S-a întâmplat în 12 februarie 1809

0
41

S-a întâmplat în 12 februarie 1809 . S-a născut biologul englez Charles Robert Darwin. Charles Darwin (n. Shrewsbury, Shropshire – d. 19 aprilie 1882, Down, lângă Beckenham, Kent) este cel mai renumit naturalist britanic. A fost și geolog, biolog şi autor de cărţi, fondatorul teoriei referitoare la evoluţia speciilor (teoria evoluţionistă). Darwin a fost al doilea fiu al lui Robert Waring Darwin, medic din înalta societate, şi al Suzanei Wedgwood.

Mama sa era fiica industriaşului de ceramică Josiah Wedgwood.

Alt străbunic al lui Darwin, Erasmus Darwin a fost autorul lucrării Zoonomia sau legile vieţii organice. Erasmus Darwin a fost doctor liber-cugetător şi poet la modă înainte de Revoluţia Franceză. Mama lui Darwin a murit când acesta avea doar opt ani. El a fost îngrijit de cele trei surori mai mari ale sale. Copilul l-a admirat profund pe autoritarul său tată. Pătrunzătoarele sale observaţii medicale l-au învăţat foarte multe despre psihologia umană. Detesta metoda de învăţare mecanică a clasicilor în şcoala tradiţionalistă anglicană de la Shrewsbury, unde a studiat între 1818 şi 1825.

În şcolile publice englezeşti, ştiinţa era considerată, pe atunci, dezumanizantă.

Din cauza interesului său pentru chimie, Darwin a fost pedepsit de directorul său şi poreclit „Gaz“ de către colegii lui. Tatăl său îl considera pe tânărul de 16 ani un pierde-vară interesat doar de vânătoare. L-a trimis să studieze medicina la Universitatea din Edinburgh în 1825. Mai târziu, Darwin a dat de înţeles că a învăţat foarte puţine în cei doi ani la Edinburgh. De fapt, a fost o experienţă iniţiatică. Nu putea primi o educaţie ştiinţifică mai bună în altă universitate britanică.

A fost învăţat să înţeleagă chimia rocilor în curs de răcire pe Pământul străvechi.

A fost învățat şi cum să clasifice plantele după „sistemul natural“ modern. La Muzeul de la Edinburgh a fost învăţat să împăieze păsări de către un sclav sud american eliberat. A învățat şi cum să identifice straturile de roci şi flora şi fauna colonială. Şi un fapt mai important s-a întâmplat.  Studenţii radicali de la universitate l-au introdus pe adolescent în cele mai recente ştiinţe care se studiau pe continent. Edinburgh a atras pe protestanţii englezi disidenţi care erau excluşi din universităţile anglicane cum ar fi Oxford şi Cambridge.

La societăţile de studenţi, Darwin a auzit liber-cugetători care negau imaginea divină a anatomiei faciale umane. Aceștia susţineau că animalele au toate facultăţile mintale ale oamenilor.

Darwin a fost martorul sancţiunilor sociale aplicate celor care nu se supuneau dogmelor. A fost încurajat să abordeze problematici mai largi despre viaţă printr-un studiu de zoologie a nevertebratelor. Astfel, Darwin a făcut propriile observaţii despre briozoarele larvare (Flustra) şi şi-a anunţat descoperirile în societăţile de studenţi. Tânărul Darwin a învăţat foarte multe în bogatul mediu intelectual de la Edinburgh. Însă nu a învățat nimic despre medicină: a detestat anatomia, iar chirurgia îi repugna. Tatăl său liber-cugetător a realizat cu şiretenie că Biserica putea fi o chemare mai bună pentru un naturalist fără direcţie.

L-a transferat la Christ College, Cambridge, în 1828.

