S-a întâmplat în 14 februarie 1976

0
32
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 14 februarie 1976: A murit sculptorul Oscar Han. Născut la București, la 3 decembrie 1891, din tată de origine germană și mamă româncă din Vrancea, a studiat sculptura și desenul la Academia de Arte Frumoase (1909-1914) din București, în atelierele lui Dimitrie Paciurea și Frederic Storck. A debutat ca sculptor, pe când încă nu împlinise 20 de ani și s-a făcut remarcat, în 1911, cu lucrarea „Cap de fetiță”. Ulterior, în anul 1917 a făcut parte dintre cei 30 de artiști trimiși pe front de Marele Cartier General al Armatei, pentru a realiza lucrări inspirate din luptele purtate de armata română.Oscar Han a fost membru al „Grupului celor patru”, din care mai făceau parte pictorii Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu și Francisc Șirato.

       Fiind artistul preferat al Casei Regale, este cel care a realizat statuia regelui Carol I al României, amplasată în curtea Castelului Peleș din Sinaia, dezvelită la 26 septembrie 1933. A participat la Saloanele Oficiale din București, la diferite expoziții de artă românească în străinătate, dar și la unele manifestări internaționale la Veneția, Anvers, Paris, Haga, Amsterdam, Barcelona.Opera sculptorului, influențată de maniera clasică de reprezentare, este sobră și transpune plastic valori ale portretului fizic și moral al personalităților pe care le reprezintă, așa cum se remarcă în portrete, precum „Pârvan”, „Eminescu”, „Iorga”, „Eschil”, „Sofocle”, „Dante”. Când abordează compoziția monumentală, miza cade pe retorica gestului, pe concretizarea imperioasă a materialului figurativ, așa cum reflectă — „Victorie” (1932), „Constantin Brâncoveanu”, (1936), „Mihail Kogălniceanu” (1937), „Anghel Saligny” (1958).Aparent, lucările lui Oscar Han au multe în comun cu sculptura lui Rodin fiind caracterizate prin note de clasicism, scenografie complexă, sexualitate, reprezentarea detaliilor anatomice, totuși acestea sunt lipsite de darul de a insufla viață personajelor.Printre cele mai importante opere ale sculptorului se numără: „Sărutul”, „Nud de femeie”, „Tinerețe”, „Pe gînduri”, „Horia, Cloșca și Crișan”. Statuile celor trei martiri ai Răscoalei de la 1784, unicate, se află la Casa Memorială „Cezar Petrescu” din Bușteni, județul Prahova.
       Sculpturile turnate în bronz „Sărutul”, „Nud de femeie”, „Tinerețe” și „Pe gânduri” sunt expuse, alături de alte șapte lucrări semnate de Oscar Han, la Muzeul de Artă din Constanța. De asemenea, patru dintre lucrările artistului se regăsesc în colecția de artă din Muzeul Județean Vâlcea, în timp ce altele pot fi admirate la București, în Casa memorială „Ion Minulescu — Claudia Millian”, la Muzeul Național de Artă al României, sau la Muzeul Zambaccian. La acesta din urmă este expusă lucrarea „Arcașul” — o statuetă turnată în bronz, în anul 1934, cu înălțimea de 114 cm.Alte mari opere realizate de artist se regăsesc în toată țara. Printre acestea amintim: monumentul „Victoria de la Mărășești”, inaugurat la 21 septembrie 1934, la Mărășești, Oscar Han fiind primul cetățean de onoare al acestui oraș; bustul lui Mihai Eminescu, din bronz, dezvelit în curtea mănăstirii Putna în 1926; statuia compozitorului George Enescu, din Parcul Tineretului din Buzău (1974); statuia domnitorului Ștefan cel Mare amplasată în Parcul central din Piatra-Neamț (1974); statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din Alba Iulia, inaugurată în 1968 în fața palatului princiar, cu ocazia aniversării semicentenarului Unirii Transilvaniei cu România.
       De asemenea, o serie de astfel de lucrări pot fi admirate în București: bustul tenorului Nae Leonard ridicat în 1929, în parcul Kiseleff; bustul scriitorului Alexandru Vlahuță, amplasat, în 1943, în Rotonda scriitorilor din Parcul Cișmigiu; statuia lui Mihail Kogălniceanu, ridicată în 1936, în Piața Mihail Kogălniceanu; statuia lui Constantin Brâncoveanu, din bronz, realizată în 1939 și aflată în curtea bisericii Sf. Gheoghe-Nou, unde este înmormântat domnitorul.Oscar Han a scris o monografie despre cel care i-a fost profesor, sculptorul Dimitrie Paciurea, precum și numeroase cronici plastice și articole reunite, în 1970, în volumul „Dălți și pensule”.A fost distins cu titlul de maestru emerit al artei (1964), cu ordinul „Steaua Republicii Socialiste România” clasa I (1972).  Oscar Han a murit la 14 februarie 1976.
Surse:
Predescu, Lucian, Enciclopedia României, Editura Cugetarea, București, 1999.

https://documents.tips/documents/oscar-han.html

http://artindex.ro/2012/05/16/han-oscar-2/

http://www.sculpture.ro/fisa.php?id=295

https://arhivaromaneasca.wordpress.com/arhive/calendar-de-fapte-mari/oscar-han-%E2%80%9Esculptorul-paciurea%E2%80%9C/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here