S-a întâmplat în 13 februarie…

0
67

S-a întâmplat în 13 februarie…

– „Ziua Mondială a Radioului”. UNESCO a luat decizia de marcare a acestei zile pentru a proclama cooperarea internaţională între radiodifuzori, dar şi pentru a încuraja factorii de decizie în accesul la informaţie prin intermediul posturilor de radio de pe întreg mapamondul. Iniţiativa instituirii acestei zile a venit de la Academia Spaniolă de Radio şi a fost prezentată oficial la sesiunea Comitetului executiv al UNESCO din septembrie 2011.

În România se serbează „Ziua radioului naţional” la 1 noiembrie, dată la care, în 1928, se inaugura postul naţional de radio din România.

La orele 17:00 era difuzată în eter prima emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România.

– 1571: A murit Benvenuto Cellini, sculptor, gravor şi scriitor florentin (monumentele Perseu, Nimfa de la Fontainebleu; bustul lui Cosimo I; lucrarea de orfevrărie Solniţa lui Francisc I; memorii: „Viaţa lui Benvenuto Cellini, povestită de el însuşi”).

– 1592: A murit Jacopo Bassano, pictor italian (n. ~1517).

– 1741: A murit compozitorul austriac Johann Joseph Fux (n. 1660).

– 1766, 13/14: S-a născut Robert Thomas Malthus, teolog şi economist englez. Teoria sa despre populaţie a dat naştere „malthusianismului” (doctrină potrivit căreia omenirea este în primejdie din cauză că populaţia creşte în progresie geometrică, iar producţia alimentară, în progresie aritmetică) (m. 1834). Unele surse dau ca dată a naşterii 17 februarie 1766.

– 1769: S-a născut Ivan Andreevici Krîlov, fabulist rus (m. 1844).

– 1785: A murit în închisoare Crişan (Gheorghe Crișan), unul dintre conducătorii răscoalei ţărăneşti de la 1784 din Transilvania (s-a spânzurat cu nojiţele de la opinci) (n. 1733). Ceilalţi doi conducători, Horea (pe numele său adevărat Vasile Nicola – n. 1730?) şi Cloşca (Ion Oargă – n. 1747), au fost executaţi, la 28.II.1785, prin tragere pe roată.

– 1787: A murit Rudjer Iosip Bóškovič (cunoscut şi sub numele Roger Joseph Boscovich), matematician, fizician, astronom şi diplomat croat (n. 1711).

– 1822: A fost brevetată prima maşină de cosit/secerătoare de către americanul Jeremiah Bailey.

– 1832: Statul Ecuador anexează Insulele Galapagos.

– 1837: S-a născut Constantin Moroiu, fondatorul Marii Loji Naţionale din România (1880) (m. 1918).

– 1849: Delegaţia Adunării române de la Sibiu, condusă de episcopul ortodox Andrei Şaguna, înfăţişa împăratului Franz Joseph I „Petiţiunea generală a fruntaşilor români din Transilvania, Banat şi Bucovina”, care cerea, între altele, legitima constituire a naţiunii române într-un organism statal unitar de sine stătător în cadrul monarhiei, administraţie în limba română, reprezentare proporţională în parlamentul imperial (13/25).

– 1853: Medicul chirurg francez Charles Gabriel Pravaz (n. 1791 – m. 1853) inventa seringa modernă practică.

Măsurând 3 cm în lungime şi 5 mm în diametru, seringa era în întregime de argint, realizată de Etablissements Charrière, şi era operată de un şurub (mai degrabă decât pistonul familiar azi), pentru a controla cantitatea de substanţă injectată. Deşi Charles Pravaz este considerat inventatorul seringii moderne, conceptul seringii datează de la Galen (Claudius Galenus din Pergam). Chiar şi aşa, a fost nevoie de secole pentru ca instrumentul medical să adopte forma actual.

– 1866: A încetat din viaţă, la Iaşi, Vasile Mălinescu (n.1817), om politic şi publicist român.

Se numără printre fruntaşii actelor memorabile din 1848 şi 1859. A făcut parte din comitetul Central al Unirii, deputat în Divanul Ad-hoc al Moldovei, deputat în Adunarea Electivă.A desfăşurat o bogată activitate publicistică, făcând parte din conducerea ziarului Steaua Dunării.

– 1867: Dunărea Albastră a compozitorului Johann Strauss a fost prezentată în premieră la Viena, Austria.

– 1873: S-a născut bas-baritonul rus Feodor I. Şaliapin, stabilit în Franţa în 1922 (m. 1938).

– 1877: A murit Costache Caragiale. Costache Caragiale (n. 29 martie 1815) a fost un actor român, dramaturg şi profesor de artă dramatică.

– 1880: S-a născut Dimitrie Gusti, sociolog, filosof şi estetician; fondatorul şcolii sociologice din Bucureşti. A conceput ideea „muzeului sociologic”, în temeiul căreia, în 1936, împreună cu Victor Ion Popa şi Henri H. Stahl, a pus bazele „Muzeului satului” din Bucureşti (m. 1955).

