S-a întâmplat în 14 februarie 1821

0
73

S-a întâmplat în 14 februarie 1821 . A încetat din viaţă, la Budapesta, Petru Maior, ilustru cărturar iluminist, filolog şi istoric român, unul dintre „corifeii Şcolii Ardelene”. A fost un militant de seamă pentru drepturile culturale şi politice ale românilor din Transilvania. Lucrările sale fundamentale sunt cele cu caracter istoric şi filologic: Istoria pentru începutul românilor în Dachia (1812). Alte lucrări sunt Istoria bisericii românilor atât acesto de coace, precum şi a celor din acolo de Dunăre (1813). Și alte lucrări Ortographia română sive latino-valachica (1819).

Şi-a adus contribuţia la elaborarea Lexiconului de la Buda (1825), primul dicţionar etimologic al limbii române.

 

Petru Maior (n. circa 1756, Târgu Mureş) a fost un istoric, filolog şi scriitor român transilvănean. A fost protopop greco-catolic de Reghin, reprezentant de frunte al Şcolii Ardelene. A fost un important militant pentru drepturile românilor din Transilvania, A participat – alături de alţi reprezentanţi ai Şcolii Ardelene – la redactarea celebrei declaraţii de emancipare a românilor transilvăneni. Declarația se numea Supplex Libellus Valachorum. Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (Petiţia Valahilor din Transilvania) este numele a două memorii înaintate de liderii naţiunii române din Transilvania împăratului Leopold al II-lea al Sfântului Imperiu Roman.

Primul Supplex a fost trimis în martie 1791 de Ignatie Darabant, episcop greco-catolic de Oradea, Consiliului de Stat Viena.

Cel de al doilea Supplex era o versiune mult largită şi argumentată a primului. A fost înaintat Curţii din Viena pe 30 martie 1792 de către Ioan Bob, episcopul greco-catolic de Blaj. A fost înaintat şi de Gherasim Adamovici, episcopul ortodox al Transilvaniei. Documentul a fost redactat de cei mai însemnaţi reprezentanţi ai naţiunii române din Transilvania. În cea mai mare parte erau clerici ai Bisericii Române Unite cu Roma: Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai. De asemenea, erau Ioan Piuariu-Molnar, Iosif Meheşi, Ioan Budai Deleanu, Ioan Para etc. Petiţia era semnată în numele națiunii române de categoriile sale libere Clerus, Nobilitas, Civicusque Status Universae Nationis in Transilvania Valachicae.

Cererile Supplex-ului erau structurate în jurul câtorva idei, corespunzând doleanţelor laicilor şi clericilor români:

– „ca numirile odioase şi pline de ocară: toleraţi, admişi, nesocotiţi între stări şi alte de acest fel, care ca nişte pete din afară, au fost întipărite fără drept şi fără lege (pe fruntea naţiunii române), acum să fie cu totul îndepărtate, revocate şi desfiinţate“ (reintegrarea românilor ca naţiune de drept în Transilvania).

– „naţiunea română să fie repusă în folosinţa tuturor drepturilor civile şi regnicolare“ (restituirea drepturilor istorice vechi medievale).

– „clerul acestei naţiuni credincios bisericii orientale să fie tratat în acelaşi fel ca şi clerul naţiunilor care alcătuiesc sistemul uniunii“. Aceasta reprezenta egalitatea clerului.

– „la alegerea slujbaşilor şi deputaţilor în dietă … să se procedeze în chip just, în număr proporţional cu această naţiune“. Adică se dorea reprezentare proporţională în dietă şi funcţionărime.

Doamna Mária Berényi, o neobosită cercetătoare româncă din Ungaria spunea următoarele, într-un interviu acordat AGERPRES. „Ultimii ani ai vieţii scriitorului se leagă de redactarea vestitutului Dicţionar de la Buda, cu litere latine. La această operă a contribuit cu o mare parte a materialului. Sfârşitul l-a surprins la 14 februarie 1821, înainte ca dicţionarul să fie tipărit. Două din trei mari personalităţi ale Şcolii Ardelene, Samuil Micu-Clain şi Petru Maior erau colaboratorii Tipografiei Universitare din Buda.

Ei îşi dorm somnul de veci în Biserica Romano-Catolică din Tabán (Budapesta).

Cu timpul, mormintele lor au dispărut, la fel ca şi vechiul cartier Tabán. Istoricul arădean Glück Jenő a efectuat cercetări în 1991. A găsit adnotări în arhivele Bisericii Romano-Catolice din Tabán, la pagina 701 din volumul IV al Registrului parochial. O adnotare privea înmormântarea lui Samuil Micu-Clain, la data de 15 mai 1806, de către episcopul Martin Görgey Marin.

Rămăşiţele lui pământeşti se odihnesc în cripta din biserică. Despre ceremonia de înmormântare a lui Petru Maior se știe că a avut loc pe data de 16 februarie 1821.

A avut loc în prezenţa episcopului-vicar Sztojkovics.

Găsim însemnări la pagina 110 a celui de-al V-lea volum din Registrul de decese. Nu se cunoaşte locul exact unde se află mormântul lui. Se ştie că cimitirul din Tabán se afla pe vremuri lângă biserică. Potrivit istoricului, Petru Maior, numit cenzor şi corector al cărţilor româneşti, îşi începe activitatea la Tipografia din Buda. Aceasta, în data de 9 martie 1809. Din acest moment până la sfârşitul vieţii, se va dedica editării cărţilor în limba română.

Surse:

http://prodiasporaromana.org/wp-content/uploads/2014/01/Berenyi-2013-Personalit%C4%83%C8%9Bi-marcante-%C3%AEn-istoria-%C8%99i-cultura-rom%C3%A2nilor-din-Ungaria-Secolul-XIX.pdf

Ioan Chindriș, Petru Maior și epoca sa, în vol. Naționalismul modern, Cluj-Napoca, 1996,

Melinte Șerban, Cultura mureșeană în memoria cărților, Ed. Ardealul, Târgu-Mureș, 2006

https://www.artline.ro/Petru-Maior-30232-1-n.html

http://www.afaceriardelene.ro/altepagini/Petru-Maior

http://www.autorii.com/scriitori/petru-maior/

http://biblior.net/istoria-literaturii-romane/petru-maior.html

http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A113/pdf

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here