Într-un mediu complet diferit, Darwin era educat acum să devină un gentleman anglican. Şi-a cumpărat cal şi a reînceput să se dedice, alături de fiii altor moşieri, vechilor pasiuni. Acestea erau băutura, tirul şi colectarea de gândaci. A ieşit al zecelea pe lista absolvenţilor în arte în 1831. În acest colegiu, tânărul profesor preot John Stevens Henslow i-a arătat latura conservatoare a botanicii. Decanul, reverendul Adam Sedgwick, specializat în evidenţierea planului lui Dumnezeu în lumea animală, l-a dus pe Darwin în Ţara Galilor. Aceasta, în 1831, într-o călătorie pe teme geologice.

Darwin a fost inspirat de relatările lui Alexander von Humboldt despre junglele sud-americane din Istorisire despre călătorii.

Astfel, a acceptat, la sugestia lui Henslow, o călătorie în Ţara de Foc, în capătul sudic al Americii de Sud. Călătoria a fost făcută la bordul unui bric reconstruit, HMS Beagle. Darwin nu a navigat ca un umil naturalist chirurg, ci ca un gentleman care-şi plătea cheltuielile de călătorie. Era însoţitor al căpitanului de 26 de ani Robert Fitzroy, un aristocrat care se temea să stea singur la timonă.

Călătoria cu Fitzroy îşi propunea scopuri imperiale, dar şi misionare: trebuia să cerceteze coastele Patagoniei, pentru a facilita comerţul britanic.

Trebuia şi să repatrieze trei „sclavi” cumpăraţi anterior în Anglia din Ţara de Foc şi creştinaţi. Darwin s-a echipat cu arme, cărţi şi sfaturi despre conservarea carcaselor de animale de la experţii de la gradina zoologică din Londra. Fitzroy i-a dat primul volum din Principiile geologiei, de Charles Lyell. Beagle a ridicat ancora din Anglia la 27 decembrie 1831. Circumnavigaţia globului avea să îl formeze definitiv pe tânărul Darwin, de 22 de ani. Au fost cinci ani de greutăţi fizice şi rigoare mintală, închis între pereţii unei nave.

Acești ani au fost compensaţi de oportunităţi fără margini în junglele braziliene şi în Munţii Anzi.

Acestea aveau să îi dea lui Darwin o profunzime de gândire pe care n-o avusese până atunci. Ca gentleman naturalist, acesta putea părăsi nava perioade lungi de timp, urmărindu-şi propriile interese. În consecinţă, a petrecut doar 18 luni la bordul navei. Pe Insulele Capului Verde (în ianuarie 1832), navigatorul a văzut benzi de cochilii de stridii printre stânci. Acestea l-au făcut să creadă că speculaţiile geologice ale lui Lyell erau corecte. Adică era adevărat că pământul se ridică în anumite locuri şi se scufundă în altele.

Navigând pe Rio de la Plata, în iulie 1832, a găsit Montevideo, în Uruguay, în plină rebeliune.

S-a alăturat marinarilor înarmaţi pentru recucerirea fortăreţei din mâinile rebelilor. La Bahna Blanca, în Argentina, gauchos i-au vorbit despre exterminarea indienilor din pampa. Pentru un tânăr sensibil, proaspăt ieşit de pe băncile Colegiului lui Hristos, situaţia era tulburătoare. Întâlnirea cu oamenii sălbatici din Ţara de Foc în decembrie 1832 l-a tulburat şi mai mult.

Cât de mare, scria Darwin, este „diferenţa dintre omul sălbatic şi omul civilizat. Este mult mai mare decât cea dintre o fiară şi un animal domesticit”.

Dumnezeu a creat oameni într-o vastă diversitate cultural. Totuşi, judecând după oamenii sălbatici creştinaţi de departe, chiar şi cele mai „joase“ rase erau capabile de îmbunătăţiri. Darwin şi-a pus întrebări chinuitoare şi a căutat mereu explicaţii. Fosilele descoperite l-au făcut să pună şi mai multe întrebări. A călătorit în mod repetat în decursul a doi ani pe vârfurile din Bahna Blanca şi mai departe la sud. A călătorit la portul Sf. Iulian, au scos la iveală oasele uriaşe ale unor specii de mamifere dispărute.

