S-a întâmplat în 14 iunie 1982: Forţele militare argentiniene s-au predat unităţilor britanice din Insulele Falkland. Sfârşitul Războiului din Malvine. Războiul (din Insulele) Falkland, cunoscut și sub numele de Conflictul din Insulele Falkland, sau Criza din Insulele Falkland, cu denumirea populară de Războiul Malvinelor (în spaniolă Guerra de las Malvinas), sau Războiul din Atlanticul de Sud (Guerra del Atlántico Sur), a fost un conflict militar cu durata de zece săptămâni, între Argentina și Regatul Unit al Marii Britanii, motivul disputei fiind două teritorii britanice de peste mări (British Overseas Territories), respectiv Insulele Falkland și Insulele Georgia de Sud și Sandwich de Sud.
Conflictul militar a început vineri, 2 aprilie 1982, prin invadarea și ocuparea Insulelor Falkland, urmată în ziua următoare, de invadarea și ocuparea Insulelor Georgia de Sud și Sandwich de Sud, pentru a restabili suveranitatea argentiniană asupra acestora. Trei zile mai târziu, guvernul britanic a trimis o forță navală de intervenție pentru a alunga cu forța armelor trupele argentiniene care ocupaseră insulele. Conflictul militar s-a încheiat după 74 de zile, prin capitularea forțelor argentiniene în 14 iunie 1982, și restabilirea controlului britanic asupra insulelor.
În urma conflictului, 649 militari argentinieni, 255 militari britanici, și trei localnice din insule și-au pierdut viața. Conflictul a constituit punctul culminant al conflictului prelungit timp de aproape 150 de ani dintre Argentina și Marea Britanie pe tema suveranității asupra acestor insule din sudul Atlanticului. Argentina a susținut că încă din sec.19 aceste insule au fost teritoriu argentinianîn consecință, guvernul argentinian a dispus ocuparea insulelor ca o restabilire a suveranității asupra unui teritoriu ce aparținea de drept Argentinei. Guvernul britanic a considerat acțiunea argentiniană ca o invazie a unui teritoriu care aparținea Marii Britanii încă din sec.19. Nici unul din statele beligerante nu a făcut în mod oficial vreo declarație de război, iar ostilitățile s-au limitat numai la teritoriul insulelor, apele teritoriale și spațiul aerian corespunzător.
Conflictul militar a avut un puternic impact asupra ambelor țări, constituind subiectul unui număr de cărți, articole, filme și cântece.Sentimentul național a crescut mult în Argentina, înfrângerea declanșând proteste în toată țara contra juntei militare de guvernământ, precipitând căderea acesteia. În Marea Britanie, Partidul Conservator, aflat la guvernare, susținut de victoria militară asupra argentinienilor, a câștigat din nou alegerile. Efectul cultural și politic a fost mai puternic în Argentina, unde a rămas un etern subiect de discuție și un motiv de frustrare pentru poporul argentinian. Nu am să fac o descriere a tuturor operaţiilor militare desfăşurate de-o parte şi de alta ci am să mă rezum la finalul acestui conflict militar… S-au scris cărţi multe despre conflict şi nu aş putea rezuma prea concis întreaga desfăşurare a ostilităţilor…
În noaptea de 11 iunie, după mai multe zile de recunoaștere a terenului și intensă activitate logistică, forțele britanice au lansat un atac nocturn cu forța unei brigăzi, împotriva cercului de coline bine apărat din jurul localității Stanley. Unități ale Brigăzii 3 Comando din Royal Marines, sprijinite cu foc de artilerie de pe navele britanice, au atacat forțele argentiniene. Atacul a fost compus din trei angajamente principale: lupta de la Mount Harriet, lupta de la Two Sisters, și lupta de la Mount Longdon.
Mount Harriet a fost cucerit cu prețul pierderii a doi soldați britanici și 18 argentinieni. La Two Sisters, britanicii au întâmpinat o puternică rezistență din partea argentinienilor, dar și-au atins toate obiectivele. Cea mai grea confruntare a fost la Mount Longdon, unde britanicii au fost întâmpinați cu foc de infanterie, mitraliere, foc de artilerie și aruncătoare de bombe, lunetiști și ambuscade. Cu toate acestea, britanicii au continuat să avanseze spre pozițiile argentiniene.
