S-a întâmplat în 12 ianuarie 1866, 12/24

0
27
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 12 ianuarie 1866, 12/24: A murit (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Aron Pumnul, lingvist, filolog şi profesor; după înfrângerea Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania, la care a participat, se refugiază la Cernăuţi, unde va deveni primul profesor de limba şi literatura română la Liceul german din oraş (1849) şi profesor al lui Mihai Eminescu; la moartea acestuia apare prima poezie tipărită a lui Eminescu, „La mormântul lui Arune Pumnul”, semnată „M. Eminovici, privatist” .

       Aron Pumnul s-a născut în comuna Cuciulata din apropierea Făgăraşului, la 27 noiembrie 1818, într-o familie de ţărani. Preotul greco-catolic din sat i-a observat inteligenţa deosebită şi a determinat familia să-l dea la şcoală.Clasele primare le va face la Odorheiul Secuiesc, în continuare urmează studiile la Gimnaziul din Blaj. „Mica Romă”, Blajul greco-catolic, a constituit „o etapă hotărâtoare în formaţia lui spirituală”.După absolvirea liceului şi perioada Cluj, unde studiază filozofia, datorită bursei acordate de Mitropolia din Blaj, urmează Teologia superioară la Colegiul ,,Sfânta Barbara” din Viena (1843-1846). În perioada studiilor a organizat o societate a studenţilor români „Rumânimea cea tânără”, cu un program luminist. Se avea în vedere traducerea unor manuale „prin care românii să fie orientaţi în studiul istoriei patriei, al economiei, fizicii, dreptului natural şi naţional”.
        În paralel, Aron Pumnul a audiat cursuri universitare de filosofie, istorie, drept şi lingvistică romanică, dar mai ales şi-a îmbogăţit cultura prin lectură bogată şi variată: Aristotel, Seneca, Spinoza, Voltaire, Rousseau, Kant etc. Tot în cadrul societăţii „Rumânimea cea tânără” manifestă preocupări filologice; alcătuieşte un sistem ortografic bazat pe principiul fonetic, impune izgonirea alfabetului chirilic, străin nouă, şi susţine scrierea cu alfabet latin. În 1845 publică în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” primul studiu de lingvistică, „Literele corespunzătoare firei româneşti”.În 1846 revine în Transilvania şi este numit profesor de filosofie la Blaj. Un an mai târziu colaborează la „Organul luminărei”, subintitulat „Gazetă bisericească, politică şi literară”, a lui Timotei Cipariu, primul ziar tipărit integral cu litere latine.În Revoluţia de la 1848 este alături de colegii lui, Simion Bărnuţiu, George Bariţiu şi Timotei Cipariu. A tipărit „Proclamaţia către români”, care a fost răspândită prin sate şi a chemat mulţimile la Blaj de Duminica Tomii, prin îndemnul: „Români, uniţi-vă în cugete şi adunaţi-vă la Blaj […] Istoria aşa ne va aprecia, şi strănepoţii noştri aşa ne vor binecuvânta sau blestema—după cum vor fi faptele noastre”. La această primă Adunare au venit la Blaj peste 6000 de români „cu dorul de a vedea răsărind odată şi pentru ei soarele dreptăţii şi libertăţii”. Marea Adunare a românilor a avut loc la Blaj, la 3/15 mai 1848 (cu participarea a 30.000-40.000 de persoane). Din cauza participării sale la Revoluţie, figura în listele celor urmăriţi, fiind în atenţia autorităţilor. În aceste condiţii este silit să treacă în Ţara Românească, apoi, în Bucovina. Prin concurs, ocupă postul de profesor de limba şi literatura română la „Gimnaziul Cezaro-Crăiesc” (Ober–Gymnazium) din Cernăuţi – o schimbare pe drumul destinului. Nu se va întoarce niciodată în Ardeal, deşi i-a purtat tot timpul dorul.
       La Cernăuţi se va remarca printr-o bogată activitate culturală şi didactică, recunoscută a fi de o valoare excepţională. Aceasta explică acordarea titlului de membru de onoare al „Societăţii pentru Literatura şi Cultura Românilor din Bucovina”.Influenţa asupra elevilor săi este deosebită,amintirile lor pioase schiţând figura unui dascăl dedicat în întregime misiunii sale. Ion G. Sbierea îşi amintea că Aron Pumnul era mult bolnav, dar când venea la şcoală „era o adevărată sărbătoare pentru noi, căci mult îl iubeam cu toţii pe acest bărbat bun care ne instruia cu atâta tragere de inimă, cu atâta iubire părintească şi cu atâta linişte şi răbdare”. Avându-i în gând pe elevii săi, în 1865, publică „Lepturariul românesc” (4 tomuri, apărut în 6 volume la Viena, 2020 de pagini), prima antologie a literaturii române, care cuprinde succint creaţiile literare a 106 scriitori din toate provinciile locuite de români. Prin această lucrare Aron Pumnul a devenit unul din întemeietorii istoriei literaturii române. Din tot ce a scris Aron Pumnul, o parte s-a publicat postum, dar multe lucrări au rămas nepublicate.
       Aron Pumnul a fost profesorul venerat de Mihai Eminescu. Viitorul poet locuia în casa acestuia „ca elev privatist şi bibliotecar”. Eminescu locuia „în chiar odaia cu cărţile”, ne spune George Călinescu în ,,Viaţa lui Eminescu”. Aici trăia, dormea şi visa printre cărţi. Citise, „cum ziceau speriaţi, mai târziu tinerii din Blaj – întreaga bibliotecă gimnazială”. Biblioteca lui Aron Pumnul cuprindea cărţi valoroase şi „ascunsă privirilor celorlalţi […] scăpase de o sigură confiscaţie”. Mihai Eminescu era captivat de orele de gramatică şi literatură ale profesorului său, cât şi de „feritele” lecţii de istorie.
      După o boală îndelungată, în ziua de 12/24 ianuarie 1866, Aron Pumnul închise ochii. Unul dintre colegii lui Eminescu, Teodor V. Stefanelli, alergă să-i ducă vestea. Povestindu-i clipele din urmă ale profesorului, Eminescu plângea. Ultima imagine de la Cernăuţi a poetului este din seara zilei când a murit profesorul; descrierea aparţine tot lui Stefanelli care „îl găsi pe Eminescu aplecat asupra unei foi scrise, la care ştergea şi îndrepta – era poezia de debut, „La mormântul lui Aron Pumnul”, pe care a scris-o plângând şi a publicat-o în broşura „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti la mormântul prea iubitului profesor Arune Pumnul”. Poezia începe cu versurile: „Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,/ Cu cipru verde-ncinge, antica fruntea ta;/..C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină /Se stinse-o dalbă stea”. Legătura sufletească dintre profesor şi elev a fost foarte puternică. Aron Pumnul l-a îndrumat spre poezie, i-a fost mentor şi prieten; prin el a cunoscut Blajul. În ziua următoare înmormântării lui Aron Pumnul, Eminescu dispare din Cernăuţi. Se pare că ar fi trecut pe acasă şi, întrebat de părinţi de ce a plecat de la şcoală, a răspuns: „Mai mult n-am ce face în Cernăuţi. Pumnul nu mai este. Au murit”.
      Cu inima plină de Blajul drag profesorului, drag şi lui, Eminescu străbate pe jos aproape jumătate din ţară ca să ajungă la Blaj, oraşul şcolilor româneşti din Ardeal. De pe dealul Hulei, cu pălăria în mână, îl salută cu entuziasm : „Te salut din inimă, Romă mică! Iţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea! Prin propria viaţa, prin catedră şi prin scrisul său, Aron Pumnul a transmis generaţiilor ce i-au urmat nepieritoarele valori ale culturii umaniste şi moral-creştine, ştiind cât de primejdioasă este îndepărtarea de ele. Lecţia vieţii sale, în zilele noastre, poate incomoda, şi chiar incomodează lumea celor lipsiţi de „istorie şi suflet”.
Surse:

Arcadie Hinescu, „Profesorul Aron Pumnul 1818-1866”, în „Cultura creştină”, Blaj, 1994

https://tribuna-magazine.com/eminescu-despre-aron-pumnul/

http://epochtimes-romania.com/news/aron-pumnul-cine-a-fost-carturarul-care-l-a-marcat-pe-eminescu—256192

http://www.rador.ro/2018/11/27/portret-200-de-ani-de-la-nasterea-lui-aron-pumnul-personalitate-enciclopedica-dascal-al-lui-eminescu-si-fruntas-al-revolutiei-de-la-1848/

http://www.tribunainvatamantului.ro/aron-pumnul-un-dascal-al-lui-eminescu/

http://www.e-communio.ro/stire3871-aron-pumnul-150-de-ani-de-la-intrarea-in-eternitate

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here