S-a întâmplat în 13 martie 1458

0
121

S-a întâmplat în 13 martie 1458 . Domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare, reînnoieşte „tuturor braşovenilor şi tuturor negustorilor şi întregii Ţări a Bârsei” privilegiul pe care aceştia îl aveau de la Alexandru cel Bun; comerţul Moldovei cu Transilvania se dezvoltă.

Dintre oraşele importante ale Transilvaniei, Braşovul s-a dezvoltat puternic din punct de vedere economic şi social. În evul mediu şi la începutul epocii moderne, Braşovul a ajuns cel mai important şi cel mai populat oraş comercial al Transilvaniei şi această evoluţie se afla în directă legătură cu poziţia sa geografică şi aceea ce îl poziţiona pe unul dintre principalele drumuri comerciale medievale care legau între ele Europa Centrală şi Orientul.

 În afară de drumurile comerciale care duceau din Polonia prin Moldova, la Marea Neagră şi în Ţara Românească, mai existau şi drumuri care uneau Polonia cu oraşele transilvănene prin Suceava. Existând încă înainte de întemeierea voievodatului moldovean, ca şi oraşele care s-au dezvoltat pe parcursul lor, două din ele au fost amintite, la 1408, în privilegiul lui Alexandru cel Bun şi repetate în cele care au urmat după acesta.

Una dintre aceste rute lega Polonia de Braşov, prin Suceava şi avea următorul traseu: Suceava-Fălticeni-Ciumuleşti-pădurile de la Boroaia-Târgu-Neamţ-Tazlău-Târgu Trotuş-Braşov.

 Altă variantă trecea prin Suceava-Bacău-Oneşti-Târgu Trotuş-Oituz-Ghimeş şi ajungea la Braşov. Pe ambele rute circulau negustori poloni şi germani, aducând în Transilvania vite, piei crude sau tăbăcite, postavuri şi ducând în schimb pe lângă alte multe produse ale breslelor săseşti şi arme.

 Faptul că Braşovul domina trecătorile spre ambele voievodate extra-carpatice, îi conferea acestuia o poziţie cheie în comerţul transilvănean la mare distanţă, iar cele mai vechi privilegii şi contracte comerciale păstrate demonstrează rolul important pe care aceste relaţii l-au jucat chiar de la început în evoluţia Braşovului. Faptul că Braşovul beneficia din 1369, mai târziu din 1395 de dreptul de antrepozit pentru toate mărfurile exportate în Ţara Românească, îi asigura o poziţie dominantă în comerţul cu această ţară.

 Armele exportate de breslaşii braşoveni în Ţara Românească şi Moldova, despre care există referiri în privilegiile comerciale, şi în dispoziţiile autorităţilor maghiare şi transilvănene erau: săbii, suliţe, arcuri, tolbe, săgeţi, scuturi, platoşe, arme de foc, pulbere. Se ştie că, în luptele grele purtate împotriva turcilor de către Ioan de Hunedoara şi Ştefan cel Mare, furnizorii lor de arme au fost Braşovul şi Sibiul. Produsele săbierilor şi arcarilor braşoveni au fost în cea mai mare parte a timpului scutite de taxele vamale.

 Dar acest comerţ cu arme era de multe ori prohibitiv, căzând sub incidenţa legilor de război, fiind interzis în anumite perioade de conflicte deschise sau doar declarate, mai ales în perioada campaniilor militare ale lui Ioan de Hunedoara şi Matia Corvin.

 Interzicerea comerţului cu anumite produse nu era o acţiune unilaterală a Transilvaniei sau a regatului Ungariei ci de multe ori şi voievozii moldoveni au recurs la astfel de măsuri. În perioadele ce urmau stingerii conflictelor reluarea legăturilor se făcea în cele mai multe cazuri ca urmare a unor contacte directe ale meşteşugarilor şi negustorilor din oraşele transilvănene cu voievozii moldoveni.

 În acest tipar se înscrie şi solia lui Hanea arcufex şi Mihail pârgarul, din 8 iulie 1435, ambii din Braşov, solie ce avea ca scop reluarea comerţului între Braşov şi oraşele moldoveneşti, precum şi obţinerea de privilegii pentru negustorii braşoveni în detrimentul altor posibili interesaţi de piaţa din Moldova. În nenumărate cazuri aceste privilegii nu erau altceva decât recunoaşteri ale privilegiilor mai vechi, cum era cazul aceluia dat de Ştefan cel Mare în toamna anului 1457 şi reeditat în martie 1458: tuturor braşovenilor şi tuturor negustorilor şi întregii Ţări a Bârsei… să vie în bună voie cu marfa lor, câtă vor vrea… să umble prin toată ţara… prin oraşe şi târguri ca să-şi vândă marfa lor.

