S-a întâmplat în 13 februarie 2003

0
29

S-a întâmplat în 13 februarie 2003: La iniţiativa Guvernului României, au fost repatriate de la Lisabona (Portugalia) osemintele regelui Carol al II-lea. A doua zi, la 14.II.2003, acestea au fost reînhumate într-o capelă a Mănăstirii Curtea de Argeş (necropolă domnească).Născut la 3/15.X.1893, la Sinaia, Carol al II-lea a fost primul copil al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria. Rege între anii 1930 şi 1940, Carol al II-lea a părăsit România în septembrie 1940, a locuit un timp în Brazilia şi după 1947 s-a stabilit în Portugalia (m. 1953, la Lisabona).

    A absolvit Şcoala Fiilor de Militari din Iaşi şi Şcoala de Ofiţeri din Bucureşti în 1909, când a fost înaintat sublocotenent.În timpul primului război mondial a fost comandantul onorific al Regimentulului de Vânători de Munte (condus, faptic de căpitanul Virgil Bădulescu). A urcat treptele ierarhiei militare până la gradul de general.S-a căsătorit, în secret, în 1918, cu Ioana Maria Valentina (Zizi) Lambrino, cu care a avut un fiu, Carol Mircea Lambrino. A fost obligat să divorţeze, în 1919, de Zizi Lambrino. Principele moştenitor Carol s-a căsătorit la Atena, la 10 martie 1921, cu principesa Elena a Greciei şi a Danemarcei, iar la 25 octombrie 1921 s-a născut, la Castelul Foişor din Sinaia, fiul lor, Mihai, viitorul rege al României (1927-1930; 1940-1947).Carol a renunţat de trei ori la calitatea de principe moştenitor al coroanei României. În ziua de 12 decembrie 1925, el a adresat regelui Ferdinand o scrisoare prin care – pentru a treia oară în decurs de şapte ani – renunţa la obligaţiile ce-i reveneau în calitate de principe moştenitor, punând instituţia monarhică într-o situaţie dificilă. La 4 ianuarie 1926, Parlamentul a ratificat hotărârea Consiliului de Coroană (din 31 decembrie 1925) privind aprobarea renunţării principelui Carol la tronul Romaniei („Actul de la 4 ianuarie”) şi recunoaşterea prinţului Mihai ca principe moştenitor al României (pe timpul minoratului acestuia fiind instituită o Regenţă).
      La 6 iunie 1930, prinţul Carol a revenit în ţară de la Paris, cu avionul. Revenirea sa pe tron a fost sprijinită de Partidul Naţional Ţărănesc, respectiv de Iuliu Maniu, în dubla sa calitate de şef de guvern şi de partid, cu unele condiţii, între care renunţarea la concubinajul cu Elena Lupescu şi refacerea mariajului desfăcut în 1928 din iniţiativa principesei Elena. Bucurându-se de sprijinul armatei, Carol determină accelerarea demersurilor pentru proclamarea sa ca rege. La 8 iunie 1930, Parlamentul îl proclamă pe principele Carol rege al României, sub numele Carol al II-lea, iar regele Mihai redevine prinţ moştenitor, primind titlul de „Mare Voievod de Alba Iulia”.Crizei economice avea să i se asocieze criza politică, latentă, este adevărat, dar nu mai puţin profundă. La originea ei s-a aflat reîntoarcerea în ţară a prinţului Carol, care l-a înlăturat pe propriul său fiu, Mihai, şi a devenit, la 8 iunie 1930, regele Carol al II-lea. Elena Lupescu a revenit şi ea în ţară, în august 1930, iar în jurul lui Carol al II-lea s-a creat o adevărată „camarilă regală”. Încă de la revenirea sa în ţară, Carol al II-lea a urmărit instaurarea unui regim bazat pe autoritatea monarhică.Au urmat ani de instabilitate politică, cu numeroase scindări în rândul partidelor politice. La 28 decembrie 1937 a avut loc demisia guvernului liberal prezidat de Gheorghe Tătărescu şi s-a format un guvern naţional-creştin, în frunte cu Octavian Goga, secondat de A.C. Cuza. Această guvernare a fost o etapă de tranziţie spre instaurarea regimului autoritar al regelui Carol al II-lea. La 10 februarie 1938, guvernul O.Goga-A.C. Cuza este înlăturat, iar regele Carol al II-lea instaurează regimul autorităţii personale (10 februarie 1938-6 septembrie 1940) şi numeşte în fruntea guvernului pe patriarhul Miron Cristea.La 20 februarie 1938 se decretează o nouă Constituţie, promulgată la 27 februarie 1938, potrivit căreia era interzis, printre altele, „’a propovădui prin viu grai sau în scris schimbarea formei de guvernământ a Statului”.Era legiferată instaurarea autorităţii regale.
      La 31 martie 1938 se desfiinţează prin Decret regal toate partidele politice şi se instituie Consiliul de Coroană, ca organ de stat cu caracter permanent, alcătuit din membri „consilieri regali”, numiţi de monarh, în rang de miniştri de stat.La 16 decembrie 1938 a fost creată organizaţia politică unică în stat Frontul Renaşterii Naţionale (FRN), primul partid „de masă” din istoria României, cuprinzând toţi cetăţenii ţării care împliniseră vârsta de 21 de ani, cu excepţia militarilor activi şi a judecătorilor, având drept scop sprijinirea monarhiei, în general, şi a regimului autoritar al regelui Carol al II-lea. Şeful suprem al FRN era regele. Acesta a hotărât, la 22 iunie 1940, transformarea FRN în Partidul Naţiunii, declarat „partid unic şi totalitar”, sub conducerea supremă a regelui.Carol al II-lea a manifestat o preocupare specială pentru dezvoltarea economică a României şi mai cu seamă pentru viaţa culturală. La 14 aprilie 1933 a fost dată Legea privind crearea „Fundaţiilor Culturale Regale ale României”. Prin Fundaţia „Carol” au fost înfiinţate la sate cămine culturale şi biblioteci.Sub aceleaşi auspicii au luat fiinţă Muzeul Etnografic din Cluj şi Muzeul Satului din Bucureşti. În 1933 au fost create Fundaţia pentru Literatură şi Artă şi a început să apară „Revista Fundaţiilor Regale”.Toate acestea au determinat Academia Română să-i confere titlul de membru de onoare (la 17 mai 1921) şi de preşedinte de onoare şi protector al Academiei Române (8 iunie 1930-5 septembrie 1940).
      Pe plan extern, regele Carol al II-lea a încercat o politică de echilibru, în speranţa că va reuşi să îndepărteze pericolele care planau asupra României. Însă în 1940, evenimentele internaţionale, precum şi situaţia internă au dus la izolarea completă a României şi la pierderile teritoriale din 1940 (Basarabia şi nordul Bucovinei la 28 iunie; nord-estul Transilvaniei la 30 august; Cadrilaterul, la 7 septembrie). Considerat – şi pe bună dreptate – răspunzător de catastrofa României, regimul dictaturii regale s-a prăbuşit, odată cu frontierele ţării. La 4 septembrie 1940 are loc demisia guvernului prezidat de Ion Gigurtu, iar generalul Ion Antonescu este numit preşedinte al Consiliului de Miniştri, iar a doua zi, la 5 septembrie, regele Carol al II-lea cedează generalului Ion Antonescu principalele prerogative ale puterii.
      La 6 septembrie 1940, complet izolat politic şi compromis în ochii opiniei publice din cauza cedărilor teritoriale, Carol al II-lea trasmite prerogativele regale fiului său Mihai.Regele Carol al II-lea a părăsit România pe 7 septembrie 1940 şi a locuit, pentru un timp, în Mexic şi Brazilia, pentru ca, după 1947, să se stabilească în Portugalia. S-a căsătorit cu Elena Lupescu în anul 1947.A murit la 4 aprilie 1953, la Lisabona, în urma unui atac de cord, şi a fost înmormântat la Mănăstirea Bisericii „Sao Vicente”, alături de regii Portugaliei. În urma demersurilor începute de Guvernul României la 18 decembrie 2002 pentru repatrierea rămăşiţelor pământeşti ale fostului suveran, la 13 februarie 2003 acestea au fost aduse în ţară, împreună cu cele ale ultimei sale soţii, Elena Lupescu. Osemintele fostului suveran au fost reînhumate, la 14 februarie 2003, după o ceremonie militară şi religioasă, în fostul paraclis al Mănăstirii Curtea de Argeş, iar cele ale Elenei Lupescu lângă o bisericuţă din lemn, la marginea parcului mănăstirii.
Surse:
Dicţionarul „Membrii Academiei Române”, Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003
Florin Constantiniu, „O istorie sinceră a poporului român”, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002
Coord: Dinu C. Giurescu „Istoria României în date”; Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003

http://www.familiaregala.ro/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here