S-a întâmplat în 13 noiembrie 1594

0
72

S-a întâmplat în 13 noiembrie 1594: Începe războiul antiotoman al Moldovei şi Valahiei. Conform unui plan bine alcătuit împreună cu domnul Moldovei şi cu Sigismund Bathory din Transilvania, Mihai Viteazul a organizat nimicirea tuturor otomanilor şi a creditorilor turco-levantini din Bucureşti şi din alte părţi ale Ţării Româneşti.

   Răscoala antiotomană de la Bucureşti (13 noiembrie 1594), declanşată de uciderea negustorilor, creditorilor şi gărzilor otomane.Domnul Ţării Româneşti Mihai Viteazul (1593 – 1601) ia iniţiativa începerii tratativelor cu principele Transilvaniei, Sigismund Báthory (1581 – 1599, 1601 – 1602), unde trimite pe clucerul Radu Buzescu şi cu domnul Moldovei, Aron Tiranul (1591 – 1595), la care merge stolnicul Stroe Buzescu.
      Cei trei conducători ajung la o înţelegere şi hotărăsc să declanşeze răscoala antiotomană. Sigismund Báthory îi trimite un detaşament de 2 000 de soldaţi şi atacă Timişoara, condus de comitele Făgăraşului, Mihail Horvath, iar domnul moldovean se obligă să declanşeze răscoala antiotomană în aceeaşi zi cu Mihai şi să atace Ismailul şi Tighina.
      Creditorii, de la care Mihai se împrumutase pentru a cumpăra tronul, sunt chemaţi cu caietele de datorii la vistierie cu promisiunea că le vor fi înapoiate sumele cerute.Strânşi aici, aceştia au căzut până la unul sub loviturile oştenilor şi tunurilor lui Mihai.Un raport contemporan evenimentelor prezintă situaţia astfel: „Apoi, chemând poporul şi făcând să se ardă în public poliţele şi cărţile, au făcut să se ştie că, aşa cum se libera pe sine de toate datoriile sale, aşa libera pe supuşi de orice sarcini, şi cine vrea să-l urmeze să vie la dânsul”, afirmaţie ce echivala cu strigarea la oaste (Manole Neagoe).
     A doua măsură ce trebuie luată numaidecât, este distrugerea celor 2 000 de ieniceri încartiruiţi în capitală.Mai spre seară, domnul şi boierii săi atacă şi distrug în totalitate detaşamentul otoman. În ţară, oştenii voievodului ucid pe toţi cămătarii şi negustorii veniţi din Imperiul Otoman. Ca să preîntâmpine orice atac, Mihai trece la ofensivă, învingând una după alta trupele tătare şi otomane la Giurgiu, Brăila, Hârşova, Târgul de Floci, Silistra, Putineiu, Stăneşti, Şerpăteşti şi Rusciuk, aşteptându-se la o mare confruntare cu Imperiul Otoman.Şi a urmat, apoi, întreaga epopee a domniei lui Mihai, ce a culminat cu unirea vremelnică a celor trei ţări româneşti…
Surse:

George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011

https://www.scribd.com/document/55729012/Luptele-Antiotomane-a-Lui-Mihai-Viteazu

http://www.afaceriardelene.ro/altepagini/mihai-viteazu-domnia-lui-mihai-viteazul

http://www.optimalmedia.ro/stire-dosare-istorice/415-ani-de-la-eliberarea-cetatii-giurgiu-de-catre-voievodul-mihai-viteazul-%2830-octombrie-1595%29/3181

http://www.istorie-pe-scurt.ro/tratatul-dintre-mihai-viteazul-si-sigismund-bathory-cel-mai-nedrept-moment-al-domniei-lui-mihai-viteazul/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here