S-a întâmplat în 14 ianuarie 1557

0
64

S-a întâmplat în 14 ianuarie 1557: Apare, la Braşov, „Octoihul” în limba slavonă, prima carte tipărită de diaconul Coresi, care va desfăşura, până la 1583, o foarte bogată activitate de tipărire de cărţi în limba română (9 cărţi româneşti sau cu text paralel slavon şi român). Octoihul (sau Ohtoih, din limba greacă oktoihos sau „opt tonuri”) este o carte bisericească destinată cultului ortodox, care cuprinde cântările fiecărei zile din săptămână pe opt glasuri (tonuri), fiecărei săptămâni consacrându-i-se succesiv câte un glas.

S-a întâmplat în 14 ianuarie 1557

Octoihul mare cuprindea toate zilele săptămânii, în timp ce octoihul mic era un extras din cel mare, care cuprindea doar duminicile. A fost compus de teologul bizantin Ioan Damaschinul în secolul al VIII-lea.

     Cel mai vechi octoih în manuscris copiat pe teritoriul României, în limba slavonă, datează din secolul al XIII-lea (Octoihul de la Caransebeş, adus în această localitate din Moldova). Cel mai vechi octoih tipărit, în aceeaşi limbă, care se numără şi printre primele tipărituri din România, este Octoihul lui Macarie (ieromonah, 1510).Prima carte tipărită de diaconul Coresi a fost un Octoih, la Braşov, la 14 ianuarie 1557.
    Diaconul Coresi a fost cel mai important tipograf din veacul al XVI-lea, iar Brașovul a fost cel mai important centru editorial în perioada începuturilor scrisului în limba română.Micul Octoih braşovean (12 iulie 1556 – 14 ianuarie 1557) este prima carte coresiană, o carte de cântări pe opt glasuri (lb. gr. octo – opt; ihos – glas, eh), care în terminologie slavonă se mai numeşte şi Osmoglasnic (opt glasuri), numit şi Glosariu, Paraclitichi (limba greacă) fiind una din cele mai importante cărţi ale cultului ortodox. Cartea conţine cântările Învierii de la Vecernie, Utrenie şi Liturghie, pentru fiecare zi din săptămână, fiecărei săptămâni fiindu-i propriu un anumit glas. Parcurgerea celor opt glasuri, timp de opt săptămâni reprezintă un „stâlp”, anul întreg fiind format din şase „stâlpi”, care se succed neîntrerupt.
     Cartea este cunoscută începând cu veacul al VI-lea, redactată în limbă greacă de Sever din Antiohia, al cărui conţinut s-a îmbogăţit în decursul vremii cu diferite cântări religioase (irmoase, canoane). Celebrul filosof creştin bizantin, sfântul Ioan Damaschin (+749) adaugă cântările duminicale, precum şi cântările sfântului Anatolie, fostul patriarh al Constantinopolului (+458), ale lui Cosma Melodul, episcop de Maiuma (sec.VIII), Teodor Studitul (+826), Iosif Studitul, arhiepiscopul Tesalonicului (+830), Teodor Graptul, arhiepiscopul Niceii (sec. IX), Mitrofan, episcopul Smirnei (sec. IX), împăraţii Leon Filozoful (+912) şi Constantin Profirogenetul (+959).
     Spre deosebire de Octoihul Mare, cunoscut şi sub numele de Catavasier, Micul Octoih cuprinde doar irmoasele sau catavasiile praznicelor împărăteşti şi ale sărbătorilor din timpul anului, iar cântările din timpul zilelor obişnuite sunt cuprinse în „Irmologhion”.Micul Octoih braşovean, păstrat azi în trei exemplare (Biblioteca Academiei Române, Biblioteca de Stat Szechenyi din Ungaria şi Muzeul de istorie din Sofia) se tipăreşte la Braşov de către diaconul Coresi şi logofătul Oprea (unul dintre meşterii tipografi, care a activat şi în cadrul tipografiei lui Dimitrie Liubavici pentru tipărirea Apostolului din 1547).
    Exemplarul bucureştean, descoperit de Nerva Hodoş în biblioteca mitropolitană din Sibiu (provenit din Şchei), prezentat şi în monografia dedicată diaconului Coresi de Ion Gheţie şi Al. Mareş (Ion Gheţie, Al. Mareş, „Diaconul Coresi și izbânda scrisului în limba română”, Editura Minerva, București, 1994, p. 141, 152) conţine 155 file, format in-folio (268 x 192 mm), folosind aceleaşi caractere întrebuinţate la Târgovişte de Macarie şi apoi de Dimitrie Liubavici, unde Coresi învăţase meşteşugul tiparului.Iniţialele mari şi o parte din cele mici sunt cu cerneală roşie, iar restul textului cu cerneală neagră, hârtia fiind exclusiv de provenienţă braşoveană (filigran, coroană şi rădăcină). Conţine patru frontispicii cu arabescuri, fiecare în parte surmonate cu cruce. Corpul de litere nr. III, după clasificarea făcută de F. Hervay, tip de litere folosit şi pentru tipărirea Cazaniei a II-a.
