S-a întâmplat în 12 septembrie 490 î.Hr.

0
53

S-a întâmplat în 12 septembrie 490 î.Hr.: Victoria grecilor asupra perşilor în bătălia de la Marathon. În anul 490 î.Hr., Imperiul Persan se afla în plinătatea forţei sale. Acest imperiu, care la apogeul puterii sale se întindea pe circa opt milioane de kilometri pătraţi – cuprinzând zone în care astăzi se află Iranul, Afganistanul, Irakul, Siria, Egiptul, Israelul, Libanul, Ciprul, ba chiar şi porţiuni în care în zilele noastre se află România, Bulgaria, Arabia Saudită – nu putea rămâne indiferent la bogata Grecie. Astfel, între perşi şi greci s-au purtat o serie de războaie, acestea fiind cunoscute sub numele de Războaiele Medice.

Bătălia de la Maraton este prima înfrângere clară a perşilor, care în acele vremuri aveau o armată considerată invincibilă. Cu atât mai impresionant este acest război, cu cât a fost rodul unei strategii noi, aceea a confruntării în câmp deschis, lucru de neconceput până atunci pentru greci, care din pricina efectivelor mai mici preferau zonele greu accesibile, tactică asemănătoare celei folosite de domnitorii noştri în luptele cu trupele otomane.
Herodot datează evenimentele despre care a scris în „Istoriile” sale conform unui calendar lunisolar; dar fiecare oraș-stat (polis) din vremea sa utiliza o altă variantă. Prin calcule astronomice se poate obține o dată corelată cu calendarul iulian – astfel, Philipp August Böckh (în 1855) a concluzionat că bătălia de la Maraton a avut loc pe 12 septembrie 490 î.Hr., conform calendarului iulian.Această dată este în general acceptată de către istorici. Există însă și opinii diferite: dacă se ia în considerare faptul că spartanii nu au participat la luptă datorită motivelor religioase (ei nu s-au pus în mișcare înainte de a fi lună nouă, adică la șase zile după terminarea bătăliei), iar calendarul lor era decalat cu o lună față de cel atenian, ar rezulta că bătălia a avut loc pe 12 august 490 î.Hr.
Schimbarea îndrăzneaţă a planului militar al grecilor s-a datorat unuia dintre strategii Atenei, Miltiades cel Tânăr. Anual, erau aleşi zece strategi pentru armata Atenei, iar Miltiades cel Tânăr a reuşit să-l convingă pe comandantul armatelor ateniene, Callimachus, să schimbe tactica de luptă de atunci, adică să renunţe la apărarea îndârjită de după zidurile cetăţilor şi la ambuscade şi să adopte o tactică a atacului în câmp deschis, timp în care persanii erau încă ocupaţi cu descărcarea corăbiilor.
Miltiades cel Tânăr îl însoţise pe Darius I în timpul expediţiei persane împotriva sciţilor, din anul 514 î.Hr., și cunoştea bine felul de a lupta şi mentalitatea perşilor, aşa încât era în măsură să evalueze şansele unei asemenea schimbări de viziune asupra luptei. Pe de altă parte, perşii nu şi-au pus problema că pot fi atacaţi, fiind convinşi că atenienii se vor mulţimi doar cu o apărare îndârjită. Însă au fost prea siguri pe ei, iar asta i-a costat una dintre cele mai grele înfrângeri din istoria lor ca imperiu.
Predecesorul lui Darius I, Cyrus, cucerise în anul 546 î.Hr., printre alte provincii din Asia Mică, şi Regatul Lydiei (regiune care se află acum în Anatolia), de care depindeau coloniile greceşti din Ionia. Nemulţumirile împotriva perşilor s-au agravat, după ce Darius a instituit tribuţii anuale fixe, în locul contribuţiilor neregulate care funcţionau până atunci. După ce o revoltă a fost înăbuşită, în anul 499 î.Hr., perşii au vrut să pedepsească oraşele-stat (polisuri) Atena şi Eretria, care veniseră în ajutorul ionienilor.
Pe parcursul anului 491 î.Hr., perşii s-au pregătit pentru război, atât din punct de vedere militar, cât şi printr-o ofensivă diplomatică, trimiţând ambasadori în principalele oraşe-stat, cu cerinţa de a li se oferi „pământ şi apă”, gest simbolic atât de cunoscut şi nouă. Atena şi Sparta au refuzat, iar potrivit istoricului Herodot, Sparta i-a şi ucis pe solii lui ­Darius I.
O armată persană s-a pus în mişcare, atât pe apă, cât şi pe uscat, condusă de Datis şi de nepotul lui Darius, Artaphernes. La finalul lunii august, o flotă de aproximativ 600 de nave a ajuns în golful de la Maraton, aflat la numai 42 de kilometri de Atena. Chiar dacă mărimea exactă a armatei persane este o necunoscută, cifrele variind foarte mult – de la sute de mii, cât apreciau în scrierile lor Plutarh şi Pausanias, la zeci de mii – este cert că aceste efective erau cu mult mai mari decât cele ale grecilor.
Aşa încât propunerea lui Miltiades cel Tânăr, de a-i ataca ei pe perşi şi nu de a aştepta în apărare, a fost cu adevărat o surpriză în pregătirile pe care grecii le făceau pentru bătălie. Atenienii ceruseră ajutor Spartei, însă spartanii aveau propriile convingeri de ordin religios, legate de fazele lunii, adică erau nevoiți să aştepte un număr de zile până la luna nouă, astfel că au ajuns pe câmpul de luptă târziu, după încheierea acesteia.