Darwin a transportat singur cranii, oase femurale şi carapace la navă – relicve, presupunea el, de rinoceri, mastodonţi.

A transportat și specii de tatu de dimensiunea unei vaci şi leneşi tereştri uriaşi. A descoperit un mamifer de dimensiunea unui cal, cu o faţă alungită, ca de furnicar. S-a reîntors dintr-o călătorie la Mercedes, lângă fluviul Uruguay. Dintr-o călătorie de 550 km s-a întors cu un craniu lung de 71 cm legat de calul său.

Descoperirea fosilelor a devenit marea pasiune a lui Darwin.

Aceasta îndeletnicire l-a făcut să se gândească la lumea primitivă şi la ceea ce a determinat dispariţia acestor animale gigantice. Era evident că Pământul suferea modificări, că se ridică; observaţiile lui Darwin din Munţii Anzi au confirmat acest lucru. După ce nava Beagle a explorat insulele Falkland şi după ce Darwin a strâns la Puerto Deseado, în Argentina, oasele parţial deteriorate ale unei noi specii de pasăre rha pitică, nava a luat-o spre coasta de vest a Americii de Sud, la Valparanso, Chile.

Aici, Darwin a urcat 1 200 m pe înălţimile Anzilor şi fost impresionat de forţele care au ridicat astfel de munţi.

Aceste forţe s-au făcut simţite în momentul când a asistat la erupţia muntelui vulcanic Osorno la 15 ianuarie 1835. În Valdivia, Chile, la 20 februarie, pe când stătea culcat într-o poiană din pădure, pământul a început să se zgâlţâie. Violenţa cutremurului şi mareea care a urmat au fost suficiente pentru a distruge marele oraş Concepcion. Prin ruinele sale a trecut Darwin după aceea. Dar ceea ce l-a intrigat a fost ceva aparent nesemnificativ. Păturile de stridii locale, toate moarte, zăceau acum peste nivelul fluxului. Pământul se ridicase.

Lyell, apelând la abordarea uniformitariană, a susţinut că formaţiile geologice erau rezultatul unui cumul de forţe constant.

Forțele erau de natura celor pe care le vedem astăzi. Iar Darwin le văzuse. Continentul se împingea singur în sus, zeci de centimetri deodată. Şi-a imaginat eonii necesari pentru a ridica arborii fosilizaţi în gresie (odinioară mal de ţărm) la 2 100 m. La această altitudine îi găsise el. Darwin a început să ia în calcul perioade uriaşe de timp.

Au plecat spre casă în septembrie 1835.

Mai întâi, Darwin a acostat pe toridele Insule Galapagos. Acestea sunt insule vulcanice pline de iguane marine şi ţestoase gigantice. Contrar legendei, aceste insule nu l-au făcut niciodată pe Darwin să exclame „Evrika!“. Observase că mierlele difereau pe cele patru insule şi denumise aceste specimene în conformitate cu habitatul lor. Însă nu a reuşit să denumească celelalte păsări descoperite pe insulă – ceea ce el a crezut că sunt pitulici. Și-a imaginat și că a descoperit cinteze „cu cioc gros“ şi rude de granguri.

De asemenea, nu a strâns nici specimenele de ţestoase.

Deși prizonierii locali credeau că fiecare insulă are speciile sale distincte. Beagle s-a întors în Anglia, trecând prin Tahiti, Noua Zeelandă şi Australia. Până în aprilie 1836, când nava Beagle a traversat insulele Cocos (Keeling) din Oceanul Indian. Fitzroy voia să vadă dacă pe vârful muntelui se aflau recife de corali. Darwin avea deja teoria sa despre formarea recifelor. El şi-a imaginat (corect) că aceste recife cresc pe vârfuri montane scufundate. Delicatul coral s-a dezvoltat, compensând astfel terenul în scădere.