 Ca răspuns la bunăvoinţa curţii voievodale de la Suceava, regele Matia Corvin, pe baza hotărârilor mai vechi ale adunării de la Turia – care spunea că braşovenii şi ceilalţi negustori ce ţin de ei pot duce în mod liber, în Moldova, obiectele de fier şi alte mărfuri ce lipseau fără a plăti taxe mai mari decât obişnuita vamă – a acordat dreptul negustorilor moldoveni să-şi ducă mărfurile în cetatea Braşov. La capitolul arme ce puteau fi exportate, prevăzute în cărţile de privilegii acordate braşovenilor, erau trecute arme de tot felul: săbii, platoşe, pumnale, cuţite.

 Dar tot regele Mattia Corvin este cel care, în 21 noiembrie 1462, interzice exportul de fier şi arme către Moldova lui Ştefan cel Mare. Cât de bine era respectată interdicţia ne arată un document din 28 februarie 1470 emis de cancelaria lui Radu cel Frumos, care se plânge braşovenilor că, deşi regele Matia Corvin este în stare de conflict cu voievodul Moldovei şi exportul de arme spre Moldova este interzis, ei totuşi îi dau arme şi îi ascund pe spionii lui Ştefan cel Mare, ameninţând că îi va pârî regelui pentru aceste acţiuni.

 În privinţa cererilor de arme avem pentru unele cazuri chiar numele celor trimişi, mai ales de domnul Moldovei, la Braşov pentru a tranzacţiona cumpărarea unor arme în preajma campaniilor sale militare. Asfel, de un meşter armurier pe nume Mihai, trimis de Ştefan cel Mare la Braşov să cumpere săbii şi arme, în februarie 1470, se ştia până şi la curtea lui Radu cel Frumos, pentru că meseria era legată de unelte războinice, iar un asemenea om avea duşmani, fiind şi spioni pe urmele lui.

 În documentele epocii mai avem şi menţionarea situaţiei când armele breslaşilor braşoveni erau greu accesibile pe piaţa moldoveană şi singura posibilitate de achiziţionare a unor astfel de articole era piaţa din Liov. Un act al arhiepiscopului de Liov vorbeşte, în 1472, de pierderea a peste 30. 000 de florini de către negustorii acestui mare oraş, cu prilejul luptelor din Moldova.

 Fireşte că de aşa ceva nu au fost scutiţi nici negustorii transilvăneni şi nici cei moldoveni care, în 1472, cereau liovenilor arme, acelea de Braşov fiind absorbite, probabil, de secuii din Odorhei, Ciuc şi celelalte Scaune, care erau aliaţii voievodului moldovean. După stingerea conflictului, Ştefan cel Mare, acordă din nou privilegii comerciale negustorilor braşoveni pentru a merge cu mărfuri în Moldova, fiind vorba în primul rând de arme, în care scop, pe lângă acela de a primi informaţii relative la turci, era trimis un anume Vetris, la 5 iulie 1476, dată când Ştefan se afla în tabără la Bârlad.

 Strangularea circuitului comercial cu Moldova în perioada de maximă încordare a relaţiilor moldo-polone trebuia suplinită de comerţul cu Transilvania. Datorită unei perioade destul de animată din punct de vedere militar era normal ca principalele articole cerute de către Curtea de la Suceava să fie armele şi în acest sens Ştefan cel Mare trimite în 1502 la Braşov pe Trotuşan spătarul pentru a cumpăra scări de şa, arme şi funii, materiale pentru care cere şi scutire de vamă. Acest trimis a fost însoţit de un altul care avea ca misiune cumpărarea de arme de la Sibiu. Ca valoare absolută armele cumpărate de moldoveni de la meşteşugarii din Braşov în anul 1503 se ridică la cifra de 5000 de săbii şi pumnale.

 Urmaşii luiŞtefan cel Mare au încercat să ducă aceeaşi politică comercială cu Transilvania, dar condiţiile în care comerţul se desfăşura în a doua decadă a secolul al XVI-lea erau mult mai vitrege decât la sfîrşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea datorită intrării treptate dar sigure a Moldovei sub influenţa Înaltei Porţi. Cu toate acestea Ştefăniţă a reuşit să deturneze o mare campanie militară otomană împotriva lui şi chiar să-şi cumpere direct de la meşteşugarii braşoveni şi sibieni platoşe, lucru pentru care a fost trimis un anume Thomas auricampsor (schimbătorul de bani).

 Perioadele de schimburi comerciale alternau cu scurte momente de întrerupere a lor, cel puţin din punct de vedere oficial, deoarece sunt nenumărate documentele care atestă un comerţ de contrabandă înfloritor şi este de presupus că, în perioadele de lupte între cele două provincii, cele mai căutate articole pe piaţa de contrabandă erau armele.
Surse:

http://arhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/brasov/Primaria-Orasului-Brasov.-Privilegii.-Vol.-II-1531-1910-nr.-inventar-546.pdf

https://andreiesanu.files.wordpress.com/2014/04/partea-i.pdf

http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/bibliotheca/bresle/6%20capitolul%20IV2.htm

http://cicerone.ro/fotografie-si-film/evenimente/expozitia-brasovul-in-imagini-si-in-cuvinte-documente-si-fotografii-vechi

Ştefan cel Mare – o perspectivă europeană asupra biografiei

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here