– 1883: A murit Richard Wagner, compozitor german (n. 22 mai 1813, Lipsca).

– 1885: S-a născut George Fitzmaurice, regizor de film american de origine franceză (m. 1940).

– 1888: S-a născut Nicolae Daşcovici, jurist (ca specialist în drept internaţional public a fost delegat al României în diferite organisme internaţionale), istoric şi publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1969).

– 1893, 13/14: A murit Maria Rosetti (nume la naştere: Mary Grant) ziaristă şi publicistă română de origine scoţiană. Prima ziaristă din România; soţia revoluţionarului, omului politic şi publicistului C.A. Rosetti a devenit simbolul Revoluţiei de la 1848. Figura ei este aleasă de pictorul Rosenthal pentru tabloul „România Revoluţionară”. A înfiinţat un săptămânal numit „Mama şi copilul” (n. 1819).

– 1893: A murit poetul, romancierul, jurnalistul, omul politic şi pedagogul Ignacio Manuel Altamirano, figură reprezentativă a culturii mexicane (n. 1834).

– 1895: A fost brevetat, la Paris, primul aparat de filmat, de proiecţie şi de copiat, denumit „cinematograful Lumière”, după numele inventatorilor săi. Aceștia sunt fraţii Louis (1864-1948) şi Auguste (1862-1954) Lumière (prima proiecţie publică comercială a avut loc la 28 decembrie 1895).

– 1903: S-a născut Georges Simenon, scriitor belgian de limbă franceză, autor de romane poliţiste („părintele” celebrului comisar Maigret) (m. 1989).

– 1903: S-a născut George Manu, fizician, profesor, figură marcantă a rezistenţei naţionale anticomuniste. În 1940 publică primul tratat de fizică nucleară din ţara noastră. Cartea sa „În spatele Cortinei de Fier” (1947) a fost tipărită pentru prima oară abia în anul 2011. Aceasta, după ce a zăcut în arhiva securităţii mai bine de 70 de ani. Rămâne una dintre cele mai importante mărturii despre brutalitatea cu care sovieticii au impus regimul comunist în România. Închis în 1948, spirit enciclopedic, a împărtăşit permanent colegilor de închisoare din cunoştinţele sale, fiind numit „rectorul Universităţii Aiud”. A murit în 1961 la Aiud.

– 1907: S-a născut poetul Alexandru Călinescu (m. 1937).

– 1910: S-a născut fizicianul american de origine britanică William Shockley. Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1956, împreună cu conaţionalii săi Walter Bratain şi John Bardeen. Premiul le-a fost oferit pentru fundamentarea teoriei şi tehnicii tranzistorilor (m. 1989).

– 1914: A murit grefierul francez Alphonse Bertillon, unul dintre fondatorii criminalisticii. În octombrie 1902 a pus bazele antropometriei ca mijloc de identificare a criminalilor. Celebrul „scaun Bertillon”, ca instrument de măsurare antropometrică, a fost adoptat imediat de poliţiile din numeroase ţări, printre care şi România, prin grija dr. Mina Minovici (n. 1853).

– 1918: S-a născut regizoarea Elena Negreanu, personalitate marcantă a Societăţii Române de Radiodifuziune.

În anul 1945, este angajată crainic la Radiodifuziunea Română până în anul 1947. Atunci devine actriţă la Teatrul Naţional. În paralel intră în activitatea pedagogică, devenind conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. Din anul 1956 optează pentru activitatea de regizor artistic în Redacţia Teatru a Radiodifuziunii Române. Aici montează numeroase spectacole din dramaturgia clasică şi contemporană, naţională şi universală (m. 2016).

– 1919, 13/26: S-a născut poetul Constant Tonegaru (m. 1952).

– 1922: S-a născut Horia Căciulescu, actor român de teatru şi film. Horia Căciulescu (n. Belinţ, Timiş– d. 24 decembrie 1989, Bucureşti) a fost un mare actor de comedie. A activat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. A făcut ani lungi de detenţie ca deţinut politic la Canalul Dunăre-Marea Neagră. A murit împuşcat în zilele Revoluţiei din decembrie 1989, la bordul maşinii sale, în urma unei erori a unor soldaţi. A fost înmormântat la Cimitirul Eroilor din Bucureşti.

– 1922: S-a născut pictorul Alexandru Cumpăta (m. 2000).

– 1929: Compozitorul Constantin Brăiloiu (1893 – 1958) inaugura, la Radiodifuziunea Română, emisiunea „Cronica muzicală”.

– 1930: S-a născut Ernst Fuchs, pictor, grafician, sculptor şi arhitect austriac. A fost membru fondator, în 1948, al Şcolii de Realism Fantastic de la Viena (m. 2015).

– 1932: S-a născut traducătorul Aurel Covaci; a tradus din William Yeats, Giambattista Basile, Torquato Tasso, John Keats, Marina Ţvetaeva, Corrado Alvaro, John Milton, Ernesto Sábato, José Martì, Carl Sandburg ş.a. (m. 1993).

– 1933: S-a născut actriţa Gilda Marinescu (m. 1995).

– 1933: S-a născut actriţa americană de film Kim Novak (nume real: Marilyn Pauline Novak).