Aceasta, pentru a rămâne la o temperatură ideală şi în condiţii de luminozitate optime.

La Capul Bunei Speranţe, Darwin a vorbit cu astronomul Sir John Herschel, posibil despre teoria evoluţiei geologice treptate a lui Lyell. Și, poate, despre cum aceasta a impus o nouă problemă, „misterul misterelor“, modificarea simultană a vieţii fosile.

În ultima etapă a călătoriei, Darwin şi-a terminat jurnalul de 770 de pagini, a adunat 1750 pagini de note. A desenat 12 cataloage cu cele 5436 de piei, oase şi carcase. Încă se întreba: este fiecare cinteză de Galapagos o specie apărută natural?

De ce au dispărut leneşii tereştri?

A navigat către casă cu suficiente probleme cât să-l preocupe o viaţă întreagă. Când a debarcat, în octombrie 1836, perspectiva de a deveni vicar se estompase, armele făcuseră loc agendei de notiţe. Teoreticianul suprem care trecuse întotdeauna de la cauze mici la rezultate mari avusese curajul să privească dincolo. Dincolo de convenţiile propriei sale culturi victoriene pentru a descoperi noi răspunsuri.

A călătorit şi a primit o alocaţie de 400 de lire sterline de la tatăl său.

Drept urmare, Darwin a intrat în rândul aristocraţiei urbane ca un geolog de înaltă societate. A devenit prietenul lui Lyell şi a prezentat un studiu despre linia de coastă chiliană în creştere. Aceasta, în calitate de proaspăt membru al Societăţii Geologice, în ianuarie 1837 (a fost secretarul societăţii în 1838).

Darwin a devenit faimos datorită publicării Jurnalului de cercetări despre geologia şi istoria naturală a diverselor ţări vizitate de H.M.S. Beagle. Cu 1 000 de lire, obţinute prin relaţiile sale de la Cambridge, a angajat cei mai buni experţi.

A publicat descrierile lor despre specimenele aduse din călătorie, în lucrarea Zoologia călătoriei pe H.M.S. Beagle (1838–1843).

Faima lui Darwin se născuse, iar el era tratat ca o celebritate la Londra.

În anii de turbulenţe civile de după Primul Act de Reformă (1832), Darwin şi-a formulat teoria despre evoluţie. Prezbiterienii denunţau monopolul puterii exercitate de Biserică – atacând statu quo anglican bazat pe miraculos. Acesta era presupusa creaţie supranaturală a vieţii şi societăţii. Darwin avea rădăcini unitariene. Notele sale sincopate arată înţelegerea sa radicală a egalităţii şi antisclaviei. Aceasta a coagulat imaginea pe care a avut-o despre locul pe care-l ocupa umanitatea în natură.

Descoperirile experţilor l-au trimis pe Darwin şi mai adânc în erezie.

La Colegiul Regal de Chirurgi, eminentul anatomist Richard Owen a făcut o descoperire. A descoperit faptul că uriaşul craniu găsit de Darwin în Uruguay a aparţinut unui toxodon. Acesta era un strămoş al capibarei sud-americane de dimensiunea unui hipopotam. Fosilele din pampa nu semănau deloc cu rinocerii şi mastodonţii. Erau, de fapt, specii uriaşe dispărute de tatu, furnicari şi leneşi, Aceasta sugera că mamiferele sud-americane fuseseră înlocuite de urmaşii lor conform unei necunoscute „legi de succesiune“.

La Societatea Zoologică, ornitologul John Gould a anunţat că păsările din Galapagos nu sunt un amestec.