      Aflăm din epilogul cărţii, scris în limbă slavonă, reprodus după modelul epilogului târgoviştean al lui Macarie din 1510: „Fiindcă în Treime slăvitul Dumnezeu a binevoit să desăvârşească biserica sa prin felurite cărţi, prin lauda şi folosul celor ce le citesc, de aceea şi eu jupânul Haniş Begner, judeţul Braşovului am râvnit, cu ajutorul Sfântului Duh şi din dragoste pentru dumnezeieştile şi sfintele biserici şi am tipărit această carte de suflete mântuitoare, Octoih, spre împlinirea laudei Dumnezeirii slăvite în unitate, ca trei sori. Mă rog deci de tineri şi de bărbaţi (de cei crescuţi) şi de bătrâni, de cei ce vor ceti sau cânta sau vor copia pentru dragostea lui Hristos, să ne îndrepte pe noi, cari cu osârdie am îngrijit de acest lucru, şi să ne blagoslovească, ca amândoi slăvind pe Tatăl din care toate (s-au făcut), să căpătăm aici pace şi milostenie, iar acolo să strălucim, în lumina binefacerii. Amin. Şi era atunci, pe vremea aceea, în Ţara Ungurească (Ardeal) crăisa Isabela, fiul ei Iană şi craiul cel tânăr, fiul marelui Iană şi craiul şi în Ţara Românească era Pătraşco Voevod şi în Ţara Moldovei era Alexandru Voevod. Din porunca jupânului Haniş Begner, judeţul Braşovului, eu, robul lui Hristos, Oprea logofătul şi diaconul Coresi ne-am trudit cu aceasta şi am tipărit (am scris) aceste cărţi la anul 7065 (1557). S-au început aceste cărţi în luna lui iunie în 12 zile; s-au sfârşit în luna lui ianuarie 14 zile, în oraşul Braşov” .
     De aici reiese că s-a tipărit din porunca judelui braşovean Johanes Benkner (autoritatea publică a Braşovului, fără a cărui înlesnire nu se putea tipări local nici o carte), când în Ţara Ungurească (Transilvania) era crăiasă Isabela cu fiul său Ianăş craiul „cel tânăr”, iar în Ţara Românească era Pătraşcu cel Bun şi în Moldova Alexandru Lăpuşneanu. Este evident adevărul că raza de interes pe care diaconul Coresi o destina cărţii sale, cuprindea întregul spaţiu românesc, iar patronajul domnilor de peste munţi asupra tiparului coresian nu poate fi ignorat.
     Izvorul după care diaconul Coresi putea tipări această carte poate fi „Micul Octoih Braşovean”, aflat în fondul de manuscrise al Bibliotecii judeţene, Braşov, sub nr. inv. 2872, care iniţial fusese menţionat ca prezent în fondul de carte al Biseicii „Sfântul Nicolae” din Şchei de către Nicolae Sulică, apoi fusese declarat pierdut de P.P. Panaitescu şi reintrodus în circulaţie de prof. Ion Roman.Preluarea tezei lui Nicolae Sulică, conform căreia manuscrisul slavo-român Micul Octoih Brașovean a fost copiat şi tradus de diacul Oprea la 1570, invocându-se clişeele pe sticlă ale Epilogului aflate şi azi în arhiva din Şchei, a atras replica cercetătorului Al. Mareş, care consideră epilogul fals, contrafăcut de Nicolae Sulică, iar localizarea traducerii făcută la sfârşitul veacului al XVI-lea, undeva prin Banat. Cert este că filigranul hârtiei este braşovean, iar elementele de limbă bănăţeană puteau aparţine şi unui copist bănăţean aflat la Braşov.
     Prin compararea Micului Octoih Brașovean cu Octoihul tipărit de Oprea logofătul şi diaconul Coresi la 1557, constatăm identitatea textuală dintre ele. Întrucât textul slavo-român al Micului Octoih Brașovean este ulterior perioadei de tipar coresian, nu-l putem considera pe acesta drept izvor, dar putem intui un izvor comun.Tipărind această carte pur ortodoxă, sub auspiciile morale ale celor consemnaţi în prefaţă, nu vedem cum s-ar putea accepta încă teza că venirea lui Coresi la Braşov trebuie pusă pe seama reformei sau a influenţei reformate. Înzestrarea bisericii ortodoxe cu o asemenea carte presupune cel puţin un sprijin acordat bisericii ortodoxe pentru a rezista în faţa presiunilor reformiste luterane sau calvine.Pe de altă parte, anul 1556 confirmă o circulație intensă a solilor braşoveni spre Muntenia şi Moldova, care culminează cu sosirea la Braşov a slujitorului Ion al lui Pătraşcu cel Bun, apoi a episcopului Sava.
      În februarie pleacă în Muntenia o solie condusă de călăreţul Matias cu scrisori la Pătraşcu. Numai în luna aprilie sosesc la Braşov trei solii, iar preotul Dobre (tatăl protopopului Mihai – colaborator coresian) în acelaşi an, face mai multe călătorii atât în Moldova, cât şi în Muntenia, pentru ca la 1 mai 1556, un preot de-al Voievodului Pătraşcu să sosească la Braşov, unde este bine primit de autorităţile locale. Deosebit de semnificativă este vizita la Braşov făcută de Alexandru Lăpuşneanu şi Nicolae Pătraşcu în acelaşi an 1556, cu prilejul instalării în Transilvania a prinţesei Isabella de Zapolya şi a minorului său fiu Ioan Sigismund. Evenimentele politice şi religioase sunt deosebit de frământate în condiţiile în care Dieta Transilvaniei desfiinţează episcopia catolică din Ardeal, secularizându-i astfel averile, prilej cu care se înfiinţează la Geoagiu o episcopie românească.
Surse:
Ion Gheţie, Al. Mareş, „Diaconul Coresi și izbânda scrisului în limba română”, Editura Minerva, București, 1994
Academia Republicii Populare Române – Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1964

http://www.rador.ro/2017/01/14/documentar-micul-octoih-prima-carte-in-limba-romana-tiparita-de-diaconul-coresi-la-brasov/

https://altmarius.ning.com/profiles/blogs/prima-carte-tiparita-de-coresi

https://www.crestinortodox.ro/memoria-zilei/prima-carte-tiparita-coresi-122942.html

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here