S-a întâmplat în 14 august 1871, 14/26 – 15/27: Serbarea de la Putna (amânată din 1869), pentru a omagia memoria lui Ştefan cel Mare la 400 de ani de la sfinţirea Mănăstirii, manifestare organizată de societatea „România Jună” a studenţilor români de la Viena, condusă de Ioan Slavici şi Mihai Eminescu; la manifestare au participat 3.000 de reprezentanţi din toate provinciile istorice româneşti. Vremurile erau potrivnice, unirea Moldovei şi Munteniei cu Transilvania părea un simplu ideal utopic. Totuşi, peste 3.000 de tineri români, din toate provinciile s-au adunat la Putna în acele zile, cu pasiunea unui început de drum, căutând o nouă direcţie pentru ţara lor. Erau conduşi de nume sonore: Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ciprian Porumbescu, A.D. Xenopol.Toţi tineri, dar mânaţi de idei înalte. Tineri şi uniţi…
În anul 1870, împlinindu-se 400 de ani de la sfințirea mănăstirii, studenții români din Viena au decis să transforme evenimentul într-o mare serbare națională organizată la Putna. Vestea aceasta a provocat un mare entuziasm în toate provinciile românești. Activitatea Comitetului ales de societățile studențești din Viena pentru organizarea Serbării și numeroasele dezbateri din presa vremii au provocat suspiciuni din partea autorităților austro-ungare, care au încercat interzicerea acestei serbări. Guvernatorul Bucovinei a cerut, la 8 iulie, ministrului de Interne, instrucțiuni în legătură cu atitudinea față de această proiectată manifestare românească.
Izbucnirea războiului franco-prusac, greutățile financiare cauzate de falimentul băncii unde s-au depus banii pentru serbare, măsurile de intimidare din partea autorităților austro-ungare au determinat amânarea serbării pentru anul următor. Motivând amânarea, Mihai Eminescu scria într-un articol publicat în Convorbiri literare, în toamna anului 1870, că serbarea a fost „…pornită dintr-un sentiment de pietate către trecutul nostru pe cât de glorios, pe atât de nefericit”. La 18 martie, studenții din Viena au ales un nou Comitet pentru organizarea Serbării de la Putna. În primele zile ale lunii august întregul comitet care se ocupa de organizarea serbărilor, format din Ioan Slavici – președinte, Mihai Eminescu – secretar, precum și Petru Pitei, Pamfil Dan, Sterie Ciurcu, Vasile Morariu, Ion Cocinschi și Elie Luția, se afla la Cernăuți, desăvârșind ultimele aprobări și măsuri de organizare.
De la Cernăuți, Mihai Eminescu și o parte din organizatori călătoresc cu trenul la Dornești (Hadikfalva), atunci cea mai apropiată stație a liniei ferate Cernăuți – Ițcani de orășelul Rădăuți. De aici, cu o trăsură, au venit la Rădăuți, la 5 august, unde s-au întâlnit cu prefectul Oreste Renney, de la care au primit sprijinul necesar, ca și din partea egumenului Mănăstirii Putna, Arcadie Ciupercovici. Ioan Slavici ne spune că „Eminescu, venit cu vreo opt zile înainte de ser-bare, a luat și el parte la toate mulțumirile noastre”. Aceasta înseamnă că Eminescu a rămas la Rădăuți și în împrejurimi timp de două zile. Se spune că a fost găzduit de preotul Ioan Mândrilă. În anul 2000, „Anul Eminescu”, Primăria municipiului Rădăuți a dispus confecționarea unei plăci memoriale, pe care a așezat-o pe clădirea unde a fost casa preotului și pe care este scris: „Pe acest loc s-a aflat casa în care protopopul Ioan Mândrilă l-a găzduit pe poetul Mihai Eminescu și scriitorul Ioan Slavici, organizatorii serbărilor de la Putna, din august 1871”.
Sunt păreri potrivit cărora Eminescu s-a interesat de buna primire a oaspeților, inclusiv la gospodării țărănești din localitățile din preajma mănăstirii („Eminescu – un veac de nemurire”, Album alcătuit de Victor Crăciun, Editura Minerva, București, 1990, p. 181). De la Rădăuți, Eminescu a plecat la Putna cu trăsura. Aici a participat la serbarea „de suflet românesc, importantă prin idei, prin parada costumului național”, prin depunerea pe mormântul lui Ștefan cel Mare a unei urne de argint cu pământ din toate teritoriile române; prin gestul colonelului Boteanu, care și-a depus centironul de aur pe mormânt, prin muzica celor 30 de lăutari conduși de vestitul Grigore Vindireu și prin entuziasmul elevului Ciprian Porumbescu care, după ce a cântat, adresându-se tatălui său, a spus cuvintele devenite celebre „Tată, am cântat Daciei întregi”.
În ziua de 14/26 august seara, în atmosfera creată de dangătul clopotelor mănăstirii, a avut loc „privegherea religioasă” la mormântul lui Ștefan cel Mare, printre cei prezenți aflându-se Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Gr. Tocilescu, Constantin Istrati, G. Dem. Teodorescu și o delegație din partea Mitropoliei Moldovei. A doua zi, duminică 15/27 august, participanții s-au adunat în fața porticului festiv, și în prezența a 3000 de oameni, A. D. Xenopol a rostit cuvântarea festivă. Au rămas memorabile cuvintele: „Tu, umbră măreață a lui Ștefan cel Mare, coboară-te în sufletul poporului tău și, cu puterea ta de fier, încoardă-ți voința pentru împlinirea acelor datorii pe care natura le impune oricărui popor ce năzuiește către nemurire…Pe mormântul lui Ștefan cel Mare, pe astă amintire comună tuturor, venim noi deci astăzi cu credința în un viitor comun”.
În continuare a urmat Congresul studenților români. Mihai Eminescu a socotit că serbarea de la Putna a avut un rol deosebit: „Se va ridica simțul național, aproa-pe adormit până acuma, și va lua alt avânt, iar studenții ce-au sosit din toate părțile și-au făcut cunoștință și legături de prietenie între dânșii… vor fi propagatorii cei mai zeloși ai ideii că, lucrând uniți și conduși de același ideal, vor contribui la deșteptarea și mărirea neamului lor în provinciile de unde se trag… Deși despărțiți prin hotare politice, toți știu că sunt unul și același neam și această convingere va mări puterea lor de rezistență și îi va oțeli în lupta pentru neam, lege și țară…”.
La încheierea manifestărilor de la Putna, Eminescu a plecat la Suceava, de aici la Ipotești și apoi la Societatea „Junimea” din Iași, iar în toamnă se întoarce la Viena, locuind la colegul său Samuil Isopescu. Serbarea de la Putna, cu a-devărat importantă și grand-oasă, a fost pentru tânărul de 21 de ani Mihai Eminescu un moment semnificativ în devenirea sa politică, patriotică și poetică.
Congresul de la Putna, din 1871, a reprezentat un liant între două momente/generaţii extrem de importante ale istoriei noastre naționale: generația de la 1848, marcată de afirmarea unei identități naționale în context european pentru toți românii, și generația de sacrificiu a Primului Război Mondial.Un lucru e cert: autoritățile locale din Bucovina au sprijinit tacit desfășurarea congresului de la Putna.
Surse:
http://dragusanul.ro/1871-familia-serbarea-de-la-putna/
http://putna.ro/revista2011/articol10
https://www.crainou.ro/2005/08/12/serbarea-de-la-putna-din-august-1871/
Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai
, pentru a omagia memoria lui Ştefan cel Mare la 400 de ani de la){kind=link}