Nu erau pitulici, cinteze şi cinteze cu „cioc gros“, ci toate au fost cinteze terestre, adaptate diferit. Gould a clasificat cintezele de Galapagos în trei specii, diferite de la o insulă la alta, în martie 1837. Atunci, Darwin a examinat colecţia lui Fitzroy şi a descoperit că fiecare insulă avea şi propria specie de cinteză. Dar cum au ajuns să difere de specia de pe continent? Darwin trăia alături de fratele său liber-cugetător, Erasmus, în West End din Londra, şi organizau serate pentru prietenii lor disidenţi.

Printre ei se număra şi unitarianul Harriet Martineau.

Aceste întruniri au fost mediul perfect pentru reflecţiile lui Darwin. El a adoptat teoria „transmutaţiei“ (a evoluţiei, aşa cum este denumită acum), poate şi pentru că era familiarizat cu aceasta. Aceasta datorită lecturării paginilor scrise de străbunicul său şi a operei lui Robert Grant.

Totuşi, teoria a fost condamnată de clericii de la Cambridge unde era considerată o erezie bestială, ba chiar o blasfemie. Aceasta urma să corupă omenirea şi va distruge temeliile spirituale ale ordinii sociale. Astfel a început viaţa dublă a lui Darwin, care avea să dureze două decenii. Prin septembrie 1837 a început să sufere de palpitaţii şi de afecţiuni gastrice.

Stresul l-a trimis în munţii Scoţiei în 1838, unde s-a destins studiind „drumurile paralele” din Glen Roy.

Acestea erau atât de asemănătoare cu plajele ridicate peste nivelul mării în Chile. Dar boala a revenit în vreme ce continua să cioplească la temelia ştiinţifică a unei societăţi dominate de cler. La Edinburgh a fost cenzurat; alţi materialişti erau denigraţi public. Notele sale au început să aducă în discuţie subiecte controversate. Afirma: „Menţionez persecutarea primilor astronomi“. În spatele măştii respectabile pe care o aborda când mergea la Societatea Geologică se afla un dispreţ. Era disprețul reînnoit pentru viziunile providenţiale limitate ale teologicilor.

Preşedintele, reverendul William Whewell, „spune că lungimea zilelor s-a adaptat după durata de somn a oamenilor!!!”, nota el…

Darwin a pus de la început oamenii şi societatea în ecuaţia evoluţionistă. A observat că instinctele sociale ale animalelor gregare se pot transforma în moralitate. A studiat comportamentul urangutanilor de la grădina zoologică, descoperind că e asemănător cu cel al oamenilor. Darwin a fost un întocmitor de liste înnăscut. În 1838 a întocmit chiar şi o listă cu punctele slabe şi tari pe care le presupune căsătoria. S-a căsătorit cu verişoara sa, Emma Wedgwood (1808–1896) în 1839.

I-a mărturisit, nu după multă vreme, gândurile sale despre evoluţie, şocând-o.

Până atunci, Darwin a acceptat ideea că până şi trăsăturile mentale şi instinctele variază la întâmplare. A acceptat ideea că acestea sunt materialele pentru selecţie. Dar a înţeles, din reacţia pe care a avut-o Emma, că trebuie să îşi ascundă teoriile în public. Caracterul aleatoriu şi distrugător al sistemului său evoluţionist a lăsat puţin loc unei zeităţi binevoitoare care operează pentru fiecare. Sistemul era cu mii de exemplare murind pentru supravieţuirea celui mai adaptat. Dar Darwin credea, în continuare, că Dumnezeu este supremul legiuitor al Universului. În 1839 a închis ultimul caiet cu note despre evoluţie, teoria sa fiind, în mare parte, finalizată.

Darwin a trasat o schiţă de 35 de pagini cu teoria sa despre selecţia naturală.