Descrierea lui Herodot, făcută la 50 de ani după bătălie, este următoarea: „După ce atenienii se rânduiră pentru bătălie, s-a dat semnalul. Atenienii porniră în fugă şi se năpustiră asupra barbarilor… Când perşii i-au văzut pe vrăjmaşi atacându-i în fuga mare, s-au pregătit să primească atacul, cumpănind numărul neînsemnat al atenienilor şi atacul la care porniseră aceştia – fără cavalerie şi arcaşi. Ei au crezut că i-a cuprins nebunia, închipuindu-şi că această sminteală a lor îi va pierde cu siguranţă. Atenienii însă, când se încleştară strâns cu barbarii, se luptară în chip vrednic de pomenit. Bătălia de la Maraton a ţinut mult… După ce perşii au fost puşi pe fugă, atenienii îi urmăriră… până ce, ajungând la mare, cerură să li se pună la îndemână foc şi au atacat chiar corăbiile acelora”.Flota perşilor a ridicat ancora, cu pierderi mari, estimate la peste șase mii de morţi, în vreme ce atenienii pierduseră foarte puţini oameni.
În ochii lui Darius această expediție poate a apărut ca fiind pe jumătate reușită. Desigur, Atena scăpase de răzbunarea Marelui Rege, dar Eretria, celălalt oraș vinovat de a-i fi ajutat pe ionienii răsculați și de incendierea orașului Sardes, a fost aspru pedepsit. Eretrienii înrobiți au fost duși în inima Persiei, la Arderika, la nord de capitala Susa; cincizeci de ani mai târziu, atunci când a trecut Herodot prin această zonă, urmașii acestora încă își mai păstrau limba și obiceiurile. Toate acestea însă nu puteau face uitat eșecul debarcării în Attica. Darius aflase acum că pentru a cuceri întreaga Grecie, o debarcare susținută de flotă era insuficientă – era necesară o invazie pe calea terestră. El dorea să reia la o scară mai mare proiectul de invazie, dar problemele interne ale Imperiului Persan l-au împiedicat (înfrângerea de la Maraton a determinat revolta Babilonului și a Egiptului, revolte care s-au prelungit până după moartea lui Darius). De abia după ce urmașul său la tron, Xerxes, a restabilit ordinea în Egipt și în întregul imperiu a fost plănuită o nouă expediție în Europa.
Pentru greci însă, bătălia de la Maraton a rămas în amintire ca o victorie cu urmări capitale. Temuta armată persană (care păruse până atunci de neînvins) a fost, pentru prima oară, zdrobită în câmp deschis de către hopliți. La Maraton, a fost salvată nu numai independența unui popor, ci o întreagă civilizație. Atenienii s-au salvat pe ei înșiși și au salvat, în același timp, Grecia. Plini de o legitimă mândrie, atenienii și-au onorat eroii căzuți în luptă, ridicând un tumul înalt pe câmpia de la Maraton și au oferit un tezaur templului din Delfi, dedicându-l acelorași eroi.
În anul următor, (489 î.Hr.) Miltiades, învingătorul de la Maraton, după ce a obținut bani sub formă de împrumuturi de la cetățenii atenieni, a întreprins pe cont propriu o expediție împotriva insulei Paros, în scopul de a-i pedepsi pe locuitorii acesteia pentru ajutorul acordat perșilor. Expediția s-a soldat însă cu un eșec; adversarii politici ai lui Miltiades au profitat de acest fapt și au cerut condamnarea la moarte a acestuia. În cele din urmă, cel care salvase Atena la Maraton a fost condamnat la închisoare, loc în care a și murit în același an.
Fidipide, sau Pheidippides în greceşte, este numele curierului despre care se spune că ar fi alergat, între locul bătăliei şi Atena, pentru a da vestea cea bună a victoriei, iar apoi ar fi murit de epuizare. Legenda spune că acest curier ar fi fost trimis în Sparta înainte de bătălie, pentru a cere ajutor în vederea luptei, iar după câştigarea acesteia de către atenieni el ar fi spus cuvintele „Bucurie vouă, noi am câştigat”, după ce a parcurs în alergare cei 42 de kilometri dintre Maraton şi Atena.
Dacă este sau nu o realitate istorică nu se ştie, însă proba de maraton are în spate o legendă superbă, legată de locul unei celebre bătălii, în care spiritul eroic al atenienilor a dat o grea lovitură temutului imperiu al perşilor.

Surse:

http://www.istorie-pe-scurt.ro/batalia-de-la-maraton-si-originea-cursei-care-poarta-acest-nume/

https://istoriiregasite.wordpress.com/2014/11/22/gloria-si-umilinta-lui-miltiade-i-batalia-de-la-maraton/

https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/cum-au-reusit-o-mana-de-greci-sa-i-invinga-pe-persi-la-marathon

https://ziarullumina.ro/societate/timp-liber/batalia-de-la-maraton-o-lupta-istorica-115915.html

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here