În cursul acestei confruntări, 13 militari britanici au fost uciși atunci când nava HMS „Glamorgan”, care se apropiase prea mult de mal, a fost lovită de o rachetă Exocet MM38, lansată de pe o platformă tractată, pe care tehnicienii argentinieni improvizaseră o bază de lansare, folosind un lansator recuperat de pe distrugătorul ARA Seguí. În aceeași zi, sergentul Ian McKay, din plutonul 4, compania B, din organica Regimentului 3 Para Commando, a fost ucis în cursul unui atac cu grenade asupra unui buncăr argentinian.A fost decorat post-mortem cu Victoria Cross. După o noapte de lupte grele, toate obiectivele pe care și le propuseseră britanicii au fost atinse.Ambele părți au suferit pierderi grele.
În noaptea de 13 iunie a început a doua fază a atacului, presiunea asupra argentinienilor fiind menținută pe toată durata zilei. Trupele din organica Regimentului 2 Para Commando, sprijinite de vehicule de recunoaștere CVRT (Combat Vehicle Reconnaissance), încărcate cu militari britanici, au capturat punctul Wireless Ridge.Pierderile au fost de 3 soldați britanici și 25 soldați argentinieni. Batalionul 2 al Regimentului Scots Guards a capturat Mount Tumbledown, pierderile fiind de 10 militari britanici și 30 militari argentinieni.
Odată ce ultimul obstacol natural, Mount Tumbledown, a fost cucerit, apărarea argentiniană din jurul localității Stanley a început să dea semne de slăbiciune. Încă de dimineață, un comandant de companie a fost ucis, iar ofițerii subalterni nu știau ce decizie să ia. Un militar argentinian din Regimentul 3, Santiago Carrizo, a povestit cum un comandant de pluton le-a ordonat oamenilor săi să ocupe poziții de luptă în casele din vecinătate, spunând: „dacă ciobanii se împotrivesc, împușcați-i”. Întreaga companie a refuzat să execute ordinul. Încetarea focului a fost declarată pe 14 iunie, atunci când comandantul trupelor argentiniene din Stanley, generalul de brigadă Mario Menéndez s-a predat generalului maior Jeremy Moore.În 20 iunie, britanicii au capturat Insulele Sandwich de Sud, după ce în prealabil, trupele argentiniene din insula Thule, staționate în baza militară Corbeta Uruguay, au declarat încetarea ostilităților, acceptând să se predea britanicilor. Argentinienii înființaseră această bază militară în 1976, dar, înainte de 1982, britanicii au contestat această decizie doar pe cale diplomatică.În ceea ce priveşte pierderile de vieţi omeneşti de ambele părţi, 907 oameni au fost uciși în cele 74 de zile ale conflictului.
Argentina a avut 649 morți astfel:
– Armata argentiniană – 194 (16 ofițeri activi, 35 ofițeri rezerviști și 143 înrolați voluntar).
– Marina argentiniană – 341 morți (din care 321 militari + 2 civili în urma scufundării ARA „General Belgrano” și 4 aviatori ai marinei).
– Infanteria marină (IMARA) – 34 pușcași marini.
– Forțele aeriene argentiniene – 55 persoane (31 piloți + 14 personal la sol).
– Jandarmeria Națională Argentiniană (trupe de grăniceri) – 7 oameni.
– Prefectura Navală Argentiniană (paza de coastă) – 2 oameni.
– Marinari – 16 oameni.
Marea Britanie a avut 255 militari britanici morți astfel:
– Marina britanică – 86 militari + 2 auxiliari din Hong Kong.
– Pușcași marini – 27 oameni. (2 ofițeri, 14 ofițeri rezerviști și 11 soldați).
– Flota auxiliară – 4 marinari britanici + 6 marinari din Hong Kong.
– Marina comercială – 6 marinari.
-Armata britanică – 123 militari. (7 ofițeri, 40 ofițeri rezerviști și 76 voluntari).
– Royal Air Force – 1 ofițer.
– Civili din Falkland – 3 femei omorâte în cursul bombardamentelor britanice.