A creat-o în 1842 şi a extins-o în 1844, dar nu a avut nicio intenţie imediată de publicare. I-a scris Emmei o scrisoare în 1844, rugând-o ca, dacă el ar muri, să îi îndeplinească o dorință. O ruga să plătească unui editor 400 de lire sterline pentru a publica lucrarea. Poate că a vrut să moară mai înainte. În 1842, Darwin, evitând tot mai mult societatea, îşi mutase familia în satul izolat Downe, în Kent. Adică la „marginea extremă a lumii“. Satul se afla, de fapt, la doar 26 km de centrul Londrei.

Aici, trăind într-o fostă casă parohială, Down House, a imitat stilul de viaţă al prietenilor săi clerici.

Temându-se să nu fie spionat, şi-a limitat chiar şi plimbările. Izolarea sa a fost completă: de acum înainte şi-a dus zilele după ceas. Avea perioade stabilite pentru mers pe jos, somn, lectură şi partide de table nocturne. Şi-a îndeplinit responsabilităţile parohiale, ajutând la administrarea clubului local. Orele sale de lucru erau dedicate albinelor, florilor şi scoicilor, precum şi cărţilor despre recifele de corali. Și scria şi despre geologia sud-americană, trei dintre acestea, publicate în perioada 1842–1846, asigurându-i reputaţia de geolog.

Din 1846 până în 1854, Darwin şi-a sporit renumele de expert în problema speciilor.

A întocmit un studiu detaliat despre toate crustaceele cunoscute. Intrigat de diferenţierea lor sexuală, el a descoperit că de unele femele stau agăţaţi mici masculi degeneraţi. Acest lucru i-a trezit interesul în evoluţia formelor divergente de masculi şi femele dintr-o creatură originară hermafrodită. Patru monografii despre un astfel de grup obscur l-au transformat într-un expert de seamă. I-au adus Medalia Regală a Societăţii Regale în 1853.

Nimeni nu l-ar mai fi putut taxa drept speculant în domeniul biologiei.

În anii 1850, Anglia devenise mai liniştită şi mai prosperă, iar la jumătatea deceniului specialiştii căpătaseră supremaţia. Ei instituiau examene şi impunând meritocraţia.  Compoziţia socială a ştiinţei se schimbase, fapt exemplificat de faima biologului liber-cugetător Thomas Henry Huxley. Aceasta promitea o receptare mai bună a teoriilor lui Darwin. Huxley, filozoful Herbert Spencer şi alţii optau pentru o natură seculară în publicaţia raţionalistă Westminster Review. Luau în derâdere influenţa „parohială”.

Darwin pierduse şi el ultimele rămăşiţe ale credinţei creştine.

Aceasta s-a întâmplat după moartea tragică a fiicei sale mai mari, Annie, de febră tifoidă, în 1851. Lumea devenea mai sigură pentru Darwin şi teoria sa: Anglia de la jumătatea perioadei victoriene era mai stabilă. Aceasta, în comparație cu „anii 1830 ai foametei“ sau tumultuoşii ani 1840. În 1854 a rezolvat ultima sa problemă majoră, bifurcarea genurilor, pentru a produce noi ramuri ale evoluţiei. Darwin a vorbit cu Huxley şi Hooker la Downe, în aprilie 1856. Apoi, Darwin a început să scrie o carte în trei volume, denumită ostentativ Selecţia naturală. Aceasta a fost proiectată să zdrobească orice critică printr-un talmeş balmeş de informaţii.

Darwin avea acum o autoritate ştiinţifică şi socială imensă.

Locul său în parohie a fost asigurat atunci când a fost învestit ca judecător de pace.  Aceasta s-a întâmplat în 1857. Încurajat de Lyell, Darwin a continuat să scrie până la naşterea celui de-al zecelea (şi ultimul) fiu al său. Acesta era retardat mintal, se numea Charles Waring Darwin, născut în 1856, când Emma avea 48 de ani. În anii 1830 Darwin credea că speciile rămân adaptate perfect până la schimbarea mediului. Iar acum credea că fiecare nouă variaţie este imperfectă şi că, în realitate, speciile se află într-o luptă perpetuă. De asemenea, a explicat evoluţia albinelor lucrătoare sterile în 1857.

