S-a întâmplat în 13 august 1961: A început ridicarea Zidului Berlinului, care a despărţit cele două părţi, de Est şi de Vest, ale oraşului; în esenţă, acesta constituia şi graniţa dintre Europa Occidentală şi Europa Centrală şi de Est (dominată de comunism), un simbol al scindării politice a continentului; căderea Zidului şi deschiderea frontierelor intergermane a avut loc la 9.XI.1989; conform statisticilor, în cei 28 de ani de existenţă, Zidul a provocat 239 de victime, oameni împuşcaţi de gărzile est-germane, înecaţi în apele râului Spree sau morţi în timp ce încercau să sară de la ferestrele propriilor case, situate la numai câţiva metri de zid; 4.000 de persoane au reuşit să treacă „dincolo”, iar peste 5.000 au fost arestate.
Zidul Berlinului (Berliner Mauer), un simbol al Războiului Rece, a fost construit, iniţial, pe 13 august 1961 şi a fost demolat în săptămânile de după 9 noiembrie 1989. Parte a Cortinei de Fier, Zidul Berlinului a fost cea mai cunoscută parte a frontierelor RDG-ului.Concepută de administraţia liderului comunist al Germaniei Răsăritene, Walter Ulbricht, şi aprobată de liderul sovietic Nikita Hruşciov, zidul a constituit o barieră de separare între Berlinul Occidental şi Republica Democrată Germană timp de aproape 28 de ani. A fost construit în perioada postbelică, (perioadă în care Germania a fost divizată), în efortul de a stopa consecinţele scurgerii de forţă de muncă şi pierderilor economice asociate cu migraţia zilnică a unui mare număr de profesionişti şi lucrători calificaţi între Est şi Vest.
Existenţa timp de aproape trei decenii a Zidului a provocat scăderea semnificativă a emigraţiei (evadaţi – „Republikflucht” în germană): de la 2,5 milioane, în perioada 1949 –1962, la numai 5.000 – între 1962 şi 1989.Crearea Zidului Berlinului a fost un dezastru propagandistic pentru Germania Răsăriteană şi pentru blocul comunist ca un tot. Zidul a reprezentat un simbol al tiraniei comuniste, insistent afişat în lumea occidentală, în special după împuşcarea, intens mediatizată de mass media occidentale, a câtorva evadaţi.
Liberalizarea politică de la sfârşitul deceniului al nouălea, asociată cu declinul Uniunii Sovietice, a dus la relaxarea restricţiilor la trecerea frontierei est-germane, care au dus, în cele din urmă, la demonstraţii de masă şi căderea guvernului comunist. În momentul când a fost dat publicităţii, la 9 noiembrie 1989, un decret al oficialităţilor est-germane care permitea trecerea liberă a frontierei, mase uriaşe de est-berlinezi s-au apropiat de zid şi, în cele din urmă, au traversat prin toate punctele de trecere, unindu-se, într-o atmosferă sărbătorească, cu mulţimea din Berlinul Occidental.
După câteva săptămâni, Zidul a fost, în cele din urmă, distrus în totalitate, căderea acestei bariere fiind primul pas către reunificarea Germaniei, care a fost încheiată, în mod oficial, pe 3 octombrie 1990.Zidul avea peste 155 km lungime. În iunie 1962, a început lucrările la un al doilea gard paralel, la o distanţă de până la 90 m înspre interior, casele cuprinse în această fâşie fiind demolate, iar locatarii mutaţi la alte adrese. A fost creat un teritoriu al nimănui între cele două bariere, cunoscut în scurtă vreme ca „fâşia morţii”. Fâşia era pavată cu nisip greblat cu grijă, ceea ce făcea foarte uşor de sesizat urmele paşilor unor eventuali evadaţi. Zona nu oferea nicio posibilitate de camuflare, era minată şi împânzită cu capcane din sârmă şi, cel mai important, oferea un câmp de tragere vast pentru gărzile care păzeau Zidul.
Surse:
https://anothermilestone.eu/zidul-berlinului-istoria-si-ramasitele-lui-azi/
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cateva-lucruri-de-stiut-despre-zidul-berlinului
https://www.dw.com/ro/cate-vieti-a-luat-zidul-berlinului/a-4559386
https://www.caleaeuropeana.ro/28-de-ani-de-la-caderea-zidului-berlinului/
Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai
