S-a întâmplat în 15 februarie 1933 . S-a născut Iosif Sava, critic muzical şi realizator de emisiuni radio-TV. Iosif Sava (n. Iosif Segal, Iaşi – d. 18 august 1998, Bucureşti) a fost un muzicolog roman. A fost realizator de emisiuni radio şi de televiziune. Provenea dintr-o familie evreiască în care se făcea muzică de peste trei secole. Studiile le-a început la Iaşi, întâi la Conservatorul Municipal (1944-1945), Academia de muzică George Enescu (1945-1947). A studiat și la Institutul de Artă (1947-1949) şi Liceul de Artă (1949-1951). Apoi a studiat la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti (1962-1966) cu Constantin Constantinescu (teorie şi solfegiu).
I-au fost profesori și Achim Stoia (armonie, contrapunct, forme muzicale), George Pascu (istoria muzicii, muzică de cameră) etc.
Între 1951 şi 1955 a urmat şi Facultatea de Filosofie de la Universitatea din Bucureşti, fiind licenţiat în 1955. Profesia sa de bază era cea de clavecinist și pianist, pe care a exercitat-o din 1974 până în 1987. A interpretat în cadrul multor formaţii de muzică de cameră, între care Ars Rediviva, Quodlibet Musicum şi Consortium Violae. A cântat şi ca partener de muzică de cameră al multor solişti români de marcă. A avut turnee artistice în Bulgaria, Germania, Italia, Ţările de Jos, Spania, Elveţia, Cuba şi U.R.S.S. A dat şi concerte de orgă. Din 1972 a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR). A fost distins cu o serie întreagă de premii, între care Premiul Academiei Române, şase premii ale UCMR.
A obținut patru premii ale Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România, Premiul Colegiului Criticilor Muzicali (1980); premiul Revistei Actualitatea muzicală.
A primit Premiul I (1981) şi Premiul pentru activitatea deosebită de critic muzical (1983) la festivalul naţional „Cântarea României”.
În 1996 a primit Premiul Centrului Internaţional Ecumenic pentru Dialog Spiritual „Pamfil Şeicaru”. În 1951 şi-a început activitatea de editor muzical la Radiodifuziunea Română. Din 1972 a realizat aici radioprogramul săptămânal „Invitaţiile Eutherpei”. În paralel, a realizat şi emisiunile „Cronica muzicală” şi „Viaţa muzicală în actualitate”. În 1980 a început activitatea la televiziune, pe programul 2 al TVR, realizând săptămânal emisiunea „Serata muzicală TV”. Această emisiune ce a fost scoasă din grila de programe în 1985. În 1990 Iosif Sava a reluat emisiunea. A realizat-o ca pe un forum de discuţie cu cei mai reprezentativi oameni de cultură români.
Forumul gravita în jurul muzicii, dar cu trimiteri la politica culturală şi la problemele contemporaneităţii.
În perioada 1990-1993, Iosif Sava a fost redactor-şef al Departamentului de Muzică din TVR. Din 1993 până în 1998 redactor-şef al redacţiei culturale TVR. În 1997 fusese chiar numit director interimar al Departamentului Viaţa Spirituală, Cultură şi Educaţie din TVR. A trecut la postul „PRO TV” pentru a continua emisiunea, iar din iunie a încheiat un contract cu postul „Acasă TV”. Scopul a fost de a realiza o nouă emisiune, numită „Salonul muzical Acasă – Lista lui Sava”. A fost şi un scriitor prolific, scriind 44 de cărţi, 35 din ele despre muzică, şi peste 6000 de articole. Numele lui Iosif Sava a fost atribuit unei piaţete de lângă Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.
Aceasta se află la intersecţia străzilor Dr. Sion, Şipotul Fântânilor, Ion Brezoianu şi Poiana Narciselor. Aici a fost amplasat un bust al cunoscutului muzicolog.
Surse:
http://altmarius.ning.com/profiles/blogs/biografia-zilei-iosif-sava
Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai