S-a întâmplat în 12 mai 1945

0
108

S-a întâmplat în 12 mai 1945: Armata română şi-a încheiat participarea la cel de-al Doilea Război Mondial. Efectivele sale angajate în luptă s-au cifrat la aproape 540.000 de combatanţi. Prin rapturile teritoriale din 1940, guvernul României a primit declaraţii de război nescrise de la vecinii săi hrăpăreţi: Uniunea Sovietică, Ungaria horthystă şi Bulgaria. Administraţia românească, unităţile militare româneşti şi o parte din populaţia românească, aflată în provinciile româneşti furate de către vecini, au suferit mari umilinţe din partea trupelor de ocupaţie şi a unor extremişti localnici, care au trecut de partea ocupanţilor.

  Au fost atacaţi, răniţi, omorâţi şi jefuiţi de bunurile materiale unii reprezentanţi ai administraţiei româneşti şi unele cadre militare active şi în rezervă, care s-au opus ocupării teritoriilor româneşti şi jefuirii mijloacelor materiale de luptă. Un număr însemnat de români din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa a fost dus în gulagurile din Siberia de către ocupanţii ruşi.Evenimentele din vara anului 1940 au avut grave consecinţe în viaţa internă şi externă a României, care s-au repercutat negativ asupra capacităţii de apărare a ţării, numărul cetăţenilor mobilizaţi reducându-se simţitor.

         Rămasă singură în faţa agresiunii statelor vecine, cu teritoriul amputat și sub presiunea directă a Germaniei naziste, în România s-a instaurat, la 14 septembrie 1940, regimul legionaro-antonescian, iar în octombrie acelaşi an au pătruns în ţară primele trupe germane. După înfrângerea rebeliunii legionare din 23-25 ianuarie 1941, România a fost condusă de dictatura militară a lui Ion Antonescu, fost Șef al Marelui Stat Major al armatei României (1933-1934).

         Continuând politica imperialistă de cuceriri teritoriale şi de subjugare a altor popoare, Germania nazistă, încălcând pactul de neagresiune din 23 august 1939 şi tratatul de frontieră şi prietenie din 28 septembrie 1939, a declanşat războiul împotriva Uniunii Sovietice, la 22 iunie 1941 (planul Barbarosa din decembrie 1940).

        Alături de forţele Wehrmachtului au participat la război Italia, Finlanda, Ungaria, România, precum şi unităţi militare din Slovacia, Croaţia, Franţa vichystă, Olanda, Belgia şi Spania.România a participat la război, alături de Germania nazistă, cu scopul eliberării teritoriilor furate în anul 1940. În perioada 22 iunie – 26 iulie 1941, teritoriile Bucovinei de Nord, Ţinutului Herţa şi Basarabiei au fost eliberate, prin luptele dârze desfăşurate de Armatele a 3-a şi a 4-a Române şi Armata a 11-a Germană, subordonate Grupului de Armate general Ion Antonescu. În perioada desfăşurării acţiunilor de luptă  pierderile armatei române s-au cifrat la 4.112 morţi, 12.120 răniţi şi 5.506 dispăruţi (6% din efectivele totale angajate în perioada 22 iunie – 26 iulie 1941).
         La cerea insistentă a lui Hitler, armata română a participat, de la 8 august 1941, la acţiunile militare din operaţia militară Odessa (Armata a 4-a Română) şi la luptele dintre Nistru şi Bug (Armata a 3-a Română), până la capitularea fortăreţei Odessa (16 octombrie 1941). După această dată o parte a efectivelor Armatei a 4-a a rămas în Ucraina, pentru asigurarea ordinei şi pazei, în timp ce Armata a 3-a Română (Corpurile de vânători de munte şi de cavalerie), în colaborare cu Armata a 11-a Germană, a desfăşurat lupte crâncene între Bug şi Nipru, pătrunzând în Crimeea. Pierderile armatei române în operaţia militară de la Odessa au fost de aproximativ 49.000 de militari.

         De la data de 15 iunie 1942, unităţile militare române au fost introduse succesiv în luptele din Caucaz şi Cotul Donului – Stalingrad, acţionând în condiţii deosebit de grele datorate reliefului, climei şi lipsurilor materiale (tunuri de artilerie antitanc, mijloace de transmisiuni, muniţii, echipament gros pentru iarnă, alimente şi medicamente). Luptând până la data de 3 februarie 1943 armata română a suferit mari pierderi materiale şi umane. Au fost pierduți 155.010 ostaşi din cei 228.072 câți au avut la 19 noiembrie 1942 Armata a 3-a şi Armata a 4-a Române.

         Din luna martie 1943, cu efective subţiate, armata română a fost retrasă pe teritoriul dintre Nipru şi Nistru. În Caucazul de Vest au rămas Diviziile 19 Infanterie, 6 Cavalerie şi 9 Cavalerie, care au acţionat în subordinea unui comandament românesc, şi Diviziile 10 Infanterie, 2 Munte şi 3 Munte, subordonate unor grupări operative germane, însumând 64.606 ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi. În luna iunie 1943 Divizia 19 Infanterie a fost trecută pe litoralul Mării Negre, pe frontul din Kuban fiind introdusă Divizia 10 Infanterie, iar Divizia 3 Munte a fost retrasă în Crimeea.

         În luna octombrie 1943 se aflau pe frontul din Crimeea Diviziile 1, 2 şi 3 Munte, 10 şi 19 Infanterie, 6 şi 9 Cavalerie. Datorită marilor pierderi suferite de efectivele de ostaşi, Diviziile 4 Munte şi 24 Infanterie au fost unite sub denumirea de Divizia 4/24 Infanterie, această mare unitate fiind trimisă în zona Herson.În lunile aprilie-mai 1944 au fost aduşi în ţară, din Crimeea, 42.190 de militari români, dintre care 39.134 pe mare şi 3.056 pe calea aerului, aceștia reprezentând 90% din efectivele retrase de la Sevastopol. Pierderile suferite în  perioada martie – mai 1944 au fost de 22.522 de militari români.

        La începutul lunii aprilie 1944 Armata a 3-a Română avea în compunere Diviziile 14, 15, 21, 4/24 Infanterie şi Comandamentul 104 „Siret”, iar Armata a 4-a Română avea Corpul 1 Armată (cu Diviziile 6 şi 20 Infanterie şi Comandamentul 104 Munte), Corpul 4 Armată (cu Diviziile 3 Infanterie, 18 Munte şi Comandamentul 101 Munte) şi Corpul 5 Armată (cu Diviziile 4 Infanterie, 1 Gardă şi Regimentul 9 Grăniceri). În rezervă se aflau Diviziile 1 şi 8 Infanterie şi Comandamentul 103 Munte, iar sub comandament german acţionau Diviziile 10 şi 18 Infanterie, 5 Cavalerie şi Detaşamentul Blindat. Armata a 3-a a fost trecută în apărare pe litoralul Mării Negre, între gurile Dunării şi Cetatea Albă. Armata a 4-a română a fost dispusă între Ungheni şi Boroaia, la 30 km sud-vest de Suceava.

         Epuizată datorită pierderilor suferite în lupte, România şi-a intensificat activitatea diplomatică în 1943 şi 1944 în vederea ieşirii din război. S-au înmulţit contactele directe ale guvernului antonescian cu reprezentanţii Naţiunilor Unite de la Stokholm şi Cairo şi cu ale unor state neutre.La data de 12 aprilie 1944, la opt zile de la bombardamentul masiv al aviaţiei inamice asupra Bucureştiului şi a zonei Prahovei, Uniunea Sovietică a propus României încheierea unui armistiţiu unilateral, pe care mareşalul Ion Antonescu l-a respins, întrucât era dezavantajos  pentru România.

         Situaţia militară grea de pe frontul Târgu Neamţ – Paşcani – Târgu Frumos – Iaşi – Chişinău – Tighina a grăbit înlăturarea guvernul antonescian şi propunerea încheierii armistiţiului cu Naţiunile Unite, având ca reprezentant Uniunea Sovietică. Răsturnarea prin forţă a guvernului antonescian a început cu arestarea lui Ion şi Mihai Antonescu, în ziua de 23 august 1944 (aceştia au fost convocaţi la Palatul Regal de către Regele Mihai), şi ulterior a altor membri din guvern. Deşi în ziua de 22 august 1944 guvernul sovietic, prin Ana Kolontai, ambasador la Stocholm, a trimis mareşalului Ion Antonescu documentul prin care se acceptau condiţiile puse de guvernul României, Grigore Niculescu-Buzeşti, din Centrala Ministerului de Externe, sfătuit de Iuliu Maniu a trimis documentul la Palatul Regal.
         Sfătuit de consilierii săi, Regele a dat lovitura de stat. În seara zilei de 23 august 1944, după ora 22:00, Regele Mihai a transmis la radio Comunicatul către ţară, prin care poporul român era anunţat de arestarea guvernului antonescian, înlocuirea lui cu un nou guvern de uniune naţională, prezidat de generalul de corp armată Constantin Sănătescu, încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite, prin reprezentantul său, Uniunea Sovietică (care s-a înfăptuit abia la data de 12 septembrie 1944, fapt ce a condus la capturarea de către Armata sovietică a peste 150.000 de ostaşi români şi multe bunuri materiale), încetarea operaţiilor militare împotriva armatei sovietice şi întoarcerea armelor împotriva armatei Germaniei naziste. A urmat apoi comunicatul şefului Marelui Stat Major al Armatei Române, generalul Gheorghe Mihail, care a prezentat Directiva Operativă pentru comandanţii celor două armate şi comandanţii marilor unităţi şi unităţi militare din armata română.

          Pentru românii din Bucovina de Nord şi Basarabia a reînceput calvarul ocupaţiei sovietice, când armata sovietică a pătruns în Cernăuţi (29 martie 1944) şi Chişinău (24 august 1944) şi a reinstaurat puterea sovietelor, ceea ce a generat numeroase probleme de ordin social, economic şi cultural.

         Armata română a început acţiunile militare de dezarmare a trupelor germane încă din noaptea de 23/24 august 1944, acestea încheindu-se la 31 august 1944. Cele mai dârze lupte s-au desfăşurat în capitală, în împrejurimile capitalei, pe Valea Prahovei, în Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Ţara Bârsei şi nord-vestul Moldovei.Armata română şi formaţiunile populare participante la aceste acţiuni militare au pierdut aproximativ 9.500 de oameni. Desprinderea României din coaliţia cu Germania hitleristă şi trecerea ei de partea Naţiunilor Unite a însemnat prăbuşirea frontului german în Balcani, scurtarea cu cel puţin şase luni a războiului în Europa şi deschiderea căilor pentru ofensiva armatei sovietice spre Budapesta, Praga, Viena și Berlin.

         Ziua de 23 august 1944 a creat condiţiile necesare pentru recunoaşterea de către Naţiunile Unite a drepturilor României asupra părţii de nord a Transilvaniei, care a fost eliberată la 25 octombrie 1944, prin jertfele celor peste 59.000 de ostaşi români care au luptat aici în perioada 1 septembrie – 25 octombrie 1944, în colaborare cu armata sovietică.

        La 12 septembrie, România semnează Armistițiul cu Națiunile Unite, asumându-și obligația de a contribui cu 38 de divizii la efortul de luptă antihitlerist. La 25 octombrie, sunt eliberate ultimele localități românești: Carei și Satu-Mare. România participă la eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei, mobilizând pentru aceasta cca. 567.000 de soldați. Cele mai grele lupte s-au dat în asediul Budapestei și în Munții Tatra, ele fiind soldate cu mari pierderi de vieți omenești.Cele 260 de zile de participare la războiul antihitlerist se încheie la 12 mai 1945, lăsând loc întăririi influenței sovietice în România.
        Punctele cel mai occidentale eliberate de armata română în ofensiva împotriva Germaniei naziste au fost orașele Chotěboř și Humpolec, la 90 km est de Praga, în ziua de 4 mai 1945. În ciuda actului de la 23 august 1944, România a constituit, în ochii URSS, o pradă de război, iar în ochii aliaților apuseni, un stat dușman învins. Delegația română la tratativele de pace de la Paris a argumentat că și guvernul Pétain, singurul legal în Franța în perioada iunie 1940 – august 1944, fusese un aliat al Germaniei fără ca asta să tăgăduiască Franței dreptul de a fi numărată printre cobeligeranți, dar URSS și-a impus punctul de vedere și prin condițiile Tratatului de la Paris din 1947, Aliații au refuzat României statutul de stat cobeligerant.
       Deși URSS-ului i-a fost recunoscută definitiv anexarea Basarabiei și a Nordului Bucovinei, iar Bulgariei recuperarea Cadrilaterului, totuși contribuția României de partea Aliaților nu rămâne total fără urmări. În ciuda încercărilor Ungariei de a conserva Oradea și Satu-Mare, nordul Transilvaniei a fost, din nou, recunoscut ca parte integrantă a României, până la frontiera trasată în 1919/1920 de comisia internațională condusă de geograful francez Emmanuel de Martonne, care este frontiera actuală.

       Nordul Bucovinei și partea de sud a Basarabiei au revenit RSS Ucrainene, iar restul Basarabiei, împreună cu o parte din fosta Republică Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească, a constituit o nouă republică a URSS denumită „RSS Moldovenească”.Aceasta a devenit independentă în 1991, sub numele de Republica Moldova.

         La 6 martie 1945, Stalin impune numirea guvernului Petru Groza, controlat de FND cu dominantă comunistă, care deținea 14 ministere. Devenită ultima piedică în calea instaurării depline a comunismului, monarhia este abolită prin abdicarea silită a Regelui Mihai I la 30 decembrie 1947 și plecarea acestuia în exil forțat.

Surse:

Col. dr. Ion Alexandrescu (coord), România în anii celui de-al Doilea Război Mondial, Editura Militară, Bucureşti, 1989

Dinu C. Giurescu, „România în al doilea război mondial: (1939 – 1945)”, Editura ALL Educational, Bucureşti,1999,

Ioan Scurtu, „România în anii celui de-al doilea război mondial”, Bucureşti, 1989

Predescu, Lucian – Enciclopedia României. Cugetarea. Material românesc. Oameni şi înfăptuiri, Editura Saeculum I.O.&Ed. Vestfala, Bucureşti, 1999

http://www.consiliul-unirii.ro/2017/07/08/armata-romana-in-cel-de-al-doilea-razboi-mondial/

https://www.idr.ro/publicatii/PRIZONIERII_ROMANI_URSS_1941-1956.pdf

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here