Din cele 86 persoane aparținând marinei, 22 se găseau pe HMS Ardent, 19+1 pe HMS Sheffield, 19+1 pe HMS Coventry, și 13 pe HMS Glamorgan. Din acești 86, 14 erau bucătari, cel mai ridicat procent dintre toate specialitățile marinei. Din trupele de infanterie, 33 erau membri ai Welsh Guards, 21 din Batalionul 3 Parașutiști, 18 din al doilea, 19 erau membri ai Special Air Service, 3 din trupele Royal Signals, 8 din Scots Guards și 8 geniști din Scots Guards. Batalionul 1 din 7th Duke of Edinburgh’s Own Gurkha Rifles a pierdut un singur om.Încă doi oameni au murit în cursul Operației Corporate, urcând totalul pierderior britanice la 260 persoane.
În Marea Britanie, popularitatea prim-ministrului în exercițiu, Margaret Thatcher, a crescut. Victoria britanică a produs o răsturnare de poziție în sondajele de opinie, popularitatea Partidului Conservator din Marea Britanie (Conservative Party – UK) devansând cu mult alianța liberală (SDP-Liberal Alliance), în raport cu poziția dinainte de declanșarea conflictului militar.În consecință, la alegerile din anul următor (1983), conservatorii vor câștiga detașat. O altă consecință a fost că propunerile lui Nott, ministru secretar de stat al apărării, de reducere a bugetului alocat marinei, au fost abandonate.
Locuitorii Insulelor Falkland au primit cetățenia britanică în 1983, cu drepturi depline, ceea ce a trezit furia argentinienilor.În 1985 a fost promulgată o nouă constituție, care consfințea auto-guvernarea locuitorilor insulelor.În Argentina, războiul din Insulele Falkland, cu înfrângerea argentinienilor, a permis evitarea unui posibil conflict militar cu Chile. O altă consecință importantă a fost că Argentina a revenit la un regim democratic în urma alegerilor generale din anul următor, primele alegeri libere din 1973. Impactul social a fost important, înfrângerea suferită erodând imaginea armatei drept rezerva morală a națiunii”, imagine cultivată pe toată durata sec. 20.
Până în 1993 singurele contacte pe care le-au avut cele două ţări s-au limitat la întrecerile sportive internaţionale unde resentimente de ambele părţi au continuat să existe. Spre exemplu, cu prilejul Campionatului Mondial de Fotbal din Mexic, în 1986, cele două naţiuni s-au confruntat într-un meci eliminatoriu din faza superioară a competiţiei, pe care argentinienii l-au câştigat printr-un gol marcat de Armando Diego Maradona cu ajutorul mâinii. Jucătorul argentinian a susţinut că a fost „mâna lui Dumnezeu”, referire evidentă la o posibilă pedeapsă şi revanşă divină.
Relațiile diplomatice dintre cele două țări au fost restabilite în 1989, ca urmare a unei reuniuni în Spania, la Madrid, în urma căreia ambele părți au ajuns la un acord.Nici această reuniune nu a condus la schimbări semnificative ale poziției fiecărei țări față de litigiul privind Insulele Falkland.Mai mult, în 1994, problema suveranității asupra acestor insule, a fost adăugată în constituția argentiniană. Abia în august 2001, la mai bine de nouăsprezece ani de la conflict, Tony Blair avea să fie primul prim-ministru britanic care vizita Argentina, aflată în plină criză economică, marcând astfel sfârşitul unei perioade de evitare şi susceptibilităţi la nivel diplomatic.
Surse:
Andrew Boyd, An Atlas of World Affairs, Tenth Edition, London and New York, Routledge, 1998.
Ken Connor, Ghost Force-the secret history of SAS, Cassel Military Paperbacks, Londra, 1998.
Lowell S. Gustafson, The sovereignty dispute over the Falkland (Malvinas) Islands, New York, Oxford University Press., 1988.
David W. McInyre, British Decolonization, 1946-1997, Houndmills, Basingstoke, Hampshire, Macmillan Press. LTD., 1998.
Ritchie Ovendale, Anglo-American Relations in the Twentieth Century, Houndmills, Basingstoke, Hampshire, London, Macmillan Press. LTD, 1998.
Margaret Thatcher, The Downing Streed Years, Londra, Harper Coolins Publishers, 1993.
http://geopolitics.ro/insulele-falkland-malvine-importanta-strategica/
https://www.rfi.ro/articol/stiri/politica/insulele-malvinefalkland-disputa-continua-30-ani-razboi
http://www.romania-actualitati.ro/comemorarea_a_30_de_ani_de_la_razboiul_malvinelor-39691
Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai
