în oraş.
     Cea mai mare ofensivă din istorie s-a declanşat la 12 ianuarie 1945, pe un front de la Marea Baltică la munţii Carpaţi. Cele 70 de divizii germane ale fostului grup de armate centru au fost lovite de 200 de divizii aparţinând Frontului 1 Ucrainean (Konev), Frontul 1 Bielorus (Jukov), Frontul 2 Bielorus (Rokossovski), Frontul 3 Bielorus (Cerniakovski), Frontul 1 Baltic (Bagraian) şi Frontul 2 Baltic (Eremenko). În acea dimineaţă, la ora 10:00, 70 de divizii (10 armate, dintre care două de blindate şi două aeriene) aparţinând forţelor lui Konev au pornit din capul de pod de la Baranov (aproximativ 50 de kilometri lăţime şi adâncime). La 14 ianuarie au atacat şi forţele lui Jukov, care a cucerit Varşovia trei zile mai târziu. La 20 ianuarie, sovieticii atingeau pământul german, în Silezia. La 26 ianuarie, Armata Roşie ajungea la golful Gdanks, izolând Prusia Orientală. În doar două săptămâni, ofensiva depăşise Varşovia cu 320 de kilometri, vârfurile de lance aflându-se la doar 160 de kilometri de Berlin.În ciuda acestui pericol, Hitler a continuat să creadă într-o ofensivă pornită din Ungaria, care să întoarcă flancul sovietic şi să stabilizeze frontul. Astfel s-a născut „Deşteptarea primăverii”, ultima ofensivă germană din cel de-al doilea război mondial.
     Armata română a dat lupte grele pe teritoriul Ungariei, iar efortul soldaţilor noştri la cucerirea Budapestei a fost substanţial. Aproximativ 210.000 de soldaţi români au luptat în Ungaria. După 12 ianuarie, trupele noastre au participat şi la luptele din zona de frontieră ungaro-slovacă (decembrie 1944-martie 1945), la care au luat parte ambele armate române (1 şi 4), prima având în componenţă doar Corpul 4, Corpul 7 fiind implicat, după cum precizam, în luptele pentru Budapesta. Din martie până la sfârşitul lui aprilie, armata română a fost implicată în operaţii ofensive pe teritoriul Cehoslovaciei.

Surse:

Krisztián Ungváry, The Siege of Budapest: One Hundred Days in World War II (trans. Ladislaus Löb), Yale University Press, 2005

Balázs Mihályi: Budapest battlefield guide 1944-1945, Underground, Budapest 2015

http://www.rador.ro/2014/11/06/gen-nicolae-sova-am-intrat-in-budapesta-prin-lupte-grele/

http://www.historica-cluj.ro/anuare/AnuarHistorica2006/09.pdf

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/02/13/documentar-participarea-ostasilor-romani-la-operatiunea-budapesta

https://crispedia.ro/batalia-de-la-budapesta-29-octombrie-1944-13-februarie-1945/

https://adevarul.ro/cultura/istorie/asediul-budapestei-1944-1945-jertfele-armatei-romane-campania-vest-1_52a5beefc7b855ff569275d6/index.html

https://yalebooks.yale.edu/book/9780300104684/siege-budapest

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/batalia-budapestei-stalingradul-de-la-dunare

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/jertfele-armatei-romane-in-campania-din-vest-asediul-budapestei-1944-1945

https://www.voci.ro/generalii-care-au-condus-armata-romana-in-al-doilea-razboi-mondial/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here