Acestea nu se supun selecţiei, deoarece nu se reproduce.

Prin urmare, a optat pentru selecţia „În familie” (selecţia rubedeniilor, aşa cum este cunoscută astăzi). Întreaga colonie a beneficiat de conservarea lor. Darwin terminase de scris un sfert de milion de cuvinte până la 18 iunie 1858. În acea zi a primit o scrisoare de la Alfred Russel Wallace, un socialist şi colecţionar de specimene britanic. Acesta lucra în Arhipelagul Malay, în care schiţa o teorie asemănătoare. Temându-se să nu îşi piardă întâietatea, Darwin a acceptat soluţia dată de Lyell şi Hooker.

Aceştia au citit, în paralel, extrase din lucrările lui Darwin şi Wallace la Linnean Society, la 1 iulie 1858.

Darwin se afla departe, bolnav, plângându-şi micul fiu care murise de scarlatină. Astfel, a lipsit de la prima prezentare publică a teoriei selecţiei naturale. Acest absenteism avea să îi marcheze ultimii ani. Darwin a început să scrie rapid un rezumat al Selecţiei natural. Acest rezumat s-a transformat într-o carte mai accesibilă. Cartea era Originea speciilor ca metodă de selecţie naturală sau conservarea raselor favorizate în lupta pentru viaţă.

Suferind de teribile dureri de stomac, Darwin, care avea pe atunci 50 de ani, se afla izolat departe.

Se afla la o staţiune balneară de lângă dezolantele mlaştini din Yorkshire. În acea perioadă cartea a fost scoasă pe piaţă, la 22 noiembrie 1859. El se temea încă de ceea ce putea fi mai rău şi a trimis exemplare din carte experţilor. Era însoțită cu scrisori justificative („cât vă veţi dori să mă crucificaţi de viu“). Era de parcă „ai trăi în infern”, spunea el despre această perioadă. Cartea i-a deranjat pe profesorii de la Cambridge, însă aceştia fuseseră marginalizaţi în ştiinţă.

Totuşi, prezbiterienii radicali simpatizau cu teoriile sale, la fel şi biologii şi geologii londonezi.

Aceasta, chiar dacă doar câţiva au adoptat, de fapt, abordarea cost-beneficiu pe care o propunea Darwin despre natură. Ziarele au tras concluzia unică pe care Darwin o evitase explicit: că oamenii au evoluat din maimuţe. Și că Darwin respingea ideea imortalităţii omenirii.

Sensibilul Darwin nu mai apărea public. L-a lăsat pe Huxley, devenit un foarte bun prieten, să gestioneze această parte a polemicii. Îndrăzneţul Huxley, care iubea polemicile publice pe cât de mult le dispreţuia Darwin. Avea propriile motive pentru a prelua cauza şi a făcut acest lucru cu entuziasm. A scris trei recenzii despre Originea speciilor.

A apărat evoluţia umană la întâlnirea de la Oxford a Asociaţiei Britanice pentru Progrese a Ştiinţei în 1860.

Aceasta, când episcopul Samuel Wilberforce l-a întrebat în glumă pe Huxley dacă maimuţele provin din partea bunicii sau bunicului. Și a publicat propria carte despre evoluţia omului, Dovezi despre locul omului în natură, 1863. Ceea ce a promovat Huxley a fost naturalismul evoluţionist al lui Darwin. Teoriile sale care excludeau miraculosul propulsau biologia în spaţii considerate anterior tabu şi care au sporit puterea experţilor lui Huxley. Iar aceştia au şi fost de fapt cei care au câştigat pentru Darwin Medalia Copley a Societăţii Regale, în 1864.

Reacţia lui Huxley, cu entuziasmul său pentru evoluţie şi o opinie mai reţinută despre selecţia naturală, a fost una tipică.