– 1935: A murit Ioan Bianu, filolog, bibliograf şi editor de texte româneşti vechi. A fost creator al şcolii naţionale de biblioteconomie şi bibliografie; membru titular al Academiei Române din 1902. A fost preşedinte (1929-1932) şi vicepreşedinte (1932-1935) al acestui for (n. 1856).

– 1941: S-a născut fizicianul şi inginerul electronist Paul Dan Cristea. A abordat un larg evantai de specialităţi ca bioinformatica, semnalele genomice, prelucrarea numerică a semnalelor şi imaginilor, bazele electrotehnicii. A abordat și teoria şi proiectarea circuitelor electrice şi electronice, reţele neuronale, agenţi inteligenţi evolutivi, aparatură medicală computerizată. Fizicianul a fost membru titular al Academiei Române din 2011 (m. 2013).

– 1944: S-a născut Jerry Springer, cunoscut actor şi producător de show-uri de televiziune american de origine britanică.

– 1945: Trupele sovietice şi cele româneşti au eliberat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, capitala Ungariei. Oraşul Budapesta a fost eliberată de sub ocupaţia fascistă. Tot în aceeaşi zi, aviaţia aliaţilor URSS – Marea Britanie şi SUA – a bombardat oraşul german Dresda.  A bobardat fără a se pune de acord cu partea sovietică, lăsând în urmă 200.000 de victime.

– 1955: S-a născut Alexandru Dabija, regizor român de teatru. A debutat, în 1976, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, obţinând premiul pentru cel mai bun regizor al anului . A fost director general al Teatrului Odeon între 1991-1994.

– 1960: Franţa testa, în Sahara, prima sa bombă atomic.

– 1965: Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti construieşte şi dă în folosinţă primele maşini electronice de calcul româneşti. Acestea sunt „CET-500” şi „CIFA-102”.

– 1966: A murit Marguerite Long, pianistă şi pedagogă franceză (n. 1878).

– 1968. S-a născut boxerul Mihai Leu, primul român campion mondial la box profesionist (Hamburg, 1997, la categoria semimijlocie, versiunea WBO). În urma unei accidentări a renunţat la box şi a început să concureze ca pilot de raliu. A devenit campion naţional în 2003 la bordul unui Hyundai Accent WRC.

– 1980. O echipă de medici condusă de prof. dr. docent Eugen Proca (1927 – 2004) a efectuat primul transplant reușit.

Era transplantul unui organ la om, cu rinichi de la un donator în viață, premieră de maximă importanță. Atât pentru medicina românească cât a reprezentat şi un eveniment de rezonanță la nivel European.

– 1991: A avut loc începerea dezbaterilor Adunării Constituante a României pentru elaborarea noii Constituţii postcomuniste a statului. A fost adoptată la 21.XI.1991. La 8.XII.1991 a avut loc referendumul naţional prin care Constituţia a fost adoptată. Legea fundamentală a fost revizuită în urma referendumului naţional din 18-19.X.2003.

– 1999: A murit actorul de teatru şi film Radu Zaharescu (n. 1941).

– 1999: A murit Vladimir Trebici, demograf şi sociolog; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1916).

– 2003: La iniţiativa Guvernului României, au fost repatriate de la Lisabona (Portugalia) osemintele regelui Carol al II-lea. A doua zi, la 14.II.2003, acestea au fost reînhumate într-o capelă a Mănăstirii Curtea de Argeş (necropolă domnească). Născut la 3/15.X.1893, la Sinaia, Carol al II-lea a fost primul copil al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria. Rege între anii 1930 şi 1940, Carol al II-lea a părăsit România în septembrie 1940, a locuit un timp în Brazilia şi după 1947 s-a stabilit în Portugalia (m. 1953, la Lisabona)

– 2008. A murit Henri Salvador, cântăreţ şi chitarist de jazz, o adevărată legendă a muzicii franceze (n. 1917, în Guyana Franceză).

– 2006: A murit actorul Ion Pavlescu (n. 1929).

– 2012. Are loc lansarea primului nanosatelit artificial românesc („Goliat”), dezvoltat de o echipă de cercetare condusă de Agenţia Spaţială Română (ROSA). Satelitul a fost plasat pe orbită în cadrul zborului inaugural al rachetei „Vega” a Agenţiei Spaţiale Europeane (ESA). A fost lansat de la o bază din Guyana Franceză. Programată pentru şase luni, misiunea nanosatelitului a fost aceea de a stoca imagini de înaltă rezoluţie. O altă misiune a fost aceea de a măsura doza de radiaţii şi fluxul de micrometeoriţi. Datele urmau a fi transferate pe staţiile de la sol pentru analiză. În data de 2 ianuarie 2015, satelitul Goliat a reintrat în atmosfera Pământului şi s-a dezintregat. Resturile satelitului arzând în atmosferă; Goliat a orbitat planeta noastră timp de 1.054 de zile. A avut o viteză balistică de până la 7,5 kilometri pe secundă. Satelitul românesc a înconjurat Terra de peste 15.000 de ori.

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here