Selecţia naturală – „legea alandala“ în cuvintele dispreţuitoare ale lui Herschel – a cunoscut puţin sprijin pe vremea lui Darwin.

Prin contrast, evoluţia însăşi era denumită de Darwin „descendenţă“. Termenul evoluţie a fost introdus în ultima ediţie, din 1872, a Originii speciilor. Evoluția a fost recunoscută de la tribunele Asociaţiei Britanice încă din 1866. De asemenea, în acel an, Darwin s-a întâlnit cu admiratorul său german, zoologul Ernst Haeckel. Prozelitismul său avea să răspândească darwinismul în întreaga lume prusacă. Doi ani mai târziu, regele Prusiei i-a acordat lui Darwin ordinul Pour le Mérite. Darwin a produs valuri de devotament.

În jurul său s-a format un cerc protector, bine închegat de Huxley şi Hooker.

Aceştia i-au ostracizat pe detractori, îndeosebi pe zoologul romano-catolic Saint George Jackson Mivart. Darwin a apreciat grija care i se acordase. A contribuit la strângerea sumei de 2100 lire sterline pentru a-l trimite pe extenuatul Huxley în vacanţă în 1873. Insistenţele sale au dus la adăugarea lui Wallace, care era sărac, la Lista Civilă în 1881. Darwin a fost apreciat de foarte mulţi, cu atât mai mult cu cât era văzut rareori. Iar când era văzut era considerat „cel mai drag, mai dulce şi mai adorabil bunicuţ”. De exemplu, filozoful John Fiske de la Harvard, un vizitator privilegiat la Down House în 1873 îl considera astfel.

Darwin şi-a scris autobiografia între 1876 şi 1881.

Aceasta a fost compusă mai degrabă pentru nepoţii săi decât pentru tipar. Era deosebit de candidă în antipatia sa faţă de miturile creştine şi chinurile veşnice. Totuşi, persoanelor care îl întrebau despre credinţele sale religioase, le spunea doar că este agnostic (cuvânt inventat de Huxley în 1869).

Suferind de anghină, Darwin a avut un atac de apoplexie în martie 1882. A murit de atac de cord la 19 aprilie. Grupurile influente doreau o ceremonie mai grandioasă decât înmormântarea din Downe. Doreau ceva mai bun pentru gentlemanul naturalist care adusese „o nouă natură“ în mâinile noilor specialişti.

Galton a determinat Societatea Regală să ceară permisiunea familiei pentru o înmormântare oficială.

Huxley, prin preluarea discuţiilor publice păstrase reputaţia lui Darwin de „om cordial şi blând care ajunsese la perfecţiune“. Aşa cum menţiona un ziar, l-a convins pe preotul de la Westminster Abbey să-l îngroape acolo pe Darwin. Sfiosul agnostic a fost înmormântat cu toată pompa ecleziastică la 26 aprilie 1882. Aceasta, în prezenţa noii nobilimi a ştiinţei şi a statului, în Westminster Abbey, lângă Isaac Newton.

Surse:

Petru Derevenco, Darwin şi darwinismul, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2011

https://www.biography.com/people/charles-darwin-9266433

https://www.britannica.com/biography/Charles-Darwin

https://www.smithsonianmag.com/science-nature/the-evolution-of-charles-darwin-110234034/

http://www.istorie-pe-scurt.ro/charles-darwin-si-teoria-care-a-schimbat-lumea/

https://www.descopera.ro/istorie/16976519-viata-si-cariera-lui-charles-darwin-tanarul-lenes-care-a-ajuns-sa-produca-o-noua-stiinta-care-ne-influenteaza-pe-toti

https://adevarul.ro/tech/stiinta/205-nasterea-charles-darwin-cercetatorul-i-a-redat-omului-independenta-fata-dumnezeu-1_52fce08cc7b855ff5650149f